Anulare act administrativ. Sentința nr. 8540/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8540/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 7672/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 8540/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Grefier L. D. B.
Pe rol pronuntarea asupra dezbaterilor care au avut loc în sedinta publică de la 05.11.2013 privind pe reclamant G. J. F. și pe pârât D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C. SERVICIUL INSPECTIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE 2, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 5.11. 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2013, pentru ca apărătorul reclamantului să depună concluzii scrise și ulterior la data de 19.11.2013, având nevoie de timp pentru a delibera,când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 08.04.2013 reclamantul G. J. F. a chemat în judecată parata D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C. SERVICIUL INSPECTIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE 2 solicitând instantei ca prin hotărârea pe care o va pronunta să dispună anularea Deciziei de Impunere nr._/31.05.2012 ce privește stabilirea impozitului pe venituri impozabile rezultate din activități economice nedeclarate organelor fiscale emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D.- Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2, anularea Deciziei nr .214/02.10.2012 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr._/31.05.2012 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP D..
În motivare, a arătat că prin Decizia de Impunere nr._/31.05.2012, în mod greșit s-a stabilit în sarcina mea un impozit anual în sumă de 13.665 lei aferent anului 2008. La această suma mi s-au imputat majorări de întârziere în cuantum de 6.819 lei și penalități în sumă de 2.048 lei.
Impozitul anual mai sus menționat a fost stabilit prin prisma veniturilor din dobânzi în sumă de 85.347 lei obținute pentru depozitele bancare ce le dețin pe teritoriul Franței.
In realitate, arată că nu datorează sumele înscrise în decizia mai sus menționată împotriva Deciziei de Impunere nr._/31.05.2012, precum și faptul că a formulat contestație la organele emitente, însă această contestație i-a fost respinsă prin Decizia nr.214/02.10.2012.
Considera că cele două Decizii, atât Decizia de impunere, câr și Decizia emisă în soluționarea contestației sunt netemeinice și nelegale având în vedere următoarele aspecte:
Precizează că, în primul rând pentru a-i fi imputate sumele ce se regăsesc în decizia de impunere trebuie să aiba calitatea de persoană fizică rezidentă în conformitate cu dispozițiile art. 7 pct. 23 din Codul fiscal.
Astfel, art. 7 pct. 23 din Codul fiscal menționează faptul că o persoană fizică rezidentă este orice persoană fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:
a)are domiciliul în România;
b)centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c)este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni ; consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d)este cetățean român care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
In cuprinsul deciziilor contestate se arată faptul ca având în vedere dispozițiile art. 7 pct. 23 coroborat cu art. 40 alin. 1 și 2 din L. 571/2003 aveam obligația depunerii declarației privind veniturile din străinătate conform art. 67 alin. 2 din L. 571/2003. Practic în cuprinsul deciziei de impunere nu se arată în concret care din punctele prevăzute la art. 7 pct. 23 sunt îndeplinite de subsemnatul pentru a avea calitatea de rezident.
In fapt, niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită de subsemnatul conform art. 7 pct. 23 cu raportare la art. 40 alin. 1 și 2 din L. 571/2003.
Art. 40 alin. 2 menționează faptul că persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de rezidență vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obținute din orice sursă, începând cu al patrulea an fiscal. Practic începând cu anul 2005 și până în anul 2008 subsemnatul trebuia să îndeplinesc în mod continuu cerințele impuse de art. 7 pct. 23 pentru a deveni persoană impozabilă pentru veniturile obținute din orice sursă.
Ori, în cuprinsul deciziei de impunere nu se menționează care din condițiile ce se regăsesc în cuprinsul art. 7 pct. 23 au fost îndeplinite în mod continuu începând cu anul fiscal 2005. Ori, pentru a putea formula apărări trebuie menționată care condiție este îndeplinită de mine în acest sens.
Arată faptul că nu a avut domiciliul în România, iar începând cu anul 2005 pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive nu a fost prezent în România pentru o perioadă care să depășească 183 de zile.
Or, atâta timp cât se susține faptul că îndeplinesc condițiile impuse de art. 7 pct. 23 trebuie să se facă trimitere concretă la condițiile care sunt îndeplinite și mai mult decât atât, trebuie dovedită această susținere, sarcina probei în acest sens revenind autorității care a întocmit actul administrativ.
Mai arată că, în Decizia nr. 214/02.10.2012 se face trimitere la dispozițiile art.7 pct.23 lit.b (centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România), însă pârâtele nu au dovedit nici aceste susțineri și nici nu au precizat în mod concret în ce ar consta aceste presupuse interese vitale ale mele și în ce mod ar fi amplasate în România. Aceasta, în condițiile în care, așa cum am arătat și am depus și dovezi în acest sens(deși sarcina probei revine autorității emitente), subsemnatul nu am fost prezent în România pentru o perioadă care să depășească 183 de zile.
Calitatea sa de asociat în cadrul unei societăți comerciale care își are sediul în România nu echivalează cu amplasarea intereselor mele vitale în acest stat.
D. urmare, este evident că centrul vital al intereselor mele nu este amplasat în România, așa cum în mod greșit au reținut organele de soluționare a contestației.
Pe de altă parte, așa cum am arătat impozitul stabilit în sarcina subsemnatului provine din dobânzile obținute prin prisma unor depozite bancare ce se regăseau în Franța pe parcursul anului 2008.
Potrivit Decretului 240/1974 pentru ratificarea Convenției din guvernul R.S.R. și Guvernul Republicii Franceze privind evitarea dublei impuneri pe venit și avere, aceste venituri nu sunt impozabile în România. Astfel, prin prisma art. 11 pct. 2 în situația unor astfel de dobânzi, dacă persoana care primește dobânzile este beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit nu poate depăși 10% din suma dobânzilor ce vor fi impuse de statul din care provin.
In această situație, statul francez trebuia să rețină un impozit de 10 % din aceste venituri, venituri ce se rețin direct de unitatea bancară unde acestea au fost obținute. Față de statul român nu exista obligația achitării vreunui impozit cu atât mai puțin a cotei de 16%.
Totodată penalitățile și majorările sunt eronat calculate acestea putând fi stabilite doar după ce subsemnatul aș fi depus declarația privind veniturile din străinătate.
În concluzie solicită admiterea prezentei acțiuni și anularea Deciziei de Impunere nr._/31.05.2012 și a Deciziei nr.214/02.10.2012.
În drept invoca dispozițiile art. 218 din OG 92/2003, Lg. 571/2003, Decretul 240/1974.
La data de 2.07.2013, parata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii.
În motivare a arătat că, prin cererea formulată reclamantul solicită anularea Deciziei de impunere nr._/31.05.2012 și a Deciziei nr. 214/02.10.2012, privind soluționarea contestației prealabile formulată împotriva deciziei de impunere.
Arată că în ceea ce privește anularea actelor administrative, reclamantul nu a făcut altceva decât să reia motivele invocate în procedura prealabilă, acest lucru demonstrând caracterul pur formal al acțiunii de față.
Consideră că prin Decizia nr. 214/02.10.2012 s-a răspuns la toate susținerile reclamantului, în mod întemeiat fiind menținută decizia de impunere.
În ceea ce privește situația de fapt, prin actele a căror anulare se solicită s-a stabilit că în anul 2008 reclamantul, rezident în România, a obținut venituri din dobânzi din Franța de la BNP Paribas.
Din documentele prezentate de către reclamant a rezultat că valoarea dobânzilor obținute în anul 2008 este de 23.175 euro, 85.347 lei, sumă pentru care nu s-a reținut și virat impozitul aferent.
În conformitate cu dispozițiile art.7, pct.23, art.40, alin.1, lit.a, alin.2 și art.67, alin.2 Cod fiscal reclamantul, persoană fizică rezidentă, avea obligația depunerii declarației privind veniturile realizate din străinătate.
Rugăm instanța să constate că reclamantul este asociat și administrator în cadrul Jaque Stei Impex SRL, cu sediul în C., ., ., jud. D..
Astfel, din documentele prezentate, coroborat cu faptul că este persoană fizică rezidentă, a rezultat în mod clar că "centrul intereselor vitale" ale reclamantului este amplasat în România, fiind îndeplinite condițiile stabilite de art.7, pct.23. Cod fiscal.
În cauză își au aplicabilitate și dispozițiile art.11, alin.1 din Decretul nr. 240/1974, pentru ratificarea Convenției dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Franceze privind evitarea dublei impuneri pe venit și avere, semnată la București la 27 septembrie 1974, în conformitate cu care:
"1. Dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant sunt impozabile în acest celălalt stat contractant."
Având în vedere dispozițiile legale aplicabile în speță, considerăm că în mod legal inspecția fiscală a stabilit că reclamantul avea obligația de a depune declarația privind veniturile din străinătate și de a plăti la bugetul stat impozitul pe veniturile din dobânzi.
Din documentele prezentate de către reclamant în timpul inspecției fiscale rezultă că acesta a obținut în anul 2008 venituri din dobânzi în cuantum de 85.347 lei, dar pentru aceste venituri nu s-a reținut impozitul aferent.
În ceea ce privește accesoriile obligațiilor bugetare, în condițiile în care reclamantul datorează debitul principal, solicită instantei să constate faptul că textele legale, art.120 din Codul de procedura fiscala, sunt lipsite de echivoc.
Astfel, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere," iar „majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv."
În concluzie, nu este condiționată impunerea fiscală de săvârșirea faptei cu vinovăție, în speța de față data scadentă a obligației principale fiind stabilită de legea fiscală și fiind nerespectată de către reclamantă.
În concluzie, pentru motivele expuse anterior, solicită respingerea acțiunii și, pe cale de consecință, menținerea actelor contestate.
În drept, întemeiaza întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 - 208 din Legea nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă.
Analizând actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele:
Prin Decizia de Impunere nr._/31.05.2012 s-a stabilit în sarcina reclamantului un impozit anual în sumă de 13.665 lei aferent anului 2008 si majorări de întârziere
Impozitul anual mai sus menționat a fost stabilit prin prisma veniturilor din dobânzi în sumă de 85.347 lei obținute pentru depozitele bancare ce le deține pe teritoriul Franței.
Organul fiscal a retinut faptul ca reclamantul este o persoana fizica rezidenta, avand obligatia depunerii declaratiei privind veniturile realizate in strainatate conform art 7 pct 23 din Legea 571/2003, fiind persoana fizica rezidenta deoarece centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat in Romania, deoarece este asociat si administrator in cadrul . SRL, cu sediul social in C., ., .
Potrivit art. 7 pct. 23 din Codul fiscal o persoană fizică rezidentă este orice persoană fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:
a)are domiciliul în România;
b)centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c)este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni ; consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d)este cetățean român care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
Conform Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal prin centrul intereselor vitale se înțelege statul cu care relațiile personale și economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate.
Astfel, se va acorda atenție familiei sale, soțului/soției, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreținerea persoanei fizice și care sosesc în România împreună cu aceasta, relațiilor sale economice și relațiilor sale sociale.
Prin relații economice se poate înțelege: angajat al unui angajator român, implicarea într-o activitate de afaceri în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România.
Prin relații sociale se poate înțelege: membru într-o organizație caritabilă, religioasă, participări la activități culturale sau de altă natură.
Astfel ca, retinerea organului fiscal in sensul ca doar statutul de asociat al reclamantului, în cadrul unei societăți comerciale care își are sediul în România echivalează cu amplasarea intereselor sale vitale în acest stat, este total neitemeiata
Mai mult, din inscrisurile depuse in probatiune de catre reclamant reiese ca acesta are relatii economice si in Franta, iar investitiile din acest stat sunt considerabil mai mari decat profitul obtinut in Romania din calitatea de asociat al ., astfel cum reiese din adeverinta nr 457/31.10.2013
F. de aceste aspecte,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul G. J. F., cu domiciliul procesual în C., .. 17, .-4, J. D., în contradictoriu cu parata D. G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C. -SERVICIUL INSPECTIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE 2 - C., M.FIRMILIAN, nr. 2, J. D..
Anulează decizia nr 214/02.10.2012, și decizia nr_/31.05.2012 .
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013.
Președinte, G. P. | ||
Grefier, L. D. B. |
Red GP/
L.B. 12.12. 2013
4 ex.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 3630/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
