Obligaţia de a face. Sentința nr. 305/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 305/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 4536/109/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 305/2015

Ședința publică de la 13 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier D. M. R.

Pe rol judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul U. C. și pe pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ și M. A. INTERNE, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâtul I. De Poliție Al Județului Argeș consilier juridic P. L., lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilierul juridic al pârâtului I. De Poliție Al Județului Argeș arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra fondului.

Consilierul juridic al pârâtului I. De Poliție Al Județului Argeș, având cuvântul, solicită instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse pe larg arătate în cuprinsul întâmpinării. Precizează că la data la încetării contractului de muncă a reclamantului era aplicabilă O.U.G nr. 103/2013 care stabilește că nu se acordă ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Instanța, conform disp. art. 394 NCpc, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. A. Interne, unită cu fondul, și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 03.10.2014, reclamantul U. C. a chemat în judecată pe pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ și M. A. INTERNE, solicitând obligarea acestora la plata ajutorului în raport de solda funcției de bază îndeplinită la data pensionării, respectiv 37 solde, funcției de bază actualizată cu dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că drepturile bănești solicitate i se cuvin conform art.20 alin.1 și 2 al Anexei VII din Legea 284/2010.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a funcționat ca agent de poliție o perioadă de 28 ani, 6 luni și 29 zile, iar la data de 14.04.2014 a fost pensionat conform Ordinului M.A.I. nr.II/2689/26.03.2014.

Conform art.20 alin.1 din Anexa VII aprobată prin Legea 284/2010 la trecerea în rezervă, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul Administrației penitenciarelor, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază.

Conform art.13 alin.1 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011 dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau indemnizațiilor la ieșirea la pensie ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

Potrivit alin.2 din același act normativ dispozițiile alin.1 nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate.

Întrucât reclamantul a ieșit la pensie la data de 14.04.2014, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 285/2010 și nu cele ale Legii 284/2010.

Conform art.10 din OUG 103/2013 în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragerea, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Reclamantul a fost angajatul IPJ Argeș până la data de 14.04.2014, când prin Ordinul M.A.I. nr.II/2689/26.03.2014, când i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea, la împlinirea vârstei și a vechimii în serviciu, cu drept la pensie.

Astfel, dispozițiile legale menționate devin aplicabile și în cazul său.

Totodată, conform art.22 alin.1 din Legea 500/2002, ordonantorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Mai mult decât atât, potrivit art.14 alin.1 din Legea 500/2002, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, astfel încât nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

Ca urmare, în baza dispozițiilor legale sus menționate, acțiunea reclamantului va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea privind pe reclamantul U. C. domiciliat în O. ..D6 . jud.C. S., și pe pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ cu sediul în Pitești . jud.Argeș și M. A. INTERNE, cu sediul în București ..1A sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2015, la Tribunalul Argeș - Sec?ie civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

N. S.

Grefier,

D. M. R.

red.,N.S.

dact.C.E.C./5 exp.

13.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 305/2015. Tribunalul ARGEŞ