Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 332/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 332/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 22023/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 332/R/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 FEBRUARIE 2014

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: M. O.-S.

JUDECĂTOR: D.-I. T.

JUDECĂTOR: A.-S. S.

GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către recurentul C. S.-A. împotriva Sentinței civile nr. 878 din 29.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, intervenient . B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA - B.A.A.R., intimat C. D. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică e prezintă intimatul C. D. A., personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că la data de 02.12.2014 s-a depus la dosar prin fax și înregistrat prin serviciul registratură din partea intimatului B. Asigurătorilor de Autovehicule din România un înscris prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea litigiului sub aspectul contravențional al cauzei (fila 18).

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 c.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Intimatul C. D. A. solicită respingerea recursului.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Reține că prin sentința civilă nr. 8781/22.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-N. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul C. S. A., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, C. D. A., S.C. ALLIANZ T. ASIGURARI S.A. și B. ASIGURARILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA – B.A.A.R.

De asemenea, a menținut procesul verbal de contravenție . nr._ incheiat în 07.09.2012 de agentul constatator din cadrul intimatului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 07.09.2012, ora 15:55 de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj – Poliția Municipiului Cluj-N., petentul C. S. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei și cu pedeapsa complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzuta și sancționata de art. 57, alin. 2, art. 101, alin. 3, lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se ca în data de 07.09.2012, ora 08:30, pe baza declaratiilor conducatorilor auto și a constatarilor efectuate, acesta a condus auto Mazda cu nr. MAR7VS7, pe . la intersectie cu . acordat prioritate de trecere auto cu numar_, desi a intalnit indicatorul rutier „cedeaza trecerea”, intrand în coliziune cu acesta.

Petentul a refuzat sa semneze procesul verbal de contraventie, acesta fiind semnat de conducatorul autoturismului cu numar de inmatriculare_, C. D. A. (fl. 7).

În baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.

În cauza dedusă judecății, se constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din nr. OG 2/2001, iar instanța, în temeiul art. 32 alin. 2 din același act normativ este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07.09.2012, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Insa petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contraventie, intrucat agentul constatator nu a indicat în cuprinsul acestuia locul unde a fost savarsita contraventia. Apararea petentului este vadit neintemeiata, intrucat din cuprinsul actului sanctionator reiese cu claritate locul savarsirii faptei contraventionale, respectiv în Municipiul Cluj-N. pe . cu .> Apoi a invocat nelegalitatea procesului verbal de contraventie, intrucat agentul constatator nu a indicat societatile de asigurare la care au fost incheiate politele de asigurare de raspundere civila obligatorie a conducatorilor auto implicati în coliziune. Instanța a reținut că lipsa acestor elemente nu afectează valabilitatea procesului-verbal de contravenție, întrucât nu sunt elemente a căror lipsă să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, iar petentul nu a invocat și nu a dovedit producerea vreunei vătămări prin neconsemnarea acestora în actul de sancționare.

Astfel, intrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate a procesului-verbal contestat, instanța a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie instanta a retinut ca potrivit art. 101, alin. 3, lit. a din OUG nr. 195/2002 constituie contraventie și se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni și cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Cu privire la aceasta fapta contraventionala petentul, în cuprinsul plangerii, a precizat ca a oprit autoturismul cu numar de inmatriculare MAPR7VS7 la intalnirea semnului de circulatie „cedeaza trecerea”, în vederea asigurarii și ca nu se poate stabili culpa exclusiva a acestuia, avand în vedere ca la producerea accidentului de circulatie au concurat și alte imprejurari: conditiile traficului, culpa celuilalt conducator auto, lipsa de vizibilitate cauzata de stationarea unui autovehicul de mare tonaj în intersectie, în raza vizuala a celor doi conducatori auto implicati în accident.

Apoi, prin notele de sedinta depuse la termenul de judecata din 03.04.2013 petentul a invocat eroarea cu privire la starea de fapta ce i-a fost imputata, respectiv cu privire la deplasarea autovehiculului cu numar de inmatriculare_ pe sensul de mers .. 48-49).

În speta, potrivit declaratiei conducatorului autoturismului cu numar de inmatriculare_, C. D. A., consemnata în fata agentului constatator, acesta a mentionat ca autoturismul marca Mazda cu numar de inmatriculare MAPR7VS7, care circula din directia . pentru a acorda prioritate, insa în ultimul moment s-a pus în miscare, acrosand partea dreapta spate a autoturismului, pe care il conducea (fl. 24). Prezentandu-se în fata instantei a declarat ca circula cu autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe . intersectie cu . lovit în partea din spate dreapta a masinii de un autoturism, care circula pe . conducatorului auto MAPR7VS7, intrucat avea indicator cedeaza trecerea. Apreciaza ca conducatorul autoturismului, care l-a lovit, nu l-a vazut datorita autoturismelor parcate pe marginea drumului și la coltul intersectiei. Totodata, a mai precizat ca autoturismul Mazda circula cu viteza foarte redusa și din acest motiv considera ca a incercat sa se asigure (fl. 79).

În declaratia consemnata de petent în fata agentului constatator, acesta a mentionat ca s-a oprit și s-a asigurat în partea stanga, insa nu a avut vizibilitate din cauza unei autoutilitare, care era parcata și pe trotuar și pe drum, din care se descarca marfa la o terasa din zona, apoi s-a asigurat și în partea dreapta, iar cand a iesit a acrosat autoturismul marca VW Golf (fl. 23).

Martorul C. I. M. a declarat ca în ziua cand petentul a fost sanctionat se deplasa cu acesta spre locuinta sa, fiecare cu masina proprie. La iesire de pe . stanga, se afla o dubita parcata jumatate pe trotuar și jumatate pe . pe . ii lua din vizibilitate, a trebuit sa intre pana în mijlocul intersectiei pe . asigure ca nu vine vreo masina din partea stanga. Petentul circula în spatele sau și s-a oprit pentru a se asigura la iesire de pe .).

Astfel, din probele administrate în cauza reiese ca la iesire de pe . cu . stanga, era parcat un autovehicul, ce afecta vizibilitatea participantilor la trafic, care intentionau sa intre în intersectie, dar și ca petentul a oprit initial pentru a se asigura, dupa care a intrat în intersectie, circuland cu viteza redusa.

Insa, imprejurarea că accidentul a fost determinat de autoturismul parcat pe trotuarul din partea stanga, care ii lua din vizibilitate, nu poate fi reținută ca o cauză ce înlătură caracterul contravențional al faptei.

Astfel, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătura cu fapta săvârșită.

Trebuie precizat însă că aceste cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei nu pot fi reținute atunci când făptuitorului i se poate imputa o culpă în producerea evenimentului ce determină rezultatul prevăzut în norma de sancționare a contravenției. Or, în prezenta cauză, se reține că participanții la trafic sunt obligați să adopte o conduită preventivă la volan, să urmărească în permanență derularea traficului și să efectueze orice manevră numai după o temeinică asigurare. Petentul avea obligația de circula cu prudență. În speta, petentul putea în mod rezonabil sa aprecieze ca intrand în intersectie, desi nu avea vizibilitate, putea intra în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul cu prioritate, ceea ce s-a și intamplat. Astfel, incercarea de a traversa intersectia, desi nu avea vizibilitate echivaleaza cu asumarea riscului de a se produce un accident de circulatie. Prin urmare, săvârșirea contravenției prevăzuta în cuprinsul actului de sancționare a fost determinată nu doar de situația ivită în trafic, ci și de o conduita culpabilă și preexistentă a petentului, fiind exclusă astfel incidența unei împrejurări, care înlătură caracterul contravențional al faptei. De altfel, în cuprinsul plangerii contraventionale petentul recunoaste ca este în culpa cu privire la producerea accidentului, insa sustine ca aceasta culpa nu este exclusiva. Desi invoca culpa celuilalt conducator auto, C. D. A., sustinerea acestuia este neintemeiata, intrucat acesta circula pe drum cu prioritate.

F. de probele administrate în cauza, se constată că, din actele și lucrările dosarului, nu rezultă o alta stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Actul de sancționare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție este însă relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient, conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil. Insa, petentul prin probele administrate nu a reusit sa faca dovada netemeiniciei actului sanctionator.

Cu privire la această prezumție, trebuie menționat că, deși faptele contravenționale se subsumează noțiunii de “acuzație în materie penală”, atrăgând incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența instanței europene (Salabiaku împotriva Franței, Janosevic împotriva Suediei), nu interzice existența unor prezumții relative de fapt sau de drept, sub aspectul sarcinii probei, cu condiția ca, prin reglementarea acestora, statele membre să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Astfel, prin prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție instituită în dreptul intern nu se încalcă de plano garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, printre care se numără și principiul prezumției de nevinovăție.

Prin urmare, instanta a retinut ca procesul-verbal de contravenție . nr._ incheiat în 07.09.2012 este legal și temeinic intocmit, neputandu-se dispune anularea acestuia.

Cât privește individualizarea sancțiunilor ce i-au fost aplicate petentului, instanța a reținut că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat. Sanctiunea amenzii este just individualizata, fiind aplicata în cuantumul stabilit de legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 101, alin. 3, lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, la nivelul minim prevazut de lege (contravaloarea a 6 puncte de amenda). Totodata, potrivit aceleiasi dispozitii legale, alaturi de sanctiunea amenzii se aplica și sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs petentul C. S. A., fără să prezinte motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază recursul.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, din declarația martorului C. I. M., audiat la solicitarea petentului, rezultă că acesta se deplasa împreună cu petentul, fiecare cu mașina proprie și intenționa să traverseze . ajunge pe . de pe . stângă, se afla o dubița parcată jumătate pe trotuar și jumătate pe . pe . îi lua din vizibilitate, a trebuit să intre până în mijlocul intersecției cu . asigure că nu vine vreo mașina din partea stangă. Petentul circula în spatele său și s-a oprit și el pentru a se asigura la ieșire de pe .> Tribunalul consideră corectă concluzia instanței de fond, în sensul că împrejurările invocate de petent, respectiv faptul că la ieșirea de pe . cu . un autovehicul care afecta vizibilitatea, nu constituie o cauză care să înlăture caracterul contravențional al faptei, așa cum sunt acestea definite prin art.11 din OG nr.2/2001. Petentul avea obligația de circula cu prudență și să aprecieze că intrând în intersecție, deși nu avea vizibilitate, putea intra în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul cu prioritate, fără să se poată reține culpa celuilalt conducător auto, întrucât acesta circula pe drum cu prioritate.

Totodată, tribunalul constată că în cauză nu există nici o cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.304 pct.9 și art.312 alin.1 C.proc.civ. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul și să mențină sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C. S.-A. împotriva sentinței civile nr. 878 din 29.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2014.

PREȘEDINTE,

M. O.-S.

JUDECĂTOR,

D.-I. T.

JUDECĂTOR,

A.-S. S.

GREFIER,

L. C.

Red. D.T./C.H./ 09.04 2014

Jud. fond: I. M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 332/2014. Tribunalul CLUJ