Pretentii. Sentința nr. 141/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 141/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 4574/113/2012

Dosar nr._

Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 141/Fca/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte - C. G. I.

Grefier - F. D.

Pe rol judecarea cauzei formulată pe calea contenciosului administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. C., cu domiciliul în oraș I., Calea Brăilei, nr.99, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului I., cu sediul în oraș I., ., parter, județul B., având ca obiect anulare act administrativ (Decizia nr.9257/20.07.2012 –suma de 2.589 lei).

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; acțiunea este legal timbrată; s-au făcut verificări în aplicația Ecris și s-a constatat că nu mai există înregistrate alte dosare pe numele reclamantului care să aibă același obiect cu prezenta acțiune, reclamantul a depus la dosar prin serviciul registratură cerere în dublu exemplar în care indică domiciliul procedural ales, solicitând și judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța reține cauza spre soluționare și în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință de contencios administrativ:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a orasului I. pentru a se dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 9257/20.07.2012 și obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.589 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule achitată, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că potrivit contractului de vânzare – cumpărare a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Ford Focus pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă pe mediu în valoare de 2.589 lei, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule susmentionata.

Reclamantul a precizat că împotriva deciziei aratate a formulat contestație, la care pârâta nu a răspuns în termenul legal, astfel încât a introdus prezenta acțiune în contencios administrativ.

S-a apreciat că taxa de poluare stabilită este ilegală deoarece prevederile Legii 9/2012 contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.

În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Esențial este că perceperea taxei se face numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, decat in situatia in care isi schimba proprietarul. Precizeaza reclamantul ca principiul nediscriminarii este incalcat si prin aceea ca persoanele ce au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei 13.01.2012 nu au platit taxa de poluare in timp ce persoanele care solicita inmatricularea dupa aceasta data platesc taxa pentru emisiile poluante desi este evident ca toate autoturismele polueaza.

Cum dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.

În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte, respectiv: Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule contestata emisă de Administrația Finanțelor Publice Braila, acte de proveniență - contractului de vânzare – cumpărare, adeverință pentru admiterea în circulație - talonul și cartea de identitate a mașinii, contestația administrativă formulată.

Legal citata intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunea formulată pe baza probelor administrate - înscrisuri și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 9257/20.07.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a orasului I. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 2.589 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehiculul achizitionat. In drept se reține că până la data de 30.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.

Ulterior a fost instituită taxa specială de mediu/ taxa pe poluare, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art.4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr.50/21.04.2008. Prin legea 9/2012 s a instituit prevederea ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante daca a fost inmatriculat tot in Romania decat in situatia in care isi schimba proprietarul. Prin aceasta lege se statueaza ca taxa este perceputa daca autoturismul este inmatriculat pentru prima data in Romania chiar daca fusese inmatriculat anterior . UE. Principiul nediscriminarii este incalcat si prin aceea ca persoanele ce au solicitat anterior datei de 31.01.2012 nu au platit taxa pentru emisiile poluante in timp ce persoanele care solicita inmatricularea autoturismelor dupa aceasta data platesc aceasta taxa desi este evident ca toate autoturismele polueaza. discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante de momentul inmatricularii desi din continutul legii rezulta ca s a urmarit asigurarea protectiei mediului. Astfel desi toate autoturismele polueaza doar cele care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau cele care isi schimba proprietarul dupa data de 13.02.2012 platesc aceasta taxa.

Instanța reține că se instituie astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantului.

Se constată în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor O.U.G nr.50/21.04.2008.

Potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României „ prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.

În acest sens instanța constată că dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Cum Legea 9/2012 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.

Se constată astfel că instituirea taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art.28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art.30 CE. Deși scopul declarat al adoptării Legii 9/2012 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.

În acest sens instanța reține Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei, potrivit căreia s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art.28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.

Față de cele expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este fondată și o va admite ca atare, iar în temeiul art.18 alineat 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, va dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule aratata in petitul cererii emisă de Administrația Finanțelor Publice a orașului I.. si va obliga intimata sa restituie petentului suma de 2589 lei reprezentand taxa de poluare actualizata cu rata dobanzii legale de la data introducerii prezentei actiuni respectiv 17.08.2012.

Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata a cheltuielilor de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul în oraș I., Calea Brăilei, nr.99, județul B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului I., cu sediul în oraș I., ., parter, județul B..

Dispune anularea Deciziei de calcul nr. 9257/20.07.2012.

Obligă intimata să restituie petentului suma de 2.589 lei reprezentând taxă de poluare începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 17.08.2012.

În baza art. 274 Cod procedură civilă obligă intimata să plătească petentului suma de 1040 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17 Ianuarie 2013.

Președinte,Grefier,

C. G. IconaruFlorina D.

Red. C.G.I.

Dact. F.D./4ex./21.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 141/2013. Tribunalul BRĂILA