Anulare act administrativ. Sentința nr. 8960/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8960/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 12189/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8960/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier A. G. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin reprezentant convențional, avocat I. D. și pârâta prin consilier juridic C. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul reclamantului solicită instanței amânare cauzei, având în vedere că în cauză a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.
Instanța constată că nu este vorba despre o amânare a cauzei fără discuții, sens în care lasă cauza în ordinea listei de ședință.
La ordine a răspuns reclamantul prin reprezentant convențional, avocat I. D. și pârâta prin consilier juridic C. T..
Instanța pune în discuția părților competența instanței.
Reprezentanții părților învederează că Secția C.A.F. a Tribunalului D. este competentă să soluționeze cauza.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Av. D. pentru reclamant solicita atasarea dosarului nr._/63/2010.
C.jr. T. pentru parat nu se opune.
Instanța respinge cererea privind atașarea dosarului nr._/63/2010, la dosar fiind depusă hotărâre judecătorească față de care se invocă autoritatea de lucru judecat.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formularii cererilor privind constatarea nulitatii deciziei nr. 162/31.08. 2010 si a concursului de atestare pe post din luna august 2010.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea excepției invocate.
Consilier juridic C. T. lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei in ceea ce priveste capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii, precizând că în privința drepturilor bănești se pot observa fișele postului care sunt identice, în sensul că s-a efectuat aceeași muncă, însă cu salariul redus la jumătate. Arată că art. 248 și 287 din Codul Muncii prevăd o remunerație conform muncii prestate.
Reprezentantul pârâtului lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, precizând faptul că prin ultima decizie emisă reclamantul a revenit la drepturile anterioare.
Apărătorul reclamantului arată faptul că gradul reclamantului era unul superior și a fost nevoit să revină la un grad inferior.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamantul V. A. a chemat in judecata parata DIRECȚIA P. AGRICULATURA SI DEZVOLTARE RURALA D., pentru a se constata NELEGALITATEA CONCURSULUI DE ATESTARE PE POST din luna aug. 2010 SI P. A FI OBLIGATA PARATA LA PLATA DIFERENȚEI DE SALARIZARE, cu reintegrarea pe postul anterior de la data de 31.08.2010.
Solicită sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 162/31.08. 2010 a DPADR D., cu obligarea la mențiunile corespunzătoare in carnetul de munca. Nu solicită cheltuieli de judecata.
In fapt reclamantul arată că în urma apariției HG nr. 725/04.08.2010 si nr. 751/05.08. 2010 s-au emis Ordinele Ministrului Agriculturii cum. 2003/12.08. 2010 si nr. 2025/19.08. 2010 prin care s-a dispus restructurarea unor posturi si desfășurarea de concurs pentru ocuparea celor ramase în cadrul direcțiilor agricole.
In aplicarea acestor ordine urma ca la Unitatea fitosanitara unde lucrează din anul 1999 ca inginer, consilier superior, sa se restructureze mai multe posturi.
Reclamantul arată că el și o colega decedata intre timp au fost chemați la serviciul resurse umane si li s-a pus in vedere sa solicite trecerea pe posturi inferioare de consilier asistent, cu diminuarea la jumătate a salariilor.
La concursul din luna august 2010, pentru cele doua posturi de consilier superior s-au prezentat exact doi candidați dar persoanele cu funcții de conducere si alte doua persoane n-au participat la concurs dar au rămas pe posturi.
Reclamantul arată că a contestat decizia nr. 162/31.08. 2010, obiect al dos. nr. 11._ secția cont. adm si fiscal a tribunalului D. dar i s-au respins cererile pe motivul ca neparticipând la concurs nu mai putem invoca viciul de consimțământ privind opțiunea de a fi trecuți pe posturi de consilier asistent cu reducerea la jumătate a salariilor.
Arată că după 31 august 2010 a continuat sa lucreze in același birou, cu aceleași sarcini, subordonări si aceeași fisa a postului de consilier superior dar cu salariul la jumătate, plus reducerea de 25% fixate de guvernul B., reducere ce a fost recuperate ulterior in doua transe..
Cum efectiv si concret nu a schimbat felul muncii, cu aceeași fisa de post, arată că a fost lipsit pe nedrept de suma de 23.200 lei. Abia la 01.02. 2013 a revenit la salariul inițial de 1.940 lei net.
Salarizările pe toata perioada începând cu 31. aug. 2010.
Nelegalitatea concursului urmare a restructurării de posturi rezulta din următoarele:
l. nu s-a respectat metodologia stabilita prin Ordinul nr. 2003/12.08. 2010, concursul trebuia sa înceapă la 25 august iar rezultatele finale sa fie afișate, după contestații, la 29- 30 august. Deja la 28 august se incheie p. v. nr. 5162/28.08. 2010 amintind ca nu au fost contestații darn u s-a desfășurat nici un interviu etc.
2. au existat doar doi concurenți pentru exact doua posturi(in urma retragerii forțate a mea si a colegei, practic examenul nici nu a avut loc, respectivul proces verbal este susceptibil de a fi considerat fals in înscrisuri oficiale.
3. au fost inculcate prevederile art. 5 si 7 din anexa la Ordinul nr. 2003/12.08. 2010 care este înregistrat la Direcția Agricola D. sub nr. 4957/16.08.2010.
4. au fost inculcate prevederile art. 8 din același ordin in sensul ca nu s-a asigurat termenul de cel puțin 5 zile calendaristice libere de asigurare a publicității examenului la sediul instituției. Reclamantul arată că el si colega Capitanescu V. au dat declarații la 20 august 2010 ca vor participa la examenul pentru consilier asistent.
5. nu exista aviz din partea Agenției naționale a funcționarilor publici, avizul nr._/19 august 2010 înregistrat la DADR D. sub nr. 5095/23.08. 2010 este ulterior schemei de restructurare sin u face nici o referire la posturile de la Direcția agricola D. ci dosar la prevederile legale. Or, data concursului din 25 august 2010 trebuia afișată cu cel puțin 5 zile calendaristice mai înainte, la 19 august 2010. Avizul trebuia sa fie prealabil si concret la situația din Direcția Agricola D..
Pârâta Direcția pentru Agricultură D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele:
I. Reclamantul solicită să se constate nelegalitatea concursului de atestare pe post din luna august 2010, concurs la care nici nu a participat, care a fost analizat de instanța competentă în Dosar nr. l 1._, există și un P.V. /28.08.2010 din care rezultă că pe parcursul desfășurării examenului nu au existat contestații astfel că cererea se privește ca neîntemeiată.
II. De asemenea, se solicită să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. l62/31.08.2010 a DADR D., cu obligarea la mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, motiv pentru care invocăm conform art. 4 32 Noul Cod de procedură civilă-excepția autorității de lucru judecat și arată că face dovada cu Sentința nr. 552/08 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D. Secția C. Administrativ și Fiscal în Dosar nr. l1._ care se află atașată la dosarul cauzei.
III. Referitor la plata diferenței de salarizare în sumă de 23.200 lei rezultată prin diminuare de la 1940 lei salariu inițial la 1309 lei în perioada 31.08._13, pe motivul că reclamantul a lucrat în baza aceleiași Fișe a postului, a desfășurat aceleași activități și că în prezent a revenit la salariul inițial îndreptându-se astfel abuzul săvârșit, pârâta arată că cererea nu este întemeiată fiind sub efectul concursului, (la care reclamantul nu a participat) a actelor normative care au stat la baza acestuia, a Deciziei nr. 162/31.08.2010 care au fost menținute de instanță prin Sentința nr. 552/08.03.2011, sub autoritatea lucrului judecat.
Face precizarea că începând cu data de 17.01.2013, reclamantul a revenit pe funcția publică de execuție clasa 59 gradul profesional Consilier superior gradația 5 clasa 50 cu salariu de încadrare 1920 lei prin Decizia nr. 2 pe care o anexăm în xerocopie.
In drept își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C. Pr.civ. și conform art. 411 alin 1 pct 2.
Reclamantul a depus la data de 05.11.2013 răspuns la întâmpinare prin care a precizat că nu operează autoritatea de lucru judecat.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției tardivității formulării cererilor privind constatarea nulității deciziei nr. 162/31.08. 2010 si a concursului de atestare pe post din luna august 2010, instanța constata ca excepția este întemeiata pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.
Cum, în speță, cererile privind constatarea nulității deciziei nr. 162/31.08. 2010 si a concursului de atestare pe post din luna august 2010 au fost formulate cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de dispozitiile art. 11, instanța va respinge aceste cereri ca tardiv formulate.
In ceea ce privește cererea privind plata diferențelor salariale începând cu data de 31.08.2010, instanța constată că aceasta este neîntemeiata pentru următoarele considerente:
Reclamantul susține ca, după 31 august 2010, a continuat sa lucreze in același birou, cu aceleași sarcini, subordonări si aceeași fisa a postului de consilier superior dar cu salariul la jumătate si, cum efectiv si concret nu a schimbat felul muncii, cu aceeași fisa de post, apreciază ca a fost lipsit pe nedrept de suma de 23.200 lei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a)salariul de bază; b)sporul pentru vechime în muncă; c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare. 2)Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3)Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Astfel, salarizarea funcționarilor publici este guvernată de dispoziții legale speciale (Legea 330/2009 aplicabila raporturilor dintre părți la data de 30.08.2010)si nu de dispozitiile C.muncii, invocate de reclamant.
Prevederile Legii 330/2009, stabilesc la art. 13 ca salariile de bază se diferențiază pe funcții în raport cu nivelul pregătirii profesionale, experiența și răspunderea în muncă, precum și cu nivelul de complexitate a activității specifice fiecărui post.
(2)În cadrul fiecărei funcții, salariile de bază se diferențiază pe grade în cazul studiilor superioare, studiilor superioare de scurtă durată și pe trepte profesionale în cazul studiilor medii, astfel încât să se asigure posibilitatea diferențierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane și cu experiența acesteia în muncă. De regulă, se utilizează 2-3 grade și, respectiv, 2-3 trepte profesionale.
(3)În cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art. 16, cu excepția funcțiilor publice, unde se utilizează 3 grade profesionale și 3 trepte de salarizare.
(4)Salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare se determină prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare funcție cu valoarea coeficientului 1,00, rotunjindu-se din leu în leu, în favoarea salariatului.
In speță, prin decizia nr. 162/31.08.2010, ca urmare a reorganizării activității instituției pârâte, reclamantul a fost reîncadrat din funcția de consilier superior, deținută anterior și pentru care s-a organizat examen în funcția de consilier asistent, fiind stabilit un salariu de 1309 lei și sporurile cuvenite, astfel ca nu poate beneficia de un salariu prevăzut pentru o alta funcție (consilier superior) fără a participa la concursul organizat pentru ocuparea acestui post. Faptul că a îndeplinit aceleași atribuții ca cele îndeplinite anterior emiterii deciziei nu-l îndreptățește să beneficieze de drepturi salariale cuvenite pentru postul deținut anterior și care a fost ocupat de altă persoană prin concurs întrucât nu a fost numit printr-o decizie în acest post.
Netemeinicia pretențiilor reclamantului reiese și din faptul că, începând cu data de 01.02.2013, reclamantul a fost reîncadrat, ca urmare a promovării examenului organizat de instituția pârâtă.
P. aceste considerente, instanța va respinge cererea privind nulitatea deciziei nr. 162/31.08.2010 și cererea privind constatarea nelegalității concursului din august 2010, ca tardiv formulate și, ca neîntemeiată, cererea privind plata diferențelor salariale.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge de reclamantul V. A., domiciliat în C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ D.,cu sediul în C., . S.A., parter), nr. 8, județul D., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, A. G. C. |
E. S. /08.01.2014
A.C. 18 Decembrie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 2461/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 8858/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








