Pretentii. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 5424/113/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA_ /2013

Ședința publică de la 18 martie 2013

Completul compus din:

Președinte: V. D.

Grefier: M. I.

Pe rol, judecarea cauzei formulată pe calea contenciosului administrativ de către reclamantul M. M. cu domiciliul procesual ales în B., . G. nr. 21, ., . avocat „O.-I. B.”, prin avocat O.-I. B. în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Publice B. cu sediul în B., ., județ B. având ca obiect anulare act administrativ - Decizia calcul taxă pentru emisiile poluante nr._/20.09.2012 – 1.933 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns d-na avocat O.-I. B. pentru reclamantul M. M. în baza împuternicirii avocațiale nr._/21.10.2012, lipsă fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice B..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită, acțiunea este netimbrată, dosarul se află la primul termen de judecată, după care;

Prezentă în fața instanței, d-na avocat O.-I. B. pentru reclamantul M. M. depune la dosar taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei conform chitanței . nr.1485154PJ/11.03.2013 și timbru judiciar mobil de 0,15 lei și chitanța nr.617/31.01.2013 reprezentând taxă onorariu avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare acordând cuvântul pe fond:

Concluziile apărătorului reclamantului sunt de admitere a acțiunii pentru motivele de fapt și de drept expuse pe larg în cuprinsul acesteia, anularea decizie de calcul al taxei pentru emisiile poluante nr._/20.09.2012 și obligarea pârâtei la restituirea taxelor speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de către reclamant în cuantum de 1.933 lei, sumă ce urmează să fie actualizată cu dobânda legală la data plății efective.

De asemenea, solicită cheltuieli de judecată în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă reprezentând taxă onorariu avocat conform chitanței nr.617/31.01.2013 și taxă judiciară de timbru, ambele chitanțe fiind depuse la dosar.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ:

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice B. pentru a se dispune anularea Deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/20.09.2012 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.933 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule achitată, cu dobânda legală la data plății efective.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Ford Transit pentru înmatricularea căreia în România a plătit o taxă pentru emisii poluante în valoare de 1.933 lei, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/20.09.2012. S-a apreciat că taxa pentru emisii poluante stabilită este ilegală deoarece prevederile O.U.G. nr.50/2008 contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne.

În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Esențial este că perceperea taxei se face numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, în timp ce aceasta nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în țară.

Cum dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat restituirea taxei ilegal încasate.

În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte, respectiv: Decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice B., chitanța de plată, acte de proveniență și dovada efectuării procedurii prealabile.

Legal citata pârâta nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat la termenul fixat de instanta prin reprezentant legal pentru a-si preciza pozitia procesuala.

Pe fondul cauzei s-a susținut că decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante nu este un act care să oblige la plată și că reclamantul a plătit taxa pe poluare emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice B. în concordanță cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care este în acord cu cerințele legislației europene.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține:

Reclamantul este proprietarul autoturismului marca Ford Transit potrivit actelor de proveniență depuse la dosar. Prin decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/20.09.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice B. s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 1.933 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată de acesta prin chitanțele depuse la dosar. Reclamantul a făcut dovada efectuării procedurii prealabile.

Se reține că până la data de 31.06.2008 prima înmatriculare în România a autoturismelor a fost condiționată de plata taxei speciale reglementate de Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și a normelor date în aplicare.

Ulterior a fost instituită taxa specială de mediu/taxa pentru emisii poluante, obligația de plată intervenind cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, conform dispozițiilor art.4 alineat 1 litera a) din O.U.G nr.50/21.04.2008.

Instanța reține că taxa pentru emisii poluante nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, instituindu-se astfel un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, unde urmau a fi reînmatriculate, ca și cel proprietatea reclamantului.

Se constată în acest mod încălcarea principiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor, impunându-se restituirea taxei plătite în baza dispozițiilor O.U.G nr.50/21.04.2008.

Potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene… au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar conform alineatului 4 ”autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”.

În acest sens instanța constată că dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocate de reclamant prevăd că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

De asemenea, art. 28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Cum O.U.G. nr.50/21.04.2008 conține dispoziții contrare, conform principiului efectului direct al dreptului comunitar, instanța constată că taxa pe poluare pentru autovehicule instituită este ilegală, încălcând prevederile art.28 și art. 90 paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, care prevăd că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin acestea și prin actul de aderare.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al pârâtei în sensul că prevederile noii reglementări au fost armonizate cu legislația europeană, atât timp cât plata taxei pe poluare condiționează prima înmatriculare a autovehiculelor în România, iar pentru autovehiculele deja înmatriculate nu este percepută, deși în mod evident și acestea poluează.

Se constată astfel că instituire taxei pe poluare reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, incompatibilă în principiu cu obligațiile rezultând din art. 28 CE, ce nu poate fi justificată în mod obiectiv prin unul din motivele de interes general enumerate de art. 30 CE. Deși scopul declarat al adoptării O.U.G. nr. 50/21.04.2008 îl reprezintă asigurarea protecției mediului, normele edictate nu au această finalitate, cuprinzând măsuri restrictive discriminatorii.

În acest sens instanța reține Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în Cauza C-524/07, Comisia c. Austriei, potrivit căreia s-a constatat încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 28 CE prin impunerea, cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul Austriei, a unor condiții mult mai stricte în privința valorilor limită a emisiilor poluante și zgomotului, autovehiculelor anterior înmatriculate în alte state membre, în vreme ce vehiculele cu aceleași caracteristici nu erau supuse unor asemenea exigențe în cazul reînmatriculării lor.

Față de cele expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este fondată și o va admite ca atare, va dispune anularea deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/20.09.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice B. și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1.933 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante.

Având în vedere dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. M. cu domiciliul procesual ales în B., . G. nr. 21, ., . – Cabinet de avocat „O.-I. B.”, prin avocat O.-I. B. în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Publice B. cu sediul în B., ., județ B..

Dispune anularea deciziei de calcul nr._/20.09.2012 și obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.933 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data de 01.10.2012 și până la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 539 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.

Președinte, Grefier,

V. D. M. I.

Red.V.D.

Dact. M.I./Ex.4/25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA