Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1012/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 1012/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 23453/271/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 1012/R/CA/2013

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D. J.

Judecător I. C. M.

Judecător A. C. C.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta A. I. ORADEA, cu sediul în loc.Oradea, ..1, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. L., dom.loc.Oradea, ., ., împotriva sentinței civile nr._ din 11.09.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal, lipsă fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:

Intimatul, depune la dosar ca și jurisprudență, extras ecris privind alte cauze similare în ceea ce-l privește și arată că nu are alte probe.

Instanța considerând lămurită cauza, acordă părții cuvântul asupra recursului.

Intimatul, solicită respingerea recursului ca nefundat, și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;

Prin sentința nr._ din 11.09.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul S. L. cu dom. in Oradea, ., ., in contradictoriu cu intimata Administrația I. Oradea cu sediul in Piata Unirii, nr.1, jud. Bihor, si in consecința:

S-a dispus anularea ca netemeinic si nelegal a procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . SP nr._ din data de 2.02.2011 încheiat de intimata pe seama petentului si il exonerează pe acesta de plata amenzii contravenționale aplicate in suma de 200 lei prin acest proces-verbal.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . SP nr._/2.02.2011 petentul a fost sancționat contravențional în baza HCL 640/2006 cu amendă în cuantum de 200 lei, reținându-se în sarcina petentului că a parcat neregulamentar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .

Analizând legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de lege și că fapta descrisă în acesta constituie contravenție conform art.191 al. 1 din H.C.L. a Mun. Oradea nr. 640/2006, care prevede: “constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 150 lei la 500 lei in cazul neachitarii taxei stabilite pentru oprire/stationare/parcare neregulamentara in termen de 48 de ore de la intocmirea si afisarea notei de constatare putandu-se aprecia si sanctiune complementara de ridicare/blocare in cazul ocuparii neregulamentare si continuie a locurilor de parcare mai mult de 48 de ore de la constatare a urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate infractiuni astfel: b) ocuparea locurilor de parcare cu tichet nevalidat (nemarcat sau marcat necorespunzator ) ori cu timpul de stationare depasit.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a constatat că plângerea a fost depusă la instanță la data de 24.02.2011, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal contestat, comunicat la data de 24.02.2011, conform datei marcate pe plicul prin care intimata a comunicat petentului acest proces-verbal (f.7).

Analizând susținerile petentului referitoare la sancționarea sa prin proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . SP nr._/24.02.2011, instanța de fond a reținut că petentul a fost sancționat contravențional prin acest proces-verbal pentru parcarea neregulamentară pe străzile Mun. Oradea a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, fără a deține abonament de parcare sau tichet valabil de parcare, cu amenda în cuantum de 200 lei pentru fiecare faptă.

Instanța de fond a constatat că din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit depus la dosar (f.21) faptele contravenționale reținute în sarcina petentului au fost săvârșite de conducătorul auto al autoturismului amintit, autoturism pe care, însă, petentul l-a vândut numitului Chambre A. la data de 11.12.2001.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că, având în vedere că transferul dreptului de proprietate operează, în cazul bunurilor mobile, la momentul realizării acordului de voință între părți, petentul nu mai este proprietarul autoturismului în discuție de la data de 11.12.2001, iar împrejurarea că acesta nu a fost radiat din evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule de către noul proprietar nu îi poate fi imputată petentului, acesta fiind radiat din evidențele fiscale cu privire la impozitele datorate în privința vehiculului încă de la data înstrăinării acestuia.

De altfel, petentul a făcut dovada bunei sale credințe, în sensul că și-a îndeplinit obligațiile ce îi incumbau în privința radierii vehiculului de pe numele său, obligația transcrierii vehiculului revenind noului proprietar, așa cum rezultă din declarația autentică acestuia de la dosar (f.22). Mai mult, petentul a făcut dovada faptului că, în momentul în care a constatat că noul proprietar al autovehiculului nu a întreprins demersurile legale pentru transcrierea autovehiculului pe numele său, a introdus la instanță o acțiune în obligația de a face împotriva acestuia, cauză înregistrată sub nr._/271/2011 pe rolul Judecătoriei Oradea.

Susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării (depusa de intimata la dosarul_ in ceea ce priveste toate procesele verbale de contraventie inregistrate initial ., mai sus mentionat) în sensul că petentul răspunde contravențional pentru încălcarea prevederilor referitoare la parcarea autovehiculelor pe raza Mun. Oradea, conform art. 192 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în Mun. Oradea, aprobat prin HCL a Mun. Oradea nr. 640/2006, cu modificările și completările ulterioare, ,,proprietarul autovehiculului, așa cum acesta este stipulat în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule” nu poate fi primită față de împrejurarea invocată mai sus referitoare la modul de transmitere a dreptului de proprietate în aceste situații.

În materie contravențională, obligația intimatei de a dovedi cu probe fapta reținută în sarcina petentului este confirmată și în cauza A. contra României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „nerespectarea garanțiilor fundamentale - printre care și prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri din partea autorității, atrage încălcarea art.6 din Convenție. De asemenea Curtea arată că instanța trebuie să realizeze un echilibru între autorii prezumați ai faptelor interzise de lege și autoritățile însărcinate cu constatarea și sancționarea acestora.”

Prin urmare, existența prezumției de autenticitate, veridicitate, legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție nu este în sine contrară Convenției, însă această prezumție trebuie interpretată în limite rezonabile, prin luarea în considerare a gravității situațiilor în care operează, cu asigurarea exercitării dreptului la apărare, cu luarea în considerare a faptului că autoritățile însărcinate cu constatarea și sancționarea contravențiilor, atunci când sunt contestate procesele verbale de contravenție încheiate, trebuie să indice clar faptele pe care le impută și să ofere suficiente probe care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că petentul nu se face vinovat de comiterea contravențiilor reținute în sarcina sa prin procesul-verbal amintit și că acesta a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal atacat, în sensul că a probat că autovehiculul nr. de înmatriculare_ nu se mai află în posesia sa încă din 11.12.2001 și că parcarea neregulamentară a acestuia pe raza Mun. Oradea nu îi poate fi imputată, în condițiile în care intimata nu a reușit să facă dovada faptului că petentul, și nu o altă persoană, ar fi comis faptele reținute în procesele-verbale de contravenție analizate în prezenta cauză.

Astfel, instanța de fond a admis plângerea formulată de petent și a dispus anularea procesului-verbal atacat ca netemeinic si nelegal, încheiat de intimata pe seama petentului si l-a exonerat pe acesta de plata amenzii contravenționale aplicate in suma de 200 lei .

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs intimata Administtrația Imobiliară Oradea solicitând modificarea ei, respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal.

În motivare se arată că procesul-verbal a fost încheiat întrucât petentul nu a achitat în 48 de ore taxa de staționare. Acesta în calitate de proprietar are calitatea de paznic juridic al bunului, astfel încât acestuia îi revine răspunderea pentru comiterea oricărei fapte ilicite. De altfel, art. 169 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 640/2006 stabilește în mod expres că răspunderea revine proprietarului autovehiculului așa cum acesta este stipulat în Serviciul Permise și Înmatriculări. Scopul instituirii acestei obligații îl reprezintă cunoașterea exactă în orice moment a proprietarului vehiculului, astfel încât intimatul nu putea invoca propria culpă în susținerea plângerii.

În drept au fost invocate prevederile art. 299, 304 pct. 8 și 9, 304 1 și 312 alin. 1 C.pr.civ.

Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C.pr.civ. instanța acesta este nefondat urmând a fi respins. Astfel, ca formă a răspunderii juridice, răspunderea contravențională presupune încălcarea sau neîndeplinirea unei obligații cu vinovăție a unei obligații stabilite în sarcina sa. În măsura în care însă de lege lata nu este stabilită o atare obligație, atragerea răspunderii contravenționale nu este posibilă.

Susținerile recurentei referitoare la antrenarea răspunderii contravenționale a persoanei care figurează ca și proprietar în evidențele Serviciului Permise și Înmatriculări sunt corecte în principiu raportat la prevederile art. 169 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin HCL Oradea nr. 640/2006. În măsura în care acesta a transmis dreptul de proprietate în favoarea unui alte persoane, față de împrejurarea că răspunderea înmatriculării revine noului proprietar, în mod firesc și răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale incumbă acestuia. Soluția se impune întrucât acolo unde încetează rațiunea legii trebuie să înceteze și aplicarea ei ( cessant ratione legis, cessat ejus dispositio ).

Așa fiind, tribunalul reține că intimatul a recurs la toate mijloacele pe care legea i le punea la dispoziție, inclusiv radierea din evidențele fiscale. Diligența manifestată de acesta nu poate produce un efect invers celui urmărit de legiuitor, astfel încât în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta nu se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa.

În plus, trebuie precizat că între aceleași părți a mai avut loc un litigiu în care aceeași problemă a fost tranșată în mod irevocabil, stabilindu-se că intimatul nu se face vinovat de o faptă similară stabilită în sarcina sa ( dec. ./CA/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dos. nr._ ). Considerentele avute în vedere de această instanță nu pot fi ignorate la soluționarea prezentului litigiu întrucât s-ar aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, având de stabilit limitele și conținutul dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri ( e.g. cauzele D. versus România, P. versus România, B. versus România, Statos Pintio versus Portugalia, Baranowski versus Polonia, Sovtransanto Holding versus Ucraina ) că principiul securității juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societății, iar incertitudinea jurisprudențială de natură să ducă reducă încrederea justițiabililor în sistemul judiciar contravine acestuia. Chiar dacă divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale, în măsura în care situația de fapt rămâne neschimbată, interpretarea dată legii trebuie să fie aceeași.

Din această perspectivă instanța reține că prin decizia amintită instanța de control judiciar a statuat că sancțiunea nu poate fi aplicată atâta timp cât intimatul a transmis dreptul de proprietate în favoarea unui terț. Chiar dacă la stabilirea acestei împrejurări a fost avut în vedere un alt proces-verbal, esențial rămâne faptul că situația de fapt și dispozițiile legale incidente sunt aceleași.

Dezlegarea asupra problemei de drept dată de Tribunalul Bihor a fost de natură să clarifice din acel moment posibilitatea de a fi sancționat pentru o faptă identică creând intimatului speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedură ulterioară. Statuarea în sens contrar ar fi posibilă, prin prisma respectării prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului numai în măsura în care ar fi posibil un reviriment jurisprudențial justificat de schimbarea stării de fapt sau în baza unei noi interpretări a legii ( cauza T. T. versus România, Ș. și Ș. versus România, Unédic versus Franța ). Or, până la acest moment nu s-a putut proba intervenirea unei asemenea schimbări, astfel încât tragerea unei concluzii contrare celei luate inițial de Tribunalul Bihor ar duce la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

Față de toate acestea, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta A. I. ORADEA, cu sediul în loc.Oradea, ..1, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. L., dom.loc.Oradea, ., ., împotriva sentinței civile nr._ din 11.09.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2013.

Președinte,

L. D. J.

Judecător,

I. C. M.

Judecător,

A. C. C.

Grefier,

M. M.

Red.jud.M.C./ 9 ianuarie 2014

Red.jud.fond.D.C.A.

Tehn.red.M.M./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1012/2013. Tribunalul BIHOR