Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 530/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 530/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 5944/256/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 530

Ședința publică de la 08 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP-_/14.07.2014 formulat de apelantul petent Ș. C. I., cu domiciliul procesual ales în Medgidia, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI C. - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1425/07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._ din 22.07.2014, petentul Ș. C.-I. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.07.2014 de către I. Județean de Poliție C. – Serviciul Rutier.

În fapt, petentul a arătat, în esență, că la data de mai sus, în jurul orelor 19.40, în timp ce circula pe DN 22C, dinspre Castelu către Medgidia cu autoturismul marca Daewoo Cielo și nr. de înmatriculare_, a fost oprit de către un echipaj de poliție și sancționat pentru depășire neregulamentară.

Petentul a înțeles să invoce nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție întocmit, lipsind adresa contravenientului, precum și . a cărții de identitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 118 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, O.G. nr/2/2001.

În dovedirea plângerii, au fost depuse înscrisuri: procesul verbal contestat, copie C.I. petent (filele 8-10).

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare (fila 17), prin care a arătat, în esență, că, la data de 14.07.2014, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22C, la km. 34 către municipiul Medgidia, a depășit neregulamentar autotractorul cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă”, faptă prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, raportat la art. 120 alin. 1 lit. e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.

S-a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2002, cuprinzând toate elementele obligatorii, fiind legal și temeinic întocmit, în urma constatării directe și personale de către un agent de poliție specializat și anume desemnat să constate abaterile participanților la trafic.

În susținerea apărărilor, au fost depuse înscrisuri, precum și un număr de 5 fotografii radar, buletin de verificare metrologică aparat radar (filele 18-26 dosar).

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr.195/2002 republicată, H.G. nr.1391/2006, O.G. nr/2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, atât pentru petent, cât și pentru intimată.

Prin sentinta civila nr. 1425/07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

„Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.07.2014 de către un agent la intimatului I. Județean de Poliție C. – Serviciul Rutier, petentul Ș. C.-I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei – echivalentul a 4 puncte-amendă și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, raportat la art. 120 alin. 1 lit. e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că la data de 14.07.2014, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22C, la km. 34 către municipiul Medgidia, a depășit neregulamentar autotractorul cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă”.

Faptele reținute în sarcina petentului au fost constatate și sancționate de un agent de poliție rutieră în deplină concordanță cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, iar procesul-verbal de contravenție cuprinde elementele obligatorii prevăzute la art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, la care art. 109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare face expres trimitere.

Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data comunicării acestuia.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la motivul de nulitate invocat de către petent, privind lipsa din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a adresei sale de domiciliu, respectiv menționarea incompletă a seriei cărții de identitate, instanța îl va reține ca fiind un motiv de nulitate relativă, condiționată de probarea de către cel ce o invocă a unei vătămări grave ce nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin desființarea actului încheiat cu nerespectarea cerințelor de formă.

Potrivit prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, (1)Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; [...].

Față de obligațiile agentului constatator enumerate mai sus, instanța apreciază că menționarea corespunzătoare în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a numelui complet al petentului, alături de codul numeric personal (filele 8-10), sunt suficiente pentru a identifica persoana contravenientului, iar din partea petentului nu a fost probată, în mod cert, o vătămare a drepturilor acestuia, prin lipsa completării celorlalte rubrici privind datele personale ale acestuia.

Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că petentul nu a contestat aspectele reținute de către agentul constatator.

Cu toate acestea, în aplicarea art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va analiza din oficiu temeinicia actului contestat.

Se observă, în primul rând, că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.

În al doilea rând, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.

La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.

Mai mult, Curtea a reamintit că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite abateri contravenționale, relativ la natura acestora, circumstanțele de timp sau de loc în care s-au petrecut.

Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României).

În lumina jurisprudenței Curții, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru instanțele naționale, instanța constată că, în speță, au fost oferite toate garanțiile procesuale petentului, acesta având posibilitatea de a propune probe în dovedirea susținerilor sale.

Din imaginile surprinse cu aparatul radar (filele 19-23 dosar), rezultă cu evidența certitudinii conformitatea celor reținute ca situație de fapt de către agentul constatator.

Lipsa unor minime probe în susținerea afirmațiilor petentului, conduc instanța la concluzia că se află în situația unei simple contestații din partea acestuia, astfel încât prezumția relativă de temeinicie care se bucură procesul-verbal contestat nu a fost răsturnată prin probele administrate de către instanță, motive pentru care,

Instanța apreciază că atât fapta, cât și vinovăția petentului au fost dovedite și că nu este incidentă niciuna dintre cauzele ce înlătură caracterul contravențional al faptei, dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține prevederile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, conform art. 7 alin. 2 din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

În sfârșit, potrivit art. 21 alin.3din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Pornind de la scopul enunțat al O.U.G. nr.195/2002, republicată, care, potrivit art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului sunt de natură a leza în mod grav valorile ocrotite prin actul normativ de referință, riscul provocării unor accidente de circulație fiind crescut în cazul nerespectării normelor în vigoare privitoare la efectuarea manevrei de depășire a autovehiculelor.

În lumina criteriilor mai sus expuse, instanța constată că sancțiunea principală a fost aplicată la nivelul minimului special prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară privind suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile a fost aplicată de drept, în conformitate cu dispozițiile în vigoare.

În consecință, sancțiunile dispuse sunt de natură să realizeze deopotrivă funcția preventivă și funcția represivă ale sancțiunii contravenționale, avertismentul nefiind suficient pentru corijarea atitudinii contravenientului față de valorile ocrotite de normele rutiere încălcate, motiv pentru care instanța urmează să respingă plângerea ca nefondată”.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca in mod eronat prima instanta a considerat motivul de nulitate invocat de catre petent ca fiind unul de nulitate relativa, considerand ca lipsa unor minime probe in sustinerea afirmatiilor conduc la concluzia ca se afla in situatia unei simple contestatii a petentului.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.07.2014 de către un agent la intimatului I. Județean de Poliție C. – Serviciul Rutier, petentul Ș. C.-I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei – echivalentul a 4 puncte-amendă și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, raportat la art. 120 alin. 1 lit. e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, retinandu-se în sarcina petentului că la data de 14.07.2014, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 22C, la km. 34 către municipiul Medgidia, a depășit neregulamentar autotractorul cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului ,,depășirea interzisă”.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, corect s-a retinut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Față de obligațiile agentului constatator enumerate mai sus, corect a apreciat instanta de fond că menționarea corespunzătoare în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a numelui complet al petentului, alături de codul numeric personal (filele 8-10), sunt suficiente pentru a identifica persoana contravenientului, iar din partea petentului nu a fost probată, în mod cert, o vătămare a drepturilor acestuia, prin lipsa completării celorlalte rubrici privind datele personale ale acestuia.

Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că petentul nu a contestat aspectele reținute de către agentul constatator.

Se observă, în primul rând, că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.

Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Din imaginile surprinse cu aparatul radar, a rezultat cu evidența certitudinii conformitatea celor reținute ca situație de fapt de către agentul constatator.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul petent Ș. C. I., cu domiciliul procesual ales în Medgidia, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI C. - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1425/07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. A.I. S.

Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex/25.05.2015

← Pretentii. Sentința nr. 1081/2015. Tribunalul CONSTANŢA		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 15/2015.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 530/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 530/2015. Tribunalul CONSTANŢA