Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5710/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 5710/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 11206/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 5710/CA/2013

Ședința publică de la 30 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. C. T.

Grefier D. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. R. V., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICOLELOR BIHOR, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Față de lipsa părților instanța reține cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, acțiunea este timbrată, în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă vechi aplicabil în speță în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța constată că în conformitate cu prevederile art. 103 aliniatul 1 din Regulamentul de Ordine Interioară s-a procedat la efectuarea verificărilor în sistemul Ecris dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, s-a întocmit un referat din care rezultă că pe rolul Tribunalului Bihor există înregistrat dosarul nr._ care a fost soluționat prin Sentința nr. 4277/CA/2013 la data de 04.06.2013, dosar care privește aceleași părți și aceeași sumă, respectiv autoturismul marca AUDI A 4, având nr. de identificare WAUZZZ8DZ1A013859.

Față de aceste aspecte, instanța invocă din oficiu excepția autorității puterii de lucru judecat și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la 07.11.2012 dosar nr._, legal timbrată, reclamantul G. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule Bihor, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca AUDI A 4, având nr. de identificare WAUZZZ8DZ1A013859, fără plata taxei de poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a achiziționat autovehiculul descris mai sus și, pentru a-l înmatricula în România, i s-a stabilit obligativitatea achitării în prealabil a taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008.

Reclamanta arată că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la disp.art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevăd că „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare” coroborat cu prevederile Legii nr.157/2005 și ale art.148 al.2 din Constituție.

Totodată, reclamanta mai arată că taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import.

De asemenea, reclamanta mai arată că potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 CE trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

În drept, a invocat disp. Legii nr.554/2004, ale OUG 50/2008, Constituția României și Tratatul Comunității Europene.

Pârâta legal citată nu și-a exprimat poziția în scris față de acțiunea formulată.

Efectuând verificările în sistemul ECRIS potrivit art. 103 al. 1^1 din H CSM nr. 387/2005 privind Regulamentul de Ordine interioară al Instanțelor Judecătorești se constantă că în dosarul nr._ a fost pronunțată sentința nr. 4277/CA/2012 din 04.06.2013 prin care a fost anulată ca netimbrată acțiunea cu același obiect, părți și cauză.

Având în vedere că prezenta acțiune a fost prima înregistrată, (având nr. mai mic_ ) iar soluția dată în dosarul nr._ a rămas irevocabilă prin nerecurare nu se mai poate da eficiență dispozițiilor art. 96^2 din Regulamentul de Ordine interioară al Instanțelor Judecătorești prin înaintarea dosarului la primul complet investit.

În prezenta cauză raportat la tripla identitate de părți obiect și cauză a celor două cereri de chemare în judecată, este incidentă autoritatea de lucru judecat. Faptul că soluția în dosarul nr._ a fost pronunțată pe excepția netimbrării nu reprezintă un impediment pentru a opera autoritatea de lucru judecat, întrucât legea nu distinge sub acest aspect al soluției ce trebuie pronunțate, respectiv pe fondul cauzei sau pe excepție procesuală.

Pe cale de consecință se va da eficiență efectului exclusiv al puterii de lucru judecat potrivit căreia un nou litigiu nu mai este posibil și se va admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și în baza art. 166 C. pr. civ. se va respinge ca intrată în puterea de lucru judecat acțiunea.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.

În baza art. 166 C. pr. civ. respinge ca intrată în puterea de lucru judecat acțiunea formulată de reclamantul G. R.-V., domiciliat în Oradea, ., ., apart.12, județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat L. R., cu sediul în Oradea, ..11, apart.2, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Bihor, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2013.

Președinte,

N. C. T.

Grefier,

D. M.

Red. Jud. T.C.N.

Dact. Gref. M.D./4 ex./29.11.2013

Emis 2 comunicări cu:

reclamantul G. R. V.

pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI BIHOR - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICOLELOR BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5710/2013. Tribunalul BIHOR