Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 35/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 7083/196/2011
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 35/Rca
Ședința publică de la 24 ianuarie 2013
Președinte - M. S.
Judecător - C. G. I.
Judecător - G. E. V.
Grefier - M. G.
Pe rol, soluționarea recursului de contencios administrativ declarat de recurenta-petentă ., cu sediul în B., ., . civile nr.3822/18.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sediul în B., ..7.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. P. G. pentru recurenta ., lipsă fiind intimatul I.T.M. B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este declarat în termen legal, motivat, exceptat de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, cauza a fost amânată pentru încuviințarea probei cu înscrisuri pentru recurentă – s-au depus, al 2-lea termen de judecată, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbateri.
Apărătorul recurentei, având cuvântul, a solicitat a se ține cont că la data săvârșirii faptei s-au găsit 5 persoane, care stăteau lângă salariații societății pentru a vedere dacă se por integra în procesul de producție.
De asemenea, solicită a se ține cont că sancțiunea este mult prea aspră având în vedere că recurenta se află la prima faptă de acest gen, s-au obligat să încheie contracte de muncă acelor persoane, dar numai 3 s-au prezentat la serviciu.
Pentru cele arătate a solicitat admiterea recursului, admiterea plângerii contravenționale și înlocuirea amenzii cu avertisment.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.3822/18 05 2012 a Judecătoriei B. pronunțată in dosarul nr._ s-a respins plângerea contravenționala formulate de petenta . B. cu sediul în B., ., ., in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de munca B. cu sediul in B., .. 7, jud. B., ca nefondată.
S-a menținut procesul verbal de contravenție . nr._/18.05.2011 întocmit de agentul constatator din cadrul I. B..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând probatoriile administrate în cauză instanța a constatat că petenta a fost sancționată prin procesul verbal . nr._/18.05.2011 reținându-se că la data de 18.05.2011 a primit la muncă fără a încheia contract individual de muncă înainte de începerea raporturilor de muncă pe numiții S. A., Mustata E., Prisaca E., Cupliu N., B. E. A..
Cu privire la faptă, deși petenta a susținut prin plângere că pentru persoanele în cauza doar se prezentaseră în vederea angajării, această situație nu a fost confirmată de probele administrate in cauză. Astfel din procesul verbal de control întocmit de intimata la data de 18.05.2011 si necontestat de petentă, rezultă că persoanele in cauza prestau muncă pentru pentetă, iar anterior începerii activității, nu li se încheiaseră contracte de muncă. Procesul verbal se coroborează cu fișele de identificare semnate de cele 5 persoane care au indicat inspectorilor de muncă data începerii muncii la petentă, locul de muncă, programul de muncă si salariul. Din aceste considerente, instanța a înlăturat declarațiile martorilor R. A. D., Cupliu A. si P. E., având în vedere că aceștia sunt angajații petentei, fiind astfel in relații de subordonare.
Pe de altă parte, din adresa nr. 265/18.05.2011 a petentei, înregistrată la intimata sub nr. 7106/19.05.2011 a rezultat că aceasta s-a conformat măsurilor dispuse prin actul de control al intimatei, adică a încheiat contractele de muncă pentru persoanele respective, le-a înregistrat in Revisal. In aceste condiții, însăși petenta se contrazice în pozițiile adoptate cu privire la persoanele identificate la punctul de lucru, pentru că dacă acele persoane nu ar fi prestat efectiv munca la data controlului, nu s-ar fi pus problema conformării petentei asupra celor dispuse prin actul de control, eventual ar fi contestat si actul de control al intimatei care cuprindea măsura întocmirii contractelor de muncă. Or, din procesul verbal de control de la fila 14, termenul de aducere la îndeplinire a măsurii de a încheia contractele de muncă, era chiar data de 18.05.2011.
Față de probatoriul administrat, instanța a apreciat că agentul constatator a reținut în mod corect situația de fapt.
Analizând plângerea și in ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța a apreciat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii totale de_ lei cu sancțiunea avertismentului deoarece fapta comisă prezintă un grad pericol social ridicat și nu se impune o astfel de măsură, desfășurarea activității de către cele 5 persoane fără ca angajatorul să încheie contract individual de muncă impunând sancționarea cu amendă a societății vinovate, în acest caz a petentei .., angajații fiind lipsiți de protecție socială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta . B..
A susținut următoarele:
Instanța de fond a sancționat societatea pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actul de control pentru care termenul limită era data de 18 05 2011.
Solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment ,deoarece nu a mai fost sancționată anterior pentru o faptă similară ,cele cinci persoane menționate în actul de constatare nu se aflau în procesul de producție, nu realizau activități pentru care trebuiau să fie remunerate ,ci erau repartizate pe lîngă cîte o salariată care executa faza de lucru pentru care urmau să fie angajate ,s-au prezentat în secție după începerea orei de serviciu, ceea ce denotă că nu prestau efectiv activitate, după încheierea contractelor individuale de muncă doar trei s-au mai prezentat la serviciu și în mod logic nici o persoană nu poate fi angajată din prima zi ,fără testarea minimă a cunoștințelor profesionale .
La dosar nu s-a depus întâmpinare..
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art 304 ind1 C pr civ tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art 5 al 5 din OG 2/2001: Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Potrivit art 7 al 2 din OG 2/2001Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
De asemenea potrivit art 21 al 3 din O 21/2010: Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Din dispozițiile legale enunțate rezultă că la stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie să se țină seama de criteriile prevăzute de art.21 al 3 din O 21/2010.
Prin raportare la dispozițiile art.21 al 3 din OG 2/2001, se reține că recurenta nu a mai fost sancționat contravențional pentru o faptă similară și că s-a conformat cu promptitudine măsurilor dispuse de organul constatator, încheind contracte individuale de muncă cu persoanele care s-au mai prezentat a doua zi ,astfel cum rezultă din extrasul Revisal depus la instanța de fond.
În consecință față de cele reținute sancțiunea avertisment apare ca fiind suficientă.
Față de aceste considerente în temeiul art 312 C pr civ recursul va fi admis ca fondat ,sentința atacată modificată și în rejudecare se va admite în parte plângerea contravențională și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta-petentă ., cu sediul în B., ., ., . civile nr.3822/18.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu sediul în B., ..7.
Modifică sentința atacată și în rejudecare admite în parte plângerea contravențională și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/18.05.2011 cu avertisment.
I r e v o c a b i l ă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. S. C. G. I. G. E. V.
Grefier,
M. G.
Red.M.S.
Jud.fond B.C.
Dact.M.G.
2 ex/20.02.2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1259/2013. Tribunalul BRĂILA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 458/2013. Tribunalul... → |
|---|








