Anulare act administrativ. Sentința nr. 1354/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1354/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 544/113/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1354/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. E. V.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul E. N., cu domiciliul în B., .. 98, județul B., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE A MUNICIPIULUI B., cu sediul în B., ., județul B., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. S. M. pentru reclamantul E. N. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea este legal timbrată conform dovezilor de la dosar, pârâta nu a depus întâmpinare, după care ;
Av. S. M. pentru reclamant, depune la dosar chitanța privind onorariul de avocat. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond părții prezente.
Av. S. M. având cuvântul pentru reclamantul E. N. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul anulării Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să restituie reclamantului suma de 3593 lei reprezentând taxă emisii poluante actualizată cu dobânda legală până la data plății efective. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul E. N. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, să se dispună anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 emisa de pârâtă si obligarea acesteia la restituirea sumei de 3593 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule achitata, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective. De asemenea, reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate pe parcursul solutionarii cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobandit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Renault Laguna si, pentru a putea înmatricula acest autoturism pentru prima data în România, i s-a comunicat prin decizia nr._/27.12.2012 ca trebuie sa plateasca o taxa de mediu în cuantum de 3593 lei. Reclamantul a precizat ca aceasta taxa este ilegala intrucat dispozițiile Legii nr.9/2012 contravin art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Astfel, prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa de mediu nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România. Intrucat art.90 paragraful 1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din dreptul intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat anularea privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 si restituirea taxei ilegal încasate actualizată cu rata dobânzii legale.
Desi a fost citata legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a formulat întâmpinare in cauza pentru a-si preciza pozitia procesuala.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de către reclamant.
Examinând acțiunea reclamantului prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile in materie, tribunalul constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Renault Laguna II cu numarul de identificare VF1BG0A_ potrivit contractului de cesiune nr._*02/18.08.2012 si a solicitat înmatricularea lui in Romania precum și acordarea numerelor de circulatie.
Pentru efectuarea acestor formalitati, acesta a fost însă obligat să achite taxa de poluare în valoare de 3593 lei stabilita prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 desi Romania este stat membru al Uniunii Europene de la data de 01.01.2007, când a semnat Tratatul Comunității Europene, ratificat de România prin Legea nr.157/2005.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, anterior introducerii prezentei actiuni prin care a solicitat pârâtei restituirea sumei de 3593 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, fără ca aceasta solicitare sa primeasca o solutie din partea paratei.
În cauză s-a făcut dovada plății sumei menționate, conform chitanței . nr._/27.12.2012, pentru înmatricularea în țară a autoturismului marca Renault Laguna cu numarul de identificare VF1BG0A_ potrivit contractului de cesiune nr._*02/18.08.2012. Totodata, la dosar s-au depus de reclamant inscrisuri din care reiese ca acest autovehicul a fost cumparat din Germania unde a fost inmatriculat pentru prima data la 30.04.2001.
La acel moment temeiul juridic al încasării taxei de poluare îl reprezentau dispozițiile Legii nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, prin care s-au abrogat dispozitiile O.U.G nr.50/2008.
Se observă că taxa de poluare, ca urmare a suspendarii aplicarii dispozițiilor art.2 lit.i, ale art.4 alin.2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde urmau să fie reînmatriculate ca urmare a schimbării proprietarului.
În drept, dispozițiile art.148 alineatul 2 din Constituția României arata că „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.
Aceste texte constitutionale instituie principiul prioritatii dreptului comunitar in fata celui national garantat in special de instantele judecatoresti precum si principiul aplicarii directe a dreptului comunitar pe teritoriul Romaniei.
Or, normele comunitare aplicabile in materie sunt art.25 CE care prevede „Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceasta interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”, articolul 28 CE care arata „Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent” precum si dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, care precizeaza ca „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară si se opun ca un stat membru sa adopte dispoziții precum cele ce figurează la Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, conform căreia pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Cu toate acestea, se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România, aceasta taxa fiind o taxa cu efect echivalent in înțelesul articolului 25 CE.
Notiunea de taxa cu efect echivalent rezulta dintr-o jurisprudenta constanta a Curtii Europene de Justitie (hotararile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Outokumpu, C-213/96 si din 5 octombrie 2006, Nadasdi si Nameth, C-290/05 si C-333/05) care a constatat ca orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra marfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare ale acesteia, si care reprezinta o taxa speciala de inmatriculare propriu-zisa constituie o taxa cu efect echivalent in sensul articolelor 23 CE si 25 CE.
Dupa cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezinta in cadrul Tratatului CE o completare a dispozitiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispozitie are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele membre in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre (hotararile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 si C-41/05 si din 5 octombrie 2006, Nadasdi ./05 si C-333/05).
De asemenea, in materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca articolul 90 CE vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import (hotararile din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01 si Nádasdi si din 5 octombrie 2006 N. C-290/05 si C-333/05).
Reglementată în modul prevăzut de Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Tribunalul apreciază ca Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum și cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 alin.1 din Tratat face parte, de la data de 01.01.2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești, în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din Germania.
. Curtii rezulta ca un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decat daca este organizat astfel incat sa excluda orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decat produsele similare nationale si, prin urmare, sa nu produca, in nici un caz, efecte discriminatorii (hotararile Haahr Petroleum si din 23 octombrie 1997, Comisia/G., C-375/95).
Nu in ultimul rand, se observa ca C.J.C.E., in cauza Michel Humblot, similara spetei de fata care vizeaza taxa speciala din legislatia romaneasca, a aratat ca ”statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidenta articolului 90 din Tratatul C.E., adica sa nu fie discriminatoriu”. F. de faptul ca la vanzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul Romaniei si deja inmatriculate in Romania nu se percepe aceeasi taxa ca pentru autovehiculele second hand inmatriculate pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene si importate, spre utilizare, inmatriculare, in Romania, se incalca principiul discriminarii.
Trebuie subliniat ca, in ceea ce priveste principiul aplicarii directe a dreptului comunitar pe teritoriul Romaniei, potrivit art.220 din Tratatul C.E. „Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene asigura interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instante este obligatorie pentru statele membre”.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări - Legea nr.9/2012, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.1/2012, au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculului în România iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.
În acest sens, instanța reține Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei prin care s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art.28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.
F. de toate cele mai sus expuse, tribunalul observa ca taxa de poluare are un vadit caracter ilicit, fiind in discordanta cu prevederile Constitutiei Romaniei, ale Tratatului C.E., dar si cu principiile instituite de C.J.C.E., in urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre.
Asa fiind, actul administrativ – fiscal este vătămător pentru reclamant, prin însăși plata taxei de poluare iar demersul prealabil administrativ la care acesta este obligat prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului de procedură fiscală este asigurat prin cererile de restituire a taxei depuse la A.F.P. B. si se impune ca suma achitata de reclamant sa fie restituita in integralitate.
Referitor la cererea accesorie privind dobânzile legale aferente până la data plății efective pentru lipsa de folosință a sumei de 3593 lei achitată la data de 27.12.2012, tribunalul o va aprecia ca fiind legala in vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului, potrivit art.1084 din Codul civil.
Față de toate considerentele expuse mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantului este fondată și, în temeiul art.18 alineatul 1 din Legea nr.554/2004, o va admite ca atare. Pe cale de consecință, va dispune anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 emisă de parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. si o va obliga pe aceasta la restituirea catre reclamant a sumei de 3593 lei încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme și autovehicule si a dobânzii legale aferente până la data plății efective.
Ca parte cazuta in pretentii, pârâta va fi obligata, potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate de acesta pe parcursul procesului (taxa judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariul de aparator).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ca fondată acțiunea formulată de către reclamantul E. N., cu domiciliul în B., .. 98, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., cu sediul în B., ., judetul Braila.
Anuleaza Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 emisa de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 3593 lei reprezentând taxă de poluare si dobânda legală aferentă până la data restituirii efective.
Obligă pe pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica, azi, 24.04.2013.
Președinte,
G. E. V.
Grefier,
M. P.
Red. si Dact. G.E.V.
4 ex./25.04.2013.
Dosar nr._
Minută:
Admite ca fondată acțiunea formulată de către reclamantul E. N., cu domiciliul în B., .. 98, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., cu sediul în B., ., judetul Braila.
Anuleaza Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/27.12.2012 emisa de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 3593 lei reprezentând taxă de poluare si dobânda legală aferentă până la data restituirii efective.
Obligă pe pârâta să plătească reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica, azi, 24.04.2013.
Președinte,
G. E. V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2418/2013. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 199/2013.... → |
|---|








