Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 397/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 397/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 17418/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 397/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR - I. TERITORIAL NR 6, împotriva sentinței civile nr._/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata S.C. T. C. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administratorul intimatei - numitul M. M. -, care depune la dosar delegație, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În baza art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Reprezentantul intimatei precizează că nu are alte cereri de formulat și nici înscrisuri de depus.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Administratorul intimatei - numitul M. M. -, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond. Precizează că respectivul conducător auto – angajat al intimatei -, a prezentat toate documentele solicitate și că acesta avea contract individual de muncă din anul 2008.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/29.10.2012, Judecătoria C. a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. T. C. S.R.L. împotriva procesului verbal ., nr._/29.06.2012 – în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -, și a modificat actul de contravenție, în sensul că a dispus înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei, cu sancțiunea „avertismentului”. De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.
Conform art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a fost atrasă atenția contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că,prin procesul verbal anterior menționat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012 și sancționată conform art. 8 alin. 1 și 2 lit. a din același act normativ. S-a reținut în sarcina sa faptul că, în data de 01.03.2012, în cadrul controlului efectuat de către inspectorii ISCTR Teritorial nr. 6 pe DN 65F - km 12 C. -, a fost depistat conducătorul auto G. V. care efectua transport rutier contra-cost de marfă cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ - deținut și utilizat de către petenta S.C. T. C. S.R.L. – iar, în urma verificării documentelor aflate la bordul mașinii și a bazei de date a ARR, s-a constatat faptul că operatorul de transport nu și-a respectat obligația de a transmite ARR, prin completarea unui formular în format electronic, a modificărilor privind situația conducătorului auto G. V., faptă ce constituie contravenție conform art. 5 pct. 18 din HG nr. 69/2012.
Împotriva procesului verbal contestat, petenta a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, prima instanță a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate - dacă se prezintă -, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, s-a reținut că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Referitor la critica petentei constând în aceea că procesul verbal a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, Judecătoria C. a reținut că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 - care prevăd că în cazul în care contravenientul nu se află de față, agentul constatator va face mențiune despre această împrejurare, care trebuie să fie confirmată de cel puțin un martor. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Astfel, în procesul verbal contestat s-a menționat atât împrejurarea că reprezentantul legal al contravenientei persoană juridică nu era de față, cât și motivul pentru care procesul verbal a fost încheiat în lipsa unui martor, respectiv, nu a putut fi identificat niciunul.
În consecință, s-a constatat legalitatea procesului-verbal contestat și s-a trecut la analiza temeiniciei acestuia.
În ceea ce privește valoarea probantă a actului de contravenție, s-a apreciat că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
În speță, instanța de fond a reținut că petenta nu contestă săvârșirea contravenției. Prin urmare, situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal contestat corespunde realității.
Totuși, prima instanță a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 5 și ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată este prea aspră.
Astfel, fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o încălcare minoră a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1073/2009 și ale OG nr. 27/2011 iar, pe de altă parte petenta a recunoscut săvârșirea contravenției, motiv pentru care înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment este suficientă pentru a asigura corectarea conduitei petentei.
În acest sens, art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că sancțiunea avertismentului se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, Judecătoria C. a admis în parte plângerea contravențională formulată și a modificat procesul-verbal ., nr._/29.06.2012, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei cu sancțiunea avertisment.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, solicitând modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului s-a învederat faptul că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009.1072/2009 și 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor prezentelor regulamente și iau toate măsurile necesare pentru a garanta aplicarea acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare.
Înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment nu își are aplicare întrucât legiuitorul nu stabilește că sancțiunea " avertismentului", ci amenzi într-un cuantum destul de ridicat, tocmai pentru a institui respectarea cât mai riguroasă a legislației în domeniu.
Art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 stabilește în mod elocvent că sancțiunea se aplică având în vedere mai întâi limitele acesteia din actul normativ special și ulterior în acele limite se apreciază proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei. per a contrario, dacă legiuitorul care a conceput H.G. nr. 69/2012 ar fi apreciat că faptele sancționate prin acest act normativ prezintă un grad de pericol social redus, ar fi avut în vedere și aplicarea sancțiunii avertisment, lucru ce nu s-a întâmplat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 - 316 C.pr. civ., O.G. 2/2001 și HG 69/2012.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat faptul că H.G. nr. 69/2012– în baza căruia a fost sancționat intimatul-petent -, prevede numai sancțiunea amenzii, însă art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 conferă în mod explicit posibilitatea instanței de a aplica și sancțiunea "avertisment", statuând că "Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune". D. în ipoteza în care actul normativ care prevede și sancționează anumite fapte contravenționale ar exclude în mod expres posibilitatea aplicării sancțiunii "avertisment" pentru contravențiile reglementate – o astfel de prevedere existând, de exemplu, în Legea nr. 50/1991 -, instanța de judecată nu ar putea da eficiență prevederilor art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, însă H.G. nr. 69/2012 nu instituie o astfel de interdicție.
Cât despre faptul că "legiuitorul stabilește amenzi într-un cuantum destul de ridicat, tocmai pentru a institui respectarea cât mai riguroasă a legislației în domeniu", atunci când stabilește limitele amenzii contravenționale, legiuitorul realizează o apreciere în abstract a gradului de pericol social al unei fapte, fixarea unei amenzi minime într-un cuantum ridicat neexcluzând posibilitatea ca, și în cazul comiterii unei astfel de fapte, împrejurările concrete în care a fost comisă și urmările produse – adică aprecierea concretă a gradului de pericol social -, să justifice concluzia că gradul de pericol social este unul redus, atingerea adusă valorilor ocrotite de legiuitor fiind una minimă.
În acord cu prima instanță, Tribunalul apreciază că, luând în considerare gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și circumstanțele săvârșirii acesteia, este justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
D. fiind că angajatul recurentei-petente - conducătorul auto G. V. -, avea întocmit contract individual de muncă pe durată nedeterminată din data de 03.03.2008 (așa cum atestă actul aflat la fila 6 din dosarul Judecătoriei C.) –, ținând seama de atitudinea sinceră a recurentei pe parcursul desfășurării procesului și luând în considerare că însuși actul normativ care sancționează contravenția săvârșită o califică drept o încălcare minoră a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, instanța de control concluzionează că pericolul social al faptei reținute în sarcina S.C. T. C. S.R.L. nu este foarte ridicat și că nu se impunea aplicarea unei amenzi, fiind suficientă aplicarea unui avertisment pentru a o determina pe recurenta-petentă să se conformeze prevederilor legale și să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR - I. TERITORIAL NR.6, împotriva sentinței civile nr._/29.10.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata S.C T. C. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 Aprilie 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. C.G./14.05.2013/Jud. fond O-M. P.
Tehnored. M.G./2 ex.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 4311/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 6983/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
