Pretentii. Sentința nr. 4277/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 4277/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 5080/118/2013

Dos.nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta civila nr.4277

Sedinta publica din data de 12.11.2013

Completul compus din:

P.: D.-R. C.

Grefier: G. M.

Pe rol fiind solutionarea cauzei in contencios administrativ si fiscal avand ca obiect – pretentii, actiune formulata de reclamanta C. F. L., cu domiciliul procesual ales in Constanta, ..9, ., ., la C. I., in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. – Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanta, cu raportare la prevederile art.1, 2, 18 din L.nr.554/2004 si in baza art.95 C.proc.civilă, constata că aceasta este competenta materiala si teritorial in solutionarea cauzei.

Instanta, in raport de prevederile OUG nr.74/2013 si ale HG nr.520/2013 ia act de modificarea cadrului procesual pasiv, in cauză având calitatea de parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. – Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta.

Instanța constată că pârâta a formulat si depus intâmpinare si cerere de chemare in garantie a Administratiei Fondului pentru Mediu.

Instanta, in baza disp.art.185 și art.208 C.proc.civilă constată ca pârâta este decăzută din dreptul de a formula întâmpinare față de nedepunerea acesteia în termenul legal impus de prevederile art.201 alin.1 C.proc.civilă. Se are in considerare faptul ca actiunea principala a fost comunicata paratei la data de 06.09.2013 – fila 40, la sediul paratei mentionat in cadrul Ordinulul Presedintelui ANAF nr.2211/2013 iar promovarea intâmpinarii s-a facut la data de 14.10.2013, termenul de depunere a intâmpinarii, prevăzut de art.200 alin.1 C.proc.civlă, implinindu-se la data de 02.10.2013.

Instanta, in baza disp. art.185 și art.72-74 C.proc.civilă constată ca pârâta este decăzută din dreptul de a formula cerere de chemare in garantie față de nedepunerea acesteia în termenul legal.

În temeiul dispozițiilor art.292 și urm.C.proc.civilă, instanța constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează spre administrare.

Instanta constata incheiata cercetarea judecătorescă, constată cauza în stare de judecată si rămâne in pronuntare asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei acțiuni:

Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 16.05.2013 pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta C. F. L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Constanta, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5326 lei, plătită cu titlu de taxă pentru emisii poluante;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente taxei achitate, de la data plătii si pâna la data restituirii efective;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;

În fapt se arată că reclamanta a cumparat un vehicul ce anterior a fost inmatriculat intrun al stat membru al Uniunii Europene.

Se susține că potrivit L.nr.9/2012, reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe pentru emisii poluante pentru înmatriculare, in cuantum de 5326 lei, taxa apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.

Se mai arată că reclamanta a formulat o cerere la AFP Constanta, pentru restituirea sumei achitata, solicitare care insa a fost respinsa de către parata.

Reclamanta susține in esenta că, potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport si de disp.art.110 din Tratatul Comunității Europene, prevederile L.nr.9/2012 sunt inaplicabile. Se invocă și faptul că, în cauză, sunt aplicabile disp.art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

In drept au fost invocate disp.L.nr.9/2012, TFUE, CEDO, L.nr.554/2004, Constitutiei României, C.proc.civilă.

Au fost anexate inscrisuri - filele 11-22.

Legal citată pârâta AJFP Constanta, a formulat și depus întâmpinare si cerere de chemare in garantie a Administratiei Fondului de Mediu, insa instanta, in baza disp.art.185 și art.208 C.proc.civilă, a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a formula întâmpinare față de nedepunerea acesteia în termenul legal. Se are in considerare faptul ca actiunea principala a fost comunicata paratei la data de 06.09.2013 – fila 40, la sediul paratei mentionat in cadrul Ordinulul Presedintelui ANAF nr.2211/2013 iar promovarea intâmpinarii s-a facut la data de 14.10.2013, termenul de depunere a intâmpinarii, prevăzut de art.200 alin.1 C.proc.civlă, implinindu-se la data de 02.10.2013. De asemenea, instanta, in baza disp.art.185 și art.72-74 C.proc.civilă a constatat că pârâta este decăzută din dreptul de a formula cerere de chemare in garantie față de nedepunerea acesteia în termenul legal.

Asupra actelor și lucrărilor dosarului:

Instanta, la termenul de judecata din data de 12.11.2013, in raport de prevederile OUG nr.74/2013 si ale HG nr.520/2013 a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv, in cauză având calitatea de parata Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta.

Procedând la soluționarea cauzei, instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a achitat în contul AFP Constanta, actualmente AJFP Constanta, deschis la Trezoreria Mun.Constanta, suma de 5326 lei cu titlu de taxă emisii poluante, prin chitanta . nr._/24.01.2013 - fila 16.

Decizia de calcul a taxei de poluare – fila 17 reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, iar ceea ce a înțeles reclamanta să conteste în principal este refuzul organului fiscal de a soluționa cererea sa de restituire a taxei de poluare.

Se retine ca prin cererea – fila 14 comunicata paratei la data de 11.04.2013, reclamanta a solicitat paratei AJFP Constanta restituirea taxei pentru emisii poluante achitată si a dobânzii legale aferente, răspunsul emis de către parata, prin adresa nr._/15.04.2013 - fila 15, fiind unul negativ.

Răspunsul dat de către pârâtă – fila 15 cererii reclamantei - fila 14, îmbracă forma unui refuz, iar instanța este ținută să analizeze caracterul justificat sau nejustificat al acestui refuz.

Potrivit L.nr.9/2012 taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări/reinmatricalării în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state sau inmatriculate anterior in Romania.

În speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă taxa pentru emisii poluante instituită cu ocazia înmatricularii, a cărei plată este prevăzută cu titlu obligatoriu de actul normativ anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 110, paragraful 1, (fost 90) aspect ce urmează a fi analizat și din perspectiva prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene, si daca lipsa unui răspuns al paratei este justificat.

Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare pentru autoturismelor a fost introdusă prin L.nr.9/2012, în sensul că această taxă-potrivit art.3- se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTL2, respectiv Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003.

Potrivit art.4 obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de poluare se datorează pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, precum și pentru reinmatricularea in Romania a unui vehicul ce a fost inmatriculat anterior fără plata taxei de poluare.

Este de reținut de asemenea soluția pronuntata de catre CJUE prin Hotararea din data de 07.04.2011, în soluționarea cauzei C-402 - T. contra României, prin care s-a constatat că taxa de poluare instituită de catre autoritătile parate, in vedere primei inmatriculari a unui autovehicol ce anterior a fost inmatriculat intrun alt stat membru CE, este in contradictie cu prevederile art.110 TFUE (fost art.90 TCE), legiuitorul român, prin L.nr.9/2012 conformându-se hotararilor pronuntate de CEJ.

Insa, in conditiile in care, prin OUG nr.1/2012, prevederile art.4 alin.2 au fost suspendate până la data de 01.01.2013 s-a mentinut situatia de discriminare constată de CJUE in referire la taxa de poluare, insă ulterior acestei date, plata efectuata de către reclamantă fiind făcuta la data de 24.01.2013, sens in starea de discriminare constată de CJUE in referire la taxa de poluare/pentru emisii poluante, nu mai subzistă.

Potrivit art. 110 par. 1 (fost 90) din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Pe de alta parte, potrivit art.11 alin. 1 și 2 din Constituția Romaniei, revizuită în anul 2003-„ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituționale reținute și față de Legea nr.157/2005-de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Instituire a Uniunii Europene are un caracter obligatoriu pentru statul român.

Se constată astfel, ca normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, aspect întărit și de jurisprudența Curții de Justiție Europene.

Astfel, L.nr.9/2012, fara incidenta OUG. nr.1/2012, ordonanta ale cărei efecte au incetat la data de 01.01.2013, nu este contrară art.110 (fost 90) din TFUE, sens in care, refuzul paratei, concretizat prin adresa nr._/15.04.2013 – fila 15, aferent cererii formulate de către reclamantă – nr._/11.04.2013, este justificat.

Pentru aceste considerentele, precum și cu raportare la prevederile art.1, 2 si 18 din L.nr.554/2004, instanța va respinge acțiunea principală, ca nefondată.

Instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea promovata de reclamanta C. F. L., cu domiciliul procesual ales in Constanta, ..9, ., ., la C. I., in contradictoriu cu pârâta Directia Generala Regionala a Finantelor Publice G. – Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Constanta, cu sediul in Constanta, ., nr.18, jud.Constanta, ca nefondată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.

Președinte,

D.–R. C.

Grefier,

G. M.

red/dact.jud.DRC

13.11.2013-4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 4277/2013. Tribunalul CONSTANŢA