Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 385/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 385/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 16487/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 631/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent S. G. L. F. împotriva sentinței civile nr.385 din 11.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimat I P J D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționare
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 385 din 11.01.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petentul S. G. L. F., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.06.2012 în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neântemeiată
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul verbal de contravenție . nr._ /28.06.2012, emis de intimata IPJ D. s-a dispus sancționarea petentului S. G. L. F. cu amenda de 1050 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 102 alin 3 lit.e și art.101 alin.1 pct.18 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data de 28.06.2012 a condus autoturismul marca Dacia Sandero cu nr._ cxu viteza de 120 km/h în zona de acțiune a indicatorului " limitare de viteză maxim admisă 50 km/h)viteză ce a fost înregistrată de aparatul radar și nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
Faptul că sarcina probei revine petentului nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, cu toate garanțiile procesuale.
Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că în procedura contravențională sarcina probei revine în primul rând organului constatator (cauza A. c României), în speța de față intimata IPJ D.- SPR C. care a depus înscrisuri în privința vinovăției contravenientului, ori prin verificarea obiecțiunilor agentului constatator, instanța poate stabili cu certitudine situația reală.
Potrivit art.49 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța apreciază că petentul S. G. L. F. a circulat cu o viteză de 120 km/h, fapt rezultat din fotografiile radar depuse, depășind practic viteza legală admisă de 50 km/h.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că petentul S. G. L. F. se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.102 alin3, lit.e și art.101 alin.1 pct. 18 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, întrucât la data de 28.06.2012 a condus autoturismul marca Dacia Sandero cu nr._ cxu viteza de 120 km/h în zona de acțiune a indicatorului "limitare de viteză maxim admisă 50 km/h, viteză ce a fost înregistrată de aparatul radar și nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate, fiind probată și cu înscrisurile depuse de către intimată la filele 10-11 dosar.
În sensul celor reținute mai sus, instanța de fond a respins plângerea formulată de către petentul S. G. L. F. împotriva procesului verbal contravenție . nr._/28.06.2012, în contradictoriu cu intimata IPJ D., ca neîntemeiată, menținându-se procesul verbal ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S. G. L. F. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că instanța de fond nu a analizat întreg probatoriu administrat în cauză, respectiv depoziția martorului care a făcut dovada contrară stării de fapt reținută în actul sancționator.
Așa cum rezultă din proba testimonială, nu a încălcat regulile de circulație, deoarece la momentul la care se deplasa în zona reținută în procesul verbal a fost constrâns de un caz de forță majoră să părăsească banda de circulație pe care se deplasa pentru a permite ambulanței ce venea din spate cu semnalele luminoase și acustice, să treacă.
Apreciază că planșele foto depuse în cauză, nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere deoarece din acestea nu poate fi identificat cu claritate numărul de înmatriculare al autoturismului.
Înregistrările care constituie probe trebuie efectuare numai de către operatori calificați, ori în cauza de față intimata nu a depus la dosar dovada faptului că agentul constatator era atestat să lucreze ca operator pe aparatul cu care s-a făcut înregistrarea.
Din toate aceste aspecte rezultă fără tăgadă că petentul a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, sens în care solicită aplicarea principiului de drept" in dubio pro reo", deoarece probele făcute de contestator nu au putut convinge instanța în privința vinovăției petentului.
Mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere, respectiv teza subsidiară prevăzută în cuprinsul plângerii.
In drept își întemeiază recursul pe disp. art.304 ind. 1 C.p.civ.
Intimat I P J D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ /28.06.2012, s-a dispus sancționarea petentului cu amenda de 1050 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 102 alin 3 lit. e și art. 101 alin. 1 pct. 18 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002, întrucât la data de 28.06.2012 a condus autoturismul marca Dacia Sandero cu nr._ cu viteza de 120 km/h în zona de acțiune a indicatorului " limitare de viteză maxim admisă 50 km/h)viteză ce a fost înregistrată de aparatul radar și nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
În primul rând atât în cuprinsul plângerii contravenționale, cât și în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-petent nu contestă faptul că nu ar fi avut asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
Referitor la pretinsele cauze de nulitate ale actului de contravenție – lipsa mențiunilor privind numărul de km/h cu care a fost depășită viteza legală, lipsa mențiunilor privind reținerea permisului de conducere - este de remarcat că acestea nu constituie motive de nulitate absolută a procesului verbal – art. 17 din O.G. 2/2001 prevăzând că doar „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal” – ci cazuri de nulitate relativă, care nu pot atrage desființarea actului decât în ipoteza în care s-ar aduce dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată în altă modalitate. Or, recurentul nu a prezentat nici o dovadă că i-ar fi fost cauzată vreo vătămare în acest mod, acesta având posibilitatea să conteste actul de contravenție și să prezinte în fața instanțelor judecătorești – Judecătorie și Tribunal - toate probele pe care le considera necesare pentru a dovedi că situația de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității.
Referitor la faptul că nu a fost menționat în cuprinsul actului un martor care să confirme săvârșirea contravenției, disp. art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001 statuează că "În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor", neexistând obligația pentru agentul constatator de a indica vreun martor care să ateste săvârșirea faptei de către contravenient.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Ținând seama că, în dosarul Judecătoriei C., se află la filele 11 fotografiile în care apare înregistrat autoturismul condus de recurentul-petent (care certifică faptul că vehiculul rula cu viteza de 120 km/h), iar la fila 10 se află dovada de verificare metrologică a cinemometrului de control rutier tip R. Autovision montat pe autoturismul marca Dacia L. având nr. de înmatriculare_ (care atestă faptul că respectivul aparat fusese verificat metrologic în data de 20.04.2012 și funcționa la parametrii optimi, rezultatul verificării fiind valabil un an), în mod corect prima instanță a constatat că situația de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție este conformă realității, astfel încât, în mod legal și temeinic, recurentul-petent a fost sancționat contravențional.
În ceea ce privește susținerile petentului cu privire la nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a încheia procesul-verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa 1 D, instanța reține că, potrivit 181 alin 1 și 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 republicată "(1) În situatia în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, politistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut în anexa nr. 1D, dupa prelucrarea înregistrarilor si stabilirea identitatii conducatorului de vehicul. (2)Datele de identificare a contravenientului care se consemneaza în procesul-verbal de constatare a contraventiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnatura proprietarului sau detinatorului legal al vehiculului.". Astfel, obligația agentului constatator de a utiliza modelul prevăzut în anexa nr. 1 D subzistă doar în situația în care fapta o fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, însă conducătorul auto nu a fost oprit în trafic, identitatea acestuia fiind stabilită ulterior.
Cu privire la declarația martorului audiat în cauză, instanța reține că nu este utilă soluționării cauzei, întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, susținerile martorului că petentul a circulat cu viteza de 70 km/h pe tot parcursul drumului nefiind plauzibile, fiind neverosimil ca martorul să fi fost atent la kilometrajul autoturismului pe distanța Filiași – C..
În ceea ce privește individualizareasancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.
Agentul constatator a individualizat în mod legal sancțiunea contravențională principală, aplicând totodată în același mod și sancțiunea complementară, sancțiune pe care nu o putea înlătura.
Astfel, aplicarea măsurii reținerii permisului de conducere respectă dispozițiile legale, fiind o măsură complementară ce se aplică obligatoriu pe lângă sancțiunea principală și indiferent de natura sancțiunii principale, ori de câte ori se constată încălcarea articolului 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și va respinge recursul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul S. G. L. F. împotriva sentinței civile nr. 385 din 11.01.2013, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul I P J D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013
Președinte, A. M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, A. M. S. |
Grefier, M. G. |
Red.A.M/ 12.06.2013
Tehn M.G. 2 ex
jud fond.C C
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 304/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 4911/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
