Obligaţia de a face. Sentința nr. 5175/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 5175/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 5439/111/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 5175/2013

Ședința publică de 19 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. A.

GREFIER: V. E. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . sediul în Oradea, ..1, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, județul Bihor, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea nu este timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării acțiunii, considerând cauza lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 05.06.2012, reclamanta . solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului Oradea, să dispună anularea procedurii de vânzare a spațiilor proprietate privatăa unității administrativ teritoriale Oradea cu destinația de cabinete medicale, a HCL Oradea nr. 600/2008 și a tuturor actelor care fac parte din procedură, sunt subsecvente sau legate de aceasta.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este titulara unui contract de concesiune încheiat cu pârâtul C. L. al Municipiului Oradea asupra unui spațiu cu destinația de cabinet medical.

La data de 28.05.2012 a primit invitația pentru vânzarea prin negociere directă a spațiului cu destinația cabinet medical. Reclamanta s-a prezentat la sediul pârâtului unde i s-a adus la cunoștință că prețul vânzării este de_ Eur, fără a avea posibilitatea de a negocia sau de a participa la stabilirea prețului.

Pârâtul C. L. al Municipiului Oradea, prin reprezentanții săi legali, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca fiind rămasă fără obiect.

În ședința publică din 19 septembrie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii și a rămas în pronunțare asupra excepției de netimbrare a acțiunii.

Examinând excepția netimbrării cererii, instanța constată că reclamanta nu a plătit taxa de timbru stabilită de instanță la primirea cererii de chemare în judecată, cu toate că a fost citată cu mențiunea de a timbra acțiunea, atât pentru termenul din 16.05.2013, cât și pentru cel din 19.09.2013.

În conformitate cu art. 3 lit. „m” din Legea nr. 146/1997, reclamantul avea obligația de a timbra cererea de chemare în judecată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbrul judiciar.

Potrivit al.1 al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, potrivit al. 2, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar potrivit al. 3, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997 și OG nr. 32/1995, va admite excepția netimbrării acțiunii și va dispune anularea cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanta . sediul în Oradea, ..1, județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, județul Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

T. A. V. E. E.

Red. jud. T.A./23.09.2013

Red.V.E.

Ex. 4

Pt. conformitate se comunică azi 24.09.2013

  • Reclamant . sediul în Oradea, ..1, județul Bihor
  • Pârât C. L. AL MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, județul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 5175/2013. Tribunalul BIHOR