Obligaţia de a face. Sentința nr. 7564/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7564/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 5222/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA Nr. 7564/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Grefier L. D. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant N. (T.) M. S. și pe pârât U. S. HARET, chemat în garanție M. E. NATIONALE, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. S. N. pentru reclamanți, lipsind pârâta și chematul în garanție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâta M.E.N. a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanție,care se comunică.

Instanța pune în discuție competenta generala materială și teritorială.

Apărătorul reclamanților, consideră instanța competentă să soluționeze cauza

Instanța în baza art. 95 pct.4 din NCPC, coroborat cu dispozițiile Legii 554/2004 constată că este competentă să soluționeze cauza.

Instanța pune în discuție estimarea duratei necesare cercetării procesului, în raport de dispozițiile art. 238 din NCPC.

Apărătorul reclamanților consideră că este în stare de judecată.

Instanța pune in discuție admisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret și excepția lipsei calitătii procesual pasive invocată de MEN prin întâmpinare..

Apărătorul reclamanților solicită admiterea cererii de chemare în garantie și respingerea excepției.

Instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție va respinge excepția lipsei calitătii procesual pasive invocată de MEN, ca fără obiect.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată acordă cuvântul

Apărătorul reclamanților solicită admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență. Pe fond, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență . Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

La data de 07.03.2013 reclamantul N. (T.) M. S. a chemat în judecată pe pârâta U. S. HARET pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la eliberarea diplomei de licență ca urmare a absolvirii Facultătii de Psihologie, din cadrul Universității S. Haret promotia 2009.

În fapt, în sesiunea iulie 2009 ,arată că a susținut și promovat examenul de licență, în calitate de absolvent al Facultătii de Psihologie, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, dobândind titlul de licențiat, conform adeverinței nr. 3751/16.07.2009 eliberate de U. S. Haret - Instituție de învățământ particular acreditată prin Legea nr. 443/2002.

Deși a facut numeroase demersuri, pârâta nu a eliberat diplomele de absolvire, deși conform regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, 2007, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 716 din_, art. 11(1) activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor.

Pârâta U. "S. HARET", a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.N., prin care a solicitat instanței să constate că și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamanți, in sensul ca, după finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestuia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisa de către subscrisa sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284 din 28 septembrie 2007 .

Pârâtul MEN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și a solicitat, de asemenea, respingerea cereri de chemare în garanție formulată de pârâta U. „ S. Haret " București împotriva Ministerului Educație, Cercetării, Tineretului și Sportului ca neîntemeiată .

Analizând actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele:

Reclamantul înscris la U. ”S. Haret” în 2006, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emise adeverințe ce atestă acest fapt.

Ca atare, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență.

Aceasta întrucât actele prin care se recunoaște reclamantului calitatea de licențiat, nefiind revocate sau anulate, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.

Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea III. 288/2MM privind organizarea studiilor universitare impun că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”

Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.

Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamantul care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.

Se constată că, într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).

Însă procedura în cauza nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamantul, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.

Altfel spus, eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantului aflat în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestuia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.

Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamantului, în calitate de student, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că acesta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licență). Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparență de legalitate a formelor de învățământ (aparența rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc).

Mai mult, chiar și în prezent U. indică absolvenților faptul că, referitor la baza legală a organizării și desfășurării formelor de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi". De asemenea, tot U. indică faptul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cât si art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc că evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacită la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licență emisă reclamanților).

Altfel spus, U. pârâtă creează reclamanului, aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate mai sus sunt suficiente a conchide că reclamantul se putea încrede în aparență de legalitate a formelor de învățământ.

Pe lângă aceste argumente, se reține mai ales faptul că adeverința eliberata reclamantului este valabila, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului.

Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarilor lor trebuie să li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.

A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.

Pentru aceste considerente, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea principală formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, și va obliga pârâta să elibereze reclamanților diplomele de licență.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată în contradictoriu cu pârâtul MECTS, se retine ca obiectul acesteia este “obligarea MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă

Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității absolute precum și a anulării adeverinței de licență, motiv pentru care ea își produce efecte juridice.

Adeverința de licență, se bucura de prezumția de legalitate, iar în acest context se recunoaște reclamanților calitatea de licențiați în specializările urmate.

Chiar M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului recunoaște prin întâmpinare că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, ceea ce înseamnă că a recunoscut specializarea reclamanților.

Cum obligația pârâtei USH, asupra căreia instanța a statuat în considerentele expuse anterior, este corelativă obligației pârâtului METCS de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă și obligată pârâta chemată în garanție la executarea obligației.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamanta N. (T.) M. S., cu domiciliul în C., G. V., nr. 3A, .. 1, ., in contradictoriu pârâtii U. S. HARET PRIN RECTOR, cu sediul în sector 3, București, I. G., nr. 13 și M. E. NATIONALE, cu sediul in București, G-R. BERTHELOT.

Obligă pe pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență. și supliment diplomă

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret.

Obligă pe chematul în garanție MECTS, actual MEN să aprobe tipărirea formularelor constând în diplomă licență și supliment diplomă, pentru reclamant

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul D.. .

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.

Președinte,

G. P.

Grefier,

L. D. B.

Red GP/

Teh.L.B. 08 .10. 2013

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 7564/2013. Tribunalul DOLJ