Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6879/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 6879/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 18139/63/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 6879/2013

Ședința publică de la 13 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. S.

Grefier A. G. G.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții L. N. și L. V., în contradictoriu cu pârâtul D.- S. INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE NR 2 D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal REJUDECARE.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 06.06.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care, instanța, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2013, la cererea reprezentantului reclamantului, pentru a depune concluzii scrise la dosar.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului D. - Secția C. Administrativ și Fiscal a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanții L. N. si L. V. împotriva Deciziei nr. 201/06.09.2011 emisă de D. D. prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 5381/31.05.2011 si deciziei de impunere nr. 5381/31.05.2011, încheiate de către I. V. D. și B. I. ,organe de inspecție fiscală din cadrul D. D. - S. Inspecție Fiscala Persoane Fizice nr 2, prin care s-au stabilit în sarcina noastră persoane fizice și AFPJ L. N. /L. V. TVA_ lei si accesorii TVA_ lei în total_ lei pentru venituri din tranzacții imobiliare efectuate împreună cu familia S. în perioada 01.01._10.

Solicită admiterea contestației, desființarea în totul ca netemeinice si nelegale a Deciziei nr 201/2011, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 5381/31.05.2011 si Deciziei de Impunere nr. 5381/31.05.2011 atacate.

In fapt la data de 31.05.2011, prin raportul de inspecție fiscala nr. 5835/31.05.2011 si deciziei de impunere nr. 5381/31.05.2011, încheiate de către I. V. D. și B. I. ,organe de inspecție fiscală din cadrul D. D. - S. Inspecție Fiscala Persoane Fizice nr. 2, prin care s-au stabilit în sarcina noastră persoane fizice și AFPJ L. N. /L. V. TVA 4&427 lei si accesorii TVA_ lei pentru venituri din tranzacții imobiliare efectuate împreună cu familia S. în perioada 01.01._10.

A formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 5381/31.05.2011 si deciziei de impunere nr. 5381/31.05.2011,dar aceasta a fost respinsă .cu o motivare contradictorie(se retine că trebuiau stabilite veniturile pe fiecare membru (art 28 C fiscal) ,dar nu se recalculează baza impozabilă,cu toate că veniturile au fost calculate AFPJ L. N. /L. V.) ,bazată pe o adresa nr._ /2008 emisă de un serviciu ANAF care nu ne este opozabilă.

Decizia nr. 201/2011 emisa de D. D. este neîntemeiată și nelegală:

- este dată cu greșita aplicare a legii

- nu răspunde la motivele invocate de noi ,iar în motivare transcrie art. 153 ,152,141și 125 din L571/2003,

- motivare este contradictorie - se retine că trebuiau stabilite veniturile pe fiecare membru dar nu se recalculează baza impozabilă,cu toate că veniturile au fost calculate AFPJ L. N. /L. V. ,și se bazează pe adresa nr._ /2008 emisă de un serviciu ANAF care nu ne este opozabilă.

Fată de cele arătate, se impune reanalizarea motivelor invocate în raport de starea de fapt și drept existentă raportat la actele efectuate de noi (contracte de vânzare - cumpărare autentice) și art. 28 din C. fiscal, astfel reiterează motivele invocate în contestație;

Raportul de inspecție fiscala si implicit decizia de impunere sunt netemeinice si nelegale din următoarele considerente:

- prin aplicarea greșita a legii si anume art. 127 (10) din L 571/2003 și prin încălcarea art. 40 din Constituția României privind libera asociere ,organul de control ne constituie fără voința noastră AFPJ L. N. /L. V. atribuindu-ne C..

- Conform normelor metodologice de aplicare a art. 127 (10) din L 571/2003, pct. 4 (3) grupul fiscal se poate constitui până la data de 1 ian. 2009 numai din persoane impozabile care sunt considerate mari contribuabili.

- fără justificare organul de control consideră în contradictoriu cu actele depuse și analizate în speță Contractele de vânzare cumpărare pe care sunt trecute preturile reale și încasate {art. 1173 alin. 1 Cod civ., " actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată), că nu se poate stabili baza impozabilă stabilind o bază arbitrală pentru a putea să se ajungă la plafonul de TVA .

- în realitate nu se depășește plafonul de TVA ca urmare a documentelor justificative care reflectă realitatea ,nu sunt preturi de vânzare sub cele de achiziție.

- tranzacțiile civile efectuate de noi nu sunt în sfera faptului generator de TVA pentru că ne aflăm sub incidența art. 141 alin. 2 lit. f din L 571/2003(scutiri) - tranzacțiile efectuate de către noi au constat în vânzarea de terenuri neconstruibile de tip agricol așa cum rezultă din adeverința 2833/03.5.2011 emisă de Primăria Corn. Simnicul de Sus, D., adeverința nr. 1663/2010 eliberată de corn Podari ,jud. D. adresa OCPI D. și conținutul actelor de vânzare

- nu sunt persoane impozabile conform art. 127 din codul fiscal, nu a obținut venituri cu caracter de continuitate ci a cumpărat inițial o singură parcelă agricolă pe care ulterior a dezmembrat-o

Precizează ca și-a achitat obligațiile privind impozitul pe venit din tranzacții conform legislației în vigoare, fapt constatat și organul de control,în acest caz făcând aplicarea art. 77.din L573/2003 modificată.

În concluzie procesul verbal de control este nelegal și netemeinic fiind motivat pe norme greșite neaplicabile fata de reclamanți raportat la tranzacțiile efectuate, fapt ce a condus la stabilirea eronată de obligații suplimentare si la emiterea unei decizii nelegale pe AFPJ L. N. /L. V.,având ca suport o sumă nedatorată la care ,s-au calculat majorării și penalității fiind încălcate disp.art 119 OG 92/2003.

In drept a invocat dispozițiile art. 218,art. 119, C.pr. fiscala și art. 28, art. 141(2) lit.f si art. 153 din L 571/2003 modificata.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ac netemeinică și nelegală, sustinand ca, în timpul inspecției fiscale s-a constatat ca L. N. si L. V. din localitatea C. au vândut 23 parcele de teren din patrimoniul cu o valoare ce nu reflecta prețul de piața.

In sprijinul afirmației ca tranzacțiile au fost subevaluate vin si tranzacțiile efectuate de contribuabili ,unde prețul menționat in actele de vânzare cumpărare este de 113 lei/mp, respectiv H. /mp, de aproximativ de 55 ori mai mult fata de contractul de vânzare cumpărare nr.1506 din 07.04.2008 si de aproximativ 14 ori mai mult fata de contractul de vânzare cumpărare nr.1699 din 24.06.2008.

Din verificarea evidentei fiscale si a documentelor puse la dispoziția organului fiscal, a rezultat ca aceștia nu au depus declarații fiscale si nu au condus evidenta contabila, neputându-se stabili astfel mărimea bazei de impunere ,fiindu-i aplicabile prevederile art.67 alin.1 din O.G. nr.92/2003.

Pentru estimarea valorii de înstrăinare in cazul tranzacțiilor imobiliare subevaluate .organele de control in mod legal au solicitat mai multor firme de evaluare a valorilor minime si maxime la care au fost tranzacționate in perioada 01.01._10, terenurile intravilane construibile situate in . .> Conform adreselor primite s-a stabilit ca prețul estimat de vânzare/mp a fost evaluat astfel:

- pentru anul 2008 la 16 euro/mp

- pentru anul 2009 la 14 euro/mp

- pentru anul 2010 la euro/mp.

Conform estimărilor efectuate de către organele de inspecție fiscala, in perioada 01.01._10 s-au efectuat operațiuni economice in suma de 400.215,64 lei (cota Y2 din total tranzacții) dintre acestea fiind taxabile din punct de vedere al T.V.A. in suma de 254.883, 86 lei.

2. Consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 127 alin.1 și 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, si ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal,aprobate prin H.G. nr. 44/2004, referitor la art. 127.

In perioada 01.01._10 numiții L. N. si L. V. au achiziționat împreuna cu numiții S. V. si S. F. I. ,in cota de 1/2 fiecare, conform contractelor de vânzare - cumpărare nr. 1392/16.06.2005, nr.2256/26.07.2007, nr.1181/12.09.2007 si nr. 1477/16.06.2006 suprafețe de teren de 65.815 mp pe raza comunelor Podari, Cosoveni si Simnicu de Sus județ D..

Aceștia procedează la încheierea unui număr de 58 contracte de vânzare - cumpărare, reprezentând vânzarea a 43.975 mp, aceasta activitate având caracter de continuitate.

In consecința, opinează că tranzacțiile efectuate de contestatori reprezintă activitate economica cu caracter de continuitate .desfășurata in scopul obținerii de venituri, aceștia fiind persoane impozabile in înțelesul art.127 alin.(1) si alin.(2) din Legea nr.571/2003, astfel ca urmează sa propună respingerea contestației ca neîntemeiata pentru acest capăt de cerere.

Având in vedere informațiile contradictorii transmise de către Primăria comunei Simnicu de Sus prin adresa nr.1773/16.03.2010, in care se precizează ca " T75 P16 a devenit intravilan construibil prin HCL 2/31.01.2008 "si adresa nr.2833/03.05.2011 in care se precizează " T 75 P16 face parte din intravilanul comunei Simnicu de Sus, categoria arabil, organul de inspecție fiscala a solicitat sa se precizeze regimul juridic a terenului la care se face referire, o copie a H.C.L. 2/31.01.2008, precum si alte documente justificative care au stat la baza eliberării celor doua adeverințe mai sus menționate.

Prin adresa nr.3901/20.06.2011 transmisa de către Primăria Comunei Simnicu de Sus se precizează ca "terenul situat in ., . proprietatea numiților S. F. I. si L. N. prin HCL nr.2/31.01.2008 a devenit intravilan construibil conform PUG."

Având în vedere prevederile art.1251, alin.1, pct.18 și art. 127, alin.1 și alin.2 din Codul fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice cuprinzând activitățile enumerate la art.127, alin.(2), în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Așadar, legiuitorul a definit persoana impozabila ca fiind orice persoana, care efectuează de o maniera independenta activități economice oricare ar fi scopul si rezultatul acestor activități.

Astfel, persoanele fizice realizează activitate economica, in sensul TVA, in cazul construirii de bunuri imobile, in vederea vânzării (încă de la momentul angajării costurilor si/sau efectuării investițiilor pregătitoare), precum si in cazul achiziției de terenuri si/sau de construcții in scopul vânzării. In acest ultim caz, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate numai daca persoana fizica realizează mai mult de o singura tranzacție in cursul unui an calendaristic (pct. 3 alin. 5 din normele metodologice dat in aplicarea normelor art. 127 din Codul fiscal).

Prin urmare, persoanele care realizează tranzacții imobiliare cu terenuri construibile si construcții noi, care au caracter de continuitate, trebuie sa solicite înregistrarea in scopuri de TVA in condițiile prevăzute la art. 152 din Codul fiscal (daca depășesc plafonul de 35.000 euro) sau înainte de începerea activității economice conform prevederilor art. 153 din Codul fiscal, si sa îndeplinească toate obligațiile ce decurg din aceasta calitate, la fel ca si alte persoane impozabile

Având în vedere aceste dispoziții legale încadrarea fiscală determinată de organele fiscale potrivit căreia tranzacțiile efectuate de reclamanți reprezintă activitate economică cu caracter de continuitate, desfășurată în scopul obținerii de venituri, aceștia fiind persoane impozabile în înțelesul art. 127 alin.1 și alin. 2 din Codul fiscale, în nici un caz nu poate fi îndoielnică.

De asemenea, având in vedere si dispozițiile art.1 alin.3 din Codul Fiscal, potrivit cărora „în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal," vă rugăm să constatați faptul că respectiva calificare a operațiunilor desfășurate de reclamanți ca operațiuni impozabile are ca temei legal dispozițiile art. 127 din Codul Fiscal, în situația in care aceste operațiuni reprezintă activități economice în înțelesul alin.2 al art. 127 persoana fiind impozabila din punct de vedere al taxei.

Pornind de la acest raționament logic si legal, aprecierea calității de persoana impozabila a reclamanților trebuie făcută strict prin raportare la dispozițiile art.127 din Codul Fiscal și ale celor din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal,4exte care definesc activitatea economică, caracterul de continuitate al obținerii de venituri și, stabilesc excepțiile de la regula generală.

Singura excepție este prevăzută în Normele de aplicare a Codului Fiscal și anume:

"Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale."

Operațiuni impozabile din perspectiva TVA nu sunt doar cele care constituie fapte de comerț din punct de vedere al Codului Comercial, în acest sens, chiar art.141 din Codul Fiscal enumerând o . operațiuni impozabile dar scutite de TVA, fără drept de deducere.

Sfera de aplicare a taxei, astfel cum reiese din prevederile fiscale aplicabile în materie, este mult mai largă, astfel că operațiuni care nu sunt considerate din punct de vedere al Codului comercial fapte de comerț, sunt operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA.

Spre exemplu activitățile de interes general, prevăzute de art. 141 din Codul fiscal: spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiuni strâns legate de acestea, desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, activitatea de învățământ prevăzută în Legea învățământului nr.84/1995, prestări de servicii și/sau livrări de bunuri strâns legate de asistența și/sau protecția socială, efectuate de instituțiile publice sau alte entități etc.

Acestea reprezintă operațiuni impozabile dar scutite de TVA fără drept de deducere.

De asemenea, noțiunea de "operațiune impozabilă" nu trebuie confundată cu noțiunea de operațiune taxabilă din punct de vedere al TVA, deoarece așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin.9 din Codul fiscal, operațiunile impozabile pot fi, între altele: operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele de TVA prevăzute de Titlul VI din Codul fiscal, operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții, operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa și nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții. Prin urmare asimilarea noțiunilor de „fapte de comerț" sau „comerciant" cu cele de „operațiuni impozabile" și „persoană impozabilă" nu este în concordanță cu principiile generale ale TVA, reglementate de legislația fiscală și Directiva 2006/112/CE, privind sistemul comun al TVA și poate produce dezechilibre în aplicarea mecanismului TVA. Art.141, alin.(2), lit.f) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Trebuie avut în vedere faptul că aveau obligația sa solicite înregistrarea in scopuri de TVA in condițiile prevăzute la art. 152 din Codul fiscal (daca depășesc plafonul de 35.000 euro) sau înainte de începerea activității economice conform prevederilor art. 153 din Codul fiscal, si sa îndeplinească toate obligațiile ce decurg din aceasta calitate, la fel ca si alte persoane impozabile.

Persoana fizica care se înregistrează in scopuri de TVA are toate drepturile si obligațiile ce decurg din legislația referitoare la TVA, respectiv devine persoana impozabila si trebuie sa plătească TVA la buget.

Nu poate fi primită susținerea reclamanților potrivit cărora nu ar datora TVA pentru tranzacțiile respective deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 152 alin.(2) Cod fiscal, cifra de afaceri în funcție de care se stabilește plafonul de 35 000 euro include și operațiunile scutite cu drept de deducere și cele scutite fără drept de deducere, deci include și valoarea tranzacțiilor cu bunuri corporale fie că acestea sunt sau nu sunt scutite de plata TVA, ele fiind operațiuni impozabile în accepțiunea art.126, alin.9 din Codul fiscal.

In conformitate cu dispozițiile art. 152 alin.(2) cifra de afaceri în funcție de care se stabilește plafonul anterior menționat include și operațiunile scutite fără drept de deducere, deci include și valoarea tranzacțiilor cu bunuri corporale fie că acestea sunt sau nu sunt scutite de plata TVA, ele fiind operațiuni impozabile în accepțiunea art.126, alin.9 din Codul fiscal.

Nu trebuie ignorată împrejurarea potrivit căreia valoarea tranzacțiilor cA terenurile dobândite de către reclamanți a fost inclusă în cifra de afaceri ce a servit ca referință pentru aplicarea alin.(1) art. 152 Cod fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 152, alin.(6) din Codul fiscal, pentru a putea aplica regimul special de scutire reclamanții trebuiau să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la atingerea sau depășirea plafonului de 35.000_euro.

În consecință, este evident că operațiunile desfășurate de reclamanți îndeplinesc condițiile legale cu privire la operațiunile taxabile, acestea având caracter de continuitate și îndeplinind și celelalte condiții pentru a fi taxabile .

Având în vedere apărările de mai sus referitoare la contestația formulată de L. N. și L. V. solicită respingerea ca neîntemeiata și nelegală.

În drept, dispozițiile art. 115 - 118 din Codul procedură civilă.

Prin sentința nr. 921/27.02.2012 Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamanți

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au înțeles să conteste cele reținute în decizia de impunere nr. 5381/31.05.2011 și raportul de inspecție fiscală din 31.05.2011, în privința taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar pentru perioada 01.01._10, respectiv_ lei, precum și accesorii TVA în cuantum de_ lei, precum și decizia de soluționare a contestației în procedură prealabilă nr.201/06.09.2011.

Starea de fapt avută în vedere la stabilirea acestei taxe, de altfel necontestată de reclamant, constă în aceea că reclamanții au achiziționat, mai multe terenuri din care, ulterior, a vândut o parte; a apreciat organul fiscal că reclamanta, persoană impozabilă în sensul dispozițiilor art.127 CF, a devenit plătitoare de TVA, ca urmare a depășirii plafonului.

Reclamanta a susținut că nu poate avea calitatea de persoană impozabilă, atâta timp cât vânzarea cumpărarea de imobile este o activitate esențialmente civilă; că reclamanta este persoană fizică și, în aceste condiții, dispozițiile art.127 alin.2 CF nu-i sunt aplicabile.

Apărările sunt nefondate.

În drept, art.127 CF (în vigoare la 1 ianuarie 2005) prevede: Persoane impozabile și activitatea economică: (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. (3) Nu acționează de o manieră independentă angajații sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.

Norme metodologice: 2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

ART. 128 Livrarea de bunuri (1) Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia. (2) În înțelesul prezentului titlu, prin bunuri se înțelege bunurile corporale mobile și imobile, prin natura lor sau prin destinație.

“Persoana impozabilă” este un concept larg, cuprinzând orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2) (art.127 alin.1).

Printre activitățile enumerate la alin. 2 se regăsește comercializarea și exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. La punctul 3 din normele metodologice de aplicare ale art. 127, alin. 2, se face precizarea că vânzarea locuinței proprietate personală nu reprezintă activitate economică și nu se supune taxării.

Dispozițiile alin.2 stipulează o definiție foarte largă, ce cuprinde practic toate activitățile umane prin care o persoana furnizează orice fel de bunuri altei persoane sau efectuează un serviciu pentru o altă persoană.

Deși definiția nu prevede în mod expres existența unei compensații în schimbul bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru ca aceste activități să fie considerate activități economice, această cerință este implicită, o “activitate economică” fiind automat asociată cu remunerația sau compensarea. În orice situație, pentru a fi considerată operațiune impozabilă, o livrare de bunuri, o prestare de servicii sau o achiziție intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei activități economice, trebuie efectuată cu plată (art.128 alin.3 CF). Condiția referitoare la „plată” implică existența unei legături directe între operațiune și contrapartida obținută”. Pe de o parte, condiția referitoare la „plată” este strâns legată de baza de impozitare prevăzută la art. 137 din Codul Fiscal, iar pe de altă parte implică existența unei legături directe între operațiune și contrapartida obținută( art. 126 (1) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată). În consecință, o operațiune este impozabilă dacă operațiunea respectivă aduce un avantaj clientului iar contrapartida obținută este aferentă avantajului primit.

Operațiuni impozabile din perspectiva TVA nu sunt doar cele care constituie fapte de comerț din punct de vedere al Codului Comercial; această concluzie reiese din dispozițiile art.1 alin.3 CF "În materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal".

Orice persoană care desfășoară activitățile menționate la alin.(2) devine persoană impozabilă.

Deci, chiar și persoana fizică se poate încadra în categoria persoanelor impozabile, în condițiile în care vinde succesiv bunuri imobile și obține continuu venituri din astfel de activități;

Caracterul de continuitate al operațiunii este dat de existența contractelor succesive de vânzarea a imobilelor, caz în care legiuitorul încadrează persoana fizică vânzătoare la persoana impozabilă.

În speță, reclamanții au procedat la încheierea unui număr de 58 contracte de vânzare-cumpărare.

Aceasta afirmație se coroborează și cu prevederile cap. 13 "Obligatii" art. 153, alin. 1 prin care se face precizarea că sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA persoanele impozabile stabilite în România care realizează sau urmează să realizeze o activitate economică constând în operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere.

Prin urmare, stabilind încadrarea reclamantei în categoria persoanelor impozabile, și caracterul de operațiuni impozabile al vânzărilor imobiliare efectuate în mod repetat (art.126 CF Operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operațiuni impozabile) se pune problema de a stabili dacă operațiunile sunt scutite sau nu de plata taxei.

Operațiunile scutite de plata taxei sunt menționate în Codul fiscal, art.141-144, iar vânzarea de bunuri imobile nu se încadrează în enumerarea limitativă a acestor dispoziții.

Apărarea reclamantei, care invocă prevederile art.141 alin.2 lit.f, modificate prin OUG 106/4.10.2007, în sensul că tranzacțiile efectuate au constat în vânzarea de terenuri neconstruibile de tip agricol, nu prezintă relevanță.

Astfel, din adeverințele eliberate de Primăria Șimnicu de Sus rezultă că terenurile în cauză au devenit intravilane prin HCL 2/31.01.2008, deci aveau acest regim juridic la data efectuării tranzacției, aprilie 2008.

În aceste condiții, operațiunile efectuate de reclamantă sunt taxabile, bineînțeles în condițiile depășirii plafonului prevăzut de lege, așa cum prevede art.152 CF: "sfera de aplicare și regulile pentru regimul special de scutire. (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată".

Reținând că reclamanta a devenit plătitoare de TVA, în mod corect au fost stabilite în sarcina acesteia obligații suplimentare reprezentând TVA de plată, față de dispozițiile pct.56 alin.4 din HG 44/2004 (forma în vigoare la 1 ian.2005): "(4) În cazul persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel: a) în situația în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligația să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal și data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligației de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligația de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate în această perioadă;"

În raport de cele expuse, s-a constatat că susținerile reclamantei, referitoare la inexistența unei baze legale privind stabilirea TVA pentru perioada 2006/2010, este nefondată

Trebuie de asemenea precizat ca legislația în domeniul TVA nu a fost modificată semnificativ din anul 2002, în ce privește definirea activităților economice și a persoanelor impozabile. Încă de la 1 iunie 2002, la apariția Legii nr. 345/2002, privind TVA, persoanele fizice care realizau tranzacții imobiliare în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, ar fi avut obligația să se înregistreze și să plătească TVA, deoarece pană la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, nu exista nicio scutire de TVA pentru vânzările de clădiri și terenuri, orice tranzacție era taxabilă dacă era realizată de o persoană impozabilă.

Din această perspectivă nu prezintă relevanță nici apărarea referitoare la caracterul construibil sau neconstruibil al terenului tranzacționat, întrucât la acea dată vânzarea oricărui teren era taxabilă.

Astfel, s-a reținut că în luna aprilie 2008 a fost depășit plafonul de scutire de 35.000 euro, contribuabilii fiind obligați, conform legii, să se înregistreze ca plătitori din luna iunie 2008.

Cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, acesta nu va fi omologat având în vedere că nu a cuprins toate contractele de vânzare-cumpărare și astfel a ajuns la o concluzie eronată în sensul că nu a fost depășit plafonul de 35.000 euro.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea au fost calculate conform art.115 și următoarele din OG 92/2003 (forma în vigoare la acea dată).

Este îndeobște cunoscut faptul că în situația în care debitorul unei obligații execută necorespunzător sau cu întârziere, creditorul are dreptul să ceară despăgubiri (daune interese), condiționat, însă, de îndeplinirea unor cerințe, și anume, obligația să fie scadentă, iar întârzierea executării să se datoreze culpei debitorului.

Se instituie, astfel, o prezumție de vinovăție - art. 1082 C. civ., în sarcina debitorului, prezumție care poate fi, însă, răsturnată, atunci când el dovedește că întârzierea în executare se datorează unei cauze străine, dovadă ce nu a fost făcută în speță; atitudinea pârâtei, care nu a somat reclamanta, sau lipsa de coerență a organului fiscal în aplicarea legislației (așa cum susține reclamanta), chiar reale de-ar fi, nu fac dovada unei cauze străine, în condițiile în care obligația ce revenea reclamantei era impusă de dispoziții intrate în vigoare încă din 2002, și care nu au suferit modificări semnificative.

Prin urmare, simpla neîndeplinire la termen a unei obligații impuse de lege atrage răspunderea, sub forma penalităților de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs de către numiții L. N. și L. V., recurs ce a fost admis prin Decizia nr._/11.12.2012.

Curtea de Apel C. a constatat următoarele:

Din considerentele hotărârii instanței de fond se observă că analiza efectuată de către aceasta, reprezintă în mare parte doar considerații teoretice, iar Curtea constată că tribunalul și-a argumentat soluția în raport de susținerile intimatei pârâte din întâmpinare și din procesul verbal de control în tocmit de către organele fiscale.

O analiză minimală a acestui act de control ar fi relevat lipsuri esențiale, care sunt nepermise unui act administrativ ce se bucură de prezumția de legalitate.

Astfel, nu s-au indicat pentru fiecare perioada fiscală în parte supusă controlului, respectiv anii 2006, 2007, 2008,2009 și 2010 dispozițiile din Codul fiscal în vigoare și incidente, la fiecare moment în parte.

Totodată, nu s-au indicat nici normele de aplicare incidente și în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin HG nr. 44/2004.

De asemenea, nu s-a stabilit și definit noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, incidente fiecărei perioade fiscale pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prev. de art. 126 din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește noțiunea de teren construibil instanța de fond s-a mărginit la a expune definiția legală, fără a efectua o analiză a fiecărei tranzacții.

În acest sens, Curtea reține că potrivit art. 141 alin. 2 lit. f din Codul fiscal sunt scutite de taxa pe valoare adăugată livrarea de către o persoană a oricăror terenuri cu excepția terenurilor pe care se află construcții noi sau terenurilor construibile.

Potrivit pct. 1 de sub dispoziția legală mai sus citată prin teren construibil se înțelege orice teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcții potrivit legislației în vigoare.

Încadrarea unui teren în categoria de teren construibil sau orice alt teren (agricol, forestier, livadă, pășune, etc.), se referă la încadrarea acordată respectivului teren în momentul vânzării prin fișa cadastrală ori prin certificatul de urbanism.

În general, dacă o persoană fizică realizează în cursul unui an calendaristic mai mult de o operațiune imobiliară constând în vânzări de terenuri și construcții, altele decât cele utilizate în scopuri personale care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, devine persoană impozabilă indiferent dacă operațiunea este sau nu scutită de TVA conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal.

De asemenea, persoanele fizice care cumpără în vederea revânzării bunuri imobile devin persoane impozabile din perspectiva TVA, deoarece realizează fapte de comerț, așa cum prevede și Codul Comercial.

Totuși, dacă operațiunile imobiliare constau numai în vânzări de orice alte terenuri decât cele construibile, acestea sunt scutite de TVA și chiar dacă persoana fizică devine, în principiu, persoană impozabilă pentru aceste operațiuni, nu are obligația înregistrării în scopuri de TVA.

În speță, așa cum rezultă chiar din decizia de impunere și din decizia pronunțată în soluționarea contestației nu s-a stabilit cu certitudine de către organele fiscale dacă terenurile tranzacționate de reclamanți sunt construibile sau nu, astfel că se impunea ca instanța de fond să stabilească acest element esențial.

Instanța de fond nu a stabilit și nici nu a administrat vreun probatoriu din care să rezulte dacă imobilele înstrăinate terenuri și/sau construcții au aparținut în totalitate reclamanților sau se aflau în coproprietate cu alte persoane, și în raport de această situație să stabilească în ce măsură trebuia să răspundă, din punct de vedere fiscal, recurenții reclamanți.

De asemenea, instanța de fond a reținut legalitatea operațiunii de estimare efectuată de către organele fiscale, fără a se raporta la actele autentice existente la dosarul cauzei și fără a solicita recurentei reclamante lămuriri cu privire la acest aspect, deși actele existau la momentul efectuării tranzacțiilor.

În mod evident raționamentul instanței de fond a fost unul eronat, deoarece trebuiau efectuate toate probatoriile necesare soluționării cauzei și atât proba cu acte precum și cea cu expertiza tehnică trebuia discutată, iar înlăturarea acestora nu se putea face decât motivat.

Procedând în acest mod, instanța de fond a soluționat cauza fără a stabili o stare de fapt corectă, raportată la toate susținerile părților, și în absența unui probatoriu complet și concludent face imposibilă sarcina instanței superioare în exercitarea controlului judiciar, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În aceste condiții, Curtea va reține că instanța de fond nu a administrat probatoriile necesare soluționării cauzei.

Acceptarea raționamentului instanței, nesusținut de un probatoriu clar și neechivoc, ar fi contrară dreptului la un proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o procedura judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, exigențe care decurg din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, prima instanța soluționând cauza fără a stabili cu certitudine cadrul procesual în raport de considerentele susmenționate.

Conchizând asupra celor expuse, Curtea apreciază că aceasta modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, dată fiind eludarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 C.p.civ., implicit a principiului rolului activ care guvernează procesul civil.

Așa fiind, Curtea va reține caracterul fondat al recursului declarat de reclamantă, va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare, căreia îi revine obligația de a efectua toate probatoriile ce se impun, în concretizarea rolului activ și a celui de garant al respectării prevederilor legale și a principiilor procesului civil, inclusiv al principiului aflării adevărului.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 C Pr. Civ., a admis recursul formulat, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre soluționare la aceiași instanța de fond.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca prin Raportul de inspectie fiscala 5835/31.05.2011 si Decizia de impunere 5381/31.05.2011 organele de inspectie fiscala au stabilit in sarcina reclamantilor TVA in suma de_ lei si accesorii TVA in suma de_ lei, pentru venituri din tranzactii imobiliare, perioada supusa controlului fiind 01.01._10.

Impotriva acestor acte administrativ-fiscale reclamantii au formulat contestatie pe cale administrativa, solutionata prin Decizia 201/06.09.2011, inn sensul respingerii.

Prin actele fiscale s-a retinut ca reclamantii au vandut 23 de parcele de teren din patrimoniul acestora, cu o valoare ce nu reflecta pretul de piata si, intrucat acestia nu au depus declaratii fiscale si nu au condus evidenta contabila, neputandu-se stabili marimea bazei de impunere, s-a procedat la estimarea acesteia in conformitate cu disp. art. 67 al. 1 C.pr.f.

O prima critica vizeaza aplicarea, in mod nelegal a dispozitiilor art. 127 al. 10 C.f.

In acest sens se retine ca, prin decizia contestată s-a stabilit că reclamantii au devenit plătitori de taxă doar începând cu luna aprilie 2008, astfel ca urmează a fi analizate dispozițiile referitoare la taxa pe valoarea adăugată, în vigoare în această perioadă, respectiv după 1 ianuarie 2008.

Dispozițiile anterioare nu prezintă relevență, atâta vreme cât stabilirea acestei obligații în sarcina reclamantei a vizat doar perioada ulterioară lunii aprilie 2008.

Dispozițiile relevante, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2008, cuprinse în codul fiscal și normele de aplicare, sunt următoarele:

Art.127 CF (în vigoare de la 1 ianuarie 2005) prevede: Persoane impozabile și activitatea economică: (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Norme metodologice:3. (1) În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.

Printre activitățile enumerate la alin. 2 se regăsește comercializarea și exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Dispozițiile alin.2 stipulează o definiție foarte largă, ce cuprinde practic toate activitățile umane prin care o persoana furnizează orice fel de bunuri altei persoane sau efectuează un serviciu pentru o altă persoană.

Orice persoană care desfășoară activitățile menționate la alin.(2) devine persoană impozabilă.

Caracterul de continuitate al obținerii de venituri este dat de existența contractelor succesive de vânzarea a imobilelor, caz în care legiuitorul încadrează persoana fizică vânzătoare în categoria persoanelor impozabile.

În raport de dispozițiile legale mai sus menționate ar rezulta existența obligației de plată a TVA a tuturor persoanelor fizice ce au vândut imobile și au obținut venituri cu caracter de continuitate.

În speță, se reține că prin contractele de vânzare cumpărare nr. 1392/16.06.2005, nr. 2256/26.07.2007, nr. 1181/12.09.2007 si nr. 1477/16.06.2006 reclamantii – sotii L. N. si L. V. (cota de ½), impreuna cu sotii S. V. A. si S. F. I. (cota de ½) au cumparat suprafata totala de_ m.p., pe care au dezmenbrat-o in mai multe parcele, incheind ulterior 58 de contracte de vanzare cumparare, împreună cu celălalt coproprietar.

Prin actele fiscale contestate in cauza au fost retinute tranzactiile efectuate de reclamanti incepand cu data de 01.01.2008, apreciindu-se ca in luna aprilie 2008 a fost depasit plafonul de scutire de 35.000 auro, fiind avute in vedere 9 contracte de vanzare cumparare incheiate de reclamanti impreuna cu sotii S., contracte enumerate in Anexa 5.

În perioada ianuarie 2008 - 2009, reclamantii au încheiat în calitate de vânzători, împreună cu soții S., un număr 30 contracte de vânzare cumpărare, prin care a vândut imobile (terenuri achizitionate in perioada 2006, 2007).

Starea de fapt reținută confirmă aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor sus menționate; este indubitabil că reclamantii au vândut succesiv bunuri imobile obținând în mod continuu venituri din astfel de activități; în consecință, se încadrează în categoria persoanelor impozabile, astfel cum este definită de art.127 alin.1 Cod fiscal.

Prin urmare, s-a stabilit in mod corect încadrarea reclamantilor în categoria persoanelor impozabile, și caracterul de operațiuni impozabile al vânzărilor imobiliare efectuate în mod repetat (art.126 CF: Operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operațiuni impozabile), constituirea ca asociere fiind determinata in cauza de caracterul devalmas al propriatatii sotilor, noțiunea proprietății devălmașe desprinzandu-se din prevederile Codului familiei in vigoare la data efectuarii tranzactiilor (art.30 și 35).

Dreptul de proprietate în devălmășie este o formă a proprietății comune în conformitate cu care bunurile care fac obiectul acesteia aparțin nedivizat, nefracționat tuturor titularilor care îl stăpânesc împreună.

Caracteristica principală a dreptului de proprietate comună în devălmășie rezidă în faptul că titularii acestui drept nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota parte ce le revine și nici bunurile ce aparțin fiecăruia în parte, în materialitatea lor, iar actele de dispozitie asupra bunurilor aflate in proprietate comună în devălmășie (instrainarea acestora) se face obligatoriu de proprietarii devalmasi (de ambii soti).

Prin urmare, pana la efectuarea partajului intre soti (ceea ce nu este cazul in speta), patrimoniul comun al sotilor nu poate fi divizat, astfel ca, din punct de vedere fiscal, acestia actioneaza ca o asociere, avand un patrimoniu unic. Pentru bunurile comune sotii sunt inregistrati cu un singur rol fiscal, pentru care datoreaza taxe si impozite, potrivit diapozitiilor fiscale.

In consecinta, criticile privind gresita aplicare a dispozitiilor art. 127 al. 10 C.f. sunt neintemeiate.

In ceea ce priveste depasirea plafonului TVA de 35.00 euro se retine ca, incepand cu data de 01.01.2008 reclamantii au incheiat, impreuna cu sotii S., in calitate de vanzatori, 29 de contracte de vanzare-cumparare de terenuri situate in T75P16 si T104P29, incasand suma totala de_ lei, asa cum reiese din tabelul – Anexa 5.

Desi in cuprinsul contractelor de vanzare cumparare, in cee ce priveste parcelele dezmembrate din T75P16, se face mentiunea categoriei terenului – extravilan, se constata, din cuprinsul Adresei 3901/20.06.2011 (fila 26) a Primariei ., ca acest teren este intravilan construibil, conform PUG, aprobat prin HCL nr. 2/31.01.2008.

Operațiunile scutite de plata taxei sunt menționate în Codul fiscal, art.141-144, iar vânzarea de bunuri imobile nu se încadrează în enumerarea limitativă a acestor dispoziții.

Astfel, art. 141, alin.(2), lit. f din Codul fiscal prevede scutirea de TVA pentru următoarele operațiuni:"f) livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil...."

Deci livrarea unui teren construibil este operațiune care nu beneficiază de scutirea de plata taxei.

Or, chiar dacă la data cumpărării terenurile achiziționate erau situate în extravilan, vânzările au avut ca obiect, așa cum reiese din actele mentionate, terenuri construibile, asa cum reiese din HCL 2/2008.

Prin urmare, s-a stabilit, in mod corect încadrarea reclamantilor în categoria persoanelor impozabile, și caracterul de operațiuni impozabile al vânzărilor imobiliare, operațiuni care nu sunt scutite de plata TVA.

În aceste condiții, operațiunile efectuate de reclamanti sunt taxabile, bineînțeles în condițiile depășirii plafonului prevăzut de lege, așa cum prevede art.152 CF: Art. 152. - (1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Natională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operatiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu exceptia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

În cazul reclamantilor, se constată că tranzacțiile efectuate în perioada anului 2008, sunt în valoare de 88.796 lei, rezultat din insumarea preturilor stabilite din contractele retinute in anexa 5 (valoarea stabilita prin expertiza efectuata in cauza fiind de 88.656 lei), reclamantilor revenindu-le cota de ½, deci suma de_ lei, fata de care se constata ca, in anul fiscal 2008 nu s-a deposit plafonului stabilit de lege, de 35.000 euro, astfel că reclamantii nu au devenit plătitori de TVA. Această concluzie este susținută și de raportul de expertiză depus.

In ceea ce priveste valoarea vanzarilor, organul fiscal a apreciat ca reclamantii au vandut 23 de parcele de teren din patrimoniul acestora, cu o valoare ce nu reflecta pretul de piata si, intrucat acestia nu au depus declaratii fiscale si nu au condus evidenta contabila, neputandu-se stabili marimea bazei de impunere, s-a procedat la estimarea acesteia in conformitate cu disp. art. 67 al. 1 C.pr.f.

Se constată că, pentru anumite contracte, organul fiscal nu a fost de acord cu prețul stabilit, motiv pentru care a stabilit prin estimare prețul tuturor tranzactiilor.

În drept, a motivat decizia pe dispozițiile art.67 din OG 92/2003.

Potrivit acestor dispoziții "(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

(2) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.

Norme metodologice:

65.1. Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:

a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;

b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;

c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;

d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.

65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare."

Aceste dispoziții reglementează situațiile în care organul fiscal poate proceda la stabilirea bazei de impunere prin estimare.

În esență, estimarea bazelor de impunere are loc în situațiile în care contribuabilul nu depune declarații fiscale și nu conduce evidența contabilă fiscală, refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale; cazurile prevăzute nu sunt limitative, însă impun, ca situație premisă, o culpă a contribuabilului în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor ce-i revin potrivit codului fiscal.

În speță, organul fiscal nu a invocat vreo culpă a reclamantilor; a susținut doar că situația prezentată este nereală, prin comparație cu alte tranzacții efectuate de reclamanti.

Mai mult, metoda estimării se folosește atunci când organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere; trebuie așadar menționate aceste împrejurări care conduc la imposibilitatea determinării bazei de impunere.

Or, din raportul de inspecție fiscală rezultă clar că reclamantii au prezentat contractele de vânzare cumpărare autentificate și care cuprindeau prețul stabilit.

În privința prețului stabilit de părți, nu se poate face abstracție de principiul libertății contractuale, principiu potrivit căruia părțile care încheie un contract sunt libere să stabilească conținutul acestuia; limitele acestui principiu sunt trasate doar de normele imperative și bunele moravuri (art.5 cod civil respectiv art.11 Noul cod civil).

În condițiile în care organul fiscal nu a invocat încălcarea unor norme imperative sau a moralei, în ceea ce privește stabilirea prețului, nu a efectuat cercetari in ceea ce priveste pretul platit efectiv de cumparatori, instanța apreciază că era ținut de prețul stabilit de părți, chiar dacă acest preț era inferior celor stabite prin alte contracte similare.

In acest sens, organul fiscal a prezumat faptul ca pretul stabilit in cuprinsul actului autentic nu este real si a procedat la estimare prețul tuturor tranzactiilor.

Prezumtia este o supozitie, o concluzie logica pe care legea sau organul judiciar o desprinde din fapte sau imprejurari cunoscute, cu privire la un fapt necunoscut, care nu poate fi dovedit prin probe directe.

Ori, in cauza, organul fiscal, pornind de la pretul stabilit in anumite contracte, a prezumat ca toate instrainarile au fost facute la acelasi pret, concluzie ce nu poate fi primita avand in vedere principiul libertății contractuale, precum si faptul ca pretul a fost stabilit prin act notarial. Mai mult, organul fiscal putea, prin administrarea de probe, sa stabileasca cu certitudine pretul achitat si incasat pentru vanzarea terenurilor, astfel ca nu sunt indeplinite conditiile aplicarii unei prezumtii in speta.

În concluzie, instanța apreciază că organul fiscal nu putea apela la dispozițiile referitoare la estimare, apararile formulate in acest sens de reclamanti fiind intemeiate.

Prin urmare, instanta va avea in vedere, in lipsa oricaror dovezi in sensul fraudarii legii prin declararea unui alt pret decat cel real, pretul stabilit de parti si mentionat in actul autentic, fata de care, prin vanzarile efectuate atat in anul fiscal 2008, cat si in anul fiscal 2009, nu s-a deposit plafonului stabilit de lege, de 35.000 euro, astfel că reclamantii nu au devenit plătitori de TVA, actele fiscal fiind date cu aplicarea gresita a legii.

Pentru aceste considerente, instant va admite contestatia formulata si va dispune anularea Deciziei nr. 201/06.09.2011, a Deciziei de impunere 5381/2011 și R.I.F.5381/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația formulată de reclamanții L. N., domiciliată în C., ., ., județul D. și L. V., domiciliată în C., ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul D.- S. INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE NR 2 D., cu sediul în C., .. 2, județul D..

Dispune anularea Deciziei nr. 201/06.09.2011, a Deciziei de impunere 5381/2011 și R.I.F.5381/2011.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013.

Președinte,

A. M. S.

Grefier,

A. G. G.

A. S./21.06.2013

A.G. 18 Iunie 2013

← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1556/2013....		Pretentii. Sentința nr. 3559/2013. Tribunalul DOLJ →

Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6879/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 6879/2013. Tribunalul DOLJ