Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 5674/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 226/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător M.-F. B.
Grefier M.-C. D.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelant C. L. împotriva sentinței civile nr. 9523/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., privind și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 9523/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N. s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, ca neîntemeiată. A fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.02.2013 petentul C. L. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 20 pct. 7 din Legea nr. 38/2003. În sarcina sa s-a reținut faptul că, la data de 15.02.2013, ora 00:55, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și a staționat voluntar în Piața Unirii din Cluj-N., în dreptul imobilului cu nr. 10, în vederea desfășurării activității de taximetrie pe raza municipiului Cluj-N., adică în altă locație decât cea pentru care era autorizat, lampa taxi fiind în funcțiune.
Prima instanța a mai reținut că nu pot fi reținute susținerile petentului, potrivit cărora nu intenționa să desfășoare activitatea de taximetrie, iar lampa nu era în funcțiune, câtă vreme nu sunt dovedite prin niciun mijloc de probă., motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul C. L., solicitând admiterea apelului și audierea martorului I. Janos Nandor.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I.P.J. Cluj, a solicitat respingerea apelului și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal, arătând că fapta contravențională a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator și că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară iar sarcina probei revine petentului conform art. 249 C.pr.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr.9523/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de anulare a acesteia.
În mod legal și temeinic a reținut instanța de fond că petentul a staționat în Piața Unirii din Cluj-N. in alt loc decât cel pentru car era autorizat cu lampa de taximetrie în funcțiune, fapta fiind constată prin propriile simțuri de către agentul constatator, neindicându-se de către petent vreun mijloc de probă în sensul susținerilor sale și neindicând vreun motiv pentru care s-ar putea deduce că agentul constatator ar fi acționat abuziv.
Procesul verbal de constatare a contravenției, atunci când are la bază constatările personale ale agentului anume împuternicit să constate și să sancționeze o anumită categorie de contravenții se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, prezumție care nu a fost înlăturată în speță.
Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin.1 C.pr.civ., instanța va Respinge apelul declarat de apelantul C. L., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 54, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva sentinței civile nr.9523/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul C. L., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 54, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva sentinței civile nr.9523/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe care o menține în totul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 Aprilie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, M.-F. B. | |
Grefier, M.-C. D. |
Red.IP/tehn.MG
4 ex. 06.05.14
Judecător fond Păsculeț I.
Judecătoria Cluj-N.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 1125/2014. Tribunalul... | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|








