Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 455/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 455/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 9446/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 455/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D.-I. T.
Judecător E. L.
Judecător M. O.-S.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA și pe intimat L. P. P., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.
La data de 18.09.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.11.119/18 Iulie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.-N., a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul L. P. P., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - Direcția Poliția Locală.
A fost anulat procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 20 Martie 2012 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale de 200 lei.
A fost obligat intimatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea petentului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 20 Martie 2012 petentul a fost sancționat cu amendă de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de H.C.L. nr.149/2009. S-a reținut faptul că, la data de 18 Noiembrie 2011, orele 04:05, autovehiculul înmatriculat sub nr._ ,aflat în proprietatea petentului, a staționat pe trotuar.
Procesul-verbal a fost întocmit în baza notei de constatare nr._/18 Noiembrie 2011, din cuprinsul căreia rezultă că autoturismul staționat pe trotuar este înmatriculat sub nr._ . Totodată din cuprinsul notei de constatare rezultă că, la data controlului, autoturismul a fost fotografiat.
Prin prezenta plângere contravențională înregistrată în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, petentul a contestat starea de fapt reținută de agentul constatator, arătând că nu a avut niciodată calitatea de proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .
Susținerile petentului au fost confirmate de certificatul de înmatriculare al autoturismului marca VW Golf Variant, din care rezultă că acesta este înmatriculat pe numele petentului sub nr._, de adresa nr._/SPCRPCÎV din data de 29 Martie 2013 emisă de Instituția Prefectului Județului Satu M., din care rezultă că autoturismul mai sus menționat este proprietatea numitei Dezso Huba începând cu data de 07 Aprilie 2005 și până în prezent.
Apoi, deși instanța a solicitat organului constatator să depună la dosarul cauzei planșele foto efectuate cu ocazia controlului, prin adresa_/486/07 Decembrie 2012, acesta a comunicat că se află în imposibilitate de a produce o astfel de probă, întrucât planșa foto nu a putut fi recuperată din baza de date.
Or, fotografiile efectuate la data controlului puteau reliefa cu certitudine săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului, și anume de parcare neregulamentară pe trotuar a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, fapt neprobat în cauză de către organul constatator.
Instanța nu a putut reține eroarea materială strecurată în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, având în vedere, pe de o parte, că acesta a fost întocmit în baza notei de constatare din data de 18 Noiembrie 2011 în care este consemnat același nr. de înmatriculare, respectiv_, iar pe de altă parte că organul constatator nu a putut face dovada, cu alte mijloace de probă că autoturismul parcat neregulamentar aparține petentului.
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate, instanța a apreciat că petentul a făcut dovada faptului că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, motiv pentru care, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 a admis plângerea, a anulat procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 20 Martie 2012 și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale de 200 lei.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat intimatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea petentului.
Împotriva sentinței civile examinate, a declarat recurs M. C.-N. prin primar (f.3-5), solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, cu consecința reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată.
În motivele de recurs s-a arătat referitor la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurentului, că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ, stabilind un cuantum nejustificat de mare al acestora, raportat la culpa procesuală, precum și la gradul de dificultate al cauzei.
Consideră că instanța de fond ar fi trebuit să acorde eficiență art.274 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul reducerii cuantumului acestor cheltuieli, având în vedere faptul că gradul de dificultate al cauzei, implicând munca prestată de către avocat, este unul redus, precum și faptul că, de regulă, cuantumul onorariului avocațial pentru plângeri contravenționale este de 200 lei și nicidecum de 500 lei.
În susținerea celor mai sus arătate, a invocat dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.492 din 08 Iunie 2006, publicată în M.O. nr.583 din 05 Iulie 2006. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
De altfel, așa cum a statuat și practica judiciară, art.274 alin.3 Cod procedură civilă permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, această măsură fiind menită să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de asistență juridică calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea sau dificultatea litigiului. Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală (Î.C.C.J. Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr._/15 Decembrie 2009).
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
În speță, nu există nici o legătură reală între suma pretinsă/acordată cu titlu de cheltuieli de judecată și litigiul care a avut loc între părți, fiind vorba despre o plângere contravențională prin care petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 lei pentru parcare neregulamentară, fiind puțin probabil ca o persoană responsabilă să-și asume cheltuieli în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu avocat pentru a anula o amendă în valoare de 200 lei, în contextul în care avea posibilitatea de a achita 100 lei, jumătate din minim, în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal.
Pe de altă parte, în cauză, este evident faptul că, dintr-o eroare materială la procesarea datelor în sistem informatic, petentul a fost identificat ca fiind proprietarul autoturismului depistat că staționa neregulamentar, motiv pentru care, procesul-verbal a fost încheiat pe numele său. Ulterior întocmirii și comunicării actului constatator al contravenției, agentul constatator nu mai are posibilitatea de a reveni și de a corecta eroarea apărută, instanța de judecată fiind singură competentă să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia acestuia, și pe cale de consecință, de a-l anula.
În aceste condiții, suma de 500 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată depășește un cuantum rezonabil raportat la obiectul și complexitatea cauzei, respectiv față de activitatea concretă desfășurată de avocat în apărare.
În consecință, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței, cu consecința reducerii valorii cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa.
În conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul L. P.-P. (f.9), a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale s-a arătat că același volum de muncă s-a depus cu amenda de 200 lei ca și cu unul de 20.000 lei, având loc șase amânări în cauza, durata procesului durând excesiv de mult de la primul termen de judecată – 12 Aprilie 2012 până la pronunțarea unei hotărâri, respectiv 18 Iulie 2013 și toate acestea din nepăsarea pârâtei care nu a depus la dosarul cauzei actele solicitate de instanța de judecată, preferând să declarare recurs pentru un onorariu de 500 lei.
Pârâta avea posibilitatea ca la primul termen de judecată să recunoască faptul că operatorul de date a greșit, să achieseze la cerere și instanța ar fi omis cu siguranță acordarea de cheltuieli de judecată, însă pârâta a lăsat această cauză la voia întâmplării, fără să prezinte un minim de interes pentru cauză.
Primăria are la îndemână acțiunea în regres împotriva persoanei care a greșit, putând folosi această cale, întrucât există o lege universal valabilă care spune „cel care greșește plătește”.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul îl va respinge pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Potrivit dispozițiilor art.274 al.1 C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar conform al.2 al aceluiași articol, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților,potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, plangerea contravențională promovată de petentul L. P. P. a fost admisă în întregime, instanța acordand, pe temeiul art.274 C.pr.civ. cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentand onorariu avocațial, justificate cu chitanța ce atestă plata acestei sume (f.9 dosar fond).
Ca atare, față de aceste probe, simpla afirmație a recurentei în sensul că este improbabil ca o persoană diligentă să achite un astfel de onorariu, pentru o plangere contravențională, fără a fi însoțită de vreo dovadă, nu poate fi primită.
Tribunalul apreciază ca neîntemeiată și susținerea recurentei referitoare la lipsa rolului activ al primei instanțe în condițiile în care însăși recurenta, direct interesată în cauză, a dovedit în fața instanței de fond o conduită pe deplin pasivă, neînțelegand să formuleze nici măcar întampinare în cadrul cărei să își expună punctul de vedere asupra cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite odată cu promovarea plangerii contravenționale de către intimat .
Ori,rolul activ al instanței nu se poate impune pe fondul unei atitui’dini general pasive a intimatului, și nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art.129 al.1 C.pr.civ.
Nici criticile formulate cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate nu poate fi primit, avand în vedere că este vorba de o sumă relativ scăzută, de faptul că au avut loc cinci termene de judecată, iar munca avocatului nu a constat doar în prezentarea sa în instanță, ci și într-o etapă premergătoare, de studiu și documentare, finalizată prin redactarea plangerii contravenționale.
Raportat la criteriile de individualizare a culpei procesuale oferite de legiuitorul national, precum si de practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, respectiv complexitatea cauzei, volumul de munca depus de avocat, pregatirea/calificarea profesionala a acestuia, solutia instantei de fond cu privire cererile partilor, caracterul rezonabil, dovedit si proportional al cheltuielilor de judecata solicitate de parte, tribunalul retine ca suma de 500 lei, raspunde atat cerintei de a acoperi prejudiciul intimatei, raportat la culpa procesuala a recurenteului, cat si necesitatii de a asigura proportionalitatea si caracterul rezonabil al cheltuielilor judiciare acordate in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul.
Așa fiind, raportat la considerentele arătate, nefiind dat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat și va menține în întregime dispozițiile sentinței atacate, cu mențiunea că s-a dat eficiență și disp. art. 304 1 C.pr.civ., hotărarea atacată nefiind supusă căii de atac a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul M. C.-N. reprezentat prin Primar impotriva Sentintei civile nr. 11.119/18.07.2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei C.-N., pe care o mentine in totul.
F. cheltuieli de judecata.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2014.
Președinte, D.-I. T. | Judecător, E. L. | Judecător, M. O.-S. |
Grefier, A. P. |
A.P. 14 Martie 2014
Pregătit pentru motivare A.P.B./12 Martie 2014
Red. M.O.S./2 exemplare/
Judecător fond: E. P. – Judecătoria C.-N.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1191/2014.... → |
|---|
