Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 495/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 495/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 28568/215/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 632/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Judecător E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent D. T. împotriva sentinței civile nr. 495 din 14.01.2103, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimații POLIȚIA L. MUNICIPIUL C. și P. M. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată de reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. 14.01.2103, Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. T., în contradictoriu cu intimații Poliția L. a M. C., și P. M. C., împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/22.09.2011, încheiat de Poliția L. a M. C.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că:
Prin decizia nr.432 din data de 15.06.2012 Tribunalul D. a admis recursul declarat de recurentul Poliția L. Municipiul C. împotriva sentinței civile nr.1404 din 30.01.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații D. T. și P. M. C., a casat sentința civilă nr.1404/30.01.2012, pronunțată de Judecătoria C. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a reținut că prima instanța nu a analizat temeinicia actului de contravenție, ci a decis anularea acestuia, considerând că au incidență în cauză prevederile art.17 din OG nr. 2/2001 reținând că agentul constatator a omis să insereze data reală la care s-a comis contravenția reținută în sarcina petentului, mențiune absolut obligatorie pentru aprecierea legalității aplicării sancțiunii, din punct de vedere al prescripției aplicării acesteia și prevederile art. 31 din Legea 50/1991, referitoare la prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Tribunalul a considerat că nu era finalizată construcția provizorie edificată de către petent, astfel încât nu era prescris dreptul lucrătorilor din cadrul Primăriei C. de a constata încălcarea prevederilor art. 26 din Legea 50/1991, și de a aplica o sancțiune contravențională pentru nesocotirea respectivelor dispoziții.
Astfel, art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea 50/1991 menționează „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3”, în timp ce art. 31 din actul normativ anterior menționat statuează că "Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei".
Prin Decizia nr. 7/2000 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, I.C.C.J a stabilit că "1. Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 (art. 26 în actuala reglementare) din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
2. În cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției."
Judecătoria C. a considerat că imobilul proprietatea reclamantului fusese finalizat acum trei-patru ani – fără a indica în mod clar cel puțin luna și anul, în care se presupune că s-ar fi finalizat construcția, însă, față de disp. art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, conform cărora "Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege", respectivul imobil trebuie considerat ca fiind încă în curs de executare și, prin urmare, data săvârșirii faptei apare ca fiind data constatării contravenției, respectiv 21.09.2011.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a reținut că agentul constatator a încălcat prevederile art. 17 din O.G. 2/2001 care statuează că "Lipsa mențiunilor privind … a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia … atrage nulitatea procesului-verbal," în cuprinsul procesului-verbal fiind menționată data săvârșirii contravenției, respectiv 21.09.2011, ora 10.00.
Or, în raport de acest moment, este evident că nu poate fi prescris dreptul lucrătorilor din cadrul Primăriei C. de a constata încălcarea prevederilor art. 26 din Legea 50/1991 și de a aplica o sancțiune contravențională - actul de contravenție fiind încheiat în data de 22.09.2011 -, astfel încât în mod greșit a procedat Judecătoria C. atunci când a anulat actul de contravenție în raport de prevederile art. 31 din Legea 50/1991.
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a admis recursul întrucât prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, a casat sentința civilă nr.1404/30.01.2012 pronunțată de Judecătoria C. și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru a fi analizată pe fond plângerea contravențională, în raport de prevederile legale și de motivele invocate de intimatul-petent în cuprinsul plângerii contravenționale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.06.2012 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2012 instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor pentru petent.
La termenul de judecată din data de 14.01.2013 instanța a procedat la audierea martorului D. D..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr._/22.09.2011, încheiat de Poliția L. a M. C., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art.26, alin.1, lit.a din Legea nr.50/1991.
S-a reținut în sarcina petentului că în data de 21.09.2011 pe ., județul D. a executat o construcție provizorie din lemn fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Constatând ca plângerea a fost formulata în termenul legal prevăzut de art.31, alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu completările și modificările ulterioare, instanța urmează să verifice temeinicia procesului verbal contestat, conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și dispozițiilor instanței de recurs.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Conform art.26, alin.1, lit.a din Legea nr.50/1991, „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3”.
Potrivit art.3, alin.1, lit.h din același act normativ construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan.
În cauză, din coroborarea susținerilor petentului consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2012, depoziția martorului audiat, respectiv D. D. și înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție, respectiv nota de constatare nr._/22.09.2011 și planșele foto, rezultă că la data efectuării controlului de către agentul constatator al intimatei, pe terenul situat în . petentul executase o construcție provizorie fără a deține proiect tehnic și autorizație de construire, cu toate că aceste documente erau obligatorii conform art.3, alin.1, lit.h din Legea nr.50/1991.
Apreciază instanța că aspectele invocate de către petent în sensul că această construcție provizorie a fost demolată în perioada dintre pronunțarea deciziei Tribunalului D. și înaintarea cauzei către Judecătoriei C. nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei, având în vedere că la data efectuării controlului fapta reținută în sarcina acestuia întrunea toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 26, alin.1, lit.a din Legea nr.50/1991.
În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia încălcarea prevederilor art.26, alin.1, lit.a din Legea 50/1991.
Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei, sancțiune ce corespunde gradului de pericol social al faptei și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, având în vedere cuantumul în care a fost aplicată, respectiv spre minimul prevăzut de lege.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. T., în contradictoriu cu intimații Poliția L. a M. C. și P. M. C., împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/22.09.2011, încheiat de Poliția L. a M. C.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D. T. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare arată că instanța de fond a respins cererea sa întrucât în raport de disp. art.3 alin.1 lit H din legea 50/1991, ar fi trebuit să obțină autorizație de construire și proiect tehnic
Motivația instanței de fond este greșită întrucât legea dispune că obligativitatea proiectului tehnic și autorizația de construire pentru construcțiile provizorii dacă acestea sunt edificate pe spațiul public, sau teren extravilan.
În realitatea era vorba de o acoperire provizorie a unor materiale de construcție, pentru a le proteja de ploaie și intemperii, aspect învederat și la instanța de fond.
În drept își întemeiază recursul pe disp. art.304 ind.-1 C.p.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând seama și de dispozițiile art.304 ind.1 C.p.civ., tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform disp.art.1169 c. civil care reglementează sarcina probei.
Prezumția relativă de temeinicie și egalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificat în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului/recurent de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Prin urmare, recurentului i s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
Astfel, tribunalul constată că, recurentul/petent a executat la data de 21.09.2011 pe ., județul D., o construcție provizorie din lemn fără a deține documentație tehnică și autorizație de construire.
Recurentul apreciază că motivația instanței de fond este greșită întrucât legea dispune că este obligatorie autorizația de construire pentru construcțiile provizorii dacă acestea sunt edificate pe spațiul public, sau teren extravilan.
Critica recurentului este neîntemeiată, întrucât, dispozițiile art. art.3, alin.1, lit.h din Legea 50/1991, prevăd că, se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor,construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură, pentru: lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan.
Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, construcțiile civile cu caracter provizoriu – anexe gospodărești, cum este cazul în speță, indiferent de locul unde sunt amplasate aceste, se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Susținerea recurentului în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de apărările sale referitoare la îndepărtarea"construcției" este neîntemeiată, întrucât instanța a analizat această apărare și a, apreciat, întemeiat că demolarea, ulterior, a acestei construcții nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei, având în vedere că la data efectuării controlului (22.09.2011) fapta reținută în sarcina acestuia întrunea toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 26, alin.1, lit.a din Legea nr.50/1991.
Asupra motivelor de nelegalitate și netemeinicie, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a făcut o analiză aprofundată a împrejurărilor de fapt și a textelor de lege aplicabile și, în raport de probele administrate în cauză a apreciat, întemeiat, că recurentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului constatator, prezumții ce caracterizează actele administrative, inclusiv cele în materie contravențională întocmite de agenți ai statului îndrituiți în acest sens potrivit dispozițiilor legale.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent D. T. împotriva sentinței civile nr. 495 din 14.01.2103, pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimații POLIȚIA L. MUNICIPIUL C. și P. M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, A. M. M. | Judecător, E. S. | Judecător, A. M. S. |
Grefier, M. G. |
Red-E.S/13.06.2013
jud fodn.L T
Tehn M.G. 2 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 304/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
