Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1500/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1500/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 27/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1500/CA/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul U. T. D., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al treilea termen de judecată, acțiune este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei potrivit chitanței existente la fila nr. 1 și timbru judiciar mobil de 0,30 lei dosar, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța procedând la verificarea din oficiu a competenței constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Asupra excepției inadmisibilității invocată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor prin întâmpinare instanța constată următoarele:
Prin Decizia în interesul legii nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cauzele având ca obiect anularea actelor administrative prin care s-a stabilit taxa de poluare și restituirea acesteia nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile speciale prevăzută de Codul de procedură fiscală
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii pentru toate instanțele de judecată, instanța respinge ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 03.01.2012, sub număr de dosar_, reclamantul U. T. D. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orasului Alesd ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5238 lei și obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale pentru perioada cuprinsă între data de 31.10.2011 și până la data plății efective, precum și a dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între 10.12.2010 – 31.10.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul second hand. Conform susținerilor reclamantului, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pe poluare în valoare de 5238 lei, impusă de O.U.G. nr.50/2008, deși acest autovehicul a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul, în esență, că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale.
În drept, reclamantul nu și-a motivat acțiunea.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar carte de identitate a vehiculului (f. 22), decizie de calcul taxă de poluare (f. 17), adresă (f. 21), chitanță (f. 18), cerere de restituire (f. 19-20), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 16), contract de vânzare cumpărare (f. 15).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
La dosar a depus întâmpinare pârâta invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pe fond, a solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției de inadmisibilitate arată că, în conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea 554/2004 și art.207 alin.1 C.proc.fisc., anterior formulării acțiunii în contencios administrativ, reclamantul trebuia să conteste la organul fiscal competent actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei pe poluare. În lipsa îndeplinirii acestei proceduri administrative prealabile, consideră acțiunea inadmisibilă.
Pe fondul acțiunii, arată pârâta că în speță sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(1)- M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt definite în RNTR2. Mai precizează că, în conformitate cu prevederile art.4 din O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia. Prin urmare, susține pârâta, având în vedere că autovehiculul reclamantului intră sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis decizia de calcul a taxei pe poluare.
La dosar a depus cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma de 5238 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, precum și cuantumul dobânzii fiscale până la data plății efective.
În motivarea cererii, arată că suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pe poluare constituie, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu pentru finanțarea programelor și proiectelor destinate protecției mediului.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.
Asupra excepției inadmisibilității, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 20.02.2013, respingând-o pentru motivele acolo arătate.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Ford tip Escort având nr. de identificare WFOAXXGCAASJ54977. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant de la un tert care l-a achitionat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 16), contract de vânzare cumpărare (f. 15). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, suma de 5238 lei ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilită prin decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de pârâtă. La data de 31.10.2011 reclamantul s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de poluare plătite, însă pârâta a refuzat restituirea acesteia (f. 21).
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, în vigoare la data plății taxei de poluare, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, astfel că va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5238 lei, reprezentând taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei. Așadar, de la această dată datorează pârâta dobânzi fiscale și nu de la data formulării răspunsului la cererea de restituire, pretențiile reclamantului constând în obligarea pârâtei la plata dobânzilor fiscale asupra sumei ce urmează a-i fi restituită, între data formulării răspunsului la cererea de restituire și data împlinirii termenului menționat, fiind nefondate și urmând a fi respinse ca atare.
Sunt nefondate și pretențiile reclamantului constând în dobânda legală asupra sumei achitate cu titlu de taxă de poluare. Astfel, instanța reține că legiuitorul a înțeles să consacre un regim juridic distinct pentru dobânzile asupra sumelor de bani restituite de la buget. Acest regim juridic distinct are prioritate și totodată înlătură aplicarea regimului de drept comun, astfel încât nu se poate face aplicarea unei lex tertia constând în dispozițiile mai favorabile de la dobânda fiscală și dobânda legală și nici nu se pot aplica cele două tipuri de dobânzi concomitent. Prin urmare, instanța va respinge ca nefondate și aceste pretenții.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii asupra sumelor de 5238 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective și va respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 5238 lei, reprezentând taxa pe poluare și dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, instanța apreciază că pârâtei îi revine culpa procesuală existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte acțiunea formulată de reclamantul U. T. D., cu domiciliul în localitatea B., nr. 367, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orasului Alesd, cu sediul în Alesd, .. 1, județul Bihor.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumei de 5238 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Respinge ca nefondate celelalte pretentii.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 5238 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. D.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gred. M.D./5 ex./18.03.2013
Emis 3 comunicări cu:
reclamantul U. T. D., cu domiciliul în localitatea B., nr. 367, .
pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orasului Alesd, cu sediul în Alesd, .. 1, județul Bihor.
chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 4956/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3241/2013. Tribunalul... → |
|---|
