Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1281/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 1281/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 10105/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1281/2014

Ședința publică de la 06 Februarie 2014

Instanța constituită in:

PREȘEDINTE D.-I. T.

Grefier C.-G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. C. S. și pe intimat I. P. JUD. CLUJ-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI INMATRICULAREA VEHICULELOR CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Tribunalul constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, iar reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, se constată că pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție la data de 10.12.2013, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 395 N.C.P.C., Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare pe fond, pe baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. C. S. și înregistrată pe rolul instanței la data de 21.10.2013, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, solicită obligarea pârâtei să înmatriculeze fără achitarea taxei de poluare/înmatriculare autoturismul proprietatea noastră, marca FORD KA cu nr. de identificare WVWZZZ3BZ3E313568, an de fabricație 2003, care a fost înmatriculat anterior într-un Stat Membru al Uniunii Europene.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea autovehiculului, dar aceasta a refuzat înmatricularea pe motiv că nu a achitat taxa de înmatriculare/taxa specială de poluare pentru autoturisme și autovehicule. Analizând dispozițiile noii legi din 2013 privind înmatricularea autoturismelor pentru prima dată în România după ce anterior au fost înmatriculate într-un alt stat membru UE, OUG 9/2012 și 50/2008 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în România sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.

În drept, s-au invocat art. 90 par. 1 și art. 234 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, OG 9/2012.

Prin întâmpinarea formulate de pârâta Instituția P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, s-a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reține că reclamanta a achiziționat autoturismul marca FORD KA cu nr. de identificare WVWZZZ3BZ3E313568, care a fost înmatriculat anterior într-un Stat Membru al Uniunii Europene.

Înmatricularea în România a autoturismului a fost condiționată de achitarea taxei pentru emisii poluante.

La data de 5 septembrie 2013 reclamanta a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la 13.01.2012.

Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării tribunalul apreciază că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

În prezent, efectele suspendării anterior menționate au încetat cu data de 01.01.2013, dată la care au încetat și orice discriminări.

Cererea de înmatriculare a fost formulată la data de 5 septembrie 2013 așa cum rezultă din scriptul depuse la fila 8, astfel că în vederea înmatriculării reclamantul are obligația achitării taxei de poluare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului.

Față de cele ce preced, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. C. S. împotriva pârâtei Instituția P. Județului Cluj-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor pentru obligare la înmatricularea fără plata taxei pentru emisiile poluante în favoarea reclamantului a autoturismului marca FORD KA cu nr. de identificare WVWZZZ3BZ3E313568.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. C. S., cu domiciliul în T., ., ., jud. Cluj î în contradictoriu cu pârâta Instituția P. jud. Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în Cluj-N., ., nr.58, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședință publică din 06.02.2014.

Președinte,

D.-I. T.

Grefier,

C.-G. H.

Red. D.T./ C.H. / 05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1281/2014. Tribunalul CLUJ