Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6537/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 6537/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 9452/111/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 6537/CA/2013.

Ședința publică din 9 decembrie 2013.

PREȘEDINTE: D. R.

GREFIER: S. L.

Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul T. R.-J., cu domiciliul în Cheț nr. 333, jud.Bihor, în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud.Bihor și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, sect. 6, având ca obiect: contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut cauzei, învederând instanței că acțiunea este legal timbrată, a fost întocmit referatul dispus în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin.11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța, constată lămurită cauza și rămâne în pronunțare pe fond.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND ,

Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 27.09.2012, legal timbrată, reclamantul T. R.-J. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., anularea deciziei de calcul a taxei de emisii poluante pentru autovehicule nr. 5521/20.08.2012 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 2.147 lei ce reprezintă taxa pentru emisii poluante achitată prin chitanța . nr._/20.08.2012, precum și dobânda fiscală calculată conform Codului de procedură Fiscală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pentru înmatricularea în România a autoturismului achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, Serviciul înmatriculări auto a condiționat operațiunea de înmatriculare de plata taxei de poluare.

A acceptat temporar să o plătească astfel că i s-a emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante pentru autovehicul, prin care s-a stabilit cuantumul sumei datorată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.

Apreciază că perceperea unei astfel de taxe este nelegală, ea contravenind prevederilor Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

A mai arătat că cererea sa este întemeiată întrucât obligația impusă de statul român contravine flagrant prevederilor art. 90 din Tratatul C.E., deoarece creează o discriminare între autovehiculele second-hand importate și cele autohtone, protejând categoric piața internă și creând o presiune financiară asupra importului de autoturisme second-hand din țările comunitare. S-a susținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 90 și 25 din Tratatul CE și Legea nr. 554/2004.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitând obligarea acesteia la plata taxei pentru emisii poluante și a dobânzii legale pe care va trebui să le plătească reclamantului. A argumentat că suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante, constituie, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012 venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Chemata în garanție, nu a formulat întâmpinare.

Analizând cererea prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța a constatat următoarele:

Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism second – hand, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat sa plătească suma de 2.147 lei, achitata cu chitanța . nr._/20.08.2012, această sumă reprezentând taxa pentru emisii poluante.

Instanța reține că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.

Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În conformitate cu prevederile art. 110 TFUE „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.

În speță, Legea nr. 9/2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisii poluante, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.

În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Legea nr. 9/2012 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În acest context, concluzia care se impune este că instituirea taxei pentru emisii poluante, constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism in România.

Referitor la cererea de restituire a sumei achitata cu titlu de taxa pentru emisii poluante instanța reține că este întemeiată, astfel că în baza art. 18 din Legea nr.554/2004 o va admite, astfel că va dispune anularea deciziei de calcul a taxei de emisii poluante pentru autovehicule nr. 5521/20.08.2012 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 2.147 lei ce reprezintă taxa pentru emisii poluante achitată prin chitanța . nr._/20.08.2012.

Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța reține că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța constată că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 30.08.2012, astfel că va admite cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective.

În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, o va admite și pe cale de consecință va obliga chemata în garanție, să restituie pârâtei suma de 2.147 lei reprezentând contravaloarea taxei de emisii poluante, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, având în vedere că, în conformitate cu prevederile OG 9/2012, taxa de emisii poluante nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 al.1 c.p.c., instanța o va obliga să plătească reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de către reclamantul T. R.-J., cu domiciliul în Cheț nr. 333, jud.Bihor, în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Oradea, .. 2B, jud.Bihor.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de emisii poluante pentru autovehicule nr. 5521/20.08.2012 emisă de pârâtă.

Dispune obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 2.147 lei ce reprezintă taxa pentru emisii poluante achitată prin chitanța . nr._/20.08.2012, la care se va adăuga dobânda fiscală calculată conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, cu luarea in considerare a datei formulării cererii de restituire, respectiv 30.08.2012.

Dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 2.147 lei reprezentând contravaloarea taxei de emisii poluante, la care se va adăuga dobânda fiscală calculata conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 09.12.2013.

PREȘEDINTE: GREFIER:

D. R. L. S.

Red. D.R.

13.01.2014/5 ex. pt. conf. 3 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6537/2013. Tribunalul BIHOR