Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1711/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1711/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1719/304/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 162/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător M. E. P.
Judecător C. E. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent S. M. M. împotriva sentinței civile nr.1711 din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul S. M. M. asistat de av.L. I., lipsind intimat I. D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 08.02.213 prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare, după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Av. L. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 1711 din 14.11.2012 Judecătoria S. a respins plângerea petentului S. M. M., în contradictoriu cu I. D., având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/08.07.2012, exonerarea de plată a amenzii și înlăturarea măsurilor complementare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că petentul S. M. M. a solicitat în contradictoriu cu I. D. – Poliția S., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/08.07.2012, a amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere. În subsidiar solicită admiterea în parte în sensul înlăturării măsurii complementare de suspendare a dreptului de conducere și restituirea permisului.
Din susținerile petentului, instanța de fond a reținut în esență că acesta apreciază că starea de fapt este descrisă în mod greșit, deoarece deși conducea în trafic autoturismul DJ-_, nu se poate susține verosimil că ar fi depășit viteza cu peste 50Km/h, atâta timp cat aparatul radar are o tolerantă de plus-minus 4%.Totodată sarcina probei revine agentului constatator.
Față de starea de fapt prezentata rap la art 34 -O.G. 2/2001, instanța de fond a observat că plângerea formulată este neîntemeiată.
Astfel, procesul verbal de contravenție întocmit pe baza constatărilor persoanele ale agentului constatator are o prezumție relativă de adevăr, ce poate fi răsturnată prin proba contrară . Din lucrările dosarului reiese că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea cerințelor de formă prevăzute de lege, starea de fapt descrisă și sancțiunile aplicate fiind aduse la cunoștință petentului care a menționat personal că nu este de acord cu viteza constatată.
Din lucrările dosarului reiese fără echivoc că petentul circula la aceea dată și la aceea oră(08.07.2012 ora 1922) pe segmentul de drum aflat în interiorul localității C., aceste aspecte nefiind contrazise de nici una dintre părți.
Ceea ce neagă petentul sunt aspectele referitoare la faptul că viteza măsurată nu este reală, deoarece în lipsa unei dovezi a verificării metrologice a aparatului radar și în situația existentei unei tolerante normative de măsurare de plus-minus 4%, viteza reținută de 102 Km/h nu poate constitui un motiv de netăgăduit pentru a putea fi sancționat.
Susținerile petentului nu pot fi primite ca fiind verosimile, deoarece din buletinul de verificare metrologică depus la fila 8 reiese că aparatul radar . 366(menționat în procesul verbal) avea verificarea metrologică efectuată fiind declarat admis la 20.04.2012, fiind în termenul de valabilitate de 1 an. Totodată, din planșele fotografice depuse reiese că în aceea zi în intervalul orar 19:22.53 la 19:23:04 s-au efectuat măsurători, constatându-se că petentul a circulat cu o viteză constantă între secunda 53 la secunda 58 de 102 (101) Km/h la finalul măsurătorii 19:23:04 având o viteză de 69 Km/h. În această situație din probele administrate reiese că se poate spune, trecând peste toleranta legală a unui astfel de aparat, că în intervalul relativ ridicat(la secunda 53- la 58) s-au efectuat un număr mare de înregistrări(3) și din toate au rezultat măsurători apropiate, în sensul depășirii cu peste 50 km/h.
Ori în atare situații, petentul nu poate susține verosimil că datorită unei tolerante a aparatului, viteza cu care circula a fost măsurată în plus și ar fi trebuit să aibă o măsurătoare în sensul dorit de el.
Concluzionând plângerea petentului sub aspectul ambelor capete de cerere, respectiv anulat procesul verbal de contravenție sau anulat în parte, în ceea ce privește înlăturarea măsurii complementare, este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S. M. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii..
În motivare arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că a solicitat să se constate că a săvârșit contravenția prevăzută de art.102 pct.3 lit.e din OUG 195/2002, în sensul că nu a depășit mai mult de 50 km/h, așa cum prevede textul de lege..
A solicitat instanței de fond să se aibă în vedere dispozițiile pct.3.1.1.lit.c NML 021-05/23.11.2005 pentru aparatele cinemometrice care funcționează în regim staționar, cât și în regim de deplasare, privind eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei de +/ - 4% din valoarea contravențională adevărată pentru viteze mai mari sau egale de 100 km/h.
Din planșele foto rezultă că avea o viteză de 69 km/h.
În drept își întemeiază cererea pe disp. art.304, 312 C.p.c.
La data de 08.02.2013 intimat I. D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică modul în care instanța de fond a procedat la administrarea probatoriului, susținând că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.
În privința temeiniciei, a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată.
Referitor la susținerea petentului/recurent în sensul că la viteze de peste 100 km/h abaterea cinemometrului este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată, iar dubiul profită petentului, Tribunalul reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de prima instanță, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității însă, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
De asemenea, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, Tribunalul apreciază că s-au efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului/recurent dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cărora ar fi circulat cu o viteză mai mică de 102 km/h nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu susținerile petentului.
Din contră, săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar, din cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei de către intimat rezultând că cinemometrul de control rutier indicat în procesul-verbal de contravenție a fost declarat admis în urma verificării metrologice, valabilitatea verificării fiind de un an, precum și faptul că acest cinemometru măsoară viteza, atât în sistem staționator, cât și în regim de deplasare.
Mențiunile cuprinse în procesul-verbal și probele depuse de intimat se coroborează, din fotografiile video-radar depuse la dosarul cauzei de către intimat rezultând că în data de 08.07.2012, ora 19:22, recurentul/petent a condus în interiorul localității C. autoturismul Volkswagen Golf înmatriculat sub numărul DJ –_, cu viteza de 102 km./h., viteză înregistrată de aparatul radar marca "Autovision", montat pe Dacia L. MCV cu numărul de înmatriculare_, fiind astfel respectate prevederile pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)".
Deși Tribunalul nu exclude din start ipoteza ca radarul sa fie afectat de o eroare maximă de 4 % indicată în certificatul de omologare al modelului, consideră totuși că în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent.
Prin urmare, dubiul invocat de petent nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de petent.
Totodată, se are în vedere că verificarea cerințelor cuprinse în N.M.L. 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel încât aceste cerințe nu se aplică la utilizare, în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, și deci, dacă în urma verificării aparatului se constată că acesta funcționează în limite admise, nimeni nu adaugă și nu scade nimic la măsurarea efectivă.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că, raportat la datele speței, nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză sub 102 km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură ar fi fost afectat de eroare, și mai mult, de eroarea maximă, așa cum apreciază petentul/recurent.
În consecință, instanța apreciază că simpla susținere a petentului, în sensul că aparatul radar este afectat de o eroare, nu este de natură a crea un dubiu rezonabil, care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, prezumție întărită și de faptul constatării celor săvârșite cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Având în vedere cele expuse, constatând că intimata a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei și că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, față de dispozițiile art. 312 al. 2 C. proc. civ, urmează a fi respins recursul declarat, menținând sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent S. M. M. împotriva sentinței civile nr.1711 din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat I. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013.
Președinte, A. G. V. | Judecător, M. E. P. | Judecător, C. E. I. |
Grefier, M. G. |
Red.G V/28.02.2013
jud fodn.D.L G
Tehn M.G. 2 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3799/2013. Tribunalul DOLJ | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 8724/2013.... → |
|---|
