Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 185/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 185/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 3159/183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 525/2013
Ședința publică de la 07 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător A. M. M.
Judecător E. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta PFA T. I F. împotriva sentinței civile nr. 185 din 24.01.2103, pronunțată de Judecătoria Băilești în contradictoriu cu intimata D. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după acre:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 185 din 24.01.2103, Judecătoria Băilești a respins plângerea contravențională formulată de petenta P.F.A. T. I. F., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2009 nr._ încheiat la 18.09.2012 de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D. .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: în baza procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2009 nr._ încheiat la 18 septembrie 2012 de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D., petenta PFA T. I. F. a fost amendată cu suma de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 28/1999, reținându-se că în perioada verificată a desfășurat comerț cu amănuntul în magazin fără a fi dotată cu aparat electronic fiscal și că pentru vânzările efectuate nu a întocmit raportul zilnic Z, ci a emis monetare.
Procesul verbal a fost semnat de T. F. fără obiecțiuni.
În plângerea formulată petenta a susținut că aparatul electronic fiscal a fost defect și că l-a ridicat de la reparat la data de 17.09.2012, dar nu a depus la dosar niciun act care să dovedească acest lucru. Petenta a depus la dosar " carte de intervenții pentru aparate de marcat electronice fiscale" care atestă că aparatul fiscal a fost instalat la data de 17.09.2012.
Deși martorul audiat în cauză la cererea petentei a declarat că petenta a avut casă de marcat, dar pe la începutul lunii septembrie 2012 ar fi dus-o la reparat, această declarație nu poate fi luată în considerare de instanță întrucât din actul depus la dosar de petentă în ședința de azi rezultă fără niciun dubiu că aparatul electronic fiscal a fost instalat la data de 17 septembrie 2012, de unde rezultă că petenta nu a avut acest aparat în perioada verificată.
În consecință, instanța de fond, constatând că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa și că sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel că în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001, coroborate cu dispozițiile OUG nr. 28/1999 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta PFA T. I F. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii iar în subsidiar solicită înlocuirea cu sancțiunea avertisment.
În motivare arată că instanța de fond nu a analizat motivele invocate în plângere, apreciind în mod greșit probele administrate, dispunând respingerea plângerii.
În urma controlului efectuat la societatea, privind obligațiile datorate la bugetul de stat, organele fiscale au constatat faptul că societatea a emis monetare și nu a folosit casa de marcat pentru vânzările efectuate.
A precizat că deși le-a adus la cunoștință agenților constatatori că aparatul electronic fiscal nu funcționează, aceștia nu au ținut cont de afirmațiile sale și de dispozițiile art. 1 alin. 4 din OG nr. 28/1999 și în mod greșit au apreciat situația de fapt și au aplicat amenda contravențională în cuantum de 8.000 lei .
Arată că în raport de dispozițiile art. 10 lit. b din OG 28/1999, organele de control nu trebuiau să aplice nici un fel de sancțiune atâta timp cât societatea a înregistrat în registru și monetare toate operațiunile fiscale și a fost în imposibilitate să efectueze vreo operațiune pe casa de marcat și că le-a adus la cunoștință agenților constatatori că dusese casa de marcat la reparat înainte de a fi chemat pentru control și a luat-o de la reparat în data de 17.09.2012.
A mai arătat în plângere faptul că în perioada în care societatea nu a avut casă de marcat a folosit conf. art.1 alin.4 din OG 28/1999, bonuri pe care le-a dat clienților, fapt ce a fost confirmat și de către martorul audiat de către instanța de fond, precum și faptul că aparatul electric fiscal era la reparat, aspect dovedit cu copie după carnetul de service.
La data de 12.04.2013 intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
A mai arătat că susținerile petentei că a înregistrat în registru și monetare toate operațiunile fiscale nu pot fi reținute întrucât nu sunt dovedite, având în vedere că în cuprinsul procesului verbal de contravenție se face clar mențiunea că în perioada verificată PFA T. F. a desfășurat comerț cu amănuntul în magazin fără a fi dotată cu aparat electronic fiscal și nu a întocmit raportul zilnic, ci a emis monetare.
Din nota explicativă dată de T. F. rezultă că acesta achiziționase casa de marcat încă din anul 2004 dar nu o utiliza întrucât era defectă și a neglijat repararea acesteia.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin actul de contravenție, petenta a fost sancționată cu 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 28/1999, reținându-se că în perioada verificată a desfășurat comerț cu amănuntul în magazin fără a fi dotată cu aparat electronic fiscal și că pentru vânzările efectuate nu a întocmit raportul zilnic Z, ci a emis monetare.
Procesul-verbal de contravenție – ca orice act administrativ - se bucură de o prezumție de valabilitate, astfel încât persoanei care contestă realitatea celor consemnate de agentul constatator îi revine obligația de a prezenta probe care să infirme situația de fapt descrisă în cuprinsul actului.
Astfel, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Apărările formulate de petentă, în sensul că la data controlului dusese casa de marcat la reparat, de unde a ridicat-o pe data de 17.09.2012 nu prezintă relevanță, având în vedere că recurenta nu a făcut dovada că, anterior acestei date, a utilizat casa electronică de marcat, declarațiile martorului audiat fiind contradictorii, acesta neputând preciza cu exactitate când a văzut casa de marcat în magazin.
Mai mult, petenta a fost sancționată și pentru că nu a prezentat niciun "Raport Z" privind încasările zilnice prin utilizarea aparatului de marcat electronic fiscal și nu a făcut dovada că, anterior efectuării reparațiilor la casa de marcat, a funcționat in concordanță cu dispozițiile legale, prin emiterea raportului fiscal de închidere zilnică.
Prin urmare, petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută prin actul sancționator.
Cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu "Avertismen", instanța apreciază ca fapta comisă de petentă prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, dar mai ales justificarea incriminării faptei, respectiv imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Pentru aceste considerente, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta PFA T. I F. împotriva sentinței civile nr. 185 din 24.01.2103, pronunțată de Judecătoria Băilești în contradictoriu cu intimata D. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2013.
Președinte, A. M. S. | Judecător, A. M. M. | Judecător, E. S. |
Grefier, M. G. |
Red. A M/ 29.05.2013
Tehn M.G. 2 ex
jud. fond.V P
| ← Pretentii. Sentința nr. 4452/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2473/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
