Despăgubire. Sentința nr. 8258/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 8258/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 3450/63/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 8258/2013

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier M. M.-S.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate "C.F.R. S.A." – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. C. -, având ca obiect emitere Ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu – ținând seama de faptul că, la momentul actual, procedura Ordonanței de plată este reglementată de Noul Cod de procedură civilă (în vigoare începând din data de 15 februarie 2013), act normativ prin care a fost abrogat O.U.G. 119/2007 (temeiul de drept invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată), și luând în considerare prevederile art. 286 alin. 1 din O.U.G nr. 34/2006 -, invocă excepția inadmisibilității acțiunii, și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. – Secția a II-a Civilă, sub nr._ în data de 11.02.2013, reclamanta-creditoare ..R.L. a solicitat emiterea unei somații de plată împotriva pârâtei-debitoare C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE ȘI ÎNTREȚINERE C.F. C., pentru suma de 574.200,17 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru care s-au emis facturi și nu au fost achitate, cât și penalizări de întârziere calculate până la data de 06.02.2013.

În motivarea acțiunii s-a învederat faptul că, în urma licitației publice din data de 30.05.2012, cu finalizare electronică, părțile au încheiat contractul nr. 463/12.07.2012, având ca obiect "reparații la cablurile și rețelele de cabluri ale instalațiilor SCB pe raza secției CT 3 Roșiori instalații CED în stațiile Radoiești, Atârnați, Mihăiești, Costești, Ramificație Golești".

Reclamanta a menționat că, în perioada septembrie 2012 – decembrie 2012, s-au emis facturi pentru lucrările executate - în baza situațiilor de plată verificate și confirmate de șefii stațiilor CF ale beneficiarului -, care trebuie plătite în 30 de zile de la primirea lor, conform art. 18.1 din contract.

În drept, au fost invocate prevederile Ordonanței nr. 5/19.074.2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanta-creditoare a depus la dosar înscrisuri.

Ulterior, în data de 14.05.2013, reclamanta-creditoare a depus la dosar un înscris intitulat "note scrise", în cuprinsul căruia a precizat că este admisibilă cererea de pronunțare a unei Ordonanțe de plată – întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. 119/2007.

În data de 17.06.2013, pârâta-debitoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii va fiind neîntemeiată.

În data de 19.09.2013, reclamanta-creditoare și-a modificat cererea de chemare în judecată – în sensul că a solicitat să se pronunțe o ordonanță de plată pentru suma de 28.332,35 lei (cu titlu de penalități), în termen de 10 zile de la data comunicării ordonanței către debitoare.

Prin Sentința civilă nr. 1013/24.09.2013 Tribunalul D. – Secția a II-a Civilă, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D..

În motivarea acestei Sentințe s-a învederat faptul că, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului D. - 11.02.2013 -, erau în vigoare dispozițiile art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 - astfel cum au fost modificate de la data de 01 ian 2013 prin art. I pct. 58 din OUG 77/2012 -, conform cărora "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante".

În consecință, cum pretențiile reclamantei deriva dintr-un contract de achiziție publica, competența materială de soluționare a cauzei aparține Secției de C. Administrativ si Fiscal din cadrul Tribunalului D..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției C.-Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului D. sub nr._ .

Analizând excepția invocată, instanța o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamanta-creditoare – conform precizării de acțiune formulată prin înscrisul intitulat "note scrise", depus în data de 14.05.2013 -, a solicitat instanței emiterea unei Ordonanțe de plată, în temeiul prevederilor O.U.G. 119/2007.

Actul normativ anterior menționat a fost abrogat odată cu . Noului Cod de procedură civilă – în data de 15 februarie 2013 -, respectivul Cod reglementând în Titlul IX procedura Ordonanței de plată.

Potrivit disp. art. 1013 alin. 1 din N.C.P.C. – titlul IX -, "Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege".

Este adevărat că textul de lege anterior menționat face referire și la contractele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă însă, din moment ce pentru anumite categorii de contracte – cele privind achizițiile publică, concesiunea de lucrări publice și concesiunea de servicii -, există o reglementare specială (O.U.G nr. 34/2006), respectivul text de lege trebuie interpretat în sensul că vizează alte categorii de acte încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, cu excepția contractelor de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice și de concesiune de servicii.

Or, în speță, este indubitabil că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pe faptul că a încheiat cu pârâta un contract de achiziție publică - în urma licitației publice din data de 30.05.2012, cu finalizare electronică, părțile întocmind contractul nr. 463/12.07.2012 -, situație în care devin incidente prevederile art. 286 alin. 1 din O.U.G nr. 34/2006 - privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii -, care statuează că "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante".

Așadar, litigiul vizând executarea unui contract de achiziție publică – reclamanta pretinde că facturile emise (în baza situațiilor de plată verificate și confirmate de șefii stațiilor CF ale beneficiarului) pentru lucrările executate în perioada septembrie 2012 – decembrie 2012 nu au fost achitate în termen de 30 de zile de la primire, conform clauzelor contractuale -, societatea-reclamantă este îndreptățită să intenteze o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 286 alin. 1 din O.U.G nr. 34/2006 pentru a-și valorifica pretențiile derivând din contractul de achiziție publică anterior menționat, neavând un drept de opțiune între procedura cu caracter general – prevăzută de Titlul IX din N.C.P.C. (Procedura Ordonaței de plată) -, și cea specială reglementată de O.U.G nr. 34/2006.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât există un act normativ special (O.U.G nr. 34/2006) care prevede modul în care vor fi soluționate litigiile având ca obiect executarea unui contract de achiziție publică, societatea-reclamantă este obligată să-și întemeieze acțiunea în justiție pe aceste dispoziții, neavând deschisă – nici concomitent și nici în mod subsidiar -, și o altă cale - Procedura Ordonanței de plată -, prevăzută de legea generală (Codul de procedură civilă) pentru alte categorii de contracte ce pot fi încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, nu și pentru cele de achiziție publică.

Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă excepția invocată, cu consecința respingerii cererii de emitere a unei Ordonanțe de plată, ca fiind inadmisibilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta-creditoare S.C. S. C. S.R.L., având sediul în Medgidia, .. 15, jud. D., în contradictoriu cu pârâta-debitoare C. Națională de Căi Ferate "C.F.R. S.A." – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C.F. C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect emiterea unei Ordonanțe de plată, ca fiind inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie 2013.

Președinte,

C. M. G.

Grefier,

M. M.-S.

Red. C.G./21.11.2013/4 ex/

Tehnored. M.M

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 8258/2013. Tribunalul DOLJ