Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 683/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 683/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2094/120/2015
Dosar nr._ Revizuire
timbru de mediu
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 683
Ședința publică din data 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: R. O.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire a sentinței nr. 1744/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, formulată de revizuientul- reclamant D. P. V., domiciliat în comuna Lucieni, ., județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. M. C., din Târgoviște, ., ., în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.
Cerere timbrată cu suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru achitată conform chitanței . LUC Nr. 1569/24.04.2015 (fila 9).
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință a răspuns pentru revizuientul - reclamant D. P. V., avocat M. C., în baza împuternicirii avocațiale din 28.04.2015 (fila 10), lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, pe cale administrativă, a fost atașat dosarul de fond nr._, după care:
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – fila 17, instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța, efectuând din oficiu verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 510 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Avocat M. C., având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul art. 254 coroborat cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează probele propuse de reclamant, respectiv înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, ca fiind utile soluționării cauzei.
În temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamantului D. P. V., având cuvântul, solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față:
Prin sentința nr. 1077/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ din 18.06.2014, s-a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta Administrația F. pentru Mediu și, pe fond, s-a respins cererea de restituire a timbrului de mediu formulată de reclamantul D. P. V., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și Administrația F. pentru Mediu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform înscrisului existent la f.18, reprezentând contractul de vânzare-cumpărare, reiese că autoturismul marca Ford Focus, . WD05XXGCD56S69768, a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 31.03.2006.
Reclamantul a solicitat înmatricularea în România a respectivului autovehicul, achitând taxa pentru timbrul de mediu în cuantum de 2491 lei, cu chitanța ., nr._/17.05.2013 (fila 25), conform Deciziei M.F.P. – A.N.A.F. privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr. 1004/17.05.2013 (fila 10) potrivit OUG 9/2013.
Reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la data de 28.05.2013, cererea fiind înregistrată la pârâtă sub nr._, căreia i s-a respins în sens negativ prin Decizia nr. 264/06.06.2013 (filele 11-14).
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a devenit proprietar asupra autovehiculului înmatriculat anterior în Germania, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”. Se remarcă faptul că, potrivit acestui text de lege, nu se face distincție între înmatricularea unor autovehicule naționale și străine, în ceea ce privește obligarea la plata taxei la momentul primei înmatriculări în România.
În continuare, OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, C.J.U.E. a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Cu toate acestea, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale.
Astfel, din punctul de vedere al temeiurilor de fapt ce ar putea surveni în acest sens, se reține că nu s-a invocat de către reclamant faptul că aplicarea acestui act normativ, în cazul său personal, ar face incidentă o situație de natura celei reținute în cauzele T. sau N., în sensul că autovehiculul de ocazie achiziționat de reclamantă și caracterizat printr‑o anume vechime și o uzură a fost supus, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lui, unei taxe care reprezintă un procent important din valoarea lui de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Împrejurarea că a fost pronunțată, de către CJUE Hotărârea în cauza C-331/13, N. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu de asemenea nu poate duce la înlăturarea de la aplicarea, în cazul de față, a prevederilor art. 4 din OUG 9/2013.
Argumentele pentru această concluzie sunt următoarele:
Deși întrebarea preliminară formulată în cauza C-331/13 a fost, conform reținerilor Curții de la Luxemburg, dacă „dispozițiile art. 6 TFUE, ale art. 17, 20, și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 110 TFUE, principiul securității juridice și principiul non reformatio in peius, ambele statuate de dreptul Uniunii și de jurisprudența Curții (Hotărârea Belbouab și Hotărârea Belgocodex), pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum OUG 9/_?”, trebuie observat faptul că răspunsul Curții - „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal” - face referire la un sistem de rambursare a unei taxe percepute, analizat în concret în cauza respectivă, așadar răspunsul Curții nu privește, la modul general, legea internă constând în OUG 9/2013.
Ca urmare, este necesar a se constata care este cadrul juridic avut în vedere de Curtea de Justiție de la Luxemburg, analizat de aceasta pentru a pronunța respectiva hotărâre, nefiind permis a se trage concluzia că prin Hotărârea din cauza N. Curtea a constatat că întreg cuprinsul OUG 9/_ este incompatibil cu Dreptul Uniunii Europene.
Astfel, din considerentele respectivei decizii reiese că CJUE a avut în vedere faptul că OUG 50/2008 a instituit o taxă de poluare a cărei achitare devenea obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, această normă fiind modificată de mai multe ori înainte de a fi abrogată prin Legea 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. În temeiul art. 4 din Legea 9/2012, obligația de plată a acestei taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule lua naștere nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și în anumite condiții, cu ocazia primei înscrieri în evidențe, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie. Totuși, prin efectul OUG 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, aplicarea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie a fost suspendată până la 01.01.2013.OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a abrogat Legea 9/2012, a intrat în vigoare la 15.03.2013.
Art. 4 din OUG 9/2013 prevede situațiile în care intervine obligația de plată a timbrului de mediu, iar art. 12 al. 1 și 2 din același act normativ prevede că „(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanță de urgență, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. (2) Cuantumul sumei rezultate ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”
În acest cadru juridic, situația de fapt a cauzei C-331/13 era următoarea: reclamantul achitase, în temeiul art. 4 din OUG 50/2008, o sumă de bani statului român cu titlu de taxă de poluare, iar instanța națională care a avut de soluționat cererea de restituire a acestei sume de bani a apreciat că este incident în cauză textul art. 12 al. 1 teza a doua din OUG 9/2013, așadar trebuia stabilit dacă taxa de poluare deja achitată putea fi restituită exclusiv, respectiv dacă cuantumul ei este mai mare decât cel al timbrului de mediu, întrucât OUG 9/2013 prevedea posibilitatea restituirii numai în cazul și în limitele acestei eventuale diferențe.
În aceste circumstanțe, CJUE a statuat că art. 12 din OUG 9/2013 a instituit un sistem de rambursare a taxei plătite în temeiul OUG 50/2008 – rambursare prin compensație – are ca efect limitarea, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea și chiar eliminarea totală a obligației de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să mențină discriminarea constată de Curte în Hotărârile T. și N., iar în plus, sistemul menționat are ca efect exonerarea autorităților naționale de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare și rambursarea acesteia.
Or, situația din prezenta speță aflată spre soluționare nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de CJUE la pronunțarea hotărârii sus menționate, întrucât în prezenta cauză nu se pune problema incidenței art. 12 din OUG 9/2013 taxă pe poluare așadar este în discuție restituirea unei suma percepute în temeiul art. 4 din OUG 9/2013, așa cum reiese din cuprinsul Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule adresată reclamantului (f. 10).
De aceea, se apreciază de către instanță că, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale, exceptând aplicabilitatea art. 12, în condițiile menționate în Hotărârea CJUE dată în cauza N., așa cum s-a arătat anterior.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Sentința a fost atacată pe calea revizuirii de către reclamant, fiind invocat ca temei de drept art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În concret, reclamantul- revizuient susține că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțata prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. 2, coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Precizează că principiul cooperării care rezultă din art. 10 CE impune unui organ administrativ obligația de a revizui o decizie administrativă definitivă, atunci când se formulează o cerere pentru revizuirea acesteia, pentru a se lua în calcul interpretarea dispozițiilor relevante pe care Curtea a făcut-o între timp, respectiv decizia pronunțata in cauza C-76/14 prin care s-a statuat ca O.U.G. nr. 9/2013 contravine art. 110 din TFUE.
De asemenea, revizuientul-reclamant precizează că instanța de fond nu a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art. 110 din Tratat versiunea consolidata,care precizează ca nici-un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica,direct sau indirect, produselor naționale.
Prin art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, ca și prin art. 4 lit. c din OUG nr. 9/2013 s-a procedat la scutirea de plata timbrului de mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a căror înmatriculare s-a realizat în perioada 01.01._13 cu plata unor taxe care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii, și care, trebuie să fie restituite cu dobândă (pct. 46 din Hotărârea CJUE, pronunțată în dosarul nr. C-76/2014).
Scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor care au fost supuse taxelor anterioare, declarate incompatibile cu dreptul Uniunii, nu poate înlocui restituirea cu dobândă a acelor taxe (pct. 47 din hotărârea pre-citată).
În opinia revizuientului – reclamant, în aceste condiții este evident că sunt scutite de plata timbrului de mediu autoturismele second-hand pentru care a fost plătită o taxă în baza Codul fiscal, a OUG nr. 50/2008, sau a Legii nr. 9/2012, până la încetarea suspendării parțiale a acesteia, deși acestea au fost declarate neconforme legislației europene, discriminându-se autoturismele din import pentru care nu au existat astfel de scutiri.
Mai clar, discriminarea rezultă din faptul că nu pentru toate autoturismele second-hand din România se percepe timbru de mediu, pe când pentru toate autoturismele second-hand importate se percepe această taxă (pct. 48 din hotărârea pre-citată).
Totodată, revizuientul-reclamant precizează că, concluzia CJUE este foarte clară: art. 110 CFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior, declarată incompatibilă cu dreptul uniunii.
Pentru motivele expuse, revizuientul – reclamant solicită instanței admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea cererii de restituire a timbrului de mediu, astfel cum a fost formulată.
Examinând cererea în raport de motivele invocate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2, coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, republicată.
Din interpretarea dispoziției legale redate mai sus rezultă că, pentru a fi admisibilă o astfel de cerere de revizuire este necesar să existe o legătură directă între obiectul hotărârii pronunțată anterior de instanța națională și problema de interpretare a dreptului comunitar dezlegată ulterior prin hotărârea C.J.U.E. invocată în susținerea cererii de revizuire, respectiv între soluția dată prin sentința nr. 1744/05.12.2014 suspusă revizuirii și hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza C-76/14 M. M. vs. Instituția Prefectului – S.P.C.R.P.C.Î.V, în sensul că hotărârea definitivă și irevocabilă să fi fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, încălcare care să fi fost constată prin hotărârea preliminară invocată în susținerea cererii de revizuire.
Or, prin această hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „- nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,
- că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii”.
În considerentele acestei hotărâri, respectiv în paragrafele 41-43, s-a reținut că:
„41. Spre deosebire de taxa specială percepută în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 iunie 2008, de taxa pe poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008 în perioada cuprinsă între 1 iulie 2008 și 12 ianuarie 2012 și de taxa pe poluare percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 1 ianuarie 2013, taxa pe poluare percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada următoare până la 14 martie 2013 și care este pertinentă în cauza principală, se aplica potrivit aceleiași metode de calcul, pe de o parte, autovehiculelor rulate provenite din alte state membre cu ocazia primei lor înmatriculări în România și, pe de altă parte, autovehiculelor deja înmatriculate în România cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra acestor autovehicule rulate în acest stat membru, în cazul în care la momentul înmatriculării lor în statul membru menționat nu se plătise nicio taxă.
42. În consecință, sarcina fiscală care decurge din Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada pertinentă în cauza principală, era aceeași pentru contribuabilii care au cumpărat un autovehicul rulat provenit dintr‑un alt stat membru decât România și care solicită înmatricularea lui în acest din urmă stat membru și pentru contribuabilii care au cumpărat în România un autovehicul rulat care fusese înmatriculat în acest stat anterior datei de 1 ianuarie 2007 fără să fi fost plătită vreo taxă și pentru care trebuia să se facă prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă acest din urmă autovehicul era, la momentul perceperii taxei instituite de Legea nr. 9/2012, de același tip și avea aceleași caracteristici și aceeași uzură ca și autovehiculul provenit dintr‑un alt stat membru.
43. Din considerațiile mai sus rezultă că un regim de taxare, precum cel în discuție in litigiul principal, este neutru față de concurența dintre autovehiculele rulate provenite din alte state membre decât România și autovehiculele similare naționale deja înmatriculate în statul membru vizat fără să fi fost plătită o taxă în acest scop”.
Prin urmare tribunalul constată că, soluția dată de instanța națională prin sentința nr. 1744/05.12.2014 suspusă revizuirii, în ceea ce privește analiza compatibilității cu dreptul comunitar, respectiv a dispozițiilor art. 110 din TFUE cu dispozițiile naționale vizând instituirea taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada 01 ianuarie 2013 până la 14 martie 2013, este în concordanță deplină cu soluția dată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza C-76/14, aceasta întrucât Curtea a statuat că „nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă”..
Faptul că C.J.U.E a statuat prin aceiași hotărâre că, „se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii” nu produce vreo influență asupra soluției adoptate prin sentința supusă revizuirii întrucât, această problemă de aplicare a dreptului comunitar nu a fost incidentă în cauza dedusă judecății în fața instanței naționale în condițiile în care obiectul cererii a vizat doar restituirea taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule, achitată de revizuient la data de 17.05.2013 pentru un autovehicul provenit de pe piața internă, pentru care nu fusese achitată o vreo taxă similară, cerere întemeiată pe pretinsa incompatibilitate a obligației de plată a acestei taxe cu art. 110 din TFUE.
În plus tribunalul amintește că, ulterior datei de 14 martie 2013, Legea nr. 9/2012 a fost înlocuită cu O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule fiind înlocuită cu timbrul de mediu pentru autovehicule, acest nou act normativ păstrând regimul de aplicare stabilit prin Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada 01 ianuarie 2013 până la 14 martie 2013, în sensul că aceasta se aplică atâtaplică potrivit aceleiași metode de calcul, pe de o parte, autovehiculelor rulate provenite din alte state membre cu ocazia primei lor înmatriculări în România și, pe de altă parte, autovehiculelor deja înmatriculate în România cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra acestor autovehicule rulate în acest stat membru, în cazul în care la momentul înmatriculării lor în statul membru menționat nu se plătise nicio taxă.
Se poate constata cu ușurință faptul că, prin hotărârea pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-76/14, instanța europeană nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra compatibilității taxei introduse prin O.U.G. nr. 9/2013 cu dispozițiile art. 110 din TFUE, astfel că, din această perspectivă nu sunt îndeplinite condițiile prev. de disp. art. art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Or, în condițiile în care regimul introdus prin O.U.G. nr. 9/2013 este similar celui reglementat anterior prin Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă în perioada 01 ianuarie 2013 până la 14 martie 2013, este greu de susținut faptul că soluția dată de instanța națională prin sentința supusă revizuirii ar constituii o încălcare a dreptului comunitar, respectiv a art. 110 din TFUE.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge cererea formulată de revizuientul-reclamant D. P. V., în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, Administrația F. pentru Mediu.
Văzând și disp. art. 513 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire a sentinței nr. 1744/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ , formulată de revizuientul- reclamant D. P. V., domiciliat în comuna Lucieni, ., județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. M. C., din Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în conformitate cu art. 83 alin.3 și 84 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. R. O.
Red. M.D.
Tehnored. RO
7 ex./14.07.2015
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 285/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Obligaţia de a face. Sentința nr. 676/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
