Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1630/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1630/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 4817/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1630/2014
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul M. P. O. și pe pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. Z. A. M., în substituirea av. C. F. C., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la data de 07 iunie 2013 reclamanta, prin av. C. F. C. a depus la dosarul cauzei o contestație privind tergiversarea procedurii, aceasta fiind respinsă prin Încheierea civilă nr. 1181/14.06.2013, iar la data de 08 octombrie 2013 a depus înscrisurile solicitate de către instanță prin adresa emisă la data de 26.09.2013. Tot reclamanta, la data de a depus precizare de acțiune prin care solicită instanței să se procedeze la introducerea în cauză în calitate de pârât a Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj, având în vedere modificările survenite la data de 01.08.2013, prin intermediul H.G. nr.520/2013, în baza art. 23 din acest act normativ, atribuțiile Administrației Finanțelor Publice Cluj-N., au fost preluate prin comasare de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj; obligarea pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală de la data plății taxei de poluare (27.01.2011) și până la data restituirii efective.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art.4 din Legea 554/2004.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Reprezentanta reclamantei arată că estimează durata procesului la un termen de judecată. Totodată, arată că nu mai are ale cereri de formulat ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Instanța estimează durata procesului la un termen de judecată, iar în temeiul art. 255 Noul cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe sub nr. de mai sus, reclamanta M. P. O. în contradictoriu cu pârâta Administrația județeană a Finanțelor Publice Cluj pentru AFP a mun. Cluj-N. a solicitat obligarea pârâtei să îi restituie suma de 2497 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală în materie fiscală, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.
Reclamanta a arătat că a cumpărat un autoturism marca OPEL . WOLOAHL_ înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, iar în momentul în care a dorit înmatricularea autoturismului in România, i s-a prezentat o decizie de calul a taxei de poluare pentru autovehicule.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamanta deține un autoturism marca OPEL, . WOLO00036T5137198 înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare pe care a plătit-o la data de 01.11.2010, conform chitanței depuse în copie la fila 9.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că legislația comunitară se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă legislația comunitară nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat obligarea la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data formulării cererii, respectiv 04.03.2013, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamanta a fost obligată să o plătească pentru înmatricularea autoturismului său este neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea de chemare în judecată.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că legislația comunitară se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Prin urmare, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă legislația comunitară nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, M. I., „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, așadar cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei iar nu de la o altă dată este întemeiată.
Sunt neîntemeiate aprecierile conform cărora hotărârea CJUE în cauza I. rămâne fără efect atâta timp cât obiect al acțiunii îl constituie o creanță fiscală, termenul de prescripție al dreptului de acțiune este cel specific creanțelor fiscale, termenul de cinci ani pentru restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de creanță fiscală începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, instanțele făcând aplicarea art.135 din OG nr. 92/2003 și recunoscând că dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale din categoria taxei de mediu respectiv a taxei de poluare se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
De asemenea, competența materială a instanțelor este stabilită în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului, cauza în prim grad în fond fiind soluționată de Tribunal, Secția de contencios administrativ, calea de atac fiind recursul în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, conform art. 10 al. 1, 2 și art. 20 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, instituția juridică a creanței fiscale este desigur aceeași, prin urmare regimul juridic al creanței fiscale trebuie să fie cel specific acesteia și este unitar, nefiind nici legal nici previzibil ca în privința unei creanțe fiscale să se aplice termenul de prescripție de 5 ani instituit de legea specială pentru creanța fiscală dar să nu se aplice dobânda instituită de legea specială pentru creanța fiscală, cu atât mai mult cu cât în cauza I. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că limitarea dobânzii în cazul creanțelor fiscale de acest tip nu respectă principiul echivalenței și contravine astfel dreptului comunitar.
Nu este judicios argumentul potrivit căruia CJUE nu stabilește cu ocazia pronunțării hotărârilor sale regimul juridic sau dreptul intern aplicabil unei categorii de litigii. Dimpotrivă, una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei. Pronunțând hotărârile în cauza I. dar și în cele anterioare, CJUE a aplicat dreptul UE având în vedere tocmai caracterul de creanțe respectiv obligații fiscale al sumelor de bani încasate nelegal cu titlul de taxe de poluare/taxe de mediu. S-au avut în vedere raportul fiscal pe care statul l-a apreciat ca fiind născut și creanțele fiscale pe care le-a perceput în mod nelegal, încălcând art. 110 din TFUE.
Desigur că altul ar fi fost conținutul hotărârilor CJUE în cazul în care obiect al proceselor care au determinat trimiterile preliminare, inclusiv în cauza I., nu l-ar fi constituit creanțe și obligații fiscale. În această ipoteză, lipsa caracterului administrativ fiscal al raportului juridic ar fi constituit un fine de neprimire al sesizărilor CJUE.
Așadar, este nepertinentă susținerea potrivit căreia CJUE nu stabilește ce tip de dobândă se datorează în cazul creanțelor fiscale în litigiu, interpretarea golind de conținut și lipsind de orice efect hotărârea instanței supreme a Uniunii Europene, premisa hotărârii CJUE în cauza I. fiind, desigur, că art. 124 din Codul de procedură fiscală este aplicabil în materia supusă examinării iar nu că acesta, în realitate, nu se aplică, în această ultimă situație singura soluție pe care ar fi pronunțat-o CJUE ar fi fost respingerea ca inadmisibilă a trimiterii preliminare.
Este general cunoscut că una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare - pe care CJUE a constatat-o ca fiind îndeplinită în cauza I. - este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei instanței interne și, ulterior, în limita competenței sale, Curții de Justiție a Uniunii Europene.
A statua diferit, în sensul inaplicabilității în materia restituirii taxei de poluare/taxei de mediu a dobânzii fiscale înseamnă a cenzura hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, stabilind că sesizarea CJUE în vederea obținerii unei hotărâri preliminare în cauza I. a fost în realitate inadmisibilă întrucât art. 124 din C.pr.fisc. nu se aplică în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare respectiv de mediu. Or, verificarea condițiilor de admisibilitate a trimiterii preliminare este de competența exclusivă a CJUE iar hotărârile CJUE sunt general obligatorii în integralitatea lor, inclusiv în privința constatării ca îndeplinite a tuturor condițiilor de admisibilitate a sesizării.
A aprecia în sensul contrar admisibilității constatate de CJUE a trimiterii preliminare în cauza I. ar însemna a nesocoti caracterul obligatoriu al hotărârii preliminare, principiul cooperării loiale între instanțele naționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, art. 267 TFUE și art. 4 TUE.
Prin urmare, CJUE, în cadrul verificării admisibilității trimiterii preliminare și ulterior, soluționând pe fond trimiterea preliminară, a stabilit ce tip de dobândă se plătește față de natura juridică a obligației, aceea de creanță fiscală, statuând cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene unui raport juridic fiscal întrucât a constatat, în urma demersului juridic specific instanței comunitare, că în legislația internă dobânzile privind creanțele fiscale sunt reglementate în art. 124 din OG nr. 92/2003 iar acesta este aplicabil în litigiile având ca obiect taxe de poluare/taxe de mediu.
În același context, în dreptul intern, instanțele care au sesizat CJUE s-au manifestat în raportul juridic cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca instanțe competente în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului.
În subsidiar, în cazul desființării de către instanța de recurs a obligației de plată a daunelor moratorii prin raportare la cuantumul dobânzii fiscale, pârâta va fi obligată să acopere prejudiciul cauzat prin întârzierea plății, respectiv prin privarea reclamantei de suma reprezentând taxa de poluare, prin raportare la criteriul dobânzii aplicate in materia raporturilor juridice civile.
Interpretarea pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o atribuie unei norme de drept european, definește înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie aplicată încă de la data intrării ei în vigoare.
În baza art. 453 din Noul C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 662 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. P. O., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., cu domiciliul procesual ales în A., ., jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud.Cluj.
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj la plata către reclamantă a sumei de 2497 lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală de la data de 27.01.2011 și până la data plății.
În subsidiar, în cazul desființării de către instanța de recurs a obligației de plată a daunelor moratorii în cuantumul echivalent dobânzii fiscale, pârâta va plăti reclamantei daune moratorii în limita dobânzii legale în materie civilă, calculate asupra sumei de 2497 lei, de la data de 27.01.2011 și până la data plății creanței.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 662 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.02.2014.
Președinte, I. P. | ||
Grefier, L. C. |
Red.IP/tehn.MG
4 ex. 25.02.14
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2531/2014.... → |
|---|
