Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 12/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 26430/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 768
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător M. E. P.
Judecător C. E. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent I. D. împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat P. G. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.P. G. M. pentru intimat P. G. M., lipsind recurent I. D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus concluzii scrise.
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Av.P. G. M. solicită respingerea recursului, conform motivelor din întâmpinare, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr.86/23.05.2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 12.12.2012, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de petent P. G. M., în contradictoriu cu I. D..
A anulat procesul-verbal . nr._/08.10.2012 și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 de lei.
A înlăturat sancțiunea complementară constând în cele 2 (două) puncte de penalizare.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că.
Prin procesul verbal . nr._/ 08.10.2012, petentul, a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 140 lei, reținându-se in sarcina ca la data de 08.10.2012, in loc. Șimnicu de Sus, a condus auto marca Daewoo, cu 64 Km/oră, fiind înregistrat de paratul radar ROM 109.
În drept, potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, aplicabil în speță prin prisma art. 109 alin. (9) din OUG nr. 195/2002 – instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte personae citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiuni (…).
Analizând legalitatea formală a procesului-verbal, instanța reține că acesta întrunește toate cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității exprese (și absolute conform Deciziei în interesul legii nr. 22/2007).
Cât privește neindicarea autoturismului pe care a fost montat cinemometrul R., instanța reține că potrivit art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, iar potrivit dispoz. art. 181 alin. 1 din același act normativ, „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.
În raport de aceste dispoziții legale în materie, instanța reține că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă obligația agentului constatator să indice autoturismul în care este montat cinemometrul R., esențial fiind să fie indicat tipul cinemometrului R. pentru a putea verifica dacă acesta îndeplinește cerințele de omologare/certificare.
În speță, agentul constatator a indicat in procesul-verbal că fapta a fost înregistrată video cu aparatul radar Autovision cu . 109, iar potrivit buletinului de verificare metrologică nr._/20.04.2012 atașat la fila 11 din dosar, acest cinemometru este verificat metrologic de către BRML București, astfel că motivele de nelegalitate formală invocate de petent sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește temeinicia, petentul a arătat că nu circula cu viteza de 64 km/h, încercând să se mențină la viteza de 60 km/h, întrucât fusese avertizat de alți conducători auto cu privire la existența radar-ului.
Potrivit art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a), iar potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2002, Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: (…)2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 4. depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
În speță, din verificarea planșelor foto înaintate de intimat și atașate la dosarul cauzei nu există nicio înregistrare care să evidențieze că autoturismul nr._ ar fi circulat în data de 08.10.2012 cu viteza de 64 de km/h, cele trei planșe în care autoturismul petentului este singurul surprins cu numărul vizibil în raza de acțiune a cinemometrului R. evidențiind o viteză de 45, 46 și 47 de km/h, viteză ce respectă limita maximală prevăzută de art. 49 din OUG nr. 195/2002, astfel că fapta reținută în sarcina petentului nu întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru săvârșirea căreia a fost sancționat, iar procesul-verbal contestat este netemeinic.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse văzând si dispozițiile art. 34 din OG 2/2001, instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul verbal, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 de lei și înlăturării sancțiunii complementare constând în cele 2 (două) puncte de penalizare.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs I.P.J. D., solicitând modificarea Sentinței pronunțate de Judecătoria C. în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.
În motivarea recursului s-a învederat faptul că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal, iar actul sancționator este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001. Astfel, prin mijloacele de probă depuse la instanța de fond a făcut dovada vinovăției petentului pentru săvârșirea contravenției însă instanța de fond în mod eronat a apreciat că deși din planșele foto rezultă că acesta a circulat cu viteza de 64 km/h, și din cele trei planșe fotografice este vizibil numărul de înmatriculare al autoturismului petentului, aparatul radar evidențiază vitezele de 45, 46 și 47 km/h, viteze ce respectă limita maximă prevăzută de art.49 din OUG 195/2002.
Menționează faptul că petentul a fost surprins circulând cu viteaza de 61 km/h instanța de fond reținând în mod eronat că petentul a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 64 km/h.
Din planșele depuse la dosar cuprinzând 9 fotografii succesive, se poate observa că autoturismul condus de petent este cel surpins de aparatul ardar în foto 1, ora 18:44, cu viteza de 61 Km/h.
Potrivit punctului 3.5.1 din Ordinul nr.187/14.07.2009 privind modificarea și completarea Normei de metrologie legală NML 021-05"Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autoturismelor, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului R. de Metrologie Legală nr.301/2005 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autoturismului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, aspecte ce rezultă cu certitudine din planșa foto înaintată la instanța de fond.
Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt menționate în cuprinsul său, iar măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală.
În drept, își întemeiază motivele de recurs pe prevederile art. 3041 C.pr.civ., și ale O.G. 2/2001.
În baza art.242 alin.2 C.pr.civ. solicită judecare cauzei în lipsă.
Intimatul P. G. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică modul în care instanța de fond a interpretat probatoriul administrat, susținând că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii.
Critica este întemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În mod corect și argumentat au fost respinse și motivele de nulitate invocate de petent.
În ceea ce privește legalitatea, prima instanță a concluzionat că probele administrate infirmă cele reținute în procesul verbal.
În concret, prima instanță a apreciat că niciuna dintre planșele foto depuse de intimată în susținerea procesului verbal nu atestă conducerea auto cu viteza de 64 km/h (menționată în procesul verbal); a mai arătat că singurele planșe foto ce trebuie avute în vedere sunt cele care surprind numărul de înmatriculare al autoturismului petentului iar aceste foto indică viteze de 45, 46 și 47 Km/h, deci sub limita maximă impusă și, ca atare, fapta reținută în procesul verbal (depășirea vitezei legale) nu se confirmă.
Tribunalul apreciază că interpretarea probatoriului de către instanța de fond este eronată.
În primul rând, nu a avut în vedere prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege;
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că cele cuprinse în procesul verbal se completează cu mențiunile existente în actele ce au stat la baza procesului verbal; astfel, întocmirea unui act administrativ presupune efectuarea parcurgerea unor etape premergătoare și întocmirea unor acte premergătoare care, fără a avea caracterul unor acte administrative, fundamentează emiterea ulterioară a actului administrativ.
Astfel, constatarea unei contravenții referitoare la regimul de viteză presupune ca anterior acestei operații agentul constatator să fie calificat să efectueze o astfel de înregistrare iar aparatul radar să fie certificat din punct de vedere metrologic.
Așadar, este logic ca aceste operațiuni premergătoare să fie avute în vedere și s fundamenteze legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Din această perspectivă, apărarea petentului în sensul că aceste înscrisuri nu pot acoperi omisiunile procesului verbal, este nefondată, astfel că în mod corect au fost respinse motivele invocate, referitoare la omisiunile procesului verbal în ceea ce privește auto pe care a fost montat cinemometrul, de vreme ce acest lucru rezultă din buletinul de verificare metrologică.
În aceeași ordine de idei, și planșele foto ce stau la baza întocmirii procesului verbal fundamentează temeinicia acestuia.
În mod eronat însă prima instanță a avut în vedere doar acele planșe foto care surprind numărul de înmatriculare al autoturismului petentului iar aceste foto indică viteze de 45, 46 și 47 Km/h; în realitate, este cert că toate cele nouă imagini surprind deplasarea aceluiași autoturism condus de petent; această concluzie este dată nu numai de tipul autoturismului (același în toate imaginile) ci mai ales de ID menționat în fiecare planșă, cel cu nr._, ID care atestă faptul că toate imaginile se referă la înregistrarea aceluiași auto.
Este normal ca anumite planșe foto (primele) să nu surprindă numărul mașinii (dată fiind distanța mare de la care se efectuează înregistrarea) însă toate planșele se succed (surprinzând deplasarea auto la diferite momente) astfel că trebuie analizate și avute în vedere împreună.
În concret, se reține că procesul verbal menționează că petentul că a circulat în localitatea Șimnicu de Sus cu autoturismul cu nr._ cu viteza 64 km/h înregistrată cu aparatul radar ROM 109.
Planșele foto depuse atestă în mod cert că petentul avea viteza de 61 km/h (la începutul înregistrării).
Așadar, chiar dacă există o eroare în cuprinsul procesului verbal, referitoare la viteza de deplasare înregistrată, aceasta fiind de 61 km/h și nu 64 km/h, această eroare nu poate conduce la anularea procesului verbal, pentru lipsa faptei contravenționale, de vreme ce este clar că viteza legală a fost depășită cu 11 km/h.
Procedând la reanalizarea materialului probator, aplicând, pe de o parte, prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia, susținută de planșele foto depuse, din care reiese în mod cert că petentul s-a deplasat cu viteza de 61 km/h în localitate, constatând, pe de altă parte, că cele reținute în procesul verbal nu sunt infirmate de alte probe administrate, Tribunalul apreciază că cele reținute în procesul verbal sunt conforme realității, prin urmare în mod greșit s-a dispus anularea acestuia.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 – care constituie dreptul comun în materie contravențională, articol care coroborat cu art.38 alin.3 din OG 2/2001 permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată – instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligației de a respecta dispozițiile legale.
Opinia instanței are la bază, pe de o parte dispozițiile art.5 alin.5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite; art.21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și art. 7 alin.3 din același act normativ prin care se prevede că sancțiunea avertismentului se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și chiar și în situația în care în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede expres această sancțiune.
În concret, instanța are în vedere că petentul a depășit viteza legală doar cu 11 km/h precum și faptul că apărările sale, în ceea ce privește viteza menționată în procesul verbal au fost confirmate de probele administrate (fiind de 61 km/h și nu 64 km/h); se mai are în vedere faptul că aparatul radar era setat să înregistreze doar viteze peste 60 km/h dar mai ale cazierul auto al petentului care confirmă faptul că acesta are în general o conduită corespunzătoare în trafic.
Tocmai aceste aspecte formează convingerea instanței că aplicarea amenzii este disproporționată față de fapta comisă.
Având în vedere cele expuse, instanța apreciază proporțional cu gradul de pericol social al faptei, sancționarea petentului cu avertisment, potrivit dispozițiilor art. 5 alin 5 si art.7 alin 2 din O.G.2/2001 și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin.1 din O.G .2/2001, petentul urmează a fi atenționat asupra pericolului social al faptei săvârșite, atrăgându-i-se atenția asupra respectării dispozițiilor legale.
Față de considerentele expuse anterior, Tribunalul, în temeiul art.312 C.pr.civ, va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite în parte plângerea, și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei, cu sancțiunea contravențională a avertisment.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurent I. D. împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2012, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimat P. G. M..
Modifică sentința în sensul că, admite în parte plângerea formulată și dispune înlocuirea amenzii de 140 lei cu sancțiunea avertismentului.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2013.
Președinte, A. G. V. | Judecător, M. E. P. | Judecător, C. E. I. |
Grefier, M. G. |
Red. C.I. 27 Iunie 2013/ jud fondF C M
Tehn ;M G 2 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2863/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 8598/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








