Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 613/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 613/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 2642/262/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA nr. 613
Ședința publică din: 02.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: M. R.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent A. G., domiciliat în comuna Raciu, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 114/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._/10.07.09.2014
Cererea de apel este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._ din 04.05.2015 ( fila 5 dosar)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul IPJ Dâmbovița consilier juridic N. E., lipsă fiind apelantul petent A. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Tribunalul, din oficiu, după verificarea efectuată potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, iar în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Reprezentantul legal al intimatului învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Tribunalul, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic N. E. având cuvântul a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Precizează că din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv înregistrarea video, planșa foto și celelalte înscrisuri depuse, rezultă cu certitudine vinovăția petentului, respectiv că acesta a efectuat manevra de depășire a unui autoturism care circula în fața sa, în același sens, încălcând marcajul longitudinal continuu existent în zonă, faptă prevăzută de art. 120 alin 1 din HG 1391/2006 rap. la art. 100 alin3 lit. e din OUG 195/2002.
Instanța în baza dispozițiilor art. 394 cod. pr. civilă constată dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 114/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petentul A. G., în contradictoriu cu I.P.J. Dâmbovița, privind procesul verbal de contravenție . nr._/07.09.2014 încheiat de intimat, ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință instanța de fond a respins cererea privind aplicarea unei amenzi judiciare petentului, formulată de intimat, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul–verbal contravențional . nr._ întocmit de intimat la data de 07.09.2014, petentul A. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile pentru conducerea auto marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, efectuând manevra de depășire a autoturismului care circula în fața sa, în același sens, marca Renault, cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu existent în zonă, faptă prevăzută de art. 120 alin. 1 din HG 1391/2006 rap. la art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
În drept, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalitățiiprocesului – verbal contravențional, instanța apreciază că procesul – verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei contraveniente, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Prin Decizia nr. XXII/19.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe prevăzute de lege atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de către agentul constatator sunt limitativ determinate prin art.17 din O.G. nr.2/2001. În celelalte cazuri de nerespectare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi constatată decât dacă petentul face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectivului proces – verbal.
Petentul a susținut că au fost nerespectate dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2001, în sensul că nu i s-a permis să consemneze obiecțiunile, fiind în imposibilitatea de a dovedi locul opririi, locul depășirii, precum și alte aspecte.
Instanța a constatat că petentul a avut posibilitatea să își precizeze obiecțiunile prin intermediul prezentei acțiuni. Nulitatea prevăzută de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 este condiționată de o vătămare, aceasta nefiind dovedită de către petent în condițiile în care aspectele esențiale pe care dorea să le consemneze pot fi verificate prin intermediul înregistrării video. De asemenea, instanța a reținut că petentul a semnat procesul-verbal la momentul respectiv, existând prezumția că a fost de acord cu cele consemnate.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde prevederi exprese referitoare la forța probantă a actului de constatare și sancționare a faptei contravenționale, din interpretarea art. 34 din același act normativ rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt reținute, până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de către stat, beneficiind astfel de o prezumție simplă de temeinicie, pe care, potrivit art.249 din C.proc.civ. și art.10 alin 1 teza finală din C.proc.civ., petentul o poate răsturna prin administrarea unor probe concludente contrare.
A considera procesul-verbal de constatare a contravenției ca având o prezumție absolută de legalitate conduce la o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO, asa cum reiese din cauza A. contra României.
Având în vedere aceste aspecte, instanța trebuie sa stabilească o proporționalitate între prezumția de legalitate a procesului-verbal si prezumția de nevinovăție a contravenientului.
Cu privire la încadrarea faptei, instanța a constatat că fapta reținută prin procesul-verbal de contravenție a fost corect încadrată, în condițiile în care art. 120 alin 1 lit. i din HG 1391/2006 prevede că depășirea autovehiculelor este interzisă când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimiteaza spațiul de interzicere.
Instanța a constatat că situația de fapt reținută de către organul de poliție este conformă cu realitatea și este dovedită prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de intimat la data de 07.09.2014, precum și prin raportul agentului constatator, raportul agentului de poliție care îl însoțea, planșa fotografică și suportul magnetic.
În cauză nu sunt încălcate nici prezumția de nevinovăție de care petentul beneficiază în materia contravențională (pe de o parte, petentul a avut în cauză posibilitatea de a prezenta probe în combaterea procesului – verbal contravențional; pe de altă parte, existența faptelor contravenționale este susținută de procesul verbal și de raportul agentului constatator, planșa fotografică și suportul magnetic), nici principiul „in dubio pro reo” (dubiul profită contravenientului atunci când poartă asupra însăși existenței faptei, nu asupra motivelor sau a explicațiilor pentru care o faptă contravențională a fost săvârșită, or, în cauză, nu există nici un dubiu asupra celor reținute în procesul-verbal, situația de fapt reieșind din coroborarea probelor).
Instanța a constatat că prin procesul-verbal se instituie o prezumție relativă de veridicitate a celor constatate de agent, iar petentul nu a răsturnat această prezumție. Mai mult, cele reținute de agentul constatator sunt confirmate și de înregistrarea video, din aceasta reieșind faptul că petentul a depășit marcajul longitudinal continuu în momentul efectuării manevrei de depășire a altui autovehicul, cele susținute de petent nefiind adevărate, în sensul că autovehiculul depășit nu avea avariile pornite, nu era ieșit în afara drumului și nu se formase o coloană de mașini în urma acestuia.
Art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie două condiții de fond de care depinde legalitatea procesului verbal de contravenție, respectiv aplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de lege și proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei. Agentul constatator a respectat aceste două condiții, sancțiunea principală și cea complementară fiind aplicate în limitele fixe prevăzute de lege, acestea fiind proporționale cu gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă fapta, respectiv depășirea altui autovehicul într-o zonă în care această manevră este interzisă, cu atât mai mult cu cât era o zona cu vizibilitate redusă.
Referitor la cele invocate de petent cu privire la sancțiunea reținerii permisului, instanța a constatat că aceasta are caracterul unei pedepse complementare ce operează în temeiul legii și nu a unei măsuri tehnico-administrative, art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 dispunând că nerespectarea regulilor privind depășirea constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Formularul tip utilizat de către agentul constatator prevede reținerea, dar aceasta trebuie interpretată în sensul dispozițiilor legale sus-menționate, pedeapsa complementară fiind obligatorie în acest caz, în timp ce o măsură tehnico-administrativă nu ar avea justificare. Nu ne aflăm în situația indicată de petent, nefiind posibilă aplicarea ulterior, în mod discreționar, a unei alte sancțiuni complementare, nefiind incidentă astfel nicio vătămare.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că procesul – verbal contravențional este legal și temeinic.
În ceea ce privește aplicarea unei amenzi judiciare petentului în temeiul art 12 alin. 2 Cod proc. civ., instanța a constatat că aceasta nu este necesară având în vedere că petentul a invocat atât motive de netemeinicie, cât și de nelegalitate, motive pe care acesta le-a considerat întemeiate. Cu toate că susținerile petentului privind netemeinicia procesului-verbal s-au dovedit a fi neadevărate în urma vizionării înregistrării video, instanța, luând în considerare plângerea introdusă în întregul ei, consideră că dreptul procedural nu a fost exercitat cu rea-credință și nu a fost deturnat de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege.
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petent, privind procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimat la data de 07.09.2014; respingându-se cererea formulată de intimat privind aplicarea unei amenzi judiciare petentului.
În temeiul art. 35 din OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, la data de 04 mai 2015, petentul A. G. a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, se învederează următoarele considerente:
Instanța de fond eronat a apreciat probele existente la dosarul cauzei, în speța, înregistrarea video din care rezulta fara putere de tăgada ca în momentul depășirii vehiculul condus de către el nu a depășit linia continuă, iar această manevră fiind o manevră fortuită de faptul că autovehiculul depășit rula foarte încet și la marginea carosabilului.
Prin documentele depuse de reprezentanții I.P.J. Dambovita, s-a solicitat instanței respingerea acțiunii, motivata de faptul ca "procesul verbal de constatare a contravenției este un act care se bucura de o prezumție relativa de veridicitate, în sensul ca pana la proba contrara, respectiv până la răsturnarea prezumției de verificare prin mijloace de proba aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat ca reprezintă adevărul, în sensul ca oglindește în mod corect cele întâmplate. Aceasta prezumție în cazul proceselor verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice nu este una absoluta, ci doar una relativa, în sensul ca i se permite presupusului contravenient ca în cursul judecării plângerii sale sa depună la dosarul cauzei înscrisuri ori sa administreze orice alte probe din care sa rezulte faptul ca cele arătate în conținutul procesului verbal de constatare a contravenției sunt neadevarate ".
Este de observat ca aceasta viziune contravine întru-totul art. 47 din OG nr. 2/2001, modificata prin OUG nr. 4/2013 în care se prevede " dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal".
Este de neînțeles cum instanța de fond a trecut peste acest text de lege fara a avea în vedere ca, contravenția nu este altceva decât o fapta de natura penala sancționată de o procedura extra penala. De aceea din punct de vedere al dreptului material dispozițiile legislației contravenționale sunt completate cu cele ale Codului penal si nu cu cele ale dreptului administrativ. Astfel, elementele constitutive ale contravenției, cauzele care înlatura caracterul contravențional al faptei, regulile privind vinovăția, regulile în materie de prescripție urmează regulile generale ale dreptului penal, astfel ca acea presupusa prezumție de adevăr invocata de către intimata încalca prevederile Codului penal si cea mai elementara prezumție a acestui act normativ, respectiv prezumția de nevinovăție.
Având în vedere cele arătate mai sus si ulterior reanalizarii probatoriului administrat, se solicită a se constata ca cele susținute sunt temeinice si legale, iar pe cale de consecința, se solicită admiterea apelului, anularea întru-totul a procesului verbal . nr._ dresat de lucratorii I.P.J. Dâmbovița, Politia Oraș Moreni ca fiind netemeinic si nelegal, fiind întocmit fără a avea o baza legala si fără ca el sa fi comis presupusele contravenții.
De asemenea, în urma analizării aspectelor si criticilor aduse sentinței instanței de fond, se solicită a se constata apelul ca fiind temeinic si legal, iar pe cale de consecința, admiterea acestuia, dispunând anularea, în totalitate a procesului verbal.
Apelantul-petent, precizează că, în situația în care se va aprecia ca interpretarea pe care a dat-o textelor de lege ce l-au incriminat nu este cea legala, întrucât faptele nu au fost comise cu intenție, ci doar dintr-o interpretare eronata a textelor de lege, solicită a se dispune în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În final, apelanta mai precizează că motivele apelului vor fi dezvoltate, în conformitate cu prevederile art. 34 și urm. din OG nr. 2/2001.
În temeiul prevederilor art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, la data de 21 mai 2015, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
În continuare, intimatul învederează următoarele considerente:
Prin suportul magnetic, planșa foto și celelalte înscrisuri de la dosar, I.P.J. Dâmbovita a răsturnat prezumția de nevinovăție a reclamantului, dovedind dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta a comis contravenția pentru care a fost sancționat.
Din filmarea video rezultă faptul că autovehiculul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, nu a circulat cu o viteză de aproximativ 15-20 km/h, nici nu avea avariile pornite și nici nu a ieșit în afara carosabilului cu aproximativ 50-60 % din autovehicul, de altfel, nici nu ar fi avut unde să iasă de pe carosabil căci lângă acesta este un sanț și lizieră. Mai mult, se observă că autoturismul depășit se încadrează spre dreapta sensului său de mers pentru a permite apelantului să reintre pe sensul de mers pentru a se evita coliziunea cu autospeciala poliției ce circula pe contrasens.
De asemenea, se observă că și cealaltă mașină ce se afla înaintea autovehiculului depășit avea aceeași viteză cu aceasta, astfel neputând fi primită susținerea reclamantului că autoturismul depășit avea viteza redusă, căci nu există nicio explicația plauzibilă a faptul că ambele mașini mergeau cu viteză redusă, poate doar aceea că pe carosabil se afla un obstacol, accident, caz în care, de asemenea, nu se justifică efectuarea manevrei de depășire.
Chiar și faptul că autovehiculul depășit ar fi rulat foarte încet, la marginea carosabilului nu justifica depășirea celor două autovehicule într-o zonă cu vizibilitate redusă.
Totodată, nu se pune problema de apariția vreunui caz fortuit, deoarece nu a existat nicio împrejurare exterioară imprevizibilă, inevitabilă care să determine manevra de depășire.
Pentru a reține existența cazului fortuit trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naștere rezultatului neașteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariția acelei împrejurări să nu poată fi prevăzut de nicio persoană.
Acțiunea apelantului de a efectua manevra de depășire a fost o acțiune intenționată, conștientă, nefiind efectuată sub imperiul niciunei constrângeri determinate de o împrejurare imprevizibilă.
Reclamantul nu a făcut nicio referire cu privire la faptul că manevra de depășire a fost efectuată într-o succesiune de curbe cu vizibilitate redusă.
Luând în considerare faptul că reclamantul a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni și susținerile din cererea de chemare în judecată există presupunerea rezonabilă că o persoană aflată într-o asemenea situație nu ar fi semnat procesul verbal sau ar fi semnat cu obiecțiuni în sensul că circulat pe contrasens, deoarece a fost nevoit să depășească un autovehicul ce avea avarii. Acest fapt constituie o recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa.
Coroborând constatarea directă a agentului de poliție cu filmarea video și cu faptul că reclamantul a semnat procesul verbal de contravenție fără « obiecțiuni » rezultă vinovăția reclamantului.
Cu privire la capătul de cerere de a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, se solicită respingerea acestuia, deoarece din cererea de chemare în judecată, reiese că apelantul nu regretă fapta comisă și că intenționează numai să inducă în eroare instanța, în copul exonerării de răspunderea contravențională. În aceste condiții, este evident că scopul preventiv și educativ urmărit de legiuitor nu ar fi atins, în schimb i s-ar crea convingerea că poate încălca legea fară a primi sancțiuni ce o pot afecta în mod real.
Apelantul solicită în principal anularea procesului verbal de contravenție și doar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, continuând să-și mențină susținerile netemeinice invocate înaintea instanței de fond.
Totodată, se solicită a se avea în vedere ca legiuitorul a prevăzut pentru faptele mai grave reglementate prin dispozițiile OUG nr. 195/2002 si sancțiunea complementara a reținerii permisului de conducere (de ex. neacordarea priorității pentru pietoni, circulația pe sens opus, depasirea pe linia continua, etc.) tocmai pentru a tempera conduita conducătorilor auto si a-i determina pe aceștia ca în viitor sa nu mai încalce regulile de circulație.
Din filmarea video se observă că fapta reclamantului are un grad de pericol social ridicat, având în vedere faptul că manevra a fost efectuată într-o zonă cu succesiune de curbe, cu vizibilitate redusă, dorind să depășească 2 mașini. Prin fapta sa sinucigașă apelantul a pus în pericol, atât propria sa siguranță și integritate fizică, precum și a celorlalți participanți la trafic.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, dispozițiile prevăzute în ordonanță, au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante în trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanei. Ori, prin fapta contravențională dovedită ca săvârșită de apelant, de circulație pe drumurile publice cu încălcarea dispozițiilor legale privind depășirea se aduce atingere și dispozițiilor legale mai sus citate, punând în pericol integritatea participanților la traficul rutier, neexistând nicio justificare legală sau morală pentru o asemenea manevră, drept recunoscut doar serviciilor speciale(ambulanță, SMURD, pompieri).
Se mai precizează ca amenda prevăzuta pentru fapta comisa se încadreaza în limitele prevăzute de lege, iar agentul constatator a aplicat decât minimul amenzii prevăzuta de lege. Totodată, apelantul avea posibilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în 48 de ore de la momentul comunicării procesului verbal de contravenție.
Din fisa istoric abateri rezulta ca apelantul a fost sancționat de mai multe ori pentru sancțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, reflectând atitudinea incorectă (rezultată din fișa istoric abateri) pe care o are față de normele legale și de ceilalți participanți la trafic, astfel rezultând că nu se impune sancțiunea avertismentului.
În concluzie, se apreciază că sancțiunea aplicată este corect individualizată, atât din punct le vedere al pericolului social abstract, cât și din punct de vedere al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.
În subsidiar, având în vedere faptul că apelantul a vizionat în ședință publică înregistrarea video ce relevă, fără tagadă, comiterea faptei contravenționale, fapta contravențională comisă, instanța i-a înlăturat motivat toate apărările, se solicită, în mod expres, aplicarea unei amenzii judiciare, în temeiul art. 12 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deoarece reclamantul și-a exercitat drepturile procesuale în mod abuziv și cu rea credință.
De asemenea, se poate observa că cererea apelantului este vădit neîntemeiată, în sensul art. 187 alin. 1 din Codul de procedură civilă, susținerile sale fiind total nereale(aceleași susținute în fața instanței de fond) și reflectând atitudinea incorectă ( rezultată din fișa istoric abateri) pe care o are față de normele legale și de ceilalți participanți la trafic, neexistând nicio justificare legală sau morală pentru depășirea neregulamentară, drept recunoscut doar serviciilor speciale ( ambulanță, SMURD, pompieri). O asemenea cerere de chemare în judecată duce la îngreunarea activității instanțelor de judecată și este un instrument pentru satisfacerea intereselor nelegitime ale părților ( de obținere a suspendării măsurilor aplicate prin procesul verbal de contravenție).
Au fost invocate prevederile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Examinând apelul în raport de criticile aduse sentinței atacate, de probatoriul administrat, de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din procesul verbal de contravenție contestat, . nr._/07.09.2014 încheiat de agentul principal de poliție M. G. din cadrul I.P.J. Dâmbovița, apelantul-petent A. G. a fost sancționat contravențional cu 360 lei amendă și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 100, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002R, prin raportare la prevederile art. 120, alin. 1, lit. i din H.G. nr. 1391/2006, faptă constând în aceea că, la data de 07.09.2014, în jurul orelor 14:01, a condus autoturismul marca Opel înmatriculat sub nr._ pe DN 72, și a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu simplu ce delimitează sensurile de mers, marcaj care interzicea efectuarea unei astfel de manevre.
Contravenția a fost constatată personal de agentul constatator care, în plus, a realizat și o înregistrare video/foto a faptei contravenționale, prin folosirea cinemometrului instalat pe autospeciala cu care patrula.
Astfel, în ceea ce privește temeinicia actului sancționator, tribunalul constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins plângerea contravențională prin sentința apelată, dând astfel eficiență prezumției de conformitate recunoscută în mod constant de jurisprudență unui proces verbal de contravenție încheiat în materie de încălcare a normelor rutiere, în condițiile în care apelantul-petent nu a administrat probe care să conducă la răsturnarea acestei prezumții relative iar această prezumție a fost susținută de probatoriul suplimentar adus de către intimat.
În acest sens tribunalul amintește că, prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere, invocate de recurentă, statuându-se potrivit Deciziei dată în cererea 7034/07 M. H. c. României, că, art. 6&2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Totodată prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Această prezumție subszistă în cauză, cât timp fapta contravențională imputată apelantului-petent a fost constatată în mod direct (ex propris sensibus) de către agentul constatator, și în condițiile în care această prezumție nu a fost răsturnată de către apelant prin probatoriul propus de aceasta și încuviințat de instanță.
Faptul că agentul constatator și-a preconstituit o probă care să confirme constatarea sa directă, prin efectuarea unei înregistrări video cu camera de filmat atașată cinemometrului instalat pe autospeciala poliției, nu determină o schimbare a regimului de constatare a faptei contravenționale în sensul aplicării prevederilor art. 109, alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Probele astfel obținute apar ca fiind admisibile în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 341, alin. 2 din C.pr.civilă, respectiv în condițiile în care nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri, nefiind necesară dovedirea unei eventuale omologări a camerei de filmat folosită la obținerea acestora.
Din această perspectivă, criticile apelantului legate de aplicarea dispozițiilor Codului penal apar ca fiind lipsite de relevanță
Prin urmare, în raport de aceste considerente, constatând și faptul că sancțiunile aplicate apelantului-petent respectă criteriile prev. de art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind proporționale cu gradul concret de pericol social al faptei, tribunalul, în temeiul disp. art. 480, alin. 1 din C.pr.civ., va respinge apelul declarat de apelantul-petent A. G., împotriva sentinței civile nr. 114/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-petent A. G., domiciliat în comuna Raciu, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 114/23.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
G. BĂLAȘANARCIS E.
GREFIER,
R. MOCANESCU
Judecătoria Moreni
Judecător fond M. D. M.
Dosar nr._
Red.- EN
4 ex./01.10.2015
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 238/2015. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 04-05-2015, Tribunalul... → |
|---|
