Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 19/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 8354/256/2010
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P. – C. N.
JUDECĂTOR – I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR – D. R. C.
GREFIER – A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție – formulat de recurenta N. ANIȘOARA, cu domiciliul în Medgidia, .. 15, ., în contradictoriu cu intimata petentă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C.,cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1673/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare .
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării.
TRI BUNALUL
Asupra excepției perimării:
Prin cererea adresată Judecătoriei Medgidia înregistrată sub nr._, contestatoarea N. Anișoara, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate prescris dreptul de a solicita executarea silită pentru suma de 4501 lei stabilită prin Decizia_ emisă de intimată. Prin Sentința civilă 1673/04.05.2011, Judecătoria Medgidia a respins ca neîntemeiată contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe contestatoarea a declarat recurs la data de 11.07.2011, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.07.2011.
Prin Încheierea de la termenul din 26.10.2011, Tribunalul C. a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul disp. art. 242 al.1 pct.2 c.proc.civ, față de lipsa nejustificată a părților.
La data de 15.12.2011, contestatoarea a formulat cerere de repunere pe rol, cerere care a fost soluționată în sensul respingerii la data de 11.04.2012.O nouă cerere de repunere pe rol a fost formulată de contestatoare la data de 04.12.2012, care a fost soluționată în sensul respingerii, prin Încheierea de la termenul din 15.01.2013.
La același termen, instanța a invocat din oficiu excepția perimării, excepție care a fost pusă în discuție la termenul din 19.02.2013 și asupra căreia se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiile art. 248 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an
Conform art. 254, același cod, perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanța nu-și produc efectele.
În speță, cauza a fost suspendată prin Încheierea de la termenul din 26.10.2011, iar recurenta și-a manifestat intenția de a repune cauza pe rol, nesolicitând însă în mod expres și judecarea în lipsă conform disp. art 242 alin. 2 pct. 1 Cod proc.civ, instanța reținând că sunt în continuare incidente dispozițiile articolului menționat, aspecte față de care apreciază excepția ca fiind întemeiată, urmând a dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția perimării .
Constată perimarea recursului formulat de recurenta N. ANIȘOARA, cu domiciliul în Medgidia, .. 15, ., ., în contradictoriu cu intimata petentă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1673/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Irevocabilă .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2013
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
GREFIER,
A. G.
Red.jud. C.N/28.02.2013/2.ex
← Somaţie de plată. Decizia nr. 4248/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1666/2013.... → |
---|