Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 338/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 4221/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 338/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Judecător M. E. P.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuent . a Deciziei nr.740 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010 în contradictoriu cu intimat D. - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin Decizia nr.740 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010 a fost respins recursul declarat de recurent . împotriva sentinței civile nr._ din 05.09.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 în contradictoriu cu intimat D. - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că: prin sentința civilă nr._ din 05.09.2011, Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata DGFP-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în mun. C., jud. D..
A menținut procesul-verbal ./200 nr._/17.08.2010 și toate sancțiunile principale și complementare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal ./200 nr._/17.08.2010, întocmit de inspectori fiscali din cadrul ANAF-DGFP D., petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8000 de lei, suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, precum și confiscarea sumei de 3828,88 lei.
S-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 17.08.2010, orele 13,30, la sediul societății, s-a constatat că societatea nu a emis bonuri fiscale pentru toate livrările efectuate în această zi, astfel că a rezultat o diferență neînregistrată în casele de marcat ale societății de 3828,88 lei.
Procesul-verbal contestat a avut la baza raportul de inspecție fiscală consemnat în procesul-verbal atașat la filele 7-8 din dosar, raport în care s-a reținut în data de 17.08.2010, orele 13,30, că societatea petentă desfășoară activitatea cod CAEN nr. 4711 „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare”, organizată în patru raioane, fiecare dotat cu casă proprie de marcat fiscalizată.
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal,instanța reține că acesta respectă mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art. 17 din OG nr. 2/2001, iar petenta nu a invocat motive de nelegalitate formală.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, petenta a contestat situația de fapt încadrată în drept în prevederile art. 10 alin. 1 lit. b) din OG nr. 28/1999, potrivit cu care constituie contravenție neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.
Petenta a invocat, în esență, faptul că agenții constatatori nu au făcut o analiză întemeiată pe toate actele contabile existente la data respectivă în societate, fără un inventar contabil, la fiecare gestiune, iar angajații prâtei au făcut o aproximare pe fiecare gestiune în parte, fără a se întemeia pe acte.
Criticile formulate de petentă sunt neîntemeiate, în opinia instanței.
Astfel, din mențiunile cuprinse în raportul de închidere zilnică (Z) din data de 16.08.2010, depus la fila 32 din dosar, rezultă că în data de 16.08.2010, ziua anterioară controlului, la ora 20.50, petenta avusese vânzări de 5462,30 lei și 27 de bonuri fiscale emise.
In data de 17.08.2010, în intervalul orar 10 – 13,30 (ora finalizării controlului), astfel cum rezultă din monetarul depus la filele 33-36 din dosar, petenta avea în numerar în sertarele celor 4 case de marcat suma de 10 179,29 de lei, iar potrivit rapoartelor nefiscale X depuse la filele 82-86 din dosar, până la ora finalizării controlului (orele 13,30), petenta emisese bonuri fiscale pentru suma de 6435,27 de lei, pentru toate cele patru case de marcat, neputând justifica prezența, în plus, a sumei de 3828,88 lei, diferență neoperată în casele de marcat.
Cât privește concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B. I., în sensul că nu există diferențe dintre rolele jurnal și bonurile de casă, monetar evidențiat, marfa vândută în gestiunea raionului conserve și registrul de casă în data de 17.08.2010, precum și că valoarea reală a mărfurilor vândute la raionul de conserve în data de 17.08.2010 se ridică la suma de 7306 lei, determinată pe baza însumării valorii rolei jurnal din 17.08.2010 (3603 lei) și suma facturată prin factura fiscală depusă la fila 21 în cuantum de 3703 lei și încasată cu chitanța depusă la aceeași filă, instanța le va înlătura pentru următoarele considerente.
Sub un prim aspect, valoarea rolei jurnal depusă la dosarul cauzei la filele 66-68, concretizată în raportul general depus la fila 66, are în vedere suma de 3603,65 lei, sumă ce reprezintă încasări efectuate până la ora 19,23, pentru un număr de 73 de clienți, așadar livrări de bunuri ulterioare finalizării controlului de la ora 13,30, fiind aspecte ulterioare, pe care inspectorii intimatei nu le aveau la dispoziție în momentul întocmirii procesului-verbal contestat și pe care nici instanța nu le poate avea în vedere, deoarece sancțiunea nulității procesului-verbal presupune verificarea respectării dispozițiilor legal la momentul întocmirii procesului-verbal, iar nu ulterior.
Cât privește suma de 3703 lei, facturată de petentă prin factura nr._/17.08.2010 și încasată cu chitanța nr._/17.08.2010, instanța nu o poate avea în vedere în sprijinul apărărilor petentei.
Dincolo de aspectul că aceste acte contabile nu au fost puse la dispoziția inspectorilor în momentul efectuării controlului (deși pe factură se menționează data de 17.08.2010, orele 13, chitanța nepurtând nicio oră în ceea ce privește clientul .) instanța reține că între registrul de casă din data de 17.08.2010 depus la fila 22 din dosar și fila registrului de casă din aceeași dată depus la filele 64 și 87, există diferențe și în ceea ce privește soldul precedent, aferent datei de 17.08.2010 (_.96 lei, respectiv_,14 lei), existând presupunerea că unul dintre aceste formulare au fost întocmite pro causa și cu nerespectarea legislației contabile.
Apoi, așa cum a arătat și intimatul prin întâmpinare, emiterea unei facturi fiscale nu exemptează petenta de obligația de a emite bonuri fiscale, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 28/1999, Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
Prin urmare, independent de emiterea sau nu a facturii fiscale, emiterea bonului fiscal pentru serviciile prestate/bunurile livrate - așadar pentru suma de 3703 lei, încasată de la . - câtă vreme aceste operațiuni nu fac parte din excepțiile prevăzute de art. 2 din ordonanță, este obligatorie, iar petenta nu a făcut dovada emiterii bonurilor fiscale pentru această sumă.
Cât privește susținerea petentei că agenții constatatori nu au efectuat o inventariere a mărfurilor vândute, lipsa inventarierii fiind, de altfel, reținută și de expertul contabil, motiv pentru care nu a putut stabili valoarea mărfii rămase în gestiunea raionului conserve, instanța precizează că obligația de inventariere revenea petentei, conform Ordinului MEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile și Legii nr. 82/1991, a contabilității, iar documentele astfel întocmite să fie puse la dispoziția agenților de control, iar nu intimatului, procesul-verbal întocmit la data de 17.08.2010, orele 13,30, având în vedere diferențele dintre monetarul găsit în cele patru case de marcat și sumele marcate prin bonurile fiscale emise, iar diferența de 3828,88 lei, nu a putut fi justificată de petentă nici în cadrul prezentei plângeri contravenționale.
Față de aspectele mai sus-reținute, instanța de fond a reținut că nu există motive de netemeinicie ale procesului-verbal contestat, plângerea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată, iar actul de constatare și sancționare menținut ca atare, atât în privința sancțiunii principale a amenzii contravenționale, minimul special de 8000 de lei, cât și în privința sancțiunilor complementare, constând în suspendarea activității societății pe o perioadă de 3 luni și confiscarea sumei de 3828,88 lei, a cărei încasare nu este justificată prin bonuri fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii și anulării măsurilor complementare dispuse prin acesta.
În motivare arată că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat, inclusiv concluziile raportului de expertiză contabilă solicitat și încuviințat în cauză, în condițiile în care acesta reflectă opinia unui specialist în domeniu, iar pe de altă parte, aceiași instanță nu a avut în vedere nici actele justificative, considerând greșit că actele contabile au fost puse la dispoziția inspectorilor în momentul efectuării controlului, deși s-au administrat probe care evidențiază foarte clar că documentele respective erau deținute de administratorul unității, iar acesta nu se afla în sediul societății la momentul efectuării controlului.
De asemenea raportat la obiectul cererii, instanța de fond nu a avut în vedere nici dispoziția vădită între așa zisa faptă săvârșită și măsurile sancționării aplicate, în condițiile în care acestea sunt exagerate în raport cu constatările făcute de inspectorii fiscali, deși împreună cu procesul verbal atacat, intimata a emis și dispoziția de măsuri nr.8692/19.08.2010, dar și un proces verbal de inspecție fiscală întocmit tot la data de 17.08.2010, ulterior acestora emițând și decizia nr.4/28.09.2010, propriu zis aceiași sancțiune, dispusă ca urmare a săvârșirii aceleiași contravenții, apărând menționată în două acte distincte, cu regim distinct din punct de vedere al procedurii de contestare.
Intimata D. - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama și de dispozițiile art.304 ind.1 C.p.civ., tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform disp.art.1169 c. civil care reglementează sarcina probei.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentei/recurente de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Prin urmare, recurentei i s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
În privința corectitudinii situației de fapt reținută de instanța de fond, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat în mod just probele administrate.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că, în data de 16.08.2010, ziua anterioară controlului, la ora 20.50, petenta avusese vânzări de 5462,30 lei și 27 de bonuri fiscale emise iar, în data de 17.08.2010, în intervalul orar 10 – 13,30 (ora finalizării controlului), petenta avea în numerar în sertarele celor 4 case de marcat suma de 10 179,29 de lei și, până la ora finalizării controlului (orele 13,30), petenta emisese bonuri fiscale pentru suma de 6435,27 de lei, pentru toate cele patru case de marcat, neputând justifica prezența, în plus, a sumei de 3828,88 lei, diferență neoperată în casele de marcat.
În acest sens sunt înscrisurile depuse la dosarul cauzei constând în: raportul de închidere zilnică (Z) din data de 16.08.2010( fila 32 din dosarul de fond), monetarul depus la filele 33-36 din dosarul de fond și rapoartele nefiscale X depuse la filele 82-86 din dosarul de fond.
În ceea ce privește critica referitoare la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată întrucât instanța de fond, întemeiat, a înlăturat aceste concluzii deoarece, expertul a avut în vedere livrări de bunuri ulterioare finalizării controlului de la ora 13,30, (încasări efectuate până la ora 19,23, pentru un număr de 73 de clienți) respectiv aspecte ulterioare, pe care inspectorii intimatei nu le aveau la dispoziție în momentul întocmirii procesului-verbal contestat și pe care nici instanța nu le putea avea în vedere, deoarece sancțiunea nulității procesului-verbal presupune verificarea respectării dispozițiilor legal la momentul întocmirii procesului-verbal, iar nu ulterior.
Nici critica referitoare la înlăturarea actelor justificative referitoare la suma de 3703 lei, facturată de petentă prin factura nr._/17.08.2010 și încasată cu chitanța nr._/17.08.2010, nu este întemeiată.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că, pe de o parte, aceste acte nu au fost puse la dispoziția inspectorilor în momentul efectuării controlului, existând presupunerea că unul dintre aceste formulare au fost întocmite pro cauza și cu nerespectarea legislației contabile.
Pe de altă parte, Tribunalul constată că, susținerea recurentei în sensul că aceste documente erau deținute de administratorului care nu se afla în sediul societății în momentul efectuării controlului, este contrazisă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv procesul verbal încheiat cu ocazia controlului conform căruia la efectuarea controlului a participat administratorul societății, P. M., care a semnat acest proces verbal iar factura și chitanța invocate de recurentă poartă semnătura aceluiași administrator.
Prin urmare, tribunalul apreciază că factura nr._/17.08.2010 și chitanța nr._/17.08.2010, au fost întocmite pro cauza.
Chiar și în situația în care aceste înscrisuri ar fi fost emise în realitate, petenta nu era exceptată de la obligația de a emite bonuri fiscale, întrucât potrivit art. 1 alin. (2) din OUG nr. 28/1999, Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
În consecință, independent de emiterea sau nu a facturii fiscale, emiterea bonului fiscal pentru serviciile prestate/bunurile livrate pentru suma de 3703 lei, încasată de la ., câtă vreme aceste operațiuni nu fac parte din excepțiile prevăzute de art. 2 din ordonanță, este obligatorie, iar petenta nu a făcut dovada emiterii bonurilor fiscale pentru această sumă.
Cum in speța activitatea economica desfășurata de petenta nu se încadrează in excepțiile prev. de art.2 din OUG nr.28/1999, respectiv in cazurile pentru care nu este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat fiscale, rezulta ca petenta avea obligația emiterii bonurilor fiscale pentru bunurile vândute direct către populație, obligație pe care aceasta nu si-a îndeplinit-o, neemitand bonuri pentru suma de 3828,88 lei, așa cum corect au reținut agenții constatatori.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat corect concludenta probelor administrate in cauza si le-a interpretat coroborat, reținând corect ca in speța petenta nu a reușit să răstoarne, prin probatoriul administrat, prezumția relativa de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție conform art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, tribunalul apreciază că dat fiind pericolul social al faptei: neemiterea bonului fiscal pentru o vânzare în valoare de 3828,88 lei, deci nu pentru o sumă mică, arată predispoziția recurentei pentru încălcarea regulilor privind emiterea bonurilor fiscale, prin aceasta fiind încurajată evaziunea fiscală, cu consecințe grave asupra stabilității financiare a statului, nefiind potrivită față de gravitatea faptei aplicarea sancțiunii avertismentului.
În acest sens, instanța va lua în considerare și conduita petentei care nu a recunoscut săvârșirea faptei; astfel, în măsura în care nu s-a manifestat în sensul înțelegerii faptei săvârșite, a recunoașterii acesteia.
Cu privire la sancțiunea complementară, tribunalul constată că agenții constatatorii au evaluat în mod corect impactul acestei măsuri asupra activității recurentei, ținând seama de gravitatea faptei acesteia.
În cauza de față, suspendarea activității reprezintă un exemplu puternic pentru ceilalți comercianți, astfel încât va preveni eficient săvârșirea contravenției de alte persoane
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța de recurs a respinge recursul, și a menținut hotărârea instanței de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire . solicitând admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei de recurs iar pe fond modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse și înlocuirea măsurii amnezii contravenționale cu avertisment.
În drept, revizuirea formulată urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, dat fiind că revizuentul nu a procedat la indicarea motivelor care au determinat formularea cererii.
Astfel, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, putându-se exercita numai împotriva hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a hotărârilor date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în anumite cazuri expres prevăzute de lege.
Calea revizuirii este deci deschisă pentru motivele prevăzute de art.322 C.pr.civ.
Deși cererea de revizuire a fost formulată la 19.02.2013, revizuentul, legal citat pentru termenul din 3.04.2013, nu s-a prezentat în instanță și nu a indicat motivele de drept sau de fapt care au determinat formularea revizuirii, astfel încât nu se poate analiza decizia pronunțată de către Tribunalul D., fiind funcțional în cauză principiul disponibilității care presupune și stabilirea de către revizuent a obiectului cererii sale și a limitelor acestuia, instanța neputând depăși limitele învestirii sale.
Indicarea temeiului de drept al cererii, respectiv art.322 pct.5 C.pr.civ, nu este suficient, întrucât orice cerere trebuie să conțină motivele de fapt pe care se sprijină, iar indicarea temeiului de drept nu poate suplini motivarea în fapt a cererii; pe de altă parte, denumirea generică cerere de revizuire nu obligă instanța la analizarea tuturor ipotezelor prevăzute de lege care deschid calea revizuirii, ci dimpotrivă revine celui nemulțumit obligația de a indica motivele nemulțumirii sale.
Pentru cele expuse, instanța apreciază că cererea formulată, deși este denumită generic cerere de revizuire, nu cuprinde motivele de fapt, respectiv indicarea înscrisului doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și care ar determina modificarea deciziei pronunțate.
Pe cale de consecință, neputând fi analizat și stabilit incidența în cauză a situației prevăzute de art.322 pct.5 C.pr.civ, și îndeplinirea condițiilor impuse de această ipoteză, va fi respinsă cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuent . a Deciziei civile nr.740 din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2010 în contradictoriu cu intimat D. - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | Judecător, M. E. P. |
Grefier, M. G. |
Red.C.I/6.04.2013
Tehn M.G. 2 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 23/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1907/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
