Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 839/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 839/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 9085/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ NR. 839/R/CA/2013

Ședința publică de la 28 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. M. U.

Judecător D. S.

Judecător I. O.

Grefier A. F. S.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta . cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata P. L. ORADEA cu sediul în Oradea, .. 1, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2295 din 18 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Se constată că prin serviciul de registratură al instanței s-a depus întâmpinare de către intimată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2295 din 18 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Oradea, ., județ Bihor împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/2012 în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Oradea cu sediul în Oradea, județ Bihor ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/2012 (f.5), petenta . a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei în baza art. 28 HCL 163/2010, reținându-se în sarcina sa faptul că a amplasat o terasă sezonieră pe domeniul public, fără autorizație de amplasare și funcționare.

Instanța de fond a constatat că plângerea a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării, potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001.

Verificând procesul-verbal contestat din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

În ce privește temeinicia situației de fapt reținute în procesul-verbal contestat, aceasta a corespuns realității.

Potrivit art. 28.1 din HCL 163/2010, ocuparea domeniului public al municipiului Oradea, fara autorizatie/acord de amplasare emis de Primaria Municipiului Oradea, constituie contravenție.

Prin convenția nr. 630/2012 (f. 41) - art. 4 s-au stabilit obligațiile beneficiarului, respectiv petentei, printre care și obținerea autorizației de amplasare și funcționare.

Instanța de fond a constatat că avizul favorabil emis de CMUAT în data de 09.06.2010 (f. 24) și certificatul de urbanism nr. 1409/2012 (f. 22) au fost doar etape ale procedurii de obținere a autorizației de amplasare și funcționare, conform art. 11 din HCL nr. 163/2010.

Întrucât procedura de obținere a autorizației sau acordului de amplasare nu a fost finalizată prin emiterea autorizației sau acordului de amplasare până la data constatării contravenției, petenta s-a făcut vinovată de contravenția reținută în sarcina acesteia.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal contestat, instanța de fond a reținut că organul constatator a individualizat corect sancțiunea, amenda în cuantum de 500 lei a fost proporțională și de altfel a fost amenda minimă prevăzută pentru contravenție.

Referitor la solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertismentul, potrivit art. 4 din HCL 610/2010, din cadrul legal general de reglementare face parte și Lg. 50/1991 care interzice posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertismentul.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 OG 2/2001, instanța de fond a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petent.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta-reclamantă solicitând în principal admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și pe cale de consecință anularea procesului verbal de constatare și sancționare, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și pe cale de consecință înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertismentul.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenție contestat, raportat la dispoz. art. 28.1 din anexa nr. 1 la HCL nr. 163/2010, nu este temeinică deoarece nu se prevede obligativitatea de obținere a autorizației de amplasare și funcționare pentru terasele care sunt amplasate în fața punctelor de lucru ale comercianților, cum este situația de față.

De asemenea, recurenta a susținut că lipsa documentelor necesare nu se datorează relei- credințe, ci lipsei de comunicare din partea Primăriei Oradea care nu a dat curs la timp solicitărilor sale, iar prin emiterea facturilor aferente folosirii spațiului a dedus că toate documentele sunt în perfectă legalitate.

Că a fost de bună-credință rezultă și din faptul că a desfășurat o activitate neclandestină deoarece cu un an înainte a achitat contravaloarea folosinței spațiului destinat terasei sezoniere așa cum rezultă din chitanțele depuse la dosar și că nu poate fi primit argumentul instanței de fond în senul că legea nu îi dă posibilitatea să înlocuiască sancțiunea pecuniară cu cea a avertismentului.

În drept, recurenta a invocat dispoz. art. 8 anexa nr. 1 din HCL nr. 163/2010, art. 21 și 34 din OG nr. 2/2001.

La data de 14.10.2014 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, cu motivarea că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că petenta-recurentă a ocupat domeniul public al municipiului Oradea fără autorizație de amplasare, contrar dispozițiilor legale.

De asemenea, intimata a mai arătat că în mod corect prima instanță a respins cererea subsidiară a petentei de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea ,,AVERTISMENT” deoarece art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 nu sunt incidente în cauză.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115 din Codul de procedură civilă.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la starea de fapt judicios stabilită în baza probelor administrate în cauză.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/2012 încheiat de Poliția Locală Oradea, recurenta-petentă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei reținându-se că a amplasat o terasă sezonieră pe domeniul public fără autorizație de amplasare și funcționare, fapta fiind prevăzută și sancționată în baza HCL nr. 163/2010, art. 28.1.

Tribunalul constată, că în mod corect a reținut instanța de fond, că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă cerute de lege.

De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod temeinic că pentru ocuparea domeniului public al Mun. Oradea este necesară obținerea autorizației de amplasare și funcționare.

Astfel, instanța constată, că prin convenția încheiată la data de 14.06.2012 între Consiliul Local al Mun. Oradea și recurenta-petentă ., s-a stabilit obligația acesteia în calitate de beneficiar-ocupant al domeniului public de a obține autorizația de amplasare și funcționare pentru terasa ce urma să o amenajeze și să-și desfășoare activitatea numai după obținerea autorizației respective. Instanța de recurs reține că, deși a demarat procedurile în vederea obținerii autorizației de amplasare la data efectuării controlului, deși își desfășurase activitatea la terasa amplasată pe domeniul public, nu finalizase aceste activități, și practic, funcționa fără autorizație de amplasare.

Faptul că recurenta-petentă a depus diligențele în vederea obținerii documentelor necesare desfășurării activității este irelevant în cauză.

De asemenea, în mod judicios a apreciat instanța de fond că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petentă.

În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept arătate, Tribunalul apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul introdus de recurenta . cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata P. L. ORADEA cu sediul în Oradea, .. 1, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2295 din 18 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică, azi 28 Octombrie 2013.

Președinte,

O. M. U.

Judecător,

D. S.

Judecător,

I. O.

Grefier,

A. F. S.

Red.Jud. S.D./20.11.2013

Red.jud.fond. B.T.C.

Tehn.red.A.S./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 839/2013. Tribunalul BIHOR