Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 558/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 558/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 19202/281/2011

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 558/Rca/2013

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. L. V.

Judecător A.-A. P.

Judecător C. R.

Grefier M. S.

Pe rol soluționarea recursului în materie C. administrativ și fiscal declarat de recurentul T. C., domiciliat în Ploiesti, . ., împotriva sentinței civile nr. 907/1.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Județului B., cu sediul în B., .. 10-12, având ca obiect-anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen legal, motivat, după care;

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului contencios de față;

Prin sentința civilă nr. 907/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria Braila în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul T. C. cu domiciliul in Ploiesti ,. . verbal de contravenție seriaPrin sentința civila nr.4716 din 27.03.2012, Judecatoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei B., cauza fiind inregistrată la această instanța la data de 25-05-2011 sub același nr._ /2011.

Legal citata, intimata nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar nota de probatorii la care a anexat: atestat operator, buletin de verificare metrologica,fotografii radar, înregistrarea video.

Urmare a analizei actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat de intimata MAI – IPJ – SPR BRAILA la data de 22.08.2011, petentul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 1340 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.121 alin. 1 din RAOUG nr.195/2002 republ., reținându-se că la data de 22.08.2011, ora 07.06, pe DN2B in afara localitatii S., petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr._, cu viteza de 151 km/h filmat si înregistrat de aparatul radar montat pe auto cu nr._ ..

In cuprinsul procesului-verbal se arata ca petentul a mentionat ca nu a avut viteza constatată de lucrătorul de politie cu aparatul radar aflandu-se in mers.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art.6 pct.20, art.109 din OUG nr.195/2002 republ., nerespectarea regimului de viteză stabilit se constată de către polițistul rutier, prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform normei de metrologie legala NML 021-05 exista cinemometre destinate a fi utilizate atat in regim stationar cat si in regim de deplasara autovehicului de patrulare

Astfel, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în p.v de contravenție, sarcina probei revenind organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Intimata a depus la dosar, fotografii radar, dovada atestatului agentului constatator, si buletinul de verificare metrologica a aparatului radar care era montat pe autoturismul cu nr. de inmatriculare_, astfel incat a retinut ca fiind dovedita indeplinirea cerintelor legale.

În consecință, față de considerentele de mai sus, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul T. C. ,considerand-o nelegala si netemeinica intrucat a fost data cu aplicarea gresita a legii.

In motivarea recursului recurentul a sustinut faptul ca instanta de fond in mod gresit a interpretat probele din dosar respectiv planșele foto depuse de intimată și a considerat că viteza de deplasare a autoturismului pe care l-a condus este cea care figurează pe o planșă foto in care se pot observa numai lumini și un autoturism și mai mult numărul de înmatriculare a acestuia. A apreciat recurentul că relevant în speța de față sunt numai probatoriile care prezintă nici un dubiu respectiv planșa foto în care se observă exact autoturismul și nr. de înmatriculare a acestuia.

Față de toate aceste considerente a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.08.2011 în ceea ce privește sancțiunea privind reținerea permisului de conducere și reducerea amenzii contravenționale corespunzător vitezei constatate la autoturismul condus de petent și nu la filmul intimatei care nu are legătură cu contravenția săvârșită.

Intimatul nu a depus intampinare in cauza.

Procedând la examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar si din oficiu conform art.3041 Cod procedură civilă sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Instanta de fond a efectuat o analiza aprofundata asupra tuturor aspectelor invocate de petentul recurent si a examinat procesul verbal atacat atat in ce priveste legalitatea cat si temeinicia acestuia, retinand ,in urma unei ample examinari a intregului probatoriu administrat in cauza si a dispozitiilor legale incidente,ca procesul verbal atacat este temeinic si legal, motiv pentru care,in mod corect, a respins plangerea formulata de T. C..

Sustinerile formulate de catre aceasta in recurs vizeaza motivele invocate in plangere si care au fost examinate de catre prima instanță. Astfel recurentul a sustinut in motivarea recursului ca plansele foto depuse de catre intimat in probatiune nu sunt elocvente in cauza deoarece se observa doar luminile ,nu si autoturismul. Reexaminand plansele foto situate la fila 13 de dosarul instantei de fond ,tribunalul constata ca . plansa efectuata la ora 07.06.37 sunt vizibile numai luminile si forma autoturismului,dar in plansa urmatoare se observa marca autoturismului ,la ora 07.06.40 iar in cea de-a treia plansa ,despre care chiar recurentul precizeaza ca trebuie luata in considerare se evidentiaza numarul de inmatriculare_ . Avand in vedere viteza initial inregistrata, aceea de 151 km/h ,se constata de catre tribunal ca este evident ca acelasi auto in trei secunde a redus viteza la 131/km/h si apoi la 83/km/h in urmatoarele patru secunde.

Sub acest aspect tribunalul constata ca din imaginile video rezulta fara putinta de tagada,asa cum a retinut si prima instanta,ca autoturismul_ a circulat cu o viteza de 151/km/h.

Intrucat ca urmare a examinarii hotarii atacate si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul nu a constatat nici o cauza de nulitate absoluta si nici o alta cauza de casare sau desfiintare a sentintei atacate, urmeaza a respinge ca nefondat recursul declarat de T. C. impotriva sentintei 907/01.02.2013 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._ si va mentine sentinta atacata ca fiind temeinica si legala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. C., domiciliat în Ploiesti, . ., împotriva sentinței civile nr. 907/1.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Județului B., cu sediul în B., .. 10-12, având ca obiect-anulare proces verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. L. V. P. A.-A. R. C.

Grefier

S. M.

Red VML și Tehnored S.M.

3 ex/7.01.2014

Jud fond N. A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 558/2013. Tribunalul BRĂILA