Anulare act administrativ. Sentința nr. 6147/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 6147/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 8131/117/2012

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6147/2014

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. F. – E. și pe pârât C. DE A. DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ, pârât A. F. PUBLICE A MUN G., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. V. C. T. și reprezentanta pârâtei de rândul 1, consilier juridic C. G., lipsă fiind pârâta de rândul 2.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei originalul recipisei de consemnare nr._/1 din data de 19.11.2014 reprezentând dovada consemnării diferenței cauțiunii în cuantum de 1.318 lei (f.79).

Reprezentanta pârâtei de rândul 1 învederează instanței că la termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2012 s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziilor de impunere din oficiu nr._/1/01.03.2012 și nr._/2/01.03.2012 privind stabilirea contribuției și a accesoriilor datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011, formulată de reclamanta B. F. E., iar la data de 07.01.2013 a fost respins recursul și există autoritate de lucru judecat prev. de art. 15 din legea contenciosului administrativ.

Reprezentantul reclamantei depune la dosarul cauzei înscrisul intitulat „Note de ședință”. Totodată, arată că suspendare poate fi reiterată dacă apar elemente noi or, spre deosebire de anii 2012, 2013 ................. se impune și suspendarea cauzei în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, având în vedere ..............

Reprezentanta pârâtului de rândul 1 solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că reclamanta a înțeles să investească Curtea de Apel Cluj cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.617/2007 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul reclamantei în sensul respingerii acestuia.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de suspendare formulată de către reclamantă.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, ulterior extinsă și completată, reclamanta B. F.-E. în contradictoriu cu pârâtele C. DE A. DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ și A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI G., a solicitat să se dispună anularea Deciziei de impunere din oficiu nr._/1 din data de 01.03.2012 și a Deciziei de impunere din oficiu nr._/2 din data de 01.03.2012, precum și anularea deciziei nr.E588/25.04.2012 prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziilor de impunere nr. nr._/1 din data de 01.03.2012 și nr._/2 din data de 01.03.2012, respectiv suspendarea executării actelor administrative menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2007-2011 a desfășurat o activitate independentă, în calitate de avocat și că nu a încheiat un contract de asigurări cu pârâta și nici nu a beneficiat de vreun serviciu din partea acesteia, motiv pentru care nu datorează sumele stabilite în sarcina sa.

De asemenea, a învederat că deciziile atacate sunt nelegale și in raport de faptul că nu întrunesc cerințele legii pentru a se constitui într-un titlu de creanță, fiind emise și cu încălcarea prevederilor art.43 din OG 92/2003, astfel că aceste acte sunt lovite de nulitate.

Pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.

De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie.

Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate.

Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă.

De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUASS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite.

Pârâta a considerat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actelor administrative atacate, și anume cazul bine justificat și paguba iminentă, dispuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Prin sentința civilă nr.188/11.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ /a1 s-a respins excepția de nelegalitate a art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate iar această hotărâre a fost menținută prin Decizia nr. 866/21.02.2014 pronunțată în dosar nr._ /a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior repunerii pe rol a cauzei suspendate in temeiul art. 4 din Legea nr,. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 reclamanta a formulat, in temeiul art. 15 din Legea nr 554/2004, o nouă cerere de suspendare a executării deciziilor de impunere a căror anulare se solicită pe calea acțiunii introductive, invederând că sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea, astfel:

In privința cazului bine justificat, s-a arătat că deciziile de impunere nu sunt corespunzător motivate, in sensul că nu se poate stabili de unde au fost preluate datele care au stat la baza calculelor prin care au fost stabilite creanțele fiscale.Totodată, se arată că pârâta C. de Asigurări de Sănătate Cluj a incălcat prevederile art. 83 alin4 din Codul de procedură fiscală care instituie o obligație de informare in sarcina organului fiscal anterior stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale.

Prin Sentința nr. 835/2012 pronunțată de Curtea de Apel București a fost anulat art 35 din Ordinul Președintelui C. N. A. S. nr 617/2007.Sentința menționată, irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului C.N.A.S., a fost publicată in Monitorul Oficial al României din data de 4.04.2014. Deciziile de impunere a căror suspendare se solicită au fost emise de pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj in temeiul prevederilor art 35 din Ordinul nr. 617/2007 astfel că, urmare a anulării acestuia devin incidente prevederile art 23 din Legea nr 554/2004 astfel că se poate concluziona in sensul că la data de 1.03.2012 C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj nu avea competența de a emite deciziile de impunere

Arată reclamanta, că atât timp cât pârâta cCsa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj și-a arogat calitatea de organ fiscal aceasta era ținută să respecte regulile imperative impuse de Codul de procedură fiscală, inclusiv, așadar, obligația de a respecta dreptul la apărare al contribuabilului tradus și prin audierea acestuia anterior emiterii unei decizii

In drept s-au invocat dispozițiile art 15 din Legea nr 554/2004.

In baza dispozițiilor instanței reclamanta a achitat o cauțiune in cuantum de 1.318 lei( f.79)

La termenul din data de 20.11.2014, pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a invocat excepția autorității de lucru judecat in privința formulării cererii de suspendare a executării deciziilor de impunere, invederând că instanța s-a pronunțat asupra unei atare cereri prin incheierea din data de 5 noiembrie 2012.

Analizand cererea de suspendare a executării deciziilor de impunere_/1/1.03.2012 și nr._/2/1.03.2012 emise de pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj instanța va avea in vedere, cu prioritate, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtâ.

Astfel, prin incheierea civilă pronunțată la data de 5 noiembrie 2012 in dosarul nr._ instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziilor de impunere_/1/1.03.2012 și nr._/2/1.03.2012 emise de pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, reținând că in cauză nu este indeplinită condiția legală de prevenire a unei pagube iminente atât timp cât reclamanta nu a indicat prejudiciul material viitor și previzibil pe care il va suferi daca nu se dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate. Astfel fiind, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea existenței unui „ caz bine justificat” in sensul art. 2 alin. 1 lit. t din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Conform prevederilor art 14 alin. 6 din Legea nr 554/2004 :” Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură vremelnică, luată în cadrul unei proceduri în care nu se prejudecă fondul cauzei, astfel încât, hotărârea pronunțată în temeiul art. 14 respectiv 15 din Legea nr. 554/2004 se bucură de o autoritate de lucru judecat provizorie, care dăinuie atâta timp cât se mențin împrejurările avute în vedere la pronunțarea ei.

Acesta este și motivul pentru care textul art. 14 alin. 6 reclamă în mod expres identitatea de motive pe care se fundamentează cererea de suspendare ca o condiție necesară pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

Astfel, prin interzicerea formulării mai multor cereri de suspendare succesive, întemeiate pe aceleași motive, art. 14 alin. 6 are ca scop sancționarea exercitării abuzive a drepturilor procedurale ale reclamantului.

Susținerea reclamantei că în prezenta cauză, cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal s-ar fundamenta pe alte motive decât cele care au stat la baza cererii soluționate prin incheierea civilă pronunțată la data de 5 noiembrie 2012, sens în care nu ar fi incidente prevederile art. 14 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, este fondată, cu atât mai mult cu cât parte din motivele avute in vedere la data formularea noii cereri de suspendare derivă din evenimente produse ulterior pronunțării instanței asupra celei dintâi cereri de suspendare ( Decizia nr 6192/17.09.2013 a Inaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost anulat ca netimbrat recursul declarat impotriva sentinței nr. 835/2012 a Curții de Apel București).

Stabilind că cererea de suspendare formulată la data de 24 octombrie 2014 este fundamentată pe alte motive decât cererea de suspendare formulată la data de 18 iunie 2012 instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.

Analizand cererea de de suspendare, in raport de dispozițiile art 14-15 din Legea nr 554/2004 instanța reține următoarele:

In privința condiției cazului bine justificat instanța reține că actele administrativ-fiscale se bucura de prezumtia de legalitate. Totodată trebuie retinut ca există mai multe situații in care, datorită specificului dreptului fiscal indoiala puternica nu poate fi evidentiată in procedura sumara reglementata prin art 14 si 15 din Legea nr 554/2004. Astfel, absolutizarea tezei conform căreia este necesar ca reclamantul sa creeze premisele unei indoieli serioase asupra legalității actului atacat, ar duce la situația in care executarea unui act administrativ fiscal ar putea fi suspendată exclusiv in cazul in care ar apărea cu evidență unul dintre motivele de nulitate absoluta a unui astfel de act, derivând din prevederile art. 46 Cod proc fiscala.

In cauză se invocă incălcarea prevederilor art.83 alin.4 din Codul de procedură fiscală, din materialul probator rezultând că, . a fost inștiințată despre depășirea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, anterior emiterii deciziilor de impunere.Totodată, se ridică problema interpretării și aplicării in cauză a prevederilor art. 23 din Legea nr 554/2004 in condițiile in care prin sentința civilă nr. 835/2012 pronunțată de Curtea de Apel București a fost anulat art. 35 din Ordinul Președintelui C. N. A. S. nr 617/2007,sentința menționată (irevocabilă prin anularea ca netimbrat a recursului C.N.A.S.) fiind publicată in Monitorul Oficial al României din data de 4.04.2014. Rămâne, așadar, ca instanța de fond să stabilească in ce măsură Deciziile de impunere a căror suspendare se solicită au fost emise de un organ fiscal competent, atât timp cât pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a acționat in calitate de organ fiscal tocmai in considerarea prevederilor art 35 din Ordinul nr. 617/2007.

Așa fiind ,instanța apreciază că incidența cazului bine justificat rezidă din argumentele juridice prezentate și sumar probate,aparent valabile, de natură a crea o indoială in ceea ce privește legalitatea actelor contestate, a căror validitate nu a fost incă verificată in condiții de contradictorialitate.

In privinta conditiei pagubei iminente prevazute de art 14 din legea nr 554/2004 instanta apreciaza ca in speță actul fiscal conține dispoziții a căror executare este aptă a produce consecinte greu de inlaturat in ipoteza in care ar fi ulterior anulat, avand in vedere cuantumul ridicat al obligatiei de plata, faptul că impotriva reclamantei a inceput executarea silită in dosarul execuțional nr._/2012 precum și consecintele unei eventuale popriri asupra conturilor reclamantei raportat la veniturile acesteia, al lcăror cuantum redus a fost documentat prin inscrisul de la fila 82 dosar.

Este real ca din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalenta cu o paguba insa din punct de vedere juriidc paguba este reprezentata doar de o diminuare ilicita a patrimoniului.Or, raportat la aparența de nelegalitate a actului administartiv fiscal analizat executarea de indata a acestuia ar produce o paguba patrimoniului reclamantei .

Pentru toate considerentele mai sus expuse instanța va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta B. F.-E. și va dispune suspendarea executării deciziilor de impunere din oficiu nr._/1/1.03.2012 și nr._/2/1.03.2012 până la soluționarea acțiunii de fond.

In temeiul art 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecății până la pronunțarea C.J.U.E asupra intrebării preliminare adresate de Curtea de Apel Cluj in cauza Bara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj.

Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta B. F.-E., domiciliată în G., ., jud.Cluj în contradictoriu cu pârâtele C. DE A. DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud.Cluj și ADMINSTRATIA F. PUBLICE A MUNICIPIULUI G., cu sediul în G., ., jud.Cluj

Dispune suspendarea executării deciziilor de impunere din oficiu nr._/1/1.03.2012 și nr._/2/1.03.2012 până la soluționarea acțiunii de fond.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare.

Admite cererea de suspendare a judecății.

In temeiul art 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecății până la pronunțarea C.J.U.E asupra intrebării preliminare adresate de Curtea de Apel Cluj in cauza Bara.

Dispozițiile privitoare la suspendarea judecății pot fi atacate cu recurs, in mod separat, la instanța superioară, pe toată durata suspendării.

Pronunțată in ședința publică din 20 noiembrie 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

L. C.

Red.MFB/tehn.MG

5 ex. 03.12.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 6147/2014. Tribunalul CLUJ