Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1466/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1466/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 4281/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1466/CA/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. O.
Grefier E. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul F. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., nr.7, ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ cu sediul în Beiuș, ., județul Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului – avocat Dăgău N. în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 1 din dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea nu este timbrată, la data de 13.02.2013 D.G.F.P. Bihor a depus cerere de amânare a cauzei solicitând să i se comunice acțiunea și înscrisurile pentru a-și pregăti apărarea, după care:
Instanța se declară competentă să soluționeze cauza, atât din punct de vedere funcțional cât și material, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 43,00 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,30 lei.
În probațiune depune la dosar copia certificatului de înmatriculare cu traducerea acestora și arată că nu are alte probe de solicitat.
Instanța pune în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de către D.G.F.P. Bihor.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea cererii de amânare pe motivul că a fost comunicată acțiunea pârâtei A.F.P. Beiuș, astfel cum rezultă din citativul de la fila 16.
Instanța apreciază ca neîntemeiată cererea formulată de către D.G.F.P. Bihor în reprezentarea pârâtei A.F.P. Beiuș pentru comunicarea acțiunii și a înscrisurilor, deoarece din citativul creat rezultă că pârâtei i-a fost comunicată copia acțiunii odată cu citația, iar actele contestate au fost emise de către pârâtă, astfel că se află în posesia acestora.
Considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului susține acțiunea astfel cum a fost formulată, solicitând admiterea ei pentru motivele arătate în cuprinsul cererii. Cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar mobil.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, legal timbrată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.483 lei ce reprezintă taxa de poluare, la care vor fi calculate dobânzi legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pentru înmatricularea în România a autoturismului achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, Serviciul înmatriculări auto a condiționat operațiunea de înmatriculare de plata taxei de poluare stabilită prin OUG 50/2008.
A arătat că s-a adresat pârâtei pentru a proceda la stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de obligarea sa ca subiect de drept dintr-un stat comunitar la plata unei astfel de taxe. Întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata sumei respective, a acceptat temporar să o plătească astfel că i s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit cuantumul sumei datorată cu titlu de taxă de poluare. Apreciază că perceperea unei astfel de taxe este nelegală, ea contravenind prevederilor Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
A mai arătat că cererea sa este întemeiată întrucât obligația impusă de statul român contravine flagrant prevederilor art.90 din Tratatul C.E., deoarece creează o discriminare între autovehiculele second-hand importate și cele autohtone, protejând categoric piața internă și creând o presiune financiară asupra importului de autoturisme second-hand din țările comunitare. S-a susținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Este de notorietate că, Comisia Europeană consideră că legislația privind taxa de poluare din România nu este în conformitate cu Tratatul CE.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 90 și 25 din Tratatul CE și Legea nr. 554/2004.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând cererea prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța a constatat următoarele:
Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autoturismul second – hand, marca Volkswagen cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ5W028375, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de poluare.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru stabilirea taxei de poluare pe care era obligat să o plătească, exprimându-și dezacordul față de calcularea și obligarea sa la plată.
Însă întrucât înmatricularea autoturismului a fost condiționată de plata acestei taxe, a fost nevoit să o plătească astfel că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a stabilit că datora această sumă cu titlu de taxă de poluare.
Instanța reține că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.
Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 110 din TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, Curtea stabilește că din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris mai sus.
Trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură.
În speță, OUG nr.50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulația a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare,indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea acesteia.
Referitor la fondul litigiului, constată că cererea reclamantului este întemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 o va admite, astfel că va obliga pârâta, în favoarea reclamantului, la plata sumei de 4.483 lei, reprezentând taxa de poluare încasată nelegal.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța reține că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța constată că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 04.05.2012, astfel că va admite în parte cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective, și nu cu începere de la data achitării taxei.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 al.1 Cod pr.civ., obligă pe pârâtă, la plata sumei de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de către reclamantul F. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., nr.7, ., județul Bihor, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, cu sediul procesual ales în Oradea, .. 2B, jud. Bihor.
Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.483 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/27.03.2012, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.02.2013.
Președinte, C. C. O. | ||
Grefier, E. S. |
Red. jud. O.C.C.
Ex. 5/21.03.2013
Pt. conformitate se comunică azi .cu:
- reclamantul F. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., nr.7, ., județul Bihor
- pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ cu sediul procesual ales în Oradea, .. 2B, jud. Bihor
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 389/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1207/2013. Tribunalul... → |
|---|
