Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3141/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 3141/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 12878/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3141/CA/2013

Ședința publică de la 17 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. C. O.

Grefier E. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 11, apart.2, județul Bihor în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, nu este timbrată, după care:

Instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cererea de chemare în judecată, astfel că, din oficiu invocă excepția netimbrării acțiunii și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 10.12.2012 reclamantul P. I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO, anularea actului administrativ – adresa nr._/04.12.2012 emis de pârâtă și obligarea pârâtei la înmatricularea definitivă a autoturismului marca BMW 320D, cu număr de identificare WBAVC31080VC38694, pe numele reclamantului fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, impusă de dispozițiile Legii nr.9/2012, susținând că această taxă contravine dispozițiilor comunitare, fiind încălcate prev. art. 110TFUE; fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a achiziționat autovehiculul descris mai sus dintr-un stat membru al Uniunii Europene și, pentru a-l înmatricula în România, i s-a stabilit obligativitatea achitării în prealabil a taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008.

Reclamantul arată că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la disp art. 110 din TFUE, care prevăd că „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare” coroborat cu prevederile Legii nr.157/2005 și ale art.148 al.2 din Constituție.

Totodată, reclamantul mai arată că taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import.

De asemenea, reclamantul mai arată că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 CE trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

În drept, a invocat prev. art. 110 TFUE (ex-articolul 90 TCE) și Legea nr. 554/2004, Constituția României, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu și-a exprimat poziția față de acțiunea reclamantului.

Cererea reclamantului nu este timbrată.

Reclamantul a fost citat atât pentru termenul din 08.01.2014 cât și pentru termenul din 17.04.2013 cu mențiunea de a timbra cererea de chemare în judecată cu 4,00 lei taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Tribunalul constatând îndeplinită procedura de citare cu reclamantul care a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii și având în vedere că acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii.

În analiza excepției invocate, instanța a reținut că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat, iar în cazul în care nu au fost achitate în cuantumul legal la momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Întrucât, reclamantul nu s-a conformat acestei dispoziții, în temeiul art. 20 alin.3 din actul normativ invocat, admite excepția și anulează acțiunea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, ridicată din oficiu..

Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamantul P. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 11, apart.2, județul Bihor în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.04.2013.

Președinte,

C. C. O.

Grefier,

E. S.

Red. jud. O.C.C.

Ex. 4/10.05.2013

Pt. conformitate se comunică azi 10.05.2013 cu:

  • reclamantul P. I. M. cu domiciliul procesual ales în Oradea, .. 11, apart.2, județul Bihor
  • pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., județul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3141/2013. Tribunalul BIHOR