Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 14-06-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 16191/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 685/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător M. C. V.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent POLIȚIA L. MUNICIPIUL C., împotriva sentinței civile nr.3288 din 01.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații R. A. F., B. C., B. S., și T. I. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av.R. D. Ș. cu delegație de substituire a av. I. S. pentru intimații R. A. F., B. C., B. S. și intimatul T. I. L., lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Av.R. D. Ș. depune întâmpinare.
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Av. R. D. Ș. solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond, cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr. 489 din 28.05.2013.
Intimatul prezent T. I. L. solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 3288 din 01.03.2013, Judecătoria C. a admite plângerea formulată de către petenții B. C., R. A. F., B. S., T. I. L., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C., județul D..
A anulat procesul verbal de contravenție .. 6090/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6089/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6091/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6092/25.05.2012 încheiate de Poliția L. a Municipiului C..
A exonerat petenți B. C., R. A. F., B. S., T. I. L., de plata amenzii aplicate.
A obligat intimata să plătească petenților suma de 1240 lei, reprezentând onorariu avocat. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.6089/25.05.2012 emis de către intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C. s-a dispus sancționarea petentului B. C. cu amenda de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, întrucât acesta a executat în C., ., . la apartamentul 9 lucrări de construire – desființarea uși de acces și mutarea ei pe holul de pe casa scării, fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.6090/25.05.2012 emis de către intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C. s-a dispus sancționarea petentei B. S. cu amenda de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, întrucât acesta a executat în C., ., . la apartamentul 2 lucrări de construire – desființarea uși de acces și mutarea ei pe holul de pe casa scării, fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.6091/25.05.2012 emis de către intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C. s-a dispus sancționarea petentului T. I. L. cu amenda de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, întrucât acesta a executat în Craiovca, ., . la apartamentul 6 lucrări de construire – desființarea uși de acces și mutarea ei pe holul de pe casa scării, fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.6092/25.05.2012 emis de către intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C. s-a dispus sancționarea petentului R. A. F. cu amenda de 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, întrucât acesta a executat în Craiovca, ., . la apartamentul 15, lucrări de construire-desființarea uși de acces și mutarea ei pe holul de pe casa scării, fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1991"executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare,
emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil teren și/sau construcții identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune astfel".
Conform art.26 alin 1 din Legea nr.50/1991“constituie contravenție executarea sau desființarea totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3, cu excepția celor menționate la litera b, precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în sutuațiile prevăzute la art.7 alin 15 de către investitor și executant”.
Prin urmare, instanța a constatat că petenții B. C., R. A. F., B. S., T. I. L. nu se fac vinovați de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.26 alin 1 din Legea nr. 50/1991, întrucât aceștia nu au executat la apartamentele 2,6,9 și 15 lucrări de construire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, așa cum este prevăzut în art. 26 litera a din Legea nr.50/1991, fapt probat și cu declarația martorilor propuși de către petent și audiați sub prestare de jurământ
Mai mult decât atât, instanța apreciază că petenții B. C., R. A. F., B. S., T. I. L. au făcut dovada cu înscrisurile depuse că plătesc la Asociația de proprietari . din C., cheltuieli suplimentare pentru spațiul închis din holul comun al blocului.
În sensul celor reținute mai sus, instanța de fond a admis plângerea formulată de către petenții B. C., R. A. F., B. S., T. I. L., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C. ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție ..6090/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6089/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6091/25.05.2012, încheiat de Poliția L. a Municipiului C., Procesul verbal de contravenție nr. 6092/25.05.2012 încheiate de Poliția L. a Municipiului C., ca netemeinice și nelegale, fiind exonerați petenți de plata amenzilor aplicate.
În baza art.274 alin.1 Cod.pr.civilă, instanța de fond a obligat intimata POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C., să plătească petenților B. C., R. A. F., B. S., T. I. L., suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat.
Împotriva cestei sentințe a declarat recurs POLIȚIA L. C., solicitând modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii plângerii și menținerii actului de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivarea recursului, s-a învederat faptul că sancțiunea aplicata de agentul constatator se încadrează in dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 republicată, întrucât aceștia au executat în C., .,., la apartamentele 2,6,9 și 15 lucrări de construire, desființare ușa acces și mutarea ei pe holul de pe casa scării, fără a deține documentația tehnică și autorizație de construire.
"(1) Constituie contravenții următoarele fapte, daca nu au fost săvârșite in astfel de condiții încât, potrivit legii, sa fie considerate infracțiuni:
a)executarea sau desființarea, totala ori parțiala, fără autorizație a,
lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de
către investitor si executant;
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1), săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amenda după cum urmează:
de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a)”;
Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prevăd obligativitatea deținerii autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de construire sub sancțiunea legii, pentru categoriile de lucrări, după cum urmează:
"(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor si utilajelor tehnologice, pentru infrastructura de orice fel sau de oricare alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum si a reglementarilor privind proiectarea si executarea construcțiilor, pentru:
a)lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum si a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11”.
In acest sens, lucrările executate sunt încadrate in dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a ca lucrări de construire ce necesita existenta autorizației de construire, iar sancțiunea pentru aceasta fapta este de natura contravenționala prin aplicarea amenzii contravenționale prevăzută de art.26 alin.1, lit.a din legea nr.50/1991.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, măsura sistării lucrărilor și încadrarea în prevederile autorizației de construire într-un termen stabilit în procesul verbal se stabilesc de către autoritatea administrației publice competentă, respectiv primarul municipiului C. ca autoritate executivă a administrației publice locale.
„(1) O data cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora in prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, . in procesul-verbal de constatare a contravenției.
(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.”
Consideră că este netemeinică susținerea instanței de fond că dreptul de a constata contravenția și de a aplica amenda a fost prescrisă ținând cont de prevederile art.37 din Legea 50/1991 republicată, statuează că:
1 persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.
2. Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor.
5. Construcțiile executate fără autorizație de construcție sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuat recepția la terminarea lucrării, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. In acest caz se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege.
Consideră că este netemeinică susținerea instanței de fond că lucrările executate de petentă fără autorizație de construire se încadrează în prevederile art. 11, din Legea 50/1991 republicată, ținând cont că dispozițiile menționate statuează că:
„(1)Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor:
h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă, dacă aceste lucrări nu se execută la construcțiile prevăzute de art.3 alin.1 lit.b astfel.
1.finisări interioare și exterioare - tencuieli, placaje;
2.trotoare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
3.lucrări de reabilitare energică a anvelopei și/sau a acoperișului, dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă, la clădiri de locuit individual cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimații B. C., R. A. F., B. S., au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu potrivit art. 304 ind. 1 C., tribunalul constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pe cale de consecință.
Astfel, prin procesele-verbale de contravenție contestate, încheiate la 25.05.2012, petenții au fost sancționati contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin 1 lit a din Legea nr. 50/1991, reținându-se că la data de 25.05.2012 s-a constatat executarea unor lucrări de desființare uși acces apartamente și mutarea lor pe holul de pe casa scării fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a constata edificarea modificărilor fără autorizație de construire, instanța, față de prevederile art. 37 din Legea 50/1991, apreciază că sancțiunile prevăzute de lege se aplică cât timp construcțiile au fost executate fără autorizație de construire.
Conform art. 26 din Lg 50/1991 " (1)Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a)executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant", art. 3 din același act normativ statuând că " (1)Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:
a)lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11".
Instanța constată că petenții au efectuat lucrări de modificare construcții fără a deține autorizații de construire, la data controlului fapta petentilor fiind percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal de contravenție bucurându-se de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, probă pe care petenții nu au făcut-o.
Raportând dispozițiile legale la speța dedusă judecății rezultă că pv de contravenție este legal și temeinic întocmit, petenții făcându-se vinovați de săvârșirea contravenției reținută în sarcina lor, instanța de fond reținând în mod eronat că fapta petenților nu se încadrează în prevederile legale mai sus menționate.
În acest sens instanța are în vedere și faptul că lucrările efectuate de către petenți nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 11, din Legea 50/1991 prin care se stabilesc care sunt lucrările care se pot executa fără autorizație de construire.
Față de considerentele expuse întrucât prin probele administrate la instanța de fond s-a făcut dovada realității stării de fapt consemnată în procesele verbale de contravenție contestate, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 C.pr.civ, recursul declarat de intimații Politia Locala urmează a fi admis, sentința fiind modificată în sensul respingerii plângerilor ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurent POLIȚIA L. MUNICIPIUL C., împotriva sentinței civile nr.3288 din 01.03.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații R. A. F., B. C., B. S., și T. I. L..
Modifică sentința civilă nr. 3288/2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul că respinge plângerea contravențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iunie 2013.
Președinte, C. M. G. | Judecător, M. C. V. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. C V/ jud. fond CC
M.G. 20 Iunie 2013
| ← Pretentii. Sentința nr. 1899/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3215/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








