Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 203/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 4888/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 203/2014
Ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător B. G. Z.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelant B. L. A. impotriva sentintei civile nr._/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dos. nr._ privind și pe intimat I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competent general, materiale și teritorial în soluționarea cauzei de față, conform art. 466 NCPC.
Se constată că apelul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimata.
Instanța constată că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 411 NCPC astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul B. L. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și s-a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.02.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 21.02.2013, întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj – S.G.P.R. Florești, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 20 alin. 7 din Legea nr. 38/2003, deoarece în data de 21.02.2013, în jurul orei 13.00, în Florești, Parcarea Polus Center, a fost depistat în parcarea Centrului Comercial Polus efectuând transport în regim taxi cu auto_, fiind oprit în așteptarea clienților, stând la rând lângă alte taxiuri, având lampa taxi pe poziția liber (culoarea verde) și indicativul 2147, fără a avea autorizație de transport personal în regim de taxi decât pentru municipiul Cluj-N.; pentru aceste motive, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei, i s-a reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Instanța de fond a mai reținut că penetul nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal, deși sarcina probei îi revenea, astfel că nu poate fi înlăturată răspunderea sa contravențională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul B. L., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea condițiilor de fond și de formă prevăzută de lege, deoarece agentul constatator nu i-a adus la cunoștință faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului constatator, astfel că procesul verbal este lovit de nulitate absolută.
Apelantul a mai arătat că mențiunile agentului constatator nu pot constitui singure drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă, astfel că prezumția de nevinovăție ar conduce la răsturnarea sarcinii probei care revine agentului constatator, iar îndoiala profită petentului.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I.P.J. Cluj, a solicitat respingerea apelului și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, arătând că fapta contravențională a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator și că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară iar sarcina probei revine petentului conform art. 249 C.pr.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
În speță, nu se impune analizarea consecințelor nemenționării în procesul verbal a obiecțiunilor petentului întrucât, procesul verbal a fost semnat de către petent, în condițiile în care în cuprinsul acestuia, în rubrica destinată mențiunilor petentului se menționează clar „ Nu fac obiecții. Recunosc fapta”. În consecință, în condițiile în care prin semnătura petentului se demonstrează că acesta nu a avut obiecțiuni, acesta nu poate să susțină că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni.
Cu privire la fapta săvârșită instanța reține că deși, petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, în speță există suficiente probe care înlătură această prezumție. Astfel, nu doar că procesul verbal exprimă constatarea personală a agentului constatator dar acesta a și fost semnat fără obiecțiuni de către petent, cuprinzând și mențiunea „ Recunosc fapta”. În consecință constatarea personală a agentului constatator se coroborează cu recunoașterea faptei de către petent în momentul constatării acesteia.
Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea apelului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge apelul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 34 alin 2 din OG nr. 2/2001 și al art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. L. A., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 9, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva sentinței civile nr. ._/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosar nr._, pe care o menține în totul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Președinte, A. R. | Judecător, B. G. Z. | |
Grefier, L. C. |
Red.BGZ/tehn.MG, 4 ex. 15.05.14, Jud. fond B. I.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4769/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2111/2014.... → |
|---|








