Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6339/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6339/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 13288/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6339/CA/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. T.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul F. N. L. I., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Față de lipsa părților instanța reține cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauei în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, acțiunea nu este timbrată, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a acțiunii și reține cauza în pronunțare asupra acestuia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 14.12.2012, sub număr de dosar_, reclamantul F. N. L. I. a solicitat obligarea pârâtei Instituția P. Bihor – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor la înmatricularea definitivă a autoturismului marca Opel tip Astra cu numărul de identificare WOLOAHL_ fără plata taxei pe poluare instituită de Legea 9/2012.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbaterea cauzei și nu și-a exprimat poziția în scris față de acțiunea dedusă judecății
În ședința publică din 27.11.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a acțiunii și a rămas în pronunțare pe excepție.
Examinând excepția de netimbrare a cererii, instanța constată că reclamantul nu a plătit taxa de timbru stabilită de instanță la primirea cererii de chemare în judecată, cu toate că a fost citat cu mențiunea de a timbra acțiunea pentru termenul din 27.11.2013 (f 15).
În conformitate cu art. 3 lit. „m”, pct.2 din Legea nr.146/1997, reclamantul avea obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu suma de 4 lei, taxa judiciara și 0,30 lei timbru judiciar.
Potrivit al.1 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, potrivit al. 2, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar potrivit al. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997, va admite excepția de netimbrare a acțiunii și va dispune anularea acesteia ca netimbrată.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
În baza art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 anulează ca netimbrată acțiunea formulată de către reclamantul F. N. L. I., cu domiciliul în Oradea .. 36, ., jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO cu sediul în Oradea, ., Jud. Bihor.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2013
Președinte, N. C. T. | ||
Grefier, D. M. |
Red. Jud. T.N.C.
Dact. Gref. M.D./ 4 ex./17.12.2013
Emis 2 comunicări cu:
reclamantul F. N. L. I.
pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTO
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 92/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3502/2013. Tribunalul... → |
|---|








