Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Sentința nr. 184/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 184/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 5321/109/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 184/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier D. M. R.

Pe rol fiind soluționarea, în primă instanță, a litigiului de C. administrativ și fiscal formulat de reclamantul N. C. F. S., în contradictoriu cu pârâtul D. L. TEHNOLOGIC ,,V. S." RUCĂR - P. G., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată.

Verificând, din oficiu, potrivit disp.art.131 alin.1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu disp. art.10 din Legea nr. 554/2004, republicată.

În conformitate cu disp. art. 238 alin.1 NCPC, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamant, în raport de actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 394 NCpc, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 03.12.2014, reclamantul N. C. F. S., a chemat în judecată pe pârâtul D. L. TEHNOLOGIC ,,V. S." RUCĂR - P. G., solicitând obligarea acestuia de a-i comunica informațiile de interes public solicitate prin cererea înregistrată la data de 28.10.2014, în termen de 5 zile de la pronunțarea sentinței și să-i plătească suma de 10 lei reprezentând daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a solicitat pârâtului comunicarea unor informații de interes public însă acesta a refuzat nejustificat.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.2595/28.10.2014, reclamantul a solicitat pârâtului să-i comunice cuantumul total al sumelor achitate în perioada mai 2010 până în prezent, ca onorarii către avocatul Gioarsă G., sumele achitate pentru fiecare dosar în parte, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, criteriile avute în vedere la alegerea avocatului Gioarsă G., data la care s-a organizat licitație în vederea angajării avocatului, numărul avocaților care au participat la licitație și numele și prenumele acestora.

Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.6 alin.1 și 2 din Legea 544/2001, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

De asemenea, potrivit art.1 alin.1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În cauză pârâtul a comunicat reclamantului informațiile de interes public solicitate, așa cum rezultă din adresa nr.2690/05.11.2014 (f.4).

Ca urmare, în baza art.22 din Legea 544/2001, acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulat de reclamantul N. C. F. S., domiciliat în com.Rucăr . jud.Aregeș, în contradictoriu cu pârâtul D. L. TEHNOLOGIC ,,V. S." RUCĂR - P. G., cu sediul în ..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 20 Februarie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă, complet specializat C. Administrativ și Fiscal.

Președinte,

N. S.

Grefier,

D. M. R.

red.N.S.

dact.C.E.C./4 exp.

04.03.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Sentința nr. 184/2015. Tribunalul ARGEŞ