Anulare act administrativ. Sentința nr. 8330/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8330/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 10067/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8330/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul V. S., în contradictoriu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la prima strigarea a cauzei av. G. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
Av. G. D., pentru reclamant, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns av. G. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege, după care:
Se acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Av. G. D., pentru reclamant, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii conform apărărilor expuse în răspunsul la întâmpinare. Susține că reclamantul a formulat contestație administrativă împotriva deciziilor de impunere contestate la data luării la cunoștință, respectiv 1.11.2012, întrucât acestea nu i-au fost comunicate. Dovada expedierii contestației fiind cele 2 tichete recomandate, depuse la dosar. De asemenea, menționează că nu s-a răspuns contestației formulate în procedura prealabilă.
Instanța urmează a se pronunța asupra excepției invocate de pârâtă prin întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 31 mai 2013 reclamantul V. S. a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere nr._ din 17.11.2011 si nr._ din 17.11.2011, precum si deciziei de calcul accesorii nr._ din 31.12.2011, la care se face referire in titlului executoriu nr._ emis de Agenția Naționala de Administrare Fiscala- DGFP D./AFP C. si in somația aferenta, cu nr_ emisa tot de Agenția Naționala de Administrare Fiscala- DGFP D./AFP C. in data de 04.04.2012, solicitând anularea acestora.
În motivarea contestației s-a arătat că s-a formulat contestație in procedura prealabila adresata DGFP la data de 01.11.2012 dar aceasta fie nu a fost soluționata fie daca a fost soluționata nu i-a fost niciodată comunicata.
In fapt, s-a mai arătat ca in data de 09.04.2012 a primit de la Direcția Generala a Finanțelor Publice D.- Agenția Finanțelor Publice C. titlul executoriu si somația menționate mai sus.
Potrivit titlului executoriu menționat mai sus si a somației rezulta ca s-a început executarea silita împotriva reclamantului de către parata, in dosarul de executare numărul 499/2009, ca urmare a neplății sumei de 8693 lei ce a fost stabilita prin deciziile de impunere nr._ din 17.11.2011, nr._ din 17.11.2011, precum si a decizie de calcul accesorii nr._ din 31.12.2011.
A mai precizat ca aceste decizii de impunere si respectiv de calcul accesorii nu i-au fost niciodată comunicate si in conformitate cu art. 44-45 din OG 92/2003, astfel incat aceste decizii care constituie titluri de creanța nu au devenit executorii in accepțiunea art. 141 din OG 92/2003, neputând sta la baza unei executări silite împotriva sa.
S-a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._ si somației aferente cu nr_ emise la 04.04.2012 de Agenția Naționala de Administrare Fiscala- DGFP D./AFP C. la Judecătoria C.(dosar_/215/2012,termen de judecata 31.05.2013), iar in cadrul acestui dosar am observat deciziile de impunere si de calcul accesorii pe care reclamantul intelelge sa le conteste prin prezenta cerere, acestea fiind depuse la dosar de intimata DGFP D./AFP C.. In ceea ce privește mandatele de comunicare a acestor decizii către reclamant, depuse de intimata in dosarul civil, arată ca semnătura de primire nu-i aparține, reclamantul formulând cerere de inscriere in fals împotriva acestora, instanța dispunând efectuarea in cauza a unei expertiza grafologice care sa stabilească daca aceste semnaturi executate pe confirmările de primire îi aparțin.
Asa cum s-a arătat in dosarul civil, respectivele mandate poștale cuprind constatările personale ale agentului postal care s-a deplasat la domiciliul reclamantului si i-a comunicat anumite acte, facand mențiunea ca le-a predat destinatarului V. S. si ca acesta ar fi semnat de primire in fata agentului postal, dar aceste aspecte nu sunt adevărate, reclamantul neprimind actele respective si nesemnand mandatele poștale.
Mai mult decât atat si titlul executoriu si somația pe care le contestă in dosarul civil reclamantul arată că le-a primit . in cutia poștala, iar nu de la agentul postal in baza mandatului postal din data de 10.04.2012 depus la dosar, mandat care nu poarta semnătura sa la rubrica destinatar.
Pe fond s-a arătat ca reclamantul nu datorează creanțele menționate in deciziile de impunere la care face referire intimata si nici in actele de executare menționate mai sus, întrucât desi a avut un contract de închiriere cu societatea Daylorex, din care ar fi trebuit sa realizeze venituri cu titlu de chirie, contract cu privire la care s-a dispus de către instanța de judecata rezilierea acestuia ca urmare a neplății de către aceasta societate a chiriei lunare.
Sentința Tribunalului 3881/12.07.2007 a rămas definitiva si irevocabila prin neapelare la data de 27.09.2007. Conform dispozitivului acestei sentințe instanța a dispus rezilierea contractului de inchiriere incheiat intre parti la data de 01.08.2005. A fost obligata parata . sumei de_,6 lei reprezentând chirie restanta si s-a dispus evacuarea acesteia din spațiul situat in C.,.> Așadar dupa aproximativ doi ani in care . spațiul inchiriat fara sa achite chirie a obținut o hotărâre judecătoreasca de obligare a acesteia la plata chiriei restante. Încercând sa pun in executare silita aceasta hotărâre s-a constatat ca . astfel ca s-a adresat Tribunalului D. cu cerere de intrare in insolventa. La data de 20.09.2012 s-a pronunțat sentința Tribunalului D. prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei . se reuiși recuperarea chiriei restante.
Așadar pe langa faptul că reclamantul a rămas cu o chirie neplatita in cuantum de 131.962 lei DGFP a calculat impozite si accesorii la aceasta suma prin deciziile contestate astfel ca in prezent conform ultimei verificări făcute la intimata datorez suma de aprox.27.000 lei,accesoriile fiind calculate in continuare.
În concluzie s-a solicitat anularea acestor decizii de impunere intrucat reclamantul nu datorează aceste sume de bani, deoarece nu le-a încasat.
In probațiune reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri:: deciziile contestate, titlul executoriu si somatia, sentinta civila 3881/12.07.2007,extras portal cu soluția in dosarul_ /a2, contestația depusa in procedura prealabila.
În cauză s-a depus la dosar întâmpinare de către pârâtă prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamantul nu a înțeles să conteste, în prealabil, deciziile de impunere menționate în cererea introductivă.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, în cauzele de contencios administrativ obiectul acțiunii îl constituie anularea actului administrativ sau obligarea autorității publice la emiterea actului respectiv.
Având în vedere dispozițiile art.1 și art.7 din Legea nr.554/2004, art.205 și art.207 Cod procedură fiscală, în cazul în care era nemulțumit (se considera vătămat într-un drept sau interes legitim), reclamantul avea obligația parcurgerii procedurii prealabile în sensul formulării unei contestații împotriva decizii de impunere emise de către A.F.P.M. C.., în termenul legal, prevăzut de art. 207, Cod procedură fiscală.
Reclamantul susține că ar fi formulat contestația prealabilă împotriva deciziilor de impunere, nemeționând niciun număr de înregistrare sau dacă respectiva contestație a fost transmisă prin poștă..
Din evidențele rezultă că reclamantul a formulat cu adresa nr._/05.11.2012 o contestație împotriva deciziilor de impunere nr._/17.11.2011, nr._/25.01.2012 și nr._/31.12.2011 și nu împotriva deciziilor contestate prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față așa cum eronat se susține.
La această contestație i s-a răspuns prin adresa nr._/07.11.2012.
De altfel, s-a solicitat a se constata că, deși reclamantul afirmă că ar fi luat la cunoștință de existența acestor decizii prin comunicarea titlului executoriu, acesta nu a înțeles să conteste aceste decizii nici la data comunicării titlului executoriu.
În consecință, având în vedere cele susținute anterior și faptul că reclamantul nu face dovada formulării unei plângeri prealabile împotriva deciziilor de impunere menționate în acțiune, s-a solicitat admiterea excepției si respingerea acțiunii ca inadmisibilă
Referitor la susținerile reclamantului cu privire la necomunicarea deciziilor contestate, s-a solicitat a se constata netemeinicia acestor susțineri.
După cum rezultă din dovezile de comunicare pe care anexate prezentei întâmpinări, cele trei decizii de impunere și calcul accesorii au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire.
În ceea ce privește apărările de fond, referitoare la deciziile de impunere privind venitul realizat și de calcul accesorii, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că în procedura prealabilă nu a fost pronunțată o soluție.
Apărările de fond făcute de către reclamant nu pot fi analizate atâta timp cât în procedura prealabilă nu a fost pronunțată o soluție asupra fondului actelor administrativ - fiscale contestate, nefiind urmată procedura prealabilă obligatorie.
Cauza nu va putea fi soluționată pe fond, nefiind pronunțată o soluție în procedura prealabilă.
În consecință, s-a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii cu privire la apărările de fond.
În drept, s-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 - 208 din Legea nr.134/2010, privind Codul de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției invocate, instanța constată că reclamantul a contestat, pe calea prezentului demers judiciar, deciziile de impunere nr._, nr._ din 17.11.2011 și nr._ din 31.12.2011.
În combaterea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, a arătat că a contestat deciziile respective pe cale administrativă, la 1.11.2012, însă nu a primit nici un răspuns, fapt ce-l îndreptățește să conteste direct în fața instanței deciziile de impunere.
Susținerea este nefondată.
În drept, art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 stabilește că împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
Potrivit art. 209 alin.1 din același act normativ contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum și a deciziilor pentru regularizarea situației, emise în conformitate cu legislația în materie vamală, se soluționează de către organele competente constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatarii au domiciliul fiscal atunci când contestațiile au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, precum și accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 3 milioane lei; iar alin.2 stabilește că contestațiile formulate împotriva altor acte administrative se soluționează de către organul emitent.
Art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
În raport de dispozițiile legale anterior menționate pentru anularea deciziilor de impunere anuală și a deciziei referitoare la accesorii, reclamantul trebuia să se adreseze cu o contestație la organul emitent, iar împotriva deciziei pronunțate de acesta, cu plângere la instanța de contencios administrativ.
Așadar, reclamantul are deschisă calea acțiunii în justiție doar împotriva deciziei de soluționare a contestației administrativ fiscale, potrivit art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003, care stipulează expres în acest sens, fiind inadmisibilă contestarea deciziilor de impunere direct în fața instanței.
Reclamantul a susținut că a formulat contestație administrativă, însă nu a primit nici un răspuns, aceste susțineri fiind contrazise de către pârâtă.
Afirmațiile reclamantului nu sunt dovedite cu actele depuse; astfel, contestația administrativă depusă la dosar nu poartă dovada înregistrării la organul fiscal, iar înscrisul tichet recomandat depus, deși face dovada că s-ar fi adresat organului emitent, nu dă relații referitoare la conținutul petiției adresate.
Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care susținerile reclamantului ar fi reale, tot nu ar fi îndreptățit să atace exclusiv deciziile de impunere.
Astfel, în raport de prevederile normative cu caracter special din Codul de procedură fiscală în ceea ce privește calea administrativă de atac a unui act administrativ fiscal și competențele legale în materie, rezultă că în situația unei contestații nesoluționate de către organul emitent, instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă, ci doar după soluționarea pe fond a contestației împotriva acestuia act.
Prin urmare, în situația în care s-ar constata că organul fiscal a refuzat soluționarea contestației, instanța de contencios administrativ ar putea obliga la soluționarea contestației, însă doar la cererea reclamantului (ținând seama că una dintre limitele exercitării rolului activ este dată de principiul disponibilității, inclusiv in ceea ce privește fixarea cadrului procesual din punct de vedere obiectiv).
Acest aspect rezultă cu claritate din dispozițiile art. 218 alin. 2 cod procedură fiscală care arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ în situația actelor administrative fiscale îl constituie decizia emisă în soluționarea contestației iar nu în mod direct actul administrativ fiscal contestat.
Cu alte cuvinte, se poate afirma că în materia actului administrativ fiscal controlul judecătoresc al acestuia nu se poate face omisso medio, ci numai după ce autoritatea administrativă fiscală competentă în soluționarea contestației contribuabilului a analizat pe fond contestația formulată în procedura administrativă.
Cum reclamantul nu a înțeles să modifice cererea în sensul de a se plânge de refuzul organului fiscal de soluționare a contestației administrative și a solicita obligarea acestuia la soluționarea contestației, cererea în anulare îndreptată în mod direct și exclusiv împotriva deciziilor de impunere este inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul V. S., domiciliat în C., ..23 a, ., jud. D., în contradictoriu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., ..2, jud. D..
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./15 Noiembrie 2013
C.I./M.M.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3866/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8425/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
