Anulare act administrativ. Sentința nr. 661/2015. Tribunalul CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 661/2015 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 1239/116/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 661/2015
Ședința publică de la 26.08.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - Ș. G.
GREFIER- T. M.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta R.N.P. R. –Direcția Silvică Călărași și pârâtul C. L. al Municipiului Oltenița având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal efectuat în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, învederându-se instanței că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Tribunalul ia act că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nu mai sunt cereri noi de formulat sau alte incidente de soluționat, declară dezbaterile închise, conform art. 394 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, reține cauza spre soluționare iar în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL;
Asupra cauzei în contencios administrativ și fiscal de față;
Prin contestația formulată la această instanță la data de 21.07.2015 și înregistrată sub nr._, împotriva Hotărârii Consiliului L. al municipiului Oltenița nr. 39/29.04. 2015 - privind concesionarea prin licitație publica a unui teren aparținând domeniului privat al municipiului Oltenița, in suprafața de 20.919 mp., situat in intravilanul municipiului Oltenița, tarlaua 87/1, lot. 3, reclamanta R.-R., Direcția S. Călărași cu sediul in Călărași, ., nr. 2. județul Călărași, cod postai_. CUI_, R.C. J_ COD IBAN ROI8RZBR_9486 Raiffeisen Bank Călărași, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii Consiliului L. al municipiului Oltenița nr. 39/29.04.2015 și suspendarea efectelor acesteia, conform art. 14 din Legea 544/2004, pana la rămânerea definitiva a dosarului penal nr. 61/P/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, respectiv a dosarului penal nr. 306/P/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în cursul lunii iulie 2008, a fost informata că din suprafața de teren forestier de 28,65 ha proprietate publica a stalului, administrata de Direcția S. Calarasi - Ocolul Silvic Mitreni, C. L. Oltenița, reprezentat de Primăria municipiului Oltenița a încheiat cu rea-credință Contracte de vânzare-cumpărare cu doua societăți, fiind in cunoștința de cauza ca acele suprafețe nu sunt proprietate privata a Consiliului L. Oltenița. A mai arătat reclamanta că pentru confirmarea celor sus menționate s-a adresat O.C.P.I. Călărași si B.C.P.I. Oltenița, care i-au confirmat ca o parte din terenul forestier de 28,65 ha proprietate publica a statului, administrat de Direcția S. Călărași - Ocolul Silvic Mitreni, a fost înstrăinat de C. L. Oltenița, reprezentata de dl. primar, suprafața a fost intabulata in Cartea Funciara nr. 3703 cu nr. Cadastral 1402, suprafața de teren fiind lotizata in trei loturi: Lotul 1 cu nr. Cadastral 1402/1; Lotul 2 cu nr. Cadastral 1402/2; Lotul 3 cu nr. Cadastral 1402/3, iar diferența de teren forestier proprietate publica a Statului roman pana la 28,65 ha, a fost introdusa in domeniul privat al Municipiului Oltenița si înscrisa in . reclamanta că în urma demersurilor efectuate a constatat ca prin adresa nr. 1664/ 20.10.1996, O.J.C. Calarasi (actualul O.C.P.I. Călărași) a comunicat Consiliului L. Oltenița faptul ca „Terenul situat in stânga vărsării râului Argeș in D., delimitat la S de D., la N de digul de apărare împotriva inundațiilor si calea ferata in zona industriala de acces a orașului, este teren scos din circuitul forestier, in baza Decretului Consiliului de Stat nr. 242/1986, pentru realizarea obiectivului de investiții Canal D.-București, este nefolosit din anul 1990 si nu este revendicat de nici o societate comerciala de stat, in baza H.G. nr. 834/1991. Fără o verificare atenta a situației de fapt a terenului, O.C.P.I. Călărași a transmis adresa menționată, neținând cont că Decretul Consiliului de Stat 242/1986 prevedea ca o parte din terenurile forestiere au fost scoase definitiv, iar altele temporar din circuitul forestier pentru investiția Canal D.-București. Adresa 1664/20.10.1996 a fost folosită ca probă de către C. L. Oltenița in dosarul 2860/2004, in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței sa-i recunoască dreptul de proprietate privata asupra suprafeței de teren de 670.862,50 m.p., teren situat in stânga vărsării râului Argeș in D..
Menționează reclamanta că prin sentința civilă nr.1843/29.11.2004 pronunțată de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr.2860/2004 s-a constatat dreptul de proprietate privată al reclamantului (C. L. Oltenița) asupra terenului în suprafață de 670.862,50 mp situat în stânga vărsării râului Argeș în D., având ca vecinătăți la N - Ocolul Silvic Mitreni si proprietăți particulare, la S - D., la E - Uzina de apa, si la V - râul Argeș. Arată de asemenea că în suprafața de 67,0862 ha se regăsește si terenul forestier în suprafața de 28,65 ha, proprietate publică a statului, administrat de R.-R. prin Direcția S. Călărași - Ocolul Silvic Mitreni, teren care în baza Decretului 242/1986, a fost scos temporar (si nu definitiv) din circuitul forestier cu ocuparea temporară pe o perioada de 1 an (01.07._88).
Relatează de asemenea reclamanta că față de cele sus menționate R. - R.-Direcția S. Călărași a introdus in data de 18.12.2006, la Judecătoria Oltenița o acțiune posesorie, care a format obiectul dosarului_, având ca parat C. L. Oltenița. Prin sentința civila 481/7.03.2007, data in dosarul_ al Judecătoriei Oltenița, s-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul C. L. Oltenița, județul Călărași. După rămânerea definitiva si irevocabila a sentinței civile nr. 481/7.03.2007, pronunțata de Judecătoria Oltenița, C. L. Oltenița, reprezentata de dl. Primar M. C., a vândut S.C. Tehnologica Radion S.R.L. București dreptul de proprietate al Lotului 2, având număr cadastral 1402/2 in T87/1, in suprafața de 19.988,897 mp., (suprafața inclusa in terenul forestier de 28.65 ha proprietate publica a statului), încheind in acest sens Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat cu nr. 4302/27.07. 2007. respectiv S.C. Docuri S.A. G., dreptul de proprietate al Lotului 2 cu nr. Cadastral 1402/1/2, T87/1, L. 1/2 in suprafața de 20.000 m.p.. drept pentru care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, autentificat cu nr. 31 14/ 13.06.2008.
Precizează reclamanta că nr. cadastral 1402/1, 1402/2, 1402/3 situat in T87/1 se regăsește în hărțile sale amenajistice u.a. 5,6. 7 din U.P. III F.-U. - Ocolul Silvic Mitreni (Direcția Silvică Călărași). Urmare celor sus menționate la data de 23.03.2009, R.-R. prin Direcția S. Călărași a înaintat la Tribunalul Călărași o acțiune ce a făcut obiectul Dosarului 673/116/ 2009. Prin Decizia nr. 2524/16.09.2014 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul_ s-au admis recursurile declarate de parații, C. L. al Municipiului Oltenița, . si . București împotriva deciziei nr. 205/A din 07.06.2013 si a încheierii din 13.03.2012 pronunțate de Curtea de Apel București, si s-a dispus respingerea acțiunii formulate de R.-R.-Direcția Silvică Călărași, constatând ca in cauza sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat a prezentei acțiuni (Dosarul_ ) față de sentința civilă nr. 1843/29.11.2004 pronunțată în dosarul 2860/2004 de Judecătoria Oltenița. Ținând cont de faptul ca terenul forestier proprietate publica a Statului R. nu poate fi trecut din domeniul public in domeniul privat decât printr-o hotărâre de guvern iar pana în prezent nu exista nici un document care sa ateste trecerea suprafeței de 28,65 ha teren forestier proprietate publica a statului din domeniul public al statului in domeniul public sau privat al Consiliului L. al municipiului Oltenița, ținând cont de prevederile art. 106 și art. 107 din Legea 46/2008, R.-R. - Direcția S. Călărași a formulat doua sesizări penale la DNA București in vederea identificării persoanelor vinovate de deposedarea ilegala a statului roman de suprafața de 28,65 ha teren forestier proprietate publica a statului, care in prezent se afla in lucru la P. de pe langa Judecătoria Oltenița sub nr. 61/P/2015 și la P. de pe lângă Judecătoria Călărași sub nr. 306/P/2015 pentru declararea ca falsă a adresei nr. 1664/1996 emisa de Oficiul de cadastru si Organizarea Teritoriului Călărași, ce a format convingerea instanței de judecata si a stat la baza emiterii sentinței civile nr. 1843/29.11.2004 pronunțata in dosarul 2860/2004 de Judecătoria Oltenița, sentința ce a avut drept consecințe deposedarea Statului R. de suprafața de 28,65 ha teren forestier proprietate publica, aflat in administrarea R.-R. Direcția S. Călărași, datorita caracterului sau definitiv si irevocabil.
A mai arătat reclamanta că în temeiul art. 14, din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului L. al municipiului Oltenița nr. 39/29.04.2015 - privind concesionarea prin licitație publica a unui teren aparținând domeniului privat al municipiului Oltenița, în suprafața de 20.919 mp., situat in intravilanul municipiului Oltenița, tarlaua 87/1, lot. 3, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, cazul bine justificat și paguba iminentă.
Apreciază reclamanta că aceste două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
În ceea ce privește cazul bine justificat având în vedere că în cazul de față suprafața de 28,65 ha situată în . la doi proprietari cu doua categorii de folosința diferite si anume în baza sentinței civile nr. 1843/29.11.2004 pronunțata de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr. 2860/2004 acesta face parte din domeniul privat al Municipiului Oltenița, având categoria de folosința arabil extravilan, iar în baza sentinței civile nr. 481/ 7.03.2007, data în dosarul_ al Judecătoriei Oltenița, C. L. al municipiului Oltenița, județul Călărași a fost obligat sa lase, în deplină posesie, R.-R. - Direcția S. Călărași în suprafață de 28,65 ha, teren forestier proprietate publică a statului identificat în . Oltenița, suprafața înscrisă în Amenajamentul silvic UP III F.-U., parcelele 5, 6, 7 in stânga vărsării râului Argeș in D., sentința rămasa definitiva si irevocabila.
Menționează reclamanta că dacă prin HCL Oltenița nr.39/29.04.2015 se concesionează suprafața de 20.919 mp .% din suprafața de 28 ha, situat in intravilanul municipiului Oltenița, tarlaua 87/1, lot. 3, ce este înscris ca teren forestier conform Amenajamentul silvic UP III F.-U., parcelele 5,6,7 in stânga vărsării râului Argeș în D.,dat fiind obiectul concesionarii, concesionarul va defrișa întreaga suprafața de pădure în vederea realizării obiectului contractant și anume „construire punct de încărcare/descărcare în/din barje a produselor agricole la D.". Ținând cont de faptul ca terenul forestier proprietate publica a Statului R. nu poate fi trecut din domeniul public in domeniul privat decât printr-o hotărâre de guvern, iar pana în prezent nu exista nici un document care sa ateste trecerea suprafeței de 28,65 ha teren forestier proprietate publica a statului din domeniul public al statului in domeniul public sau privat al Consiliului L. al municipiului Oltenița, ținând cont de prevederile art. 106 din Legea 46/2008 și art. 107 din aceeași lege consideră reclamanta îndreptățită cererea sa de suspendare a efectelor HCL Oltenița nr. 39/29.04.2015, pana la soluționarea cauzelor penale menționate.
În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta apreciază că în cazul în care s-ar trece la executarea HCL Oltenița nr. 39/29.04.2015 prejudiciul creat statului roman ar fi în primul rând defrișarea suprafeței de 20 ha % din cele 28.65 ha înscrise in Amenajamentul silvic UP III F.-U., parcelele 5, 6, 7 in stânga vărsării râului Argeș in D., suprafața pe care se afla masă lemnoasa de diverse specii. Potrivit HG 229, privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - R. și aprobarea regulamentului de organizare si funcționare, R. este regie autonomă de interes național și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
Începând din anul 2002, R.-R. a făcut investirii pe suprafața de 28,65 ha, ce au constat în lucrări de împădurire, după cum reiese și din sentința civilă nr. 481/7.03.2007, data în dosarul_ al Judecătoriei Oltenița, situație față de care nici valoare materialului lemnos existenta pe terenul în cauza și nici valoarea investițiilor realizate de R.-R. nu va mai putea fi recuperată.
Reclamanta precizează de asemenea că un alt aspect de care trebuie ținut cont in cadrul prezentei cererii este imposibilitatea aducerii terenului concesionat la starea inițială în vederea împăduririi în situația în care pe suprafața în cauza s-ar începe lucrările de realizare a unei rafinării lucrării care constau printre altele în construcții masive de beton armat ceea ce duce la imposibilitatea folosirii terenului pentru împăduririle viitoare.
Concluzionând reclamanta solicită a se constata că în această cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, că executarea actului administrativ ar produce pagube foarte mari și greu sau imposibil de recuperat; instanța să aibă în vedere și prevederile art. 4 din Anexa 1 a HG 229/ 2009 și având în vedere cele două sesizări penale ce au strânsă legătură cu Hotărârea Consiliului L. al Municipiului Oltenița nr.39/29.04.2015 să dispună suspendarea efectelor acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabila a celor două cauze penale. Pe fondul cauzei reclamanta solicită admiterea acțiunii și anularea Hotărârea Consiliului L. al municipiului Oltenița nr. 39/29.04.2015 ca fiind netemeinica si nelegală.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 6-7, art. 11-12. art. 14-15 din Legea 554/ 2004, respectiv, art. 1. lit. 7, alin. 4, art. 11, art. 35. art. 38 si 133 din Codul silvic, art. 4 din Anexa 1 a HG 229/2009. art. 5 si 35 din Legea nr. 18/1991, lit. 10 si următoarele din Legea nr. 213/1998, art. 858 - 870 din Codul civil. lit. 9, art. 29 - 30. art. 68, art. 112 si urm. din C.p.c.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411. alin. 1. teza 2 si alin. 2, C.p.c.
În dovedirea cererii reclamanta a propus administrarea dovezii cu înscrisuri și a depus la dosar un set de acte care se regăsesc la filele 7 – 51.
La data de 06.08.2015 pârâtul C. L. al Municipiului Oltenița a depus la dosar concluzii scrise cu privire la contestația adresată instanței de către reclamanta R.N.P R. - DIRECȚIA S. CĂLĂRAȘI, solicitând respingerea acesteia .
În motivarea concluziilor sale pârâtul arată că prin sentința civila nr. 1843/29.11.2004, definitiva si irevocabila, pronunțata de către Judecătoria Oltenița in dosarul nr. 2860/2004, s-a constatat dreptul de proprietate privata al Municipiului Oltenița asupra unei suprafețe de teren de 67,0862 ha, situat in stânga vărsării râului Argeș in D. si având ca vecinătăți: la N - Ocolul Silvic Mitreni si proprietăți particulare, la S - Dunărea, la E - Uzina de apa si la V - Râul Argeș.
Întrucât contestatoarea R.N.P. R. - Direcția S. Călărași considera ca din terenul de 67,0862 ha, o suprafața 28,65 ha ar fi in proprietatea regiei, a atacat in instanța aceasta sentința, însa nu a obținut soluții favorabile, astfel încât a rămas valabila si valida sentința civila nr. 1843/29.11.2004 care a făcut si obiectul unei revizuiri, in dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civila nr.1149/29.05.2008 prin care s-a respins cererea de revizuire, menținându-se ca temeinica si legala aceasta sentința (1843/29.11.2004) prin care s-a constatat dreptul de proprietate privata al Municipiului Oltenița asupra terenului in suprafața de 67,0862 ha. Arată de asemenea pârâtul, că terenul în cauza este lotizat în mod corect si legal, iar Municipiul Oltenița are intabulat în cartea funciara dreptul de proprietate asupra acestui teren. Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 2524/16.09.2014, pronunțata in soluționarea dosarul nr._, Înalta Curte de Casație si Justiție consfințește dreptul de proprietate al Municipiului Oltenița asupra terenului de 67,0862 ha constatat prin sentința civila nr. 1843/ 29.11.2004.
Menționează pârâtul că susținerile R.N.P. R.- Direcția S. Călărași cu privire la faptul ca suprafața de 28,65 ha s-ar afla in domeniul public al statului si ca ar fi necesara o hotărâre de guvern prin care acest teren sa fie trecut in proprietatea privata a Municipiului Oltenița sunt neîntemeiate. R.N.P. R.- Direcția S. Călărași nu a putut proba în niciuna dintre cauzele aflate pe rol si niciuna dintre instanțele judecătorești nu a constatat că suprafața de 28,65 ha s-a aflat în domeniul public al statului, astfel încât nu este necesara emiterea unei hotărâri de guvern care sa treacă acest teren din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a Municipiului Oltenița.
Municipiul Oltenița a dobândit dreptul de proprietate privata asupra terenului de 67,0862 ha printr-o hotărâre judecătoreasca - sentința civila nr. 1843/29.11.2004 (care a constatat dreptul de proprietate privata al Municipiului Oltenița asupra acestui teren), si nu ca urmare a trecerii acestui teren din domeniul public in domeniul privat.
In ceea ce privește susținerile R.N.P. R.- Direcția S. Călărași ca aceasta suprafața de teren cuprinsa in tarlaua 87/1 a Municipiului Oltenița este in totalitate ocupata de pădure, pârâtul menționează că acestea sunt nefondate, pe acest teren fiind crescuți doar câțiva arbuști (nu a fost făcuta o împădurire a acestei suprafețe). Împăduririle pe care contestatoarea susține ca Ie-a făcut sunt pe un cu totul alt teren decât cel care face obiectul HCL nr. 39/29.04.2015, teren care se învecinează cu cele 67,0862 ha proprietatea Municipiului Oltenița conform sentinței nr. 1843/29.11.2004. Mai mult decât atât, contestatoarea nefiind proprietara acestui teren nu putea face împădurire pe un teren proprietatea unui alt subiect de drept.
Având în vedere aceste considerente cum si hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de judecata (inclusiv de către înalta Curte de Casație si Justiție) pârâtul solicită a se constata că HCL 39/29.04.2015 a fost emisa cu respectarea dispozițiilor legale in materie pe cale de consecința solicitând respingerea cererii de anulare si menținerea ca temeinica si legala a acestei hotărâri.
Referitor la suspendarea HCL nr. 39/29.04.2015, pârâtul menționează că acest capăt de cerere a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Călărași. Prin Sentința civila nr. 622/15.07.2015, Tribunalul Călărași a respins ca neîntemeiata cererea de suspendare a efectelor HCL nr. 39/29.04.2015, apreciind că nu sunt întrunite cele doua condiții prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv un caz bine justificat si o pagubă iminentă. Astfel, instanța a considerat ca prin sentința civila nr. 1843/29.11.2004 (definitiva si irevocabila), Judecătoria Oltenița a constatat dreptul de proprietate privata al Consiliului L. Oltenița asupra unui teren de 670.862,50 mp, suprafața ce include si cei 20.919 mp avuți in vedere prin HCL nr. 39/29.04.2015. In acest mod,construcția logico-juridica oferita de către reclamanta in argumentarea cazului bine justificat este lipsita de temeinicie, cată vreme regimul juridic al suprafeței de 28,65 ha a fost stabilit prin hotărâre judecătoreasca definitiva si nu prin alta modalitate (hotărâre de guvern sau hotărâre a consiliului local), hotărâre ce are putere de lucru judecat si este opozabila erga omnes. Decizia civila nr. 2524/2015 a ICCJ confirma, o data in plus, regimul juridic al suprafeței de teren considerate. De asemenea, instanța a apreciat ca aceleași argumente sunt funcționale si in ceea ce privește paguba iminenta.
Mai mult decât atât,arată pârâtul, prin sentința civilă nr. 622/15.07.2015, Tribunalul Călărași a menționat in dispozitiv ca pentru capătul de cerere privind suspendarea efectelor HCL nr. 39/29.04.2015, se poate formula recurs in 5 zile de la comunicarea hotărârii. Astfel, consideră pârâtul ca R. R. - Direcția S. Călărași, ar fi trebuit sa formuleze recurs împotriva sentinței civile nr.622/15.07.2015, si nu să ceară pe calea unei noi acțiuni introductive suspendarea efectelor HCL nr. 39/29.04.2015.
Concluzionând pârâtul solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat si respingerea ca inadmisibila cererea și respingerea cererii de suspendare a executării HCL nr. 39/29.04.2015, ca nefondată.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.
A depus la dosar în copie, sentința civila nr.1843/29.11.2004 pronunțată de Judecătoria Oltenița in soluționarea dosarului nr.2860/2004, sentința nr.1149/29.05.2008 pronunțata de Judecătoria Oltenița in soluționarea dosarului nr._, decizia nr. 2524/16.09.2014 pronunțat de Înalta Curte de Casație si Justiție in soluționarea dosarului nr._, plângerea prealabila nr._/26.05.2015, sentința civila nr.622/15.07.2015, precum si documentația cadastrala.
Analizând probatoriul administrat în cauză, tribunalul va pronunța o soluție de respingerea a cererii reclamantei pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta Direcția Silvică Călărași a formulat o cerere prin care a solicitat suspendarea efectelor HCL a Mun. Oltenița nr. 39/29.04.2015 până la rămânerea definitivă a dosarului penal nr. 61/P/2015 al parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița și anularea aceleiași hotărâri, temeiul legal fiind art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 6-15 din același act normativ.
1. Relativ la cererea de suspendare a actului administrativ, art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamă întrunirea cumulativă a două condiții – existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este argumentat de reclamantă prin raportare la regimul juridic pretins pentru suprafața de teren indicată în HCL 39/29.04.2015. Astfel, Direcția Silvică Călărași consideră că pârâta C. L. al Mun. Oltenița nu putea trece terenul forestier de 28,65 ha în domeniul public sau privat al Mun.Oltenița. Prin urmare, reclamanta a formulat o plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria Oltenița și o altă plângere la P. de pe lângă Judecătoria Călărași – dosar penal nr. 61/P/2015, respectiv nr. 306/P/2015.
Ceea ce este însă de observat este că prin Sentința civilă nr.1843/29.11.2004 (fila 74) Judecătoria Oltenița a constatat dreptul de proprietate privată a CL Oltenița asupra unui teren de 670.862,50 mp, suprafață ce include cei 20.919 mp avuți în vedere prin HCL Oltenița nr. 39/29.04.2015. prin Decizia civilă nr. 900/17.04.2006 a C. – Secția a IV- a civilă se respinge recursul formulat de MFP – AFP OLTENIȚA, astfel încât sentința civilă nr. 1843/2004 rămâne definitivă în forma inițială. În acest mod, construcția logico-juridică oferită de reclamantă în argumentarea cazului bine justificat este lipsită de temeinicie, câtă vreme regimul juridic al suprafeței de 28,65 ha a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și nu prin altă modalitate (hotărâre de guvern sau hotărâre de consiliul local), hotărâre ce are putere de lucru judecat și este opozabilă erga omnes. Decizia civilă nr. 2524/2014 a ÎCCJ (filele 60-70) confirmă, o dată în plus, regimul juridic al suprafeței de teren forestier considerate.
Aceleași argumente sunt deopotrivă funcționale în a aprecia că nici a doua condiție cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită (paguba iminentă) astfel încât, instanța urmează a aprecia că cererea de suspendare formulată de reclamanta Direcția Silvică Călărași este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
2. Cererea de anulare a unui act administrativ este presupune existența unor motive de nelegalitate la momentul emiterii acestui act. Argumentele expuse anterior în fundamentarea soluției de respingere a cererii de suspendare au deopotrivă aplicabilitate și în privința cererii de anulare a HCL a Mun. Oltenița nr. 39/2015. Dreptul de proprietate al UAT Oltenița este atestat prin sentința civila nr. 1843/29.11.2004 iar decizia civilă nr. 2524/2014 a ICCJ nu face decât să consolideze regimul juridic al suprafeței la care se raportează HCL 30/2015 – 28,65 ha din suprafața totală de 67,086 ha în proprietatea Mun. Oltenița. Se poate observa că presupusele motive de nelegalitate nu există prin raportare la situația de fapt reținută de instanță astfel încât nu există nici un temei de fapt și de drept care să atragă anularea actului administrativ contestat.
Pentru aceste motive tribunalul va respinge cererea formulată de reclamanta R.N.P. R. –Direcția Silvică Călărași împotriva pârâtului C. L. al Municipiului Oltenița jud. Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta R.N.P. R. –Direcția Silvică Călărași cu sediul în Călărași, ., nr.2 județul Călărași, împotriva pârâtului C. L. al Municipiului Oltenița cu sediul în Oltenița, ., jud. Călărași.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cu recurs în 5 zile pentru capătul de cerere privind suspendarea.
Pronunțată în ședința publică azi 26.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ș. GeorgeTrică M.
Red. ȘG/dact. TM
Ex.4/ 03.09.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1674/2015.... → |
|---|








