Obligaţia de a face. Sentința nr. 676/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 676/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1598/120/2015
DOSAR NR._ obligația de a face
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 676
Ședința publică din 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: R. O.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul N. R. C., având CNP_, cu domiciliul în Moreni, ., ., ., județul Dâmbovița, și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 5, . Curie, nr. 8, . cu pârâta Instituția P. Dâmbovița- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 2, județul Dâmbovița, având ca obiect „obligația de a face”.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei, conform chitanței nr._/03.04.2015 (fila 27 din dosar).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare;
- pârâta nu a formulat întâmpinare;
- în temeiul art. 223 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ, instanța verificând competența de soluționare a cauzei, constată că este competent Tribunalul Dâmbovița, este competent material conform art. 10 alin. 1 și teritorial conform art. 10 alin. 3 din legea contenciosului administrativ.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 26.03.2015, reclamantul N. R. C., având CNP_, cu domiciliul în Moreni, ., ., și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 5, . Curie, nr. 8, . cu pârâta Instituția P. Dâmbovița- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 2, județul Dâmbovița, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca Ford, tip Focus, având numărul de identificare WFOXXXLUDX8026818.
În motivarea cererii, reclamantul arată, în esență, că prin plângerile prealabile pe care le-a formulat a solicitat înmatricularea autovehiculului menționat, fără plata timbrului de mediu, însă ca răspuns, i s-a oferit un extras de lege în care erau menționate care sunt actele necesare înmatriculării în mod normal și faptul ca documentele depuse nu erau necesare pentru ca instituita să se poată pronunța cu privire la înmatriculare, nefiind chitanța eliberată de Administrația Financiară din care rezultă plata timbrului de mediu.
Solicită să se aibă în vedere faptul ca sesizarea instanței de judecata justifica interes, in sensul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata interesul reclamantului este legitim corespunzător cerințelor legii materiale si procesuale, este personal si direct, iar prin stabilirea acestei taxe pe poluare legea incalca dreptul de proprietate, aparat atat de Constituția României, cat si de Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Dreptul de proprietate, cel mai complet drept real, întrunește in mâinile titularului toate atributele care, conform legii, il compum dreptul de folosința, dreptul de a culege fructele si dreptul de dispoziție, iar prin faptul ca se impune o taxa care este foarte mare il determina pe reclamant sa nu poată vinde autoturismul achiziționat si dispune de acesta potrivit atributelor conferite.
De asemenea, reclamantul arată că circuitul civil este liber, iar prin stabilirea acestei limite se încalcă și principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; din legislația comunității europene rezultă că nu este obligatorie plata unei taxe pe poluare, cel puțin nu atât de mare, ceea ce înseamnă că impunerea unei astfel de legi nu ține cont de dispozițiile comunitare, referitoare la înmatricularea mașinii, cât și celor constituționale privitoare la discriminarea intre cetățenii aceluiași stat.
Se mai susține că OUG 9/2013, privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, încalcă principiul poluatorul plătește, nu se poate aplica în forma promulgată, fiind discriminatorie, abuzivă și confuză. Elementele de discriminare sesizate de către instanțele de judecată naționale în numeroase hotărâri, raportate la deciziile date de către instanțele europene, reținute în Hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au rămas și produc efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României, față de cele ce urmează să fie înmatriculate, respectiv importate.
Reclamantul precizează că OUG nr. 9/2013 este în totală contradicție cu legislația UE, dar și cu legislația națională în vigoare.
Un alt element de discriminare apare și față de categoria de autovehicule poluante la care face referire art. 14 din Codul Rutier, categorie necuprinsă în lege și care lasă loc de interpretări si abuzuri nejustificate, lăsând administrația locala în postura de a înregistra diferite tipuri de autovehicule pe baza de declarație, atâta timp cât art. 3 și art. 8 din OUG 9/2013 nu definește clar și aceasta categorie.
Astfel, apreciază că ne aflăm din nou . cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 republicată, OUG 9/2013, specificul situației din speța fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg in competenta instanței interne, care poate lăsa neaplicata norma internă daca, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constata ca norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Mai mult, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxa a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrare art. 110 TFUE.
De asemenea, însuși art. 4 din OUG 9/2013, instituie reguli de la abaterea ordinii publice, prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute la lit. c si d. Odată o taxă plătită, odată ce s-a dat o sentință prin care se arată faptul că aceasta a fost nelegal percepută, fapt atestat de o sentința civilă, nu se mai poate solicita încă odată această plată.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Se solicită a se ține seama și de jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv de cauzele T. contra României, N. contra României și N. contra României, prin care Curtea Europeana statuează în mod clar că legislația națională în materie de înmatriculare de autoturisme nu este conformă cu normele europene.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Constituția României; Noul Cod Civil; Codul de procedură fiscală; Convenția Europeană a Drepturilor Omului; Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
În temeiul art. 223 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Au fost anexate, în susținerea cererii, copii de pe următoarele înscrisuri: adresa nr. P/20.718 din 25.02.2015 înaintată reclamantului de către pârâtă; carte de identitate reclamant; documentele de identitate și de proveniență ale autovehiculului.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform înscrisului existent la f. 20, reprezentând traducerea autentificată a certificatului de înmatriculare a autoturismului Ford Focus având nr. de identificare WFOXXXLUDX8D26818, reiese că acesta a fost înmatriculat la data de 23.03.2010 în Germania, pe numele deținătorului N. R. C..
Reclamantul a solicitat înmatricularea în România a respectivului autovehicul, fără plata taxei de timbru de mediu..
Pentru această operațiune, Instituția P. i-a comunicat reclamantului, prin adresa nr. P/20.718/25.02.2015, faptul că înmatricularea solicitată nu poate fi realizată fără plata taxei timbrului de mediu conform prevederilor OUG 9/2013.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ, Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a achiziționat un autovehicul dintr-o țară membră a UE pe care dorește să o înmatriculeze în țară, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „ a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Reclamantul, în cererea de chemare în judecată, critică legalitatea timbrului de mediul apreciind că, în virtutea practicii judiciare comunitare, dar și a celei naționale, aceasta taxă nu trebuie pretinsă pentru realizarea, de către pârâtă, a operațiunii administrative a înmatriculării/transcrierii autovehiculului proprietate personală.
În legătură cu aceste argumente ale reclamantului, instanța reține că OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, CJUE a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Cu toate acestea, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, nici un element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale.
Astfel, din punctul de vedere al temeiurilor de fapt ce ar putea surveni în acest sens, se reține că nu s-a invocat de către reclamant faptul că aplicarea acestui act normativ, în cazul său personal, ar face incidentă o situație de natura celei reținute în cauzele T. sau N., în sensul că autovehiculul de ocazie achiziționat de reclamant și caracterizat printr‑o anume vechime și o uzură a fost supus, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lui, unei taxe care reprezintă un procent important din valoarea lui de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că refuzul pârâtei de a opera înmatricularea autovehiculului achiziționat de către reclamant, fără plata timbrului de mediu, în raport de cele invocate de reclamant și avute în vedere anterior, a fost legal și temeinic, ca urmare se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. R. C., având CNP_, cu domiciliul în Moreni, ., ., ., județul Dâmbovița, și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 5, . Curie, nr. 8, . cu pârâta Instituția P. Dâmbovița- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în municipiul Târgoviște, ., nr. 2, județul Dâmbovița, având ca obiect „obligația de a face”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. R. O.
Red. M.D.
Tehnored. R.O.
4 ex./18.08.2015
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 678/2015. Tribunalul... → |
|---|
