Anulare act administrativ. Sentința nr. 6870/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6870/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 19029/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6870/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentata de av. P., și c. jur. N. U., pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei și reprezentantul pârâtei arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, anularea în parte a deciziei de impunere, și anularea în totalitate a deciziei de soluționare a contestației, arătând că disp. art. 137 nu pot fi interpretate în sensul că existăo valoare de piață, impunerea nu are temei,cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea contestației, și menținerea actelor administrativ-fiscale, ca temeinice și legale.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 31.10.2012, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a deciziei de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală G. înregistrat sub nr F-DJ 290/23.05.2012, în sensul anulării obligării la plata sumei de 37.955 lei (și a accesoriilor aferente) din totalul sumei de 43.270 lei stabilită suplimentar de plată (TVA considerat fără drept de rambursare), și a menținerii dispozițiilor din actele administrative prin care s-a stabilit că are drept de rambursare pentru suma de 434.367 lei cuprinsă în decontul verificat; Anularea în totalitate a deciziei nr.184/14.08.2012 emisă de către DGFP D. în soluționarea contestației formulate în procedura prealabilă,cu cheltuieli de judecată.
In fapt, arată că controlul fiscal a cuprins perioada 01.01._12 și a avut în vedere soluționarea cu control anticipat a Decontului de TVA cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative înregistrat la DGFP D. sub nr.4206/25.04.2012.
Urmare a controlului, a fost stabilită obligația de plată a sumei de 43.270 lei, apreciată de inspecția fiscală ca fiind TVA fără drept de rambursare, din totalul sumei de 477.637 lei solicitate la rambursare prin decontul aferent lunii martie 2012.
In motivarea stabilirii obligațiilor suplimentare, organul de control a considerat, cu privire la livrările de grâu facturate ca plată a arendei în natură în anii agricoli 2008-2011, că ar fi încălcat dispozițiile art. 137 alin.1 lit.e din Codul Fiscal în sensul în care baza de impozitare ar fi trebuit determinată având în vedere valoarea de piață a grâului și nu prețul de cost.
Altfel spus, pentru plata arendei în natură baza de impozitare a fost stabilită de către organul fiscal la valoarea la care s-a făcut plata arendei în bani (deși aceasta reprezintă o situație distinctă), deoarece prețul la care societatea a produs grâul (prețul de cost, pentru care nu s-a dedus taxa, și care a fost avut în vedere de reclamantă când a făcut înregistrările contabile) era mai mic decât prețul de piață.
Prin contestația formulată în procedura prealabilă, a înțeles să solicite anularea în parte a deciziei de impunere și a raportului de inspecție, în sensul anulării parțiale a sumelor reprezentând obligații suplimentare de plată (37.955 lei din totalul de 43.270 lei respins la rambursare), invocând netemeinicia și nelegalitatea constatărilor organelor de control, și prezentînd totodată o . înscrisuri în susținerea afirmațiilor noastre.
Prin decizia nr.184 din 14.08.2012, fără a lua în considerare înscrisurile prezentate de societate și fără a motiva în vreun fel soluția raportat la susținerile noastre, DGFP D. a respins contestația înregistrată sub nr._/25.06.2012, menținând în totalitate actele administrative.
În această situație, înțelege să mențină susținerile din procedura administrativă și să invedereze instanței, punctual, următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate ale deciziei de impunere:
1 .În primul rând, invederează că textul care a constituit temeiul legal al impunerii a fost interpretat restrictiv (și eronat) de către organul de control.
Potrivit art. 137 din Codul Fiscal, text citat chiar de inspecția fiscală, " Baza de impozitare pentru livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul țării
(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 și, în general, atunci când plata se face parțial ori integral în natură sau atunci când valoarea plății pentru o livrare de bunuri ori o prestare de servicii nu a fost stabilită de părți sau nu poate fi ușor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea de piață pentru respectiva livrare/prestare. în sensul prezentului titlu, valoare de piață înseamnă suma totală pe care, pentru obținerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeași etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiții de concurență loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piață înseamnă:
1. pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât prețul de cumpărare al bunuriior sau al unor bunuri similare sau, în absenta unui preț de cumpărare, prețul de cost, stabilit la momentul livrării;"
În cauza de față, pentru a ne afla în situația reținută de control pentru a fi modificată baza de impozitare, era obligatoriu că în decizia de impunere să fie dovedit faptul că într-o speță similară un cumpărător ar fi trebuit să achite prețul indicat în actul de control pentru un kg de grâu (0,4 lei /kg) și nu prețul facturat de către societate (0,2088 lei/kg în 2008, 0,2573 lei/kg în 2009," 0,2567 lei/kg în 2010 și 0,2771 lei/kg în 2011).
Ori, tocmai acest lucru nu face organul de inspecție fiscală, care șe mărginește să aprecieze că valoarea de piață trebuia stabilită strict prin raportare la suma plătită conform contractelor ca arendă în bani, așa cum am convenit cu arendașii (deci fără a exista o livrare propriu-zisă a unei cantități de grâu la prețul de 0.4lei/kg la care să se facă raportarea ), fără a indica în actul administrativ, așa cum era obligatoriu, care este livrarea comparabilă pentru fiecare an agricol sau care este clientul aflat în aceeași etapă de comercializare.
Nu poate fi primită afirmația controlului potrivit căreia prețul pe kg al grâului plătit ca arendă în bani trebuie să fie identic cu prețul facturat pe kg în situația în care arenda s-a plătit în natură, fiind evident că există diferență între cele două modalități de plată a arendei, și pe cale de consecință există diferență între cele două categorii de livrări în funcție de voința celor care participă la încheierea tranzacțiilor.
Mai mult, pentru a putea fi făcută aplicarea dispozițiilor art. 137 în sensul dorit de către organul fiscal, acesta trebuia sa stabilească baza de impozitare/valoarea de piață distinct pentru fiecare livrare în parte, și nu pe total, dat fiind faptul că prețul diferă în condiții de concurență loială, fiind dictat de piață în funcție de caracteristicile fiecărei operațiuni (spre exemplu, prețul pe kg fiind influențat în mod direct de cantitatea tranzacționată, livrarea a_ de kg unui singur beneficiar făcându-se la un pret mai mic pe kg decât livrarea a numai 10 kg!).
Concluzia nu poate fi decât una singură:DACĂ în actul administrativ, deci la momentul impunerii, nu a fost dovedită CU CERTITUDINE afirmația potrivit căreia la momentul la care noi am făcut plata în natură a arendei (la prețul de cost) a existat UN TERȚ care ar fi trebuit să achite obligatoriu pentru aceeași cantitate de bunuri care au fost livrate de noi, către un furnizor independent un preț total care să reprezite - cantitatea livrată înmulțit cu prețul pe care noi l-am convenit pentru plata arendei în bani /pe kg, ATUNCI NU EXISTA TEMEI PENTRU A MODIFICA BAZA DE IMPOZITARE, NEEXISTAND O TRANZACȚIE COMPARABILĂ ÎN ÎNȚELESUL CODULUI FISCAL, VALOAREA DE PIAȚA FIIND PREȚUL DE COST.
2. Raționamentul organului de control nu are temei nici din punct de vedere economic, în situația în care valoarea de piață avută în vedere la determinarea bazei impozabile pentru plata arendei în natură nu este considerată ca fiind prețul de cost, ci un preț de vânzare stabilit arbitrar, raportat la o tranzacție pe care în mod unilateral organul fiscal o consideră comparabilă, societatea ar fi nevoită să înregistreze o obligație de plată către buget a TVA reprezentând diferența dintre taxa aferentă prețului de vânzare (de piață) și taxa aferentă prețului de cost, deși această sumă nu a fost niciodată încasată de societate . Cu alte cuvinte, se recunoaște dreptul societății de a deduce TVA aferentă achizițiilor necesare producerii grâului (prețul de cost, care este singura valoare pe care noi o obținem atunci când plătim arenda în natură), dar suntem obligați să colectăm TVA la un preț mai mare decât cel efectiv obținut în urma livrării, situație absurdă, fiind evident faptul că numai facturarea grâului pentru arenda în natură la prețul de cost/cumpărare are justificare logică și economică.
3. Nu în ultimul rând, în dovedirea susținerii potrivit căreia este abuzivă modificarea bazei de impozitare și stabilirea de TVA suplimentar în prezenta cauză, invederează faptul că în spețe similare inspectori din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au concluzionat că reprezentanții contribuabililor au procedat corect atunci când au determinat valoarea de piață la nivelul prețului de cost.
În acest sens, spre exemplificare, anexăm prezentei contestații Raportul de Inspecție Fiscală F-DJ 748 din 30.11.2011, întocmit de către DGFP D. la ., și vă rugăm să constatați faptul că deși baza de impozitare pentru livrările constând în plata arendei în natură a fost determinată la fel ca la ., organul de control nu a apreciat că în acest caz ar fi fost încălcate dispozițiile art. 137 alin. 1 lit.e din Codul Fiscal.
Din punctul reclamantei de vedere, soluții complet diferite date de către aceeași instituție a statului în spețe identice încalcă vădit principiul încrederii legitime așa cum a fost acesta consacrat în iurisprudența CJUE, și conduc la necesitatea constatării nelegalității actului administrativ emis ca urmare a schimbării de poziție a autorității publice.
Potrivit acestui principiu de drept, parte a principiului legalității actelor administrative, este obligatoriu ca autoritățile publice să protejeze (printr-un comportament consecvent și necontradictoriu) așteptările legitime ale particularilor, aceștia având dreptul de a se dezvolta într-un mediu stabil și previzibil, în care să aibă încredere, la adăpost de orice modificări nejustificate.
Raporturile administrative trebuie să fie juste, caracterizate de faptul că poziția moderată și necontradictorie a autorității trebuie să urmărească mai ales așteptările legitime ale contribuabililor.
Concluzionând, solicită instanței admiterea acțiunii, anularea parțială a deciziei de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 în ceea ce privește suma de 37.955 lei stabilită suplimentar de plată și accesoriile acesteia, precum si anularea în totalitate a deciziei nr. 184/14.08.2012 emisă de către DGFP D. în soluționarea contestației formulate de noi în procedura prealabilă.
In drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.8 și urm. din Legea nr.554/2004.
În dovedirea acțiunii și în apărare, părțile s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D. a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
În cuprinsul întâmpinării a arătat că, acțiunea reclamantei nu poate fi soluționată favorabil, avându-se în vedere următoarele considerente:
În perioada supusa verificării (01.01._12), pentru plata in natura a arendei (grau) către persoane fizice societatea a colectat taxa pe valoarea adăugata la un pret inferior (0,2088 lei/kg, 0,2573 lei/kg, 0,2567 lei/kg, 0,2771 lei/kg) nivelului practicat de societate pentru plata in bani a arendei (0,4 lei/kg).
Arenda in fapt este o compensație plătită arendașului pentru dreptul de utilizare a terenului agricol astfel ca pentru același serviciu (arenda) societatea a plătit in mod nejustificat preturi diferite: un pret pentru plata in bani a arendei, caz in care nu avea obligația colectării TVA si un pret mai mic pentru plata in natura a arendei, situație in care avea obligația colectării TVA.
Art. 137, alin. 1, lit. e din Codul Fiscal prevede: "(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 și, în general, atunci când plata se face parțial ori integral în natură sau atunci când valoarea plății pentru o livrare de bunuri ori o prestare de servicii nu a fost stabilită de părți sau nu poate fi ușor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea de piață pentru respectiva livrare/prestare. în sensul prezentului titlu, valoare de piață înseamnă suma totală pe care, pentru obținerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeași etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiții de concurență loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piață înseamnă: pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât prețul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absența unui preț de cumpărare, prețul de cost, stabilit la momentul livrării; pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului."
F. de cele prezentate mai sus se rețin următoarele aspecte:
Regula generala reglementata de Codul Fiscal este ca baza impozabila pentru aceasta livrare asimilata este valoarea de piața a grâului si nu costul de producție, acesta din urma putând constitui baza de impunere doar in situația speciala cand m poate fi determinat prețul de piața al bunului/serviciului respectiv, ceea ce nu es cazul in speța de fata.
In aceste condiții valoarea de piața este suma totala pe care petenta a platit-o in condiții de concurenta loiala prestatorilor independenți.
Se retine astfel ca arenda este o livrare de bunuri si plata ei se face la prețul pieței. Prin urmare măsura prin care organele de impunere au respins la rambursare suma de 37.955 lei, reprezentând TVA colectata aferenta plații arendei in natura a fost data cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Nici afirmația petentei referitoare la: "ca numai facturarea grâului pentru arenda in natura la prețul de cost/cumparare are justificare logica si economica" nu poate fi reținuta in soluționarea favorabila a cauzei aceasta deoarece nu are susținere legala intrucat in Codul Fiscal plata in natura a arendei este asimilata unei livrări de bunuri cu plata neexistand incasarea efectiva a contravalorii bunurilor si a TVA aferente livrării.
De asemenea, potrivit principiului de drept "accesoriul urmează principalul", organul de soluționare a contestațiilor urmează sa propună respingerea ca neîntemeiata a contestației si pentru accesoriile in suma de 10.326 lei, aferente diferenței suplimentare de taxa pe valoarea adăugata contestata.
Având în vedere apărările de mai sus referitoare la contestația formulată de . vă rugăm să o respingeți ca neîntemeiata și nelegală.
În scop probatoriu reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile. Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat expert în cauză, R. F., care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la 23.04.2013, raport la care pârâta a formulat obiecțiuni și la care expertul a răspuns la data de 27.05.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că decizia de impunere nr. deciziei de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 întocmită în baza Raportului de Inspecție Fiscală G. înregistrat sub nr F-DJ 290/23.05.2012, s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 43.270 lei, apreciată de inspecția fiscală ca fiind TVA fără drept de rambursare.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, solicitand anularea partiala a deciziei de impunere în sensul anulării obligării reclamantei la plata sumei de 37.955 lei (și a accesoriilor aferente), contestația fiind respinsă de către organul de soluționare a contestației prin decizia nr. a deciziei nr.184/14.08.2012 emisă de către DGFP D..
Prin decizia de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 emisă de DGFP D. și decizia de soluționare a contestației, organul fiscal a constatat că, în perioada supusa verificării (01.01._12), pentru plata in natura a arendei (grau) către persoane fizice societatea a colectat taxa pe valoarea adăugata la un pret inferior (0,2088 lei/kg, 0,2573 lei/kg, 0,2567 lei/kg, 0,2771 lei/kg) nivelului practicat de societate pentru plata in bani a arendei (0,4 lei/kg).
Reclamanta critica retinerile organului fiscal apreciind că textul care a constituit temeiul legal al impunerii a fost interpretat restrictiv și eronat de către organul de control deoarece era obligatoriu că în decizia de impunere să fie dovedit faptul că într-o speță similară un cumpărător ar fi trebuit să achite prețul indicat în actul de control pentru un kg de grâu (0,4 lei /kg) și nu prețul facturat de către societate (0,2088 lei/kg în 2008, 0,2573 lei/kg în 2009," 0,2567 lei/kg în 2010 și 0,2771 lei/kg în 2011).
Critica reclamantei este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 130 din Codul fiscal coroborat cu prevederile pct 8 din Normele de aplicare, in cazul unei operatiuni care implica o livrare de bunuri si/sau o prestare de servicii in schimbul unei livrari de bunuri si/sau prestari de servicii, fiecare persoana impozabila se considera ca a efectuat o livrare de bunuri si/sau o prestare de servicii cu plata, precum plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a arendei, care constituie o prestare de servicii. Fiecare operatiune din cadrul schimbului este tratata separat aplicandu-se prevederile prezentului titlu in functie de calitatea persoanei care realizeaza operatiunea, cotele si regulile aplicabile fiecarei operatiuni in parte.
Dispozițiile art. 137, alin. 1, lit. e din Codul Fiscal prevad ca: „Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 și, în general, atunci când plata se face parțial ori integral în natură sau atunci când valoarea plății pentru o livrare de bunuri ori o prestare de servicii nu a fost stabilită de părți sau nu poate fi ușor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea de piață pentru respectiva livrare/prestare. în sensul prezentului titlu, valoare de piață înseamnă suma totală pe care, pentru obținerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeași etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiții de concurență loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piață înseamnă: pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât prețul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absența unui preț de cumpărare, prețul de cost, stabilit la momentul livrării; pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului."
Rezultă că, regula generală reglementată de dispozitiile legale mai sus mentionate, este ca baza impozabilă pentru această livrare asimilată, să fie valoarea de piață a grâului și nu costul de producție, acesta din urmă putând constitui baza de impunere doar în situația specială (excepția de la regula generală) când nu poate fi determinat prețul de piață al bunului/serviciului respectiv, ceea ce nu este cazul în speță întrucât valoarea de piață este suma totală pe care reclamanta a plătit-o în condiții de concurență loială prestatorilor independenți.
În aceste condiții valoarea de piață este suma totală pe care reclamanta a plătit-o în condiții de concurență loială prestatorilor independenți, respectiv persoanelor care au încasat contravaloarea arendei în bani pentru aceeași cantitate de produs pe hectar ca și persoanelor care au încasat contravaloarea în natură a arendei pentru aceleasi cantități de produse.
Deși arenda reprezintă o compensație plătită arendașului pentru dreptul de utilizare a terenului agricol, reclamanta a plătit în mod nejustificat, pentru același serviciu (arenda), preturi diferite: un preț pentru plata în bani a arendei, caz în care nu avea obligația colectării TVA și un preț mai mic pentru plata în natură a arendei, situație în care avea obligația de a colecta TVA.
Prin urmare, în mod corect, organul fiscal a respins la rambursare suma de 37.955 lei, reprezentând TVA colectata aferenta plații arendei în natură.
Nu este întemeiată nici apărarea reclamantei referitoare la faptul că numai facturarea grâului pentru arenda în natură la pretul de cost/cumpărare are justificare logică și economică întrucât dispozitiile Codului Fiscal asimileaza plata in natură a arendei cu livrarea de bunuri cu plată, neexistând încasarea efectivă a c/val bunurilor și a taxei pe valoare adăugată aferentă livrării.
Deși reclamanta invocă existența unor prețuri diferite, în cazul plății arendei în natură sau în bani cantitățile unitare per hectar distribuite arendașilor sunt aceleași pentru toți arendașii deci nu există justificare economică pentru practicarea de prețuri diferite.
Este, de asemenea, neîntemeiată apărarea reclamantei referitoare la existenta unor soluții complet diferite date de către aceeași instituție a statului, în spețe identice, prin care se încalcă vădit principiul încrederii legitime așa cum a fost acesta consacrat în iurisprudența CJUE
Din cuprinsul Raportul de Inspecție Fiscală F-DJ 748 din 30.11.2011, întocmit de către DGFP D. pentru ., depus spre exemplificare de catre reclamantă (filele 41 -58) nu reiese existenta unei identități între spețe, nefiind reținut în cuprinsul acestui raport, un comportament fiscal identic în ceea ce privește plata în natura a arendei (grau) către persoane fizice si colectarea taxei pe valoarea adăugată la prețul de cost și nu de piață.
Pentru aceste motive, instanța constată că Decizia nr. 184/14.08.2012 și decizia de impunere nr. F-DJ 345/23.05.2012 emise de DGFP D., sunt legale și temeinice, astfel că urmează să respingă contestația reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamant ., cu sediul în com. DRĂNIC, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
E.S./08.07.2013
A.C. 26 Iunie 2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 13/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 7501/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
