Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 418/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 5360/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 418/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător A. M. S.
Judecător A. M. M.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ., împotriva Deciziei nr. 728 din 13.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2011, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons.jr.T. A. pentru intimatul I.T.M. D. lipsind contestatoarea ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție excepția anulării cererii pentru lipsa calității de reprezentant.
Consil.jr.T. A. solicită admiterea excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,deliberând:
Prin decizia nr. 728 din 13.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2011 a fost respins recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr. 4061 din 16.03.2102 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 în contradictoriu cu intimatul I.T.M. D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 4061 din 16.03.2102, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta . contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D., județul D..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.12.2011 încheiat de către un agent constatator din cadrul I. D., petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003, art. 9 alin. 1 lit. a din HG 500/2011 și art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003, cu amendă in cuantum de 10 000 lei.
S-a reținut că, în urma controlului efectuat în data de 14.12.2011 de către inspectori de muncă din cadrul I. D., în stația taxi situată pe . Spitalului de Urgență C., a fost intervievat pe bază de fișă de identificare domnul T. S., care a declarat că lucrează în funcția de șofer pentru . în perioada de probă. Din documentele prezentate de reprezentantul legal al ., s-a constatat că acestuia nu i-a fost întocmit contract individual de muncă în formă scrisă, conform prevederilor art. 16 alin.1 din Codul Muncii.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001, în lipsa cărora, actul sancționator ar fi fost lovit de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contravențional atacat, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
Procesul verbal de contravenție nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.
Textul art. 34 din OG 2/2001 presupune o interpretare concordantă cu exigențele unui proces echitabil, devreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție. Prin urmare, instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului verbal va fi rezultatul unor verificări asupra tuturor consemnărilor actului sancționator.
În situația sancționării contravenției constând în fapta omisivă, astfel cum este în situația de față, procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situație de fapt care a condus în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Prin urmare, în astfel de cazuri, sarcina probei, în procesul civil, este inversată prin mecanismul de funcționare a prezumției simple, astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia este stabilită prezumția.
Petenta, in susținerea plângerii, a propus și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat în cauză un martor, respectiv chiar persoana care a fost depistată prestând activitate în folosul societății petente, fără a fi semnat contract individual de muncă, respectiv numitul T. S..
În primul rând, depoziția martorului audiat în cauză, a fost apreciată ca fiind nesinceră, fiind în mod clar afectată de subiectivism, din moment ce, martorul este în prezent angajatul societății petente astfel cum rezultă din contractul individual de muncă de la fila 49, încheiat la data de 14.12.2011, chiar în data efectuării controlului de către reprezentanți I., existând astfel presupunerea rezonabilă ca declarația testimonială este dată pro causa, in considerarea raporturilor de munca dintre acesta si societatea petentă, raporturi care sunt, de altfel, unele de subordonare.
De asemenea, contractul individual de muncă încheiat la data de 14.12.2011 între societatea petentă si numitul T. S., cu începere din aceeași dată, de 14.12.2011, nu este concludent în sensul exonerării petentei de vinovăție, din moment ce nu fost încheiat anterior începerii activității, astfel cum era obligată potrivit disp. art. 16 alin 1 din Legea 40/2011.
Instanța de fond a constatat că singurele apărări efectuate de către petentă, relativ la netemeinicia procesului verbal, sunt în sensul că la data desfășurării controlului, numitul T. S. era în perioada de probă, pentru ca apoi, petenta să susțină că, la momentul efectuării controlului acesta nu se afla în desfășurarea raporturilor de muncă cu ., nedesfășurând activitate de taximetrie.
În ceea ce privește apărarea petentei, în sensul că numitul T. S., se afla în perioada de probă, instanța atrage atenția asupra dispozițiilor art.31, alin.(1) din legea nr.53/2003, potrivit cărora, „pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere”.
Așadar, din aceste dispoziții rezultă în mod neechivoc, că desfășurarea perioadei de probă nu poate avea loc decât după încheierea contractului individual de muncă, întrucât stabilirea duratei ei se face la momentul încheierii acestui contract.
Această concluzie este întărită și de dispozițiile art. 31, alin.(41) și art.32, alin.(4) din Legea nr.53/2003, potrivit cărora contractul individual de muncă poate înceta la sfârșitul perioadei de probă iar această perioadă constituie vechime în muncă.
Prin urmare, primirea la muncă, chiar și pentru o perioadă de probă, fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă, este o încălcare a dispozițiilor art.16, alin.(1) din Legea nr.53/2003 și constituie contravenție, potrivit art. 276, alin.(1), lit. ”e” din aceeași lege.
În acest context legislativ, este superfluă analizarea celuilalt motiv de netemeinicie invocat de către petentă, în sensul că T. S. nu se afla în desfășurarea raporturilor de muncă, devreme ce anterior, petenta a recunoscut existența unei perioade de probă contractată cu acesta din urmă, stare de fapt care, singură, constituie un fapt ilicit, plasat pe teren contravențional de către legiuitor, în lipsa încheierii unui contract individual de muncă.
F. de cele expuse, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 iar conduita petentei se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Totodată, petenta avea și obligația, conform art. 9 alin. 1 lit. a din HG 500/2011, „să transmită registrul cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză;”
Având în vedere cele ce rezultă din extrasele REVISAL depuse la dosarul cauzei, instanța constată că petenta nu a respectat nici aceste prevederi legale, întrucât nu a transmis vreo înregistrare către I., anterior datei de 14.12.2011, prin urmare, în mod legitim, a fost sancționată contravențional și pentru această faptă.
Relativ la fapta prevăzută de disp. art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003, petenta nu a adus nici o probă care să ateste o stare de fapt contrară celei reținute de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal.
Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În concret, instanța de fond a apreciat că faptele comise de petentă prezintă un grad de pericol social relativ moderat, avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, încălcarea obligației legale de a încheia contract de muncă, nerecunoașterea faptei.
F. de aceste criterii de individualizare, instanța de fond a apreciat ca sancțiunea aplicată de agentul constatator este individualizată în mod corect, spre minimul special al acesteia, precum și faptul că numai o sancțiune pecuniară este susceptibilă de a determina conformarea conduitei reprezentantului societății, în sensul respectării prevederilor legale în vigoare.
Așa fiind, a respins, ca neîntemeiată, plângerea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . criticând-o ca netemeinică și nelegală solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că instanța de fond a înlăturat probele administrate care demonstrează contrar, instanța de fond nu a manifestat un rol activ în sensul de a da prioritate și considerare probelor administrate garantând prezumția de vinovăție.
Invocă nulitate al procesului verbal, acesta fiind încheiat cu mult după momentul în care fapta a fost constatată.
Instanța de fond nu a luat în considerare mărturia șoferului implicat, care a arătat că la momentul la care a fost surprins nu desfășura activități lucrative și nu era în programul de lucru, autoturismul nefiind echipat cu însemnele de taximetrie.
Consideră că nu se poate reține abaterea contravențională atâta timp cât perioada de probă este reglementată legal și a fost demonstrată prin prisma declarațiilor susținute de șofer.
Faptul că nu există un document înregistrat la I. D. privind acest status atrage constatarea unei alte contravenții, dar nicidecum nu poate dovedi ca adevărat inexistența acestei situații.
Mai arată că nu s-a apreciat lipsa pericolului social în sensul că societatea avea în privința tuturor angajaților documentația referitoare la contractele de muncă în legalitate, ulterior inclusiv în ceea ce îl privește pe șoferul din cauză, condiții în care nu se putea reține lipsa corectitudinii acestora în privința modului în care înțelegea să angajeze peroane în muncă.
Intimatul I. D. a depus întâmpinare prin care solicitată respingerea recursului menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, stabilind, în mod judicios, starea de fapt, pe baza probelor administrate în cauză.
Recurentul critică modul în care instanța de fond a interpretat materialul probator existent.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Critica recurentei referitoare la nulitatea procesului verbal întrucât a fost încheiat cu mult după momentul în care fapta a fost constatată, este neîntemeiată întrucât din interpretarea dispozițiile art. 13 din OG 2/2001 care prevăd că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, reiese că și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi întocmit în acest termen, ori, în speță, săvârșirea faptei de către recurentă a fost constatată la data de 14.12.2011, astfel cum reiese din procesul verbal de control încheiat la această dată iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit a doua zi respectiv la data de 15.12.2012.
Asupra motivelor de netemeinicie, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a făcut o analiză aprofundată a împrejurărilor de fapt și a textelor de lege aplicabile și, în raport de probele administrate în cauză a apreciat, întemeiat, că recurenta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului constatator, prezumții ce caracterizează actele administrative, inclusiv cele în materie contravențională întocmite de agenți ai statului îndrituiți în acest sens potrivit dispozițiilor legale.
Tribunalul a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 15.12.2011 încheiat de către un agent constatator din cadrul I. D., recurenta/petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003, art. 9 alin.1 lit. a din HG 500/2011 și art. 7 lit. b din Legea nr. 252/2003, cu amendă in cuantum de 10 000 lei, reținându-se că, în urma controlului efectuat în data de 14.12.2011 de către inspectori de muncă din cadrul I. D., în stația Taxi situată pe . Spitalului de Urgență C., a fost intervievat pe bază de fișă de identificare domnul T. S., care a declarat că lucrează în funcția de șofer pentru . în perioada de probă. Din documentele prezentate de reprezentantul legal al ., s-a constatat că acestuia nu i-a fost întocmit contract individual de muncă în formă scrisă, conform prevederilor art. 16 alin.1 din Codul Muncii.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, relevantă și concludentă în cauza, reliefând adevărul, este depoziția extrajudiciară a numitului T. S. (fila 31 din dosarul de fond) dată cu ocazia controlului, din cuprinsul acesteia rezultând că, în momentul controlului, aceasta lucra la societatea petenta ca șofer, începând cu data de 08.12.2011, fără a semna contract de muncă, timpul de lucru fiind de 8 ore/zi, tura I de la ora 07 până la ora 15, cu un salariu de 720 lei. Declarația dată este foarte clară, nefiind susceptibilă de interpretări și are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare care nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, ce nu a fost invocată și dovedită în cauză.
Această declarație se coroborează cu înscrisurile depuse de intimat, respectiv cu înregistrarea contractului de munca al acestei persoane la I. ulterior datei de 24.12.2011 când s-a efectuat controlul.
Declarația dată în fața instanței a fost, în mod corect, apreciată ca nefiind credibilă, nereliefând adevărul spetei, având in vedere ca nu se coroborează cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv proba cu înscrisuri si declarația extrajudiciară a aceleiași persoane dată in fata organelor de control.
Instanța de fond a constatat că singurele apărări efectuate de către petentă, relativ la netemeinicia procesului verbal, sunt în sensul că la data desfășurării controlului, numitul T. S. era în perioada de probă, pentru ca apoi, petenta să susțină că, la momentul efectuării controlului acesta nu se afla în desfășurarea raporturilor de muncă cu ., nedesfășurând activitate de taximetrie.
În ceea ce privește apărarea recurentei, în sensul că numitul T. S., se afla în perioada de probă, tribunalul constată că, întemeiat instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată această apărare întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 31 și art. 32 din Legea nr.53/2003, rezultă că desfășurarea perioadei de probă nu poate avea loc decât după încheierea contractului individual de muncă, întrucât stabilirea duratei ei se face la momentul încheierii acestui contract.
Prin urmare, primirea la muncă, chiar și pentru o perioadă de probă, fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă, este o încălcare a dispozițiilor art.16, alin.(1) din Legea nr.53/2003 și constituie contravenție, potrivit art. 276, alin.(1), lit. ”e” din aceeași lege.
Față de declarația extrajudiciară a numitului T. S. (fila 31 din dosarul de fond) dată cu ocazia controlului, conform cărei desfășura activitate în favoarea recurentei, Tribunalul constată că este neîntemeiată și critica recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu a luat în considerare mărturia șoferului implicat, care a arătat că la momentul la care a fost surprins nu desfășura activități lucrative și nu era în programul de lucru, autoturismul nefiind echipat cu însemnele de taximetrie.
Rezulta astfel ca la momentul controlului petenta nu respectase dispozițiile legale, făcându-se vinovată de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, respectiv primirea la munca a unei persoane fără întocmirea formelor legale de angajare, chiar daca a încheiat după efectuarea controlului de către I., contract individual de muncă numitului T. S. iar ulterior, la data de 24.12.2011 a înregistrat acest contract în Revisal.
De asemenea, sub aspectul individualizării sancțiunii, se constată că agentul constatator a aplicat corect disp. art. 21 al.3 din OG 2/2001, iar instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii minime de 10.000 lei cu sancțiunea Avertismentului, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei prin care s-a prejudiciat atât bugetul statului prin neplata contribuțiilor, dar și persoanele care prestau muncă fără forme legale și care astfel nu au beneficiat de vechime în munca și nu erau asigurate pentru pensie, somaj și sănătate, pe perioada cât nu au avut încheiat contracte individuale de munca.
Având în vedere cele expuse, constatând că sancțiunea este aplicată în limitele legale și că nu se impune reindividualuzarea sancțiunii, față de cu gradul de pericol social concret al faptei și de atitudinea petentei, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare . .
În motivare arată că instanța de recurs nu a aprofundat motivele invocate.
Analizând excepția lipsei calității de reprezentant invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
La data de 11.03.2013, contestatoarea . a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 728 din 13.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2011, contestație semnată "prin avocat", fără a se indica numele avocatului și fără a se depune la dosar vreo împuternicire avocațială.
Conform disp. art. 161 alin. 1 și 2 Cod de procedură civilă " (1) Când…reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. (2) Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea".
Prin rezoluția de primire a contestație în anulare s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a depune delegația de reprezentare a apărătorului ales iar contestatoarea a fost legal citată în acest sens, însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a făcut dovada calității de reprezentant a persoanei care a formulat și semnat contestația în anulare.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă excepția invocată și, prin urmare, va fi anulată contestația în anulare pentru lipsa calității de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea ., împotriva Deciziei nr. 728 din 13.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în DOSAR NR._/215/2011, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. D., pentru lipsa calității de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Președinte, E. S. | Judecător, A. M. S. | Judecător, A. M. M. |
Grefier, M. G. |
Red.A.M /23.04.2013
Tehn M.G. 2 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 12/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 6488/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
