Contestaţie la executare. Decizia nr. 1141/2013. Tribunalul CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1141/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 11562/212/2011*
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1141/RCA
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.09.2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – C. N.
JUDECĂTOR – I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR – D. R. C.
GREFIER – A. G.
S-a luat în examinare cererea de completarea a dispozitivului deciziei civile nr. 1024 pronunțată de Tribunalul C.- Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 14.08.2013 în dosarul nr._ formulată de intimatul T. D., domiciliat în com.N. B., ., jud.C..
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, Tribunalul declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra cererii.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii privind completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1024 pronunțată de Tribunalul C. - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 14.08.2013
Prin cererea formulată în cadrul acestui dosar la data de 20.08.2013, intimatul T. D. a solicitat în temeiul art. 281 ind.2 c.proc civ completarea dispozitivului sentinței civile 3358/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul C., în sensul de a se dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător.
Conform dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 281 ind.2 c.proc civ „ dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acestei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare
Potrivit disp. art. 274 al.1 c.proc.civ -partea care cade în pretențiuni, va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată
Principiul care rezultă din aceste dispoziții, la baza cărora stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile efectuate cu procesul, în toate fazele sale, cu condiția ca partea ce le solicită să fi obținut câștig de cauză.
Astfel cum se poate observa însă, prin Decizia civilă 1024/14.08.2013, instanța a dispus în sensul respingerii recursului promovat de C. L. al Comunei N. B. și obligarea recurentului la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat reprezentând onorariu de avocat, constatându-se în speță, că nu există o omisiune de pronunțare relativ la capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, aspect față de care cererea privind completarea dispozitivului apare ca neîntemeiată.
Față de aceste aspecte și având în vedere dispozițiile art. 281 ind 2 c.proc civ, instanța va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1024 pronunțată de Tribunalul C.- Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 14.08.2013 în dosarul nr._ formulată de intimatul T. D., domiciliat în com.N. B., ., jud.C.. ca nefondată. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. N. I.-L. O.-D. D. R. C.
GREFIER,
A. G.
Tehnored. decizie jud. C.N./ 14.10.2013/2 ex.
← Pretentii. Sentința nr. 4689/2013. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1119/2013.... → |
---|