Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 800/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 800/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 28878/211/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 800/R/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. R. G.

Judecător O.-C. T.

Judecător A.-F. D.

Grefier C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent L. D. C., intervenient K. K., împotriva Sentinței civile nr._/05.07.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:

- reprezentanta recurentului, avocat R. C. O.

Lipsă fiind:

- intimat - I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ

- intervenient - K. K.

- recurent - L. D. C.

- asigurător A.

- asigurător A. SA

- asigurător C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului, având în vedere faptul că acesta a fost comunicat prin faxul instanței la data de 14.08.2013, ora 17,59.

Reprezentanta recurentului solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului având în vedere faptul că recursul a fost înregistrat în ultima zi, iar cu referire la ora înregistrării acestuia, precizează faptul că Vechiul C. proc. civ. nu specifică exact acest aspect.

Instanța, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr._ din 05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar s-a respins plângerea formulată de petentul L. D. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și intervenientul K. K., cu citarea societăților de asigurare C. SA și A. SA, ca fiind neîntemeiată.

S-a menținut procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.12.2012, ca fiind legal și temeinic întocmit.

S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.12.2012, petentul L. D. C., a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută în cuprinsul art. 101 alin. 1, pct. 5 din OUG nr. 195/2002 (fil. 4).

În urma evenimentului produs la data de 28.11.2012, în loc. Cluj-N., . declarațiilor formulate și a avariilor constatate s-a reținut faptul că șoferul autoturismului marca Ford, având nr. de înmatriculare_, a pătruns pe . fără să păstreze distanța laterală corespunzătoare față de autoturismul marca Opel, nr. de înmatriculare_ .

Conținutul procesului verbal a fost confirmat prin aspectele redate în cuprinsul raportului din data de 20.02.2013, întocmit pe baza declarațiilor părților și a persoanelor prezente în autoturismul marca Opel la data producerii accidentului, de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, Biroul Rutier (fil. 12).

În drept, sub aspectul legalității, instanța de fond a constatat faptul că procesul verbal contestat întrunește toate exigențele desprinse din art. 16-17, art. 19 OG 2/2001.

Referitor la motivul de nulitate invocat de petent, instanța de fond a apreciat faptul că actul sancționator nu a fost întocmit într-o manieră arbitrară ci pe baza probelor administrate de către organele de poliție, constând în declarațiile părților și ale martorilor, probe care au fost susținute prin analiza avariilor prezentate de cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier examinat.

Sub aspectul temeiniciei, raportat la situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că încadrarea faptelor descrise în procesul verbal contestat a fost realizată în mod corect, fiind aplicată o sancțiune în limitele prevăzute de lege.

Procesul verbal se bucură de forța probantă până la probă contrară, pe care contravenientul trebuie să o facă prin orice mijloc de probă admis de lege pentru a infirma situația de fapt și încadrarea în drept reținute împotriva sa.

Persoanei sancționate i se permite să probeze faptul că nu ea a comis actul încriminat, instituirea unei prezumții absolute de responsabilitate aducând atingere atât caracterului personal al răspunderii cât și dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.

Instanța de fond a reținut faptul că efectuarea unei noi evaluări a situației de fapt reținută de organele de constatare la data întocmirii procesului verbal nr._/05.12.2012, cu prilejul procedurilor desfășurate în prezenta a cauză nu a relevat o apreciere distinctă a faptelor.

Concluziile formulate în susținerea plângerii nu pot fi coroborate de instanță cu absența nejustificată a intervenientului K. K. pe parcursul procedurilor la care a fost citat în mod legal, în sensul aplicării art. 225 C.Pr.Civ, întrucât ansamblul probator administrat în faza prealabilă întocmirii actului sancționator a relevat existența unei culpe în sarcina petentului în producerea impactului între cele două autoturisme avariate.

Față de considerentele care preced și ținând cont de prevederile art. 47 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora „conducatorii vehiculelor care circula din sensuri opuse trebuie sa pastreze intre vehicule o distanta laterala suficienta si sa circule cat mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulatie respective”, instanța a respins plângerea formulată de petentul L. D. C. și a menținut procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/05.12.2012, ca fiind legal și temeinic întocmit. De asemenea, a luat act că au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.

Împotriva sentinței examinate a promovat recurs petentul (f.3) solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în principal în sensul admiterii plângerii contravenționale și prin urmare anularea procesului verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate, inclusiv anularea măsurii complementare de reținere a permisului, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

Intimatul, deși legal citat, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu și-a formulat în scris poziția procesuală.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2014, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului, excepție care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Conform art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

Așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii civile nr._ din 05.07.2013 (f.52 dosar fond), recurentului i-a fost comunicată această sentință la data de 29.07.2013, iar cererea de recurs a fost trimisă prin fax la data de 14 august 2013, dar a fost înregistrată la tribunal în data de 18 august 2013, conform ștampilei aplicate de registratura acestei instanțe(fila 3 din dosarul de recurs)

În consecință, înregistrarea prezentei cereri s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de către textul de lege invocat.

În condițiile în care setările aparatului prin care a fost transmisă cererea de recurs din perspectiva datei de trimitere pot fi modificate și având în vedere reglementările incidente în materie, respectiv prevederile art. 104 C.pr.civ., conform cărora doar actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui, Tribunalul consideră că nu poate fi luată în calcul data de care se prevalează recurentul.

Mai mult, chiar dacă am accepta că se impune a se admite utilizarea mijloacelor moderne de trimitere a actelor de procedură, în opinia tribunalului este necesar ca acestea să fie trimise în timpul programului de lucru, ori dacă se ia în considerare data și ora imprimată pe cererea trimisă prin fax (de menționat că aceste date se imprimă de aparatul de trimitere )se constată că aceasta este în afara acestei perioade, fiind menționată ora 17,59 (fila 3 dosar).

De remarcat că această orientare se regăsește în noul C. pr.civ., art. 182 C.pr.civ. care stabilește că dacă este vorba de un act ce trebuie depus în instanță termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.

În același sens sunt și dispozițiile art. 93 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în forma aferentă vechiului C.pr.civ. care reglementează procedura de trimitere prin fax, chiar dacă nu este reglementată de vechiul cod, respectiv “(1) Actele de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax, se depun la registratură unde, în aceeași zi primesc dată certă, după care se predau președintelui instanței sau, după caz, judecătorului de serviciu, având atașate dovezile privind modul în care au fost transmise.

(2) După rezoluția președintelui sau a judecătorului de serviciu, actele de sesizare primesc număr din registrul general de dosare.”

Din interpretarea acestui text rezultă fără putință de tăgadă că actele trimise prin fax trebuie să fie recepționate în timpul programului de lucru, primind dată certă în aceeași zi.

Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul va admite excepția tardivității și pe cale de consecință va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul L. D. C. împotriva Sentinței civile nr._/2013 din 05 iulie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul L. D. C. împotriva Sentinței civile nr._/2013 din 05 iulie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

O.-C. T.

Judecător,

A.-F. D.

Grefier,

C.-S. Ș.

C.Ș. 24 Aprilie 2014

Red AD/tehn GP

14 mai 2014/ 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 800/2014. Tribunalul CLUJ