Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1508/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1508/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1795/111/2012
Dosar nr._
R O M A N IA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1508 /CA/2013
Ședința publică de la 20 februarie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. E., în contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita si chemata in garantie Administratia F. pentru Mediu și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta nimeni. F. de lipsa partilor, instanta retine cauza la a doua strugare.
La a doua strigare a cauzei in sedinta publica nu se prezinta nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al doilea termen de judecată, acțiunea este timbrată, reclamantul a solicitat judecarea cauzei li lipsa in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedura vechi aplicabil in speta in temeiul art. 3 din Legea 76/2012, după care:
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă vechi aplicabil in speta în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 procedând la verificarea din oficiu a competenței instanța constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu cu privire la acțiunea principală.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu instanța constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana care figurează în cauză în calitate de pârât și titularul obligației substanțiale.
În speță instanța constată că această identitate nu există având în vedere că pârâta Administrația F. pentru Mediu nu a emis actul administrativ a cărui anulare se cere și nici nu a încasat de la reclamant taxa de poluare. Simplul fapt că după încasarea de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Marghita această taxă a fost transferată la fondul pentru mediu nu îi conferă pârâtei Administrația F. pentru Mediu calitatea procesuală pasivă, în cauză între părți neexistând raport juridic.
Pentru aceste motive, instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu cu privire la acțiunea principală.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă vechi aplicabil in speta în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22.02.2012, sub număr de dosar_, reclamantul V. E. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita si Administratia F. pentru Mediu ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea adresei nr._/18.08.2011 emisa de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în cuantum total de 1168 lei, precum și la plata dobânzii fiscale până data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul second hand, marca Audi, avand nr. de identificare WAUZZZ8CZPA175020. Conform susținerilor reclamantului, pentru a le înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pe poluare în valoare totala de 1168 lei, impuse de O.U.G. nr.50/2008, deși aceste autovehicule au fost înmatriculate anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismele în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE.
În drept, reclamantul a invocat art. 90 si art. 25 din Tratatul CE si Legea 554/2004.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar raspunsul plangerea prealabila ( fila5), decizia de calcul ( fila 6), chitanta ( fila 7), factura ( fila 8), contract de vanzare cumparare tradus ( fila 9), certificat de inmatriculare ( fila 10), si traducerea acestuia ( fila 11), carte de identitate ( fila 12).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei.
La dosar a depus cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma de1168 lei achitata cu titlu de taxe pe poluare, precum și cuantumul dobânzii legale până la data plății efective.
În motivarea cererii, arată că sumele achitate de reclamant cu titlu de taxă pe poluare constituie, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu pentru finanțarea programelor și proiectelor destinate protecției mediului.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul de judecata din data de 20.02.2013 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administratia F. pentru Mediu pe care a admis-o pentru motivele acolo aratate.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Audi tip 80 Avant avand nr. de identificare WAUZZZ8CZPA175020. Autovehicul a fost cumpărat de reclamant din Germania stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din factura contractul de vanzare cumparare depuse la dosar (f. 8). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 24.02.2009, suma de 1168 lei ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008 (f. 7). Reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei pe poluare în cuantum total de 1168 lei însă prin adresa nr._/18.08.2011 (f.4) aceasta a refuzat restituirea.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, în vigoare la data emiterii adresei atacate, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Astfel, actele administrative atacate, emise în aplicarea dispozițiilor legale privind taxa de poluare, sunt lovite de nulitate fiind emise în temeiul unei dispoziții legale contrare dreptului comunitar.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va dispune anularea adresei nr._/18.08.2011 emis de pârâtă și va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1168 lei, reprezentând taxe pe poluare percepute cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumei de 1168 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite cererea de chemare în garanție și, pe cale de consecință va obliga chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de1168 lei, reprezentând taxe pe poluare, precum dobânda legală la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei și până la data plății efective.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâta este cea care a căzut în pretenții existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,60 lei reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul V. E. cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat Chisalita L. in Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, cu sediul in Marghita, .-74, jud. Bihor
Anulează adresa nr._/18.08.2011 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 1168 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei și până la data plății efective.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1168 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
Președinte, Grefier
V. A. D. M.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gref. M.D./5 ex./19.03.2013
Emis 3 comunicari cu:
reclamantul V. E. cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat Chisalita L. in Oradea, ., .,
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Marghita, cu sediul in Marghita, .-74, jud. Bihor
chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1760/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6379/2013.... → |
|---|
