Anulare act administrativ. Sentința nr. 6199/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6199/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 618/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 6199/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. V.

Grefier A. C. C. L.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. L. și pe pârât P. C.-DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns c. jur. P. N., pentru pârâtă, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 09.01.2013, reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâta P. C.-DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea somației titlu executoriu nr._ primită la data de 21.12.2012.

In fapt, arată că, Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei C. i-a comunicat prin somație menționată anterior, faptul că figurează în evidențe cu restanțe din anul 2007, cuantumul sumei datorate fiind de 1327,02 lei.

Menționează că, prin certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr._/02.03.2010 și certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice nr._/14.12.2011, se atestă că nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare de plată către bugetul local.

De asemenea, arată că, în intervalul 2007-2012, nu a fost depusă la Direcția de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei C., nici o declarație de impunere semnată de reclamantă.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei Somația nr._/11.12.2012, Titlul executoriu nr._/11.12.2012, Certificat de atestare fiscală.

Pârâta P. C.-DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 29.04.2013, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.

Analizând excepția invocată instanța apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

La data de 11.12.2012, au fost emise pe numele reclamantului titlul executoriu nr._ și somația nr._ pentru suma de 1327,02 lei reprezentând 696 lei –debit și 631,02 lei- majorări.

Potrivit art. 172 din OG 92/2003, "(1)Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(…) (4)Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".

În conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. 1 C. pr. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 373 alin. 2 C. pr. civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, sunt, așadar, aplicabile normele dreptului comun în materia executării silite, cuprinse în Codul de procedură civilă, competența de soluționare după materie, în primă instanță, a prezentei contestații la executare aparținând Judecătoriei C. .

În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei XIV din 05.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind recursul în interesul legii, conform căreia, judecătoria este competentă să soluționeze contestația, atât împotriva executării silite însăși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorescă sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În consecință, față de cele reținute mai sus, instanța constatând că nu este competentă în soluționarea cauzei, făcând aplicarea prevederilor art. 158 alin 3 C.P.Civ, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declina competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamant P. L., domiciliată în C., .. 11,jud. D., și pe pârât P. C.-DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE, cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D., anulare act, în favoarea Judecătoriei C..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.

Președinte,

M. C. V.

Grefier,

A. C. C. L.

Red. MCV/ Teh A.C.L

28 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 6199/2013. Tribunalul DOLJ